411 matches
-
este aici ochiul exterior, fiziologia previzibilă a privirii, ci memoria, ochiul interior, capacitatea mentală, oarecum extrasenzorială, de a genera și, mai apoi, de a fixa viziuni. Pictura lui Vladimir Zamfirescu pune în circulație adevăruri umane profunde, este de o enormă verosimilitate în esență, dar ea operează exclusiv cu structuri simbolice și cu viziuni culturale. Realitatea pictorului nu este aceea tangibilă, episodică și supusă diverselor variații de context, cu una atemporală, nondiscursivă și imaterială. Însă în pofida suportului său oarecum imponderabil, referentul acestei
Un manierist tărziu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9927_a_11252]
-
lui, care sînt compoziții surrealiste și puțin absurde, apar detaliile făcute cu mare finețe. În detalii se vede maestrul. Or, cînd propui un desen absurd epic, trebuie să fii foarte atent la detalii, ele trebuie să fie de o mare verosimilitate și exactitate. Dacă vrei să descrii un nebun și el e tuberculos, trebuie să știi foarte bine cum tușește, cum horcăie, cum se sufocă, și după aia, poți să-i faci nebunia lui. Să-ți spun o chestie pe care
Nicolae Breban - Iubirea este o formă a limitării by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9969_a_11294]
-
lent, când accelerat, cu schimbări oportune de planuri și modificări subtile de registru. E motivul pentru care romanul de față se citește pe nerăsuflate, dar și într-o stare de concentrare reflexivă, nu numai participativă. Senzaționalismul unor întâmplări nu anulează verosimilitatea lor și cu atât mai puțin logica internă a lumii explorate. Ca în Groapa lui Eugen Barbu ori în alte romane realiste de calibru, determinarea materială este esențială. Problema spinoasă a banilor face să se miște, să se agite, să
Orașul subteran by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9028_a_10353]
-
lejere, interesul cititorului nu scade o clipă. Căderea în lume are o surprinzătoare dinamică epică. Față de nu puțini confrați prestigioși din sfera romanului de idei (Al. Ivasiuc, Nicolae Breban, Ion D. Sîrbu), la care greutatea eșafodajului intelectual face să scârțâie verosimilitatea situațiilor și a relațiilor, Constantin }oiu topește, așa-zicând, reflecția în acțiune, interferând cele două planuri. Ceea ce întreprind personajele, de la marile gesturi la cele mărunte, nu distonează câtuși de puțin cu gândirea lor. Iar aceasta nu este proiectată în mod
Clopotul spart by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9271_a_10596]
-
lui Procust. Documentul, epistola, depoziția, procesul-verbal, hârtiile foșnitoare din romanul "corintic" sunt utilizate masiv în Zmeura de câmpie, uneori cu rost, alteori fără. În vechea proză nouă, ele aveau rolul de a diminua o iluzie și o convenție dominantă: a verosimilității. Romanul realist, construit ca un ansamblu impunător ce ascunde în sine însuși, precum piramidele, procedeele edificării, era făcut să se deschidă și către un alt mod de înțelegere. Putea fi citit și din alte unghiuri decât cel impus de estetica
Inginerie textuală by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9291_a_10616]
-
cu acest film, propunînd simultan o frescă a unui eveniment dramatic și un studiu de caz, menit să focalizeze considerații de ordin mai general. Inserarea unor fragmente documentare sau cu caracter documentar nu deturnează atenția de la firul "epic", ci conferă verosimilitate poveștii. Cele două planuri se susțin reciproc, dar există și mici scăpări, redundanțe dificil de controlat, mai ales că regizorul a intenționat să acopere o perioadă lungă de timp, ilustrînd o devenire. Regizorul reușește deplin în fragmentele despre copilărie, apropiindu
Trăiește și dă mai departe! by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9365_a_10690]
-
că putem cădea de acord cu punctul de vedere conform căruia critica devine vioara întîi a istoriei literare pînă a se substitui interesului pe care-l putem arăta operelor, fie că-l refuzăm, se cade a semnala ingeniozitatea, în consecință verosimilitatea sa ideală. E o construcție fragilă, ușor fantastă, așa cum ar putea figura demersurile critice îndeobște înscrise într-un "spațiu al imaginației și ludicului", în care vede N. Manolescu istoria literaturii. Sau după cum se întreabă d-sa: "De ce n-ar fi
Critica pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9472_a_10797]
-
o a treia, de asemenea memorabilă, cu un fost preot convertit la deliciile economiei de piață), nu sunt rulate pentru ele însele. Proiectul autorului este radical diferit de cel al romancierului obiectiv. La nivel epic, ficțiunea nu prezintă continuitate, iar verosimilitatea ei este minată de câteva coincidențe forțate. Numai că - și aici este cheia cărții - Ioan Lăcustă nu utilizează în exclusivitate invenția ori rememorarea, rețeta romanescă sau pe cea confesivă. Le asociază într-un mod subtil, obținând efecte nu-numai-literare, tensiuni existențiale
Pe Bulevard by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9607_a_10932]
-
