222 matches
-
Pl ne’em"n (3.1.12.2.) respectiv alQthes/alQthinós (3.2.1.9.1. și 3.2.2.12.1.), pistós (3.2.1.9.2. și 3.2.2.12.3.). Toate aceste nume se referă la veracitatea și fidelitatea lui Dumnezeu. Conținutul lor poate fi redat cu exactitate în limba română prin „Vrednic de crezare/de încredere”; la cele biblice, care au în componență numele generic, se va adăuga și „Dumnezeul...”. 4.1.22. ′"fi: (2.1
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
folosirea textului-document (sau sursei literare) este necesar să se asigure Încadrarea acestuia În epocă, să se stabilească, dacă este posibil, data la care a fost elaborat, autorul (persoana sau instituția), pentru a se putea face o apreciere asupra gradului de veracitate a textului dat (Lenzi, 1971). Evident, nu pot fi trecute cu vederea nici unele limite ale acestei metode. În general, observarea unui document istoric cere mult timp, un ritm mai lent de studiu, ceea ce face ca studierea documentelor să nu poată
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
hrană, cea bună-i face buni, cealaltă - nevolnici.” E evidentă aici o filiație frumos-bine-fericire civică pe care guvernările de orice tip trebuie să o ia în considerare ca pârghie a puterii în exercițiu. Criteriul esențial al artei este binele și veracitatea, și nu plăcerea estetică. „Platon condamnă arta în măsura în care ea este incapabilă să atingă adevărul sau, și mai grav, ne îndepărtează de adevăr. Dacă vrem să ajungem la adevărata imagine a divinului, nu trebuie aleasă această cale, ci asceza corpului, a
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ca sofist deprins cu mânuirea vorbelor iscusite, a verbului eficace, a retoricii eficiente, Antiphon știe că, întotdeauna, nu adevărul triumfă, ci discursul mai abil, mai înșelător. Minciuna practicată cu măiestrie produce efecte superioare, în termeni de eficacitate trivială, celor ale veracității celei mai riguros respectate. De unde și oferirea competențelor sale de filosof unor particulari pe care-i asista în fața instituțiilor politice sau judiciare - adunarea poporului și tribunalul. Terapeut ce folosește verbul, Antiphon acționează ca medic individual, dar și ca practician social
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
politice, nici ascendența sau potențiala lui descendență, nici măcar locul sau locurile sale de reședință... Totuși, nu lipsesc sufletele milostive care să umple aceste spații albe cu presupuneri una mai extravagantă ca alta. Cei mai preocupați să dea o umbră de veracitate acestor presupuneri extrapolează plecând de la poezia lui; cei mai puțin frecventabili dintre acești paraziți, creștini angajați în luptă, se mulțumesc cu calomnii, bârfe și defăimări. Astfel încât primii, sprijinindu-se pe analize sintactice, concentrându-și atenția pe vocabular, luând ca martori
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
desăvârșire irelevant a denunța inexactitățile sau chiar minciunile memorialistului. Un mare memorialist, ca orice mare scriitor, nu „reproduce” pur și simplu realitatea obiectivă, ci îi imprimă marca geniului său. El instaurează o imagine a societății și a epocii a cărei veracitate profundă nu pierde, ci, din contra, câștigă prin pasiunea autorului, care dilată, deformează, inventă și până la urmă impune lucrurilor o coerență și o plauzibilitate ce le lipsește în primă instanță (sau, în tot cazul, e de o altă natură). A
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
lui creație decât În America de Nord? Europenii ar putea găsi o asemenea presupunere distractivă, dar, credeți-mă, mulți americani rămân atașați noțiunii statutului nostru special de aleșii lui Dumnezeu. Dacă am renunța la această credință sau am avea doar dubii asupra veracității sale, sentimentul de Încredere În noi Înșine și În visul american ar putea fi vătămat În mod ireparabil. Adeseori, atleți și celebrități americane, lideri politici și oameni de afaceri afirmă, când sunt intervievați, că orice obstacole au depășit sau orice
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Și poate că într-o zi lucrurile vor fi destul de liniștite pentru ca să-i pot citi Întrebarea e dacă dăm crezare, ca document probatoriu, acestor sfîșietoare însemnări din jurnalul lui Sebastian. Dl Handoca, reproducîndu-le, are, am văzut, îndoieli și socoate că veracitatea lor trebuie numaidecît coroborată cu documente de epocă. În aceste circumstanțe, care erau documentele de epocă verificatoare? Cronicile reciproce despre cărțile publicate de cei doi înainte de iunie 1936, dedicațiile lui Sebastian pe cărțile sale, dăruite lui Eliade și alte articole
O ediție neconcludentă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17125_a_18450]
-
