KorAP: Find »[drukola/base=verină & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...7 >

153 matches

Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732

Avînd ca fundament acestă concepție imanentistă asupra sensului, glosematica se opune din punct de vedere epistemologic praxematicii, care recurge la întemeieri practice, iar nu sistematice sau relaționale. V. epistemologie, practică, praxematică. HJELMSLEV 1943; DUBOIS 1973; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; BUSSMANN 2008. RN GLOSOCOSMOS. În principiu, termenul glosocosmos (un compus realizat din cuvintele grecești glóssa "limbă" și kósmos "lume, univers"), datorită conținutului semantic, nu are relație directă cu analiza discursului, fiind destinat denumirii faptului că limba are o lume

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
c u r s u l u i, problemele grafemului sînt în mare parte colaterale și, de aceea, chiar atunci cînd pot fi luate în considerație, nu au un rol important. V. scriere, semn. DUBOIS 1973; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004; BUSSMANN 2008. RN GRAMATICALITATE. Noțiunea "gramaticalitate" se poate defini ca "adecvare a unei secvențe lingvistice la principiile de organizare a unui sistem idiomatic", dar ea poate implica și aspecte funcționale și estetice. Pe terenul gramaticii generative

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
intuitivă, nu sînt exerciții de subiectivitate, deoarece o cenzură mai mult sau mai puțin conștientă se manifestă din perspectiva gramaticii normative. V. actualizare, oral, producere a sensului, scris. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001; DETRIE - SBLOT - VERINE 2001. RN GRAMATICALIZARE. În lingvistica diacronică, prin gramaticalizare se înțelege transformarea unui morfem lexical într-un morfem gramatical, care se produce în evoluția unei limbi sau în trecerea de la o limbă la alta a unui cuvînt autonom. Termenul de gramaticalizare

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
limbii. În acest sens, se susține în mod obișnuit că gramaticalizarea precedă pragmatica lizarea, dar unele fapte de limbă contrazic această ipoteză. V. diacronie, discurs, gramaticalitate, limbă, pragmaticalizare, sincronie. MEILLET 1912; DUBOIS 1973; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; MARCHELLO-NIZIA 2006; BUSSMANN 2008. RN GRAMATICĂ TEXTUALĂ. Disciplină recent impusă în cîmpul de investigație a științelor limbii, apropiată de lingvistica textuală, prin obiectivul comun abordat, textul. Orientarea generativ-transformațională a inspirat, în cercetarea palierului gramatical, recunoașterea unui nivel supra (trans

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
a d i s c u r s u l u i ar avea sarcina de a stabili de fiecare dată gradul de exercitare a acestei funcții în discursuri. V. actualizare, grafem, motivare, semn, simbol. GREIMAS - COURTES 1993; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. RN IDEALISM v. IDEALITATE IDEALITATE. Trăsătura de a fi de natura ideii, adică elaborat de gîndire și lipsit de aspect corporal, este denumită idealitate, iar realizarea unor interpretări și concepții bazate pe această trăsătură se numește

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
al căror statut material nu poate fi contestat. În același timp însă, activitățile raționale și rezultatul lor, care însoțesc producerea discursului, precum și analiza lor, sînt elemente de idealitate în aceeași măsură indispensabile. V. arbitrar al semnului, materialitate, subiectivitate. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. IO IDENTITATE. În mod obișnuit, cuvîntul identitate semnifică "faptul de a avea trăsături proprii, de a fi identic cu sine", înțeles care permite folosiri specializate, îndeosebi atunci cînd, primind unele determinări, se referă la domenii diferite

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
subiectul într-un cîmp discursiv în raport cu sistemele de valori curente, însă nu în manieră absolută. Acest tip de identitate se înscrie într-o formație discursivă. V. alteritate, ființă, formație discursivă, individuație, ipseitate, rol, stereotip, subiect. GREIMAS - COURTES 1993; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. RN IDEOLOGIE. Ca element al limbii comune, cuvîntul ideologie denumește un sistem de idei, teorii și noțiuni pe care se sprijină o concepție socială, politică sau juridică. Dintr-o altă perspectivă, ideologia reprezintă

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
operant pe terenul a n a l i z e i d i s c u r s u l u i doar ca element posibil al contextului. V. axiologie, context, etnometodologie, formație discursivă, reprezentare. GREIMAS - COURTES 1993; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. RN IMPLICARE. Termenul implicare desemnează o relație logică între două sau mai multe propoziții printr-un proces inferențial deductiv. Implicarea este adevărată dacă și numai dacă este adevărat "non (P și non-Q)". Pe