El scrie din experiență, nu din cărți, ceea ce înseamnă că acoperirea biografică pe care o poate da cunoștințelor înfățișate îl scutește de bănuiala că ar pune în pagină litera calpă a unei galimatii sterpe. Exemplele la care recurge au acea verosimilitate firească pe care o întîlnești la evenimentele care s-au petrecut aievea, și, deși îi citești cartea cu plăcere, nu te poți împiedica să nu te întrebi de ce, de vreme ce poți să te descurci în orice împrejurare dacă urmezi întocmai indicațiile
Flatulența socială by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9729_a_11054]
-
ca să nu ți se aplece de tot. Atrocitatea din paginile ei e atît de nefirească încît simți prea bine cum convenția ficțiunii cade și că, în loc de literatură de ficțiune, ochii tăi străbat un alt fel de literatură, una a cărei verosimilitate are efectul unui duș rece: în loc de o impresie artistică, te alegi cu o agresiune psihologică. La capătul unei asemenea cărți te regăsești traumatizat și obosit, fără nici un chef de viață. Există așadar un fel de viață, desfigurată și inumană, care
Curajul lui Ierunca by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9751_a_11076]
-
vrei să pari. Iar în această descoperire se afla întotdeauna un delict, acela de a fi avut intenția să înșeli pe cineva, mai cu seamă autoritățile". Cărțile lui Eugen Uricaru sînt, în primul rînd, ale unor teme explorate prin pactul verosimilității romanești; și pentru că un asemenea demers își caută totdeauna pivoții în istorie, în aceea scrisă, incontestabilă, romanul "narativizează", integrează în "intriga" sa, numele unor personaje istorice: Foriș, Pătrășcanu, Gheorghiu-Dej, Ana Pauker ("un intelectual și o persoană care știa că viața
Strînsoarea de oțel a fricii by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/7451_a_8776]
-
știa că viața e mai complicată și de aceea nu-i plăceau nici chefurile cu lăutari și nu credea că prostiile sau greșelile se șterg la un praznic cu sarmale și la un borș de cocoș, dres cu smîntînă") conferă verosimilitate și credibilitate personajelor romanului, care se extrag din esențele distilate de personajul istoric. Cînd Todor Grancea și subalternul său, Neculai Crăciun - generalul și locotenentul Instituției - spun "orice epocă își are sfîrșitul pe care îl merită" sau "de un gîndac nu
Strînsoarea de oțel a fricii by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/7451_a_8776]
-
de pomană mortului..." (pp. 334-335). Apetența autorului pentru regimul grotesc al figurației nu mai trebuie subliniată. În scena la care am asistat, și în altele, se remarcă însă și un gust dubios pentru stridență gratuită, pentru exces de pastă, alterând verosimilitatea decupajului realist, ca și eficiența simbolică a narațiunii. Numele personajelor sunt ridicole (vom vedea mai târziu o listă întreagă); replicile lor sunt adesea forțate, introduse ca părți, calupuri ale unui supra-discurs ironic; iar gesturile pe care le fac au o
Cod roșu by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7452_a_8777]
-
Mara fiind capul de serie, credibil, se salvează și se ține bine minte ca personaj. Dar toate femeile din roman, indiferent de epoca în care trăiesc și de condiționarea socială, vorbesc în același stil ironic și insinuant, sabotând din interior verosimilitatea realistă. În schimb, personajele masculine (Cassian Robert, ca tânăr medic de țară, preotul Calistrat Goga, colonelul Onaca) îi ies remarcabil autorului. Raport asupra singurătății, deschis prin venirea eroului pe coclauri de munte, lângă o stație meteo dezafectată, se încheie simetric
Viețile altora by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7519_a_8844]
-
deceniu, în 1976 apare cel de-al doilea Michael Berg (Ralph Fiennes), maturul, în interpretarea lui Ralph Fiennes, îmbătrânit serios. Atât timp cât aceste perioade de timp sunt afișate ca puncte de reper ale unei istorii trebuie să existe o doză de verosimilitate privitoare la vârsta personajelor. Kate Winslet este îmbătrânită destul de artificial, nereușit, însă actrița face față provocării de a-și construi personajul la o altă vârstă dincolo de clișee și pomezi. În concluzie, romanul lui Schlink rămâne cadrul de referință esențial la
Cărțile și noaptea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7628_a_8953]
-
dintre vehiculele folosite de Noimann pentru a se (pe)trece din real în imaginar, refăcînd mereu și mereu traseele care le unesc/ despart, totul e lichid, întors cu josul în sus, obsesiile, fantasmele, halucinațiile își găsesc justificarea și, de aici, verosimilitatea, în realitate pentru că, iată, palierele lumii lui Noimann comunică printr-un cordon ombilical: "Suntem, la urma urmei, cu toții niște fetuși expulzați în necunoscut. Un pîntece ne germinează, altul ne digeră și cam asta-i tot. însăși lumea aceasta - dar poate
Un roman al dedublării by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/7135_a_8460]
-