și moarte, este aceea că situațiile de criză sunt proprii cunoașterii de adâncime a omului. Atenția specială dată complexelor maladive, trăirilor crepusculare, de invazie onirică pare să fi generat prozele din Oameni în ceață, unde colecția de „cazuri” reține prin veracitatea descrierii proceselor nevrotice. Deși schematice și eseistice, povestirile grupate în Puterea mitului aduc o sensibilă modificare de viziune. Omul împrumută, aici, ceva din măreția forțelor elementare. O înfiorare lirică străbate aceste pagini, unde se anunță teme ale eseisticii filosofico-antropologice și
BIBERI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285719_a_287048]
-
său mai tânăr, cu veleități de scriitor. Atrasă de acesta din urmă, Lucia își abandonează soțul, dar după un timp infidela moare, iar seducătorul ei se însoară cu o Elena, care îi dăruiește un băiat. Suportul literarității e realismul minuțios, veracitatea scenelor de existență obișnuită, cotidiană. Cel de-al treilea roman, Muntele de pietate (1983), amintește de literatura „micului fapt adevărat” produsă de Nathalie Sarraute. Relatarea este un colaj de „felii de viață”, cam ternă, cu citate și referințe livrești, presărate
SERBANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289637_a_290966]
-
paharnicul pune la cale - sau este doar complice al fraților săi, paharnicul Costache și spătarul Antohi - o copioasă mistificare, Izvodul lui Clănău sau Cronica lui Huru (ce se tipărește în 1856), atribuind neamului Sion o obârșie legendară, cu aparențe de veracitate istorică. Falsul izvod era menit să ateste străvechea noblețe a familiei, ai cărei membri se dovedeau, astfel, înrudiți cu cele mai de vază familii boierești moldovene. Cu același temei documentar și în acest spirit și-a gândit S. pătimașa lui
SION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289701_a_291030]
-
acea epocă, însă analiza ce viza aspectele strict literare era perfect pertinentă. Cronicarul diagnostica sagace apartenența cărții la tradiția foiletonistică, în descendența unor Eugène Sue sau Alexandre Dumas, identifica ingredientele sau procedeele care o învederau - senzaționalul situațiilor, promovarea surprizei în detrimentul veracității, dramatismul confecționat grosolan și omniprezent al intrigii, lipsa de veridicitate a personajelor, imaginate ca „« supraoameni», monștri de ticăloșie sau model de virtute”, fantoșe care „străbat realitatea ca într-un vis miraculos” etc. - și semnala „neosămănătorismul”, constând în idealizarea vieții rurale
STREIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289976_a_291305]
-
fapt, progresul literaturii, ci În tendința lor, În maniera lor de a scrie. Talente au existat totdeauna; Înainte Însă ele Înfrumusețau natura, idealizau realitatea, descriau adică lucruri ce nu se Întâmplaseră, iar acum redau viața și realitatea În deplina lor veracitate». Iată deci care ar fi sensul just al unei discuții critice despre nuvela noastră. Acest sens n-ar fi putut scăpa unora din criticii noștri dacă ei ar fi urmărit drumul În masse al nuvelelor, dacă ei și-ar fi
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
cei pe care îi vom ajuta, de pildă, să ne ajutăm rudele și prietenii sau persoane care ne sunt mai îndepărtate. În partea întâi a Pmtv, consacrată îndoririlor omului față de sine însuși, prima îndatorire pe care o numește Kant este veracitatea (Wahrhaftigkeit). Încălcarea veracității este minciuna. În § 9, Kant califică minciuna - caracterizată drept exprimarea conștientă și voită a unui neadevăr - drept „cea mai mare vătămare” a datoriei omului față de el însuși ca ființă morală. Minciuna reprezintă - scrie Kant - violarea demnității umanității
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
îi vom ajuta, de pildă, să ne ajutăm rudele și prietenii sau persoane care ne sunt mai îndepărtate. În partea întâi a Pmtv, consacrată îndoririlor omului față de sine însuși, prima îndatorire pe care o numește Kant este veracitatea (Wahrhaftigkeit). Încălcarea veracității este minciuna. În § 9, Kant califică minciuna - caracterizată drept exprimarea conștientă și voită a unui neadevăr - drept „cea mai mare vătămare” a datoriei omului față de el însuși ca ființă morală. Minciuna reprezintă - scrie Kant - violarea demnității umanității în persoana celui
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
reprezintă - scrie Kant - violarea demnității umanității în persoana celui care minte. Ea echivalează cu desconsiderarea și cu nimicirea demnității proprii, a acelei valori care face dintr-o ființă omenească o persoană 16. Kant lasă să se înțeleagă faptul că maxima veracității și a interzicerii minciunii este o maximă care ar putea fi universalizată și, ca atare, declarată lege practică. Este important de subliniat că minciuna este discutată în acest paragraf doar ca o încălcare a îndatoririi omului față de sine însuși. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
altora pentru ca ea să fie calificată drept reprobabilă. Mai mult, precizează Kant, chiar dacă cel care minte ar urmări un scop bun, salutar prin simpla ei formă, minciuna este o crimă care îl compromite deplin pe om în proprii săi ochi17. Veracitatea este o îndatorire morală necondiționată a omului, iar interdicția minciunii o interdicție absolută, care nu admite excepții. Acest punct de vedere va fi reafirmat la sfârșitul paragrafului, care este consacrat întrebărilor cazuistice. Nimic nu-l va putea scuti pe cel
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ar fi refuzat să mintă. Deși nu a intenționat să favorizexe o crimă, servitorul va fi răspunzător de urmările, în acest caz fatale, ale încălcării interdicției de a minți 18. Afirmația din § 9 al Pmtv că îndatoriri ca cea a veracității sunt îndatoriri necondiționate ale omului față de sine însuși, că interdicția minciunii este una absolută în sensul că trebuie să facem abstracție de țelurile care ar putea fi urmărite printr-o minciună și de urmările ei chiar și în circumstanțe excepționale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o nedreptate. Faptul că spunerea adevărului a dăunat în cazul in care ucigașul își găsește victima în casă ar fi accidental, întâmplător, observă Kant. Împrejurarea că în anumite situații spunerea adevărului poate aduce daune cuiva nu poate justifica încălcarea îndatoririi veracității. Și asta deoarece prin orice minciună s-ar face o nedreptate. Ceea ce trebuie să evităm este să facem o nedreptate, chiar cu prețul de a dăuna. Teza susținută de Kant în § 9 din Pmtv și în articolul publicat în septembrie
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
un act condamnabil chiar și atunci când intențiile celui ce minte sunt bune, că orice scop printr-o minciună este lipsit de valoare, va putea fi caracterizată drept una rigoristă. Kant o formulează în modul cel mai net, scriind că datoria veracității „nu face nici o deosebire între persoanele față de care avem această datorie și cele față de care ne-am putea desface de ea, fiind o datorie necondiționată care este valabilă în orice împrejurări”21. Reacția rațiunii morale comune față de o asemenea concluzie
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și cele față de care ne-am putea desface de ea, fiind o datorie necondiționată care este valabilă în orice împrejurări”21. Reacția rațiunii morale comune față de o asemenea concluzie este previzibilă. Suntem convinși că există situații în care încălcarea datoriei veracității, formulată în acești termeni, va putea fi justificată din punct de vedere moral cu toate consecințele ce decurg de aici. Cunoaștem asemenea situații și ne putem imagina numeroase altele. Iată cazul cavalerului Mario Cavaradosi, din opera Tosca de Puccini. Acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cum sunt cele menționate mai sus, care nu sunt interdicții necondiționate. Atât valabilitatea interdicției pe care o exprimă ele, cât și posibilele excepții de la această interdicție, sunt stabilite pe baza imperativului categoric 22. Prin urmare, teza lui Kant potrivit cărora veracitatea este o îndatorire care nu cunoaște excepții, teza că minciuna reprezintă întotdeauna o nedreptate, nu se susține deoarece ea nu ține seama de distincția dintre criteriul formal al moralității și legi morale particulare. Pe baza acestei distincții se poate arăta
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
poate apăra singură, suspendă interdicția minciunii. În acest caz, o excepție de la regula care interzice minciuna se impune cu necesitate 23. Kant însuși, afirmă Paton, cum fac de altfel și alți autori, nu a fost consecvent cu teza că datoria veracității este o datorie absolută, necondiționată. Atunci când încuviințează pedeapsa capitală pentru anumiți criminali, Kant concede că datoria de a apăra viața semenilor și interdicția de a ucide admite excepții. O altă excepție de la această îndatorire este aprobarea morală a războiului de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
rezultă de aici - doar aparent afirmația pe care i-o atribuie Constant, și anume că a spune numai ceea ce este adevărat este în toate împrejurările o obligație morală. În realitate, Kant ar fi substituit termenului de adevăr pe cel de veracitate, căruia i-a conferit o semnificație morală. Argumentarea lui Hofmeister pornește de la supoziția că atunci când Kant afirmă că îndatorirea veracității este necondiționată el nu are în vedere toate acele afirmații despre care individul care le face știe că nu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
adevărat este în toate împrejurările o obligație morală. În realitate, Kant ar fi substituit termenului de adevăr pe cel de veracitate, căruia i-a conferit o semnificație morală. Argumentarea lui Hofmeister pornește de la supoziția că atunci când Kant afirmă că îndatorirea veracității este necondiționată el nu are în vedere toate acele afirmații despre care individul care le face știe că nu sunt adevărate. Lipsa de veracitate și minciuna nu reprezintă, în esență, afirmarea unor fapte ce nu sunt adevărate, ci pretenția că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]