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
r s u l u i poate fi rezumat de triada interdiscurs, intradiscurs, preconstruct, în forma unui aisberg, intradiscursul fiind singura parte observabilă, dar care suportă efectele interdiscursului prin intermediul preconstructelor. V. intertext, intertextualitate, intradiscurs. PÊCHEUX 1975; COURTINE 1982; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; ADAM 2006; AMOSSY 2006; CHARAUDEAU 2006; PAVEAU 2006. AF INTERLOCUTOR. Interlocutorul este persoana participantă la o conversație, căreia i se adresează locutorul și care la rîndul său poate lua cuvîntul pentru a-i răspunde, fiind reprezentată

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
lingviști atribuie interlocutorilor un statut de actori externi actului enunțării (emițători și receptori), alții le atribuie un statut de protagoniști interni procesului de enunțare (enunțiatori și destinatari). V. destinatar, emițător, locutor, receptor. DUCROT - TODOROV 1972; GREIMAS - COURTÈS 1993; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. LC INTERPRETARE. În tradiția lingvistică instituită de concepția lui Ferdinand de Saussure, interpretarea este parafraza prin care se redă un conținut echivalent unei unități semnificante în interiorul unei semiotici sau traducerea unei unități semnificante dintr-

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
r s u l u i, interpretarea devine operantă îndeosebi în cazul discursului dialogic, deși ea nu lipsește în nici una dintre speciile discursive. V. alteritate, dialog, dialogism, interdiscurs, intertext. GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. RN INTERSUBIECTIVITATE. Prin intersubiectivitate se înțelege proprietatea de a fi valabil pentru mai mult de un subiect, astfel încît un adevăr recunoscut în general are o astfel de proprietate. Pe lîngă acest înțeles filozofic, cuvîntul are

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
orală, carnavalul etc. Ca atare, intertextul este reprezentat de totalitatea relațiilor pe care un text le are cu alte texte din care preia și transformă diferite elemente, integrîndu-le în propria structură. V. dialogism, discurs raportat, interdiscurs, intertextualitate, paratext. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN INTERTEXTUALITATE. Termenul intertextualitate a fost propus de Julia Kristeva, în 1969, pentru a denumi aspectul interacțional și intertextual al operelor literare. Acest termen a ajuns ulterior în măsură să desemneze, în același timp, o proprietate

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
poate observa că intertextualitatea este diferită de la un tip la altul, astfel încît, discursul științific, de exemplu, este diferențiat sub acest aspect de cel teologic sau de cel literar. V. dialogism, discurs raportat, eterogenitate, interdiscurs, interpretare, intertext, text. DETRIE - SBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; CUTTING 2002; WOOFFITT 2005. RN INTERVENȚIE. Prin termenul intervenție se denumește contribuția unui locutor într-un schimb, astfel încît orice conversație ia forma unei succesiuni de intervenții ale participanților. Fiind o etapă în cadrul discursului

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
prin constituenți nonlingvistici și, prin urmare, în vreme ce intervenția este o unitate funcțională, luarea de cuvînt este o unitate coextensivă intervenției unui singur vorbitor. V. act de vorbire, luare de cuvînt, schimb, interacțiune verbală. MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN INTONAȚIE. Prin intonație se înțeleg variațiile de intensitate cu care se rostesc unele cuvinte sau grupuri de cuvinte din interiorul unui enunț. Ea dă o anumită curbă melodică frazei și transmite informații în legătură cu tipul de

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
centrul teoretizării subiectul ce produce discursul și construcția subiecților în discurs. Se ajunge astfel la concluzia că povestirea vieții nu este decît momentul crucial al activității identitare, aspect intim legat de cucerirea ipseității de către naratorul-actant. V. narațiune, stereotipie. DETRIE - SBLOT - VERINE 2001. IO IRONIE. Folosită deseori în vorbirea obișnuită, ironia reprezintă o expresie prin care se enunță ceva pentru a se înțelege contrariul, introducînd astfel o notă persiflantă sau disprețuitoare în legătură cu cineva sau cu ceva. Pentru a realiza aceasta, în discurs

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
z e i d i s c u r s u l u i, care stabilește tipul și genul discursului pornind de la constatarea unor astfel de elemente. V. coerență, dialogism, figură, intersubiectivitate, polifonie, text, trop. MOESCHLER - REBOUL 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN ISTORIE ȘI DISCURS. În ultimele decenii ale secolului al XX-lea, a apărut și s-a răspîndit ideea "discursului ca obiect al istoriei". Evidentă mai ales în Franța, cercetarea bazată pe această idee

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
despre viață, procesele de metaforizare sau de creare a imaginilor etc. V. actualizare, coerență, dialogism, gramatica textului, perioadă, praxematică, propoziție, text. SAUSSURE 1916; BLOOMFIELD 1933; DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. RN LITERAȚIE. Apărut pe terenul limbii engleze (literacy) și preluat ulterior de franceză (littératie), termenul literație a fost răspîndit în special prin documentele unor organisme internaționale care analizau situația științei de carte, atît