pădure, într-un loc unde au fost executați republicani, și acolo se hrănește cu carnea crudă a animalelor care cad printr-o spărtură făcută în plafonul unei clădiri abandonate. Nicio clipă de la Iglesia nu se străduiește să ne ofere argumentele verosimilității, filmul său a devenit treptat o parabolă, un spectacol de circ unde exagerările invocă recuzita și retorica specifică. Javier este recuperat de către un fost general franchist mutilat de tânărul insurgent și utilizat pentru a aporta vânatul în timpul vânătorilor de plăcere
Istoria și circul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5455_a_6780]
-
apuc de Proust. Iau o pauză de respirație și-mi zic din nou chiar s-a terminat? Cred că s-a terminat. Energia puțină te împiedică prin orice, inclusiv prin mediocritate, s-o epuizezi. La Proust nu se pune problema verosimilității. El nu simte nevoia, cum i-ar fi revenit unui realist, să explice de unde cunoaște naratorul toate amănuntele despre amorul lui Swann sau ce-și vorbeau tante Léonie și Françoise. Ba mai mult: frizerul de la Doncières, căruia un căpitan îi
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/5335_a_6660]
-
de mâna unui copil din clasa întâia primară. Într-un colț - așa cum se cuvenea - soarele strălucea rotund și vesel. Manina se opri o clipă, urmărind absentă tot acel du-te-vino al skiorilor de pe văile din jur.” Legătura dintre fragmente, corporalitatea personajelor, verosimilitatea sunt insuficiențele romanului. Moartea cotidiană, ultimul roman din volumul de față, este mai expresiv decât celelalte scrieri, dar mai triburar influențelor. André Gide, Mircea Eliade, Anton Holban, Mihail Sebastian sunt doar câteva nume deseori invocate de critica de receptare a
Introducere la biografie by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/5198_a_6523]
-
o narațiune captivantă în care detaliile din jurnal nu numai că sînt respectate scrupulos, dar pe deasupra mai sînt spuse cu talent. Va ieși o carte a cărei formă artistică e neîndoielnică, atîta doar că-i va lipsi acel accent de verosimilitate pe care îl cere experiența trăită pe viu. Cartea va fi frumoasă, dar nu adevărată. Va fi iscusită, dar nu gravă. Îți va atrage atenția, dar nu te va mișca. Va fi gustată, dar nu va convinge, dată fiind condiția
În logica lui Camil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4603_a_5928]
-
o inițiere pe care nici un talent nu ți-o poate da, tocmai de aceea ea nu poate fi simulată. Și astfel ajung la clipa prezentă: drama autorilor contemporani e că centrul lor de greutate e prea comod ca să poată avea verosimilitate în ficțiunile pe care le scriu. De pildă, a scrie despre ororile Bărăganului stînd în fotoliu la București denotă dexteritate lexicală și nimic mai mult. Măreția pe care un astfel de autor o inspiră nu depășește pragul unui scenograf de
În logica lui Camil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4603_a_5928]
-
decît sub forma durerilor de dinți sau a tracasărilor fiscului e o impostură. Chiar dacă mi se va replica că literatura nu „redă” realitatea și că opera literară e un univers de sine stătător cu reguli proprii, chiar și așa criteriul verosimilității prin periclitare de destin rămîne valabil. Nu poți lua în serios un autor care, plimbîndu- se cu avionul între două conferințe, plăsmuiește povești despre asprimile eroice ale vieții. E o inadecvare lăuntrică care acoperă creația de deriziune. Și atunci autorul
În logica lui Camil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4603_a_5928]
-
a urmat runda a doua a comunicărilor despre roman. Gabriel Chifu (Singurătatea autorului de romane), în al său „posibil răspuns“, aplicat și metodic, a amintit elementele sine qua non ale construcției romanești, declarând ca „regulă de aur a romanului bun” verosimilitatea, nu însă în sensul aristotelic, canonic, ci ca logică internă a unei narațiuni de orice fel, absurde sau realist-magice. Într-o lectură cu tonalitate dramatică, Marta Petreu a imaginat un Decalog al romanului. În rezumat: „Să urmezi logica crudă a
Colocviul romanului românesc by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4642_a_5967]
-
autorul de romane e pus să se miște într-o lume fără criterii, fără norme, fără puncte cardinale, unde orice e îngăduit și de aceea totul devine haotic, imposibil de descris. Așa încât o regulă de aur a romanului bun este verosimilitatea, în orice împrejurare, cu orice preț. Kafka este verosimil când descrie ce simte un ins ce se preschimbă în gândac și Márquez - la fel, când ne povestește atâtea întâmplări supranaturale din Macondo.) Între atitudinea clasică (tonul obiectiv, autorul invizibil, panoramarea
Singurătatea autorului de romane by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/4668_a_5993]
-
Ea singură luase hotărârea de a pleca, dar acum se vedea incapabilă să și-o asume. Dacă s-a pripit? [...] Își luă cheile de unde le aruncase și ieși în dimineața ca funinginea.” De la un cap la celălalt al romanului Despărțiri, verosimilitatea este împinsă până în sfera banalității. Cu o expresivitate, desigur, mai pieptănată, povestea este de factura celor din revistele feminine glossy. Pasajele și frazele elaborate care, din când în când, împlinesc gustul estetic de-a lungul lecturii nu știu dacă sunt
Poveste glossy by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/4563_a_5888]