946 matches
-
de George Enescu. Compozitorul Dan Dediu comenta astfel propria partitură: „Mi-am imaginat Lontaneitatea nu ca un orizont, ci ca un abis. «Cum am putea cădea în depărtare? Ce amețeală ne-ar cuprinde în căderea noastră orizontală? Ce trăiri, ce vertijuri poate da orizontul, Lontaneitatea? Vertijuri ale Lontaneității? Vertiges de la Lontaneité?» Ecce opus! Cinci căderi în orizont, cinci absorbții în necunoscut, cinci bătăi de inimă, redate sonor prin două oboaie, două clarinete, două fagoturi și doi corni.” În privința Dixtuorului enescian, interpreții
Festivalul Muzicii Rom?ne?ti, dup? patruzeci de ani! by Carmen Chelaru () [Corola-journal/Journalistic/84202_a_85527]
-
Dediu comenta astfel propria partitură: „Mi-am imaginat Lontaneitatea nu ca un orizont, ci ca un abis. «Cum am putea cădea în depărtare? Ce amețeală ne-ar cuprinde în căderea noastră orizontală? Ce trăiri, ce vertijuri poate da orizontul, Lontaneitatea? Vertijuri ale Lontaneității? Vertiges de la Lontaneité?» Ecce opus! Cinci căderi în orizont, cinci absorbții în necunoscut, cinci bătăi de inimă, redate sonor prin două oboaie, două clarinete, două fagoturi și doi corni.” În privința Dixtuorului enescian, interpreții au probat mult curaj, inițiativă
Festivalul Muzicii Rom?ne?ti, dup? patruzeci de ani! by Carmen Chelaru () [Corola-journal/Journalistic/84202_a_85527]
-
cu Yumi, cuvintele, frazele lor se completează incantatoriu, apoi în lumea delirului lui Yumi își fac apariția prietenii ei care joacă fiecare un rol, dialogurile au ceva compulsiv, virând brusc în sarcasme, cu o densitate care îți dă senzația de vertij. Ceea ce rămâne pentru scurtele momente de luciditate este oboseala, coșmarurile amplifică până la insuportabil fiecare frază, și aproape că poți vedea în filmul Florinei Titz cum aceste personaje se golesc într-un ritm vertiginos de orice conținut, până nu mai rămâne
Călătorii într-o curte interioară by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7047_a_8372]
-
lăcașul decepției, printr-o subțire fantă, la extremitatea superioară a cavernei, mi-a năvălit, însă, în priviri lumina de făgăduință a unei plaje incredibile. Asta, desigur, o vedea Ulysse. Era de un arbitrar absolut, de un rose-cyclamen neasemuit, ca un vertij de suprem exotism, - pustiul ei se popula fără de vrere, pentru mine, cu zvîcniri ingenue, de călăreți galopînd juvenil, ieșiseră, ași fi jurat, din primăvara eternă a unui tablou bine știut de Gauguin. Etern sacrala putere a ficțiunii - aceea plastică, de
În magnetismul imaginarului by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4452_a_5777]
-
care se ridică, odată cu zorile, inexpugnabilă, dezamăgirea. Prima dată se clătinase. Cam ca un om beat. După atâția ani în care n-ai atins pământul cu tălpile, fermitatea lui bruscă, neașteptată, nu poate decât să-ți dea acea stare de vertij permanent a musului, în primele luni pe mare, își spune Ivan. După jumătate de ceas, e deja sleit de puteri. Dintr-odată, gârbov. Când se întoarce pe vas, întinerește. Își recapătă suflul. Câteva zile, imaginează rețete cu fervoarea din tinerețe
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
terasă. O deschide cu răbdare. Ușa nu scârțâie, probabil de frică să nu provoace un scandal. Zgomotele orașului intră distant în încăpere. Iese pe terasă și se apropie de balustradă. Mă țin după ea, dar deja m-a luat cu vertij. Etajul treizeci. Și am impresia că balustrada nu e destul de înaltă. Sophia se sprijină de balustrada miniaturală și se uită la luminile orașului. Felinarele stau pe loc și farurile mașinilor se mișcă. Mda. Ce să zic. Mare chestie. I s-
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
Mă uit la ceas. Șapte fără un sfert. Flaconul e gol. Nebuna mă privește cu ochi mari și limpezi. O iau de mână și o ajut să se ridice de pe scaun. Mergem încet spre dormitor. Pe drum are un mic vertij. O iau în brațe. E ușoară ca un fulg. O așez cu grijă pe pat. Îi țin mâna dreaptă între mâinile mele. Iar mâinile mele sunt împreunate a rugăciune. Nebuna se uită la mine. E calmă. Liniștită. Ca o apă
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
face literatură din orice. îi place să aștearnă povești. îi place la nebunie. Dar îl bănuiesc că-i place și să ghicească reacția cititorului, mai ales a celui negarnisit cu titluri prețioase și pompoane critice. Stupoare, jubilație, rușine, invidie, contrarietate, vertij, fericire, indignare, căință - toate acestea sunt forme de feedback la textele din Miros de roșcată amară. Amploarea evantaiului e firească, fiindcă, la rândul lui, Dan Alexe atrage etichetele cum magnetul pilitura. în funcție de adorația sau de resentimentele ștampilatorului, pe forumuri sau
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
ororii ajunge să se miște în gol, bărbierul scelerat devine o mașină de tocat precum cea uriașă din pivnița casei prin care trec ciolanele clienților. Istoria își pierde orice logică și alunecă într-un grotesc prins la rîndul său în vertijul morbid, pînă ce bărbierul se oprește la rîndul său ca o mașinărie stricată tot cu aportul unei lame de brici. Scenariul victorian cu orori gotice, cu atmosfera morbid-misterioasă din From Hell (Din Iad - Jack Spintecătorul, 1999) al lui Albert și
Bărbierul și moartea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8765_a_10090]
-
-lea. Toată lumea pare să fie de acord că această perioadă a fost marcată de o serie de tatonări, metamorfoze și căutări care au condus, printre altele, la apariția mai multor curente de avangardă. Nici romanul nu putea să scape de vertijul prefacerilor, dovadă că, imediat după 1920, el se grăbește să părăsească teritoriul lui simile pentru a intra în zona mai puțin explorată a "nebuloasei", în care "iluzia", chiar dacă nu dispare, este construită și subminată aproