300 matches
-
lingvistic denotativ în înțeles logic, argumentativ și sensul în semnificație de gradul al doilea. Astfel "desemnatul din planul real este absorbit de arhetip. Numele devine un argument al logicii povestirii și desemnează funcțiile personajelor, împlinind în text condițiile aristotelice ale verosimilului și necesarului"24. Autoarea are în vedere personaje ca Ileana, Barbu, Mavrodin (Nuntă în Cer), Leana, Adrian, Una, Visarion, Cladova (În curte la Dionis), pictorul Prajan (Domnișoara Christina), eroul-bibliotecar Cesare (Lumina ce se stinge) interpretat ca simbol al suveranului, dar
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
sorginte aristotelică - a adecvării, demonstrează C. Perspective critice (1978) dă măsura vocației didactice și aplicative a lui C. Prima secțiune a cărții - Elemente de poetică a prozei - abordează câteva dintre chestiunile fundamentale ale naratologiei: în planul diegetic, al povestirii povestite, verosimilul; iar în cel al fluxului narativ sau al povestirii care povestește, se insistă asupra temporalității și a focalizării. Comentariile sunt însoțite de aplicații pe texte din literatura română (Caragiale, autori interbelici, o serie de prozatori contemporani). Cea de-a doua
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286040_a_287369]
-
se găsește o singură lume implică Întru câtva ipoteza că universul este infinit. Pe de altă parte, tentativa de a ne opri la cifra cinci, nici mai mult, nici mai puțin, ca număr-limită este cu totul absurdă și lipsită de verosimil. Dar nu cumva, mă Întrebă el privindu-mă, ai de făcut vreo observație?” - „Prin urmare - zisei eu -, ți se pare nimerit să Începem a renunța la problema oracolelor, ca și cum ar fi Încheiată, pentru a ne ocupa de alta, (C) de
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
de ruptură cu trecutul, ce o precede zgomotos. O reclamă devine ineficace atunci când, prin excesul brutal de veridicitate, depășește limitele credibilului, căci fiecare situație pare a fi caracterizată numai de o capacitate limitată de-a suporta dezvăluirea adevărului propriu; expansionarea verosimilului cere timp, iar un adevăr ce o întrece riscă o primire deloc cordială. Într-o lume ce nu-și permite luxul sincerității, vigoarea debordantă și insolitul apariției ei bruște deconcertează. Dar rezistența pasivă la curtoazie nu luă nicidecum prin surprindere
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
oameni în acțiune" și relatează întâmplări posibile, nu "reale" (de realitatea empirică se ocupă istoria). Principiul mimetic, al verosimilității, presupune deci reprezentarea "lumii în idee" și imaginarea de universuri posibile, în orizontul lui "ca și cum", în vreme ce realitatea empirică rămâne în afara sferei "verosimilului", în felul unei materii ordinare, neprelucrate, ce așteaptă intervenția salvatoare a creatorului de frumos 55. Bref: pentru Stagirit "verosimilul" e un concept care desemnează nu atât adecvarea mimetică la "realitate", cât (după cum am sugerat anterior, referindu-mă la tragedie) transfigurarea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
presupune deci reprezentarea "lumii în idee" și imaginarea de universuri posibile, în orizontul lui "ca și cum", în vreme ce realitatea empirică rămâne în afara sferei "verosimilului", în felul unei materii ordinare, neprelucrate, ce așteaptă intervenția salvatoare a creatorului de frumos 55. Bref: pentru Stagirit "verosimilul" e un concept care desemnează nu atât adecvarea mimetică la "realitate", cât (după cum am sugerat anterior, referindu-mă la tragedie) transfigurarea ideală a respectivei "realități". Din acest unghi privind lucrurile, melodrama (formă estetică impură) răspunde numai în parte exigențelor artei
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
un concept care desemnează nu atât adecvarea mimetică la "realitate", cât (după cum am sugerat anterior, referindu-mă la tragedie) transfigurarea ideală a respectivei "realități". Din acest unghi privind lucrurile, melodrama (formă estetică impură) răspunde numai în parte exigențelor artei (ale verosimilului), deoarece rămâne îndatorată în mare măsură unei realități "istorice" (psiho-sociale) mai puțin ideale (există și un "mimesis" de gradul I, lipsit de coerență și, deci, de "verosimilitate"). Oricum, conceptul aristotelic de "catharsis" presupune "ficțiunea unui obiect real sau probabil, în raport cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
p. 150). Pe de altă parte, Ricoeur (în Temps et Récit) echivalează mimesis-ul cu mythos-ul, legând punerea în intrigă de o experiență temporală: "a compune intriga înseamnă deja a face să reiasă inteligibilul din accidental, universalul din singular, necesarul sau verosimilul din episodic" (apud Antoine Compagnon, op. cit., p. 151). 58 J.L. Moreno, Psichotérapie de groupe et Psychodrama, PUF, Paris, 1965, apud Guy Rachet, Tragedia greacă, traducere de Cristian Unteanu, Editura Univers, București, 1980, p. 253. 59 Vezi Peter Brooks, The Melodramatic
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
caută pe fiecare dintre noi și nu contenesc până ce planul lor nu este pus în aplicare. Putem spune că fantasticul sfidează chiar cauzalitatea, cronologia, contingențele vieții, judecata rațională și pretențiile științelor; el se învecinează cu magia, sacrul și miticul, repudiază verosimilul și verdictul, cultivă ruptura planurilor existenței, tolerează ceea ce este inexplicabil și refuză explicația. Lumea fantastică este o lume cu propria ei organizare, cu propriile ei condiții de existentă, cu propria ei logică. Odată acceptat, fantasticul poate deveni un spațiu al
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
cunoștințele noastre, de experiența noastră nemijlocită, de gradul de inteligență, de stimulii care ne trimit spre anumite asocieri de moment. (Nici măcar retorica nu face excepție: "Metafora, metonimia, sinecdoca, paranomaza, hiperbola, ironia sunt mijloace retorice menite să amplifice forța persuasivă a verosimilului, nu a erorii"114, care, deci, rămâne). Toți acești factori sau doar unii dintre ei pot fi deficitari la persoanele cu nevoi speciale, ceea ce determină ca gândirea și limbajul să fie deficitar, convenția cuvântului particularizându-se, iar stereotipurile putând fi
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
decenii (1947-1967) a activat în Miliția Judiciară. În proză, B. debutează cu o culegere de nuvele, Cutia cu scrisori (1959). Genul în care se va specializa este acela al romanului polițist, lucrat cu meșteșug, dar fără un simț deosebit al verosimilului (Jos masca, domnule Dib, 1971, Insula spionilor, 1972, Întâlnire în Valea Morții, 1974, Prețul tăcerii, 1974, Pichetul în alarmă, 1976, Invidia, 1979, Martor ocular, 1982 ș.a.). Scriitorul, care nu uită de micii cititori (Armata de pitici, 1974), abordează, adresându-se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285705_a_287034]
-
copilași - de astfel de fapte vor fi învinuiți însă creștinii, când le va veni rândul să fie calomniați. Pentru a calomnia cu succes, trebuie să travestești realitatea, să o deformezi, să-i aplici ușoare distorsiuni, trebuie ca, plecând de la ceva verosimil, să faci astfel încât să pară că acel ceva e veritabil. O ipoteză posibilă, o voință de a face rău, o pervertire, nici nu-ți trebuie cine știe ce pentru a lansa un zvon, pentru a-i confecționa cuiva o proastă reputație, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ca să faci rău”. Dumnezeu este adevărul și sursa adevărului - care nu este nici politician și nici politicianist - ne va păzi în cele din urmă pe cei care vor să ne exploateze prin cuvintele prefăcute ( Politicianul urmărește 2. Petru 2:3) verosimilul iar acesta nu este adevărul, ci este ASEMĂNĂTOR cu adevărul. Discursul politic este mincinos, contrar adevărului deplin Politicianul, adresând câteva , făcut cu intenția de a înșela pe votanți. Se poate minți nu numai vorbind ci la fel de bine și prin gesturi
Caleidoscop by P.D. Bâlbă () [Corola-publishinghouse/Science/91786_a_93254]
-
Tănase Frunză, membru al guvernului, se opune însă din răsputeri includerii în cabinet a soțului unei evreice. Condiția pentru a-l accepta drept coleg e despărțirea de cea pe care acesta continuă să o iubească. Conflictul se acutizează până la limitele verosimilului. Văzând că amândoi se mențin pe poziții, Lelia ia hotărârea de a se jerfi pentru cariera soțului, dar fără a reuși să-l convingă că e sinceră. Umilită, ea se înapoiază la părinți, care nu înțeleg totuși de ce fiica lor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290489_a_291818]
-
mai priceput să imite și cele dintâi cunoștințe venindu-i pe calea imitației), iar plăcerea pe care o dau imitațiile e și ea resimțită de toți. Că-i așa, o dovedesc faptele"94. Arta este, în continuare, pusă sub semnul verosimilului și al necesarului ("A înfățișa universalul înseamnă a pune în seama unui personaj, înzestrat cu o anumită fire, vorbe și fapte cerute de acesta, după legile verosimilului și ale necesarului: lucru către care și năzuiește poezia, în ciuda numelor individuale adăugate
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
-i așa, o dovedesc faptele"94. Arta este, în continuare, pusă sub semnul verosimilului și al necesarului ("A înfățișa universalul înseamnă a pune în seama unui personaj, înzestrat cu o anumită fire, vorbe și fapte cerute de acesta, după legile verosimilului și ale necesarului: lucru către care și năzuiește poezia, în ciuda numelor individuale adăugate"95), de unde rezultă că mimesis-ul trebuie diferențiat de interpretarea sa drept "mișcare liberă a fanteziei lăsată în voia capriciului și a entuziasmului necontrolat"; el devine un model
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
arta spectacolului teatral bazat pe muzică, dans și pantomimă, în linia reprezentărilor încetățenite de la greci, uneori în defavoarea textului dramatic redat doar lacunar. "Influența copleșitoare a modelelor literare grecești a guvernat în spațiul spiritualității latine configurația prozei și poeziei lirice. Criteriul verosimilului artistic, tiparele epice, lirice și dramatice preluate de o lume cu un ideal moral riguros, sete de ordine și moderație, orgoliu expansionist și spirit polemic strălucit au decis o estetică în care inteligenta mânuire a stilurilor consacrate și spiritul critic