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
dacă acest caracter colectiv este autentic și din punctul de vedere al înțelesului cuvîntului colectiv. V. dialogism, emițător, enunțare, enunțător, interlocutor, polifonie, receptor, subiect, subiectivitate. DUBOIS 1973; GREIMAS - CURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002 RN LOGICĂ ȘI DISCURS. Avînd ca obiect identificarea și analiza structurilor gîndirii, logica are, prin firea lucrurilor, implicații numeroase la nivelul construcției lingvistice, îndeosebi în construcția enunțului și a discursului, și, desigur, în analiza enunțului, a

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
pentru modul de umanizare a mediului cosmic specific limbii. Această manieră specifică modelează la rîndul ei pe indivizii vorbitori, încît se regăsește în modul de alcătuire și în componentele discursului. V. categorizare, etnometodologie, dialectică, glosocosmos, praxem, reprezentare, traducere. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO LUARE DE CUVÎNT. Prin luare de cuvînt se înțelege contribuția unui locutor într-un anumit moment la conversație, adică ceea ce în limbajul teatral se numește replică. Luările de cuvînt ale diferiților locutori se înșiruie după un sistem al

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
i d i s c u r s u l u i, prin recursul constant la noțiunea de "praxis", se ancorează principial în zona materialității, pornind și de la preceptele materialismului filozofic și economic. V. idealitate. D. FILOZ. 1978; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO MATERIALITATE DISCURSIVĂ. Prin materialitate discursivă, M. Pêcheux a numit, în 1969, limba ca fiind locul material unde se realizează efectele sensului și se pune problema unei delimitări între lingvistic și discurs. Ulterior, M. Pêcheux a precizat că regularitățile

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
materială sau conceptuală (velă - navă). Această relație a fost observată pe terenul retoricii, atunci cînd s-a studiat sinecdoca, figură prin care, prin relația parte - întreg, se valorifică posibilitatea unor substituții metaforice. V. logosferă, nominație, praxem, sinecdocă, tipizare. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO METACOMUNICARE. În teoria comunicării, cuvintele metacomunicare, metadiscurs și metalimbaj se utilizează frecvent cu accepții similare sau comune, deși fiecare dintre ele ar trebui, pe terenul științei să funcționeze cu semnificații distincte. O departajare a conținutului și întrebuințării lor

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
sintaxa obișnuită, cuvintele autonime recurg la una deosebită: Carpați este întotdeauna la plural, unde Carpați este un autonim, iar celelalte cuvinte aparțin metalimbajului. V. autonim, autonimie, funcții ale limbii, metalimbă, metalingvistic. REY-DEBOVE 1978; GREIMAS - COURTES 1993; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. IO METALIMBĂ. Potrivit unor cercetători, în vreme ce metalimbajul are o cuprindere generală, ca limbaj vorbind despre el însuși, metalimba este un sistem metalingvistic avînd o terminologie specializată. Ca atare, metalimba este o limbă care servește pentru a

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
prin urmare, cuvintele metalingvistice prin natura lor), dar și prin elemente precum adică, ca să spun așa, vasăzică, adică prin operatorii cu care se atrage atenția asupra componentelor unui enunț sau unui discurs. V. autonim, metalimbaj, metalingvistic. DUBOIS 1973; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO METALINGVISTIC. Trăsătura "metalingvistic" este atribuită de obicei unei funcții a limbii prin care locutorul are ca obiect al discuției chiar codul pe care îl utilizează. Dintr-o altă perspectivă, se poate constata că această trăsătură este proprie atît

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
a discursului autonom în favoarea preciziei în actualizarea și crearea sensului, aspect considerat de către întemeietorii praxematicii ca un argument important în susținerea teoriei lor. V. dialogism, eterogenitate enunțiativă, funcții ale limbii, modalizator, producere a sensului, text, textualitate. REY-DEBOVE 1978; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO METONIMIE. Identificată inițial pe terenul retoricii și analizată apoi sub numeroase aspecte ca figură de stil (sau ca figură semantică), metonimia este rezultatul unei substituiri prin care se înlocuiește numele unui obiect cu numele altuia pe baza unei

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
r s u l u i, fiind necesară identificarea lor, distribuirea la tipul din care fac parte și, în mod deosebit, gradul în care contribuie la realizarea sensului. V. dialogism, eterogenitate enunțiativă, metadiscurs, modalitate. DUBOIS 1973; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN MODEL. În general, cuvîntul model semnifică o schemă coerentă sau o structură determinată formată din componente între care există anumite relații. O astfel de schemă este de fapt o construcție teoretică pe baza căreia se poate trata, reprezenta

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]