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în privința procedeelor, uneori chiar formal, folosindu-se de intertextualitate. Precursor al romanului parodic renascentist bucurându-se de o largă circulație, poemul eroi-comic reorientează autorii în direcția creării unei literaturi în același timp umaniste și realiste, fundamentându-se pe ancorarea în verosimil a faptelor care, altfel, ar dobândi efecte halucinante și ar risca să-și împingă cititorul în donquijotisme aberante, în extremism livresc. Mai puțin convențională decât în celelalte state europene, parodia cultivată în Italia se înscrie în firescul evoluției unei literaturi
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
diferențiate. În lingvistică, acest cuvînt se folosește pentru a preciza caracterul diferit (din punct de vedere spațial, social, profesional, stilistic etc.) al compartimentelor limbii istorice. V. limbă funcțională, sociolingvistică, stiluri ale limbii. VARO - LINARES 2004. IO VEROSIMIL. În Poetica aristotelică, verosimilul este instituit drept principiu central de compunere a unei opere literare. Poetul nu trebuie să fie preocupat de redarea adevărului istoric; el are drept misiune crearea unui univers care să pară credibil, deoarece verosimilul garantează transcenderea particularului și atingerea universalului
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
2004. IO VEROSIMIL. În Poetica aristotelică, verosimilul este instituit drept principiu central de compunere a unei opere literare. Poetul nu trebuie să fie preocupat de redarea adevărului istoric; el are drept misiune crearea unui univers care să pară credibil, deoarece verosimilul garantează transcenderea particularului și atingerea universalului. În dramaturgia clasică franceză, a cărei estetică este centrată pe receptare, verosimilul constituie, alături de bunăcuviință și de regula celor trei unități (de acțiune, de timp și de loc), unul dintre stîlpii de susținere ai
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Poetul nu trebuie să fie preocupat de redarea adevărului istoric; el are drept misiune crearea unui univers care să pară credibil, deoarece verosimilul garantează transcenderea particularului și atingerea universalului. În dramaturgia clasică franceză, a cărei estetică este centrată pe receptare, verosimilul constituie, alături de bunăcuviință și de regula celor trei unități (de acțiune, de timp și de loc), unul dintre stîlpii de susținere ai piesei de teatru. Sînt verosimile acțiunile, personajele, reprezentările care, în ochii publicului, par adevărate. Pornind de la principiul că
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fie verosimil, această estetică urmărește crearea efectelor și iluziei de adevăr, cu scopul de a convinge. În știința limbii, termenul verosimil caracterizează un mod de raportare a enunțului la realitate, fiind atît un produs, cît și un fundament al discursului. Verosimilul ține de opinie, lucru care îl opune adevărului și face din el o noțiune relativă. Luat în calitatea de concept intracultural, verosimilul devine legat de accepția discursului ca reprezentare mai mult sau mai puțin conformă cu "realitatea" socioculturală și corespunde
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
un mod de raportare a enunțului la realitate, fiind atît un produs, cît și un fundament al discursului. Verosimilul ține de opinie, lucru care îl opune adevărului și face din el o noțiune relativă. Luat în calitatea de concept intracultural, verosimilul devine legat de accepția discursului ca reprezentare mai mult sau mai puțin conformă cu "realitatea" socioculturală și corespunde reprezentărilor sau acelor moduri de a acționa și de a vorbi considerate a fi obișnuite într-o comunitate (rutine, scenarii, topoi, stereotipuri
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
conformă cu "realitatea" socioculturală și corespunde reprezentărilor sau acelor moduri de a acționa și de a vorbi considerate a fi obișnuite într-o comunitate (rutine, scenarii, topoi, stereotipuri). Ca atare, de la o societate la alta, de la o cultură la alta, verosimilul va avea trăsături diferite. Din perspectivă semiotică, discursul verosimil nu este doar o reprezentare "corectă" a realității socioculturale, ci și un discurs fabricat în vederea creării impresiei de adevăr, ținînd, astfel, de clasa discursurilor convingătoare. În a n a l i
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
reprezentare "corectă" a realității socioculturale, ci și un discurs fabricat în vederea creării impresiei de adevăr, ținînd, astfel, de clasa discursurilor convingătoare. În a n a l i z a d i s c u r s u l u i, verosimilul privește organizarea sintagmatică a discursului, care decurge din secvențele stereotipe și așteptate de destinatar, cu privire la acțiunile, scopurile și mijloacele prezente în conținutul discursului. V. argument, argumentare, doxă, retorică, stereotip, topos. ARISTOTEL P.; GREIMAS - COURTES 1993; AQUIEN - MOLINIE 1996; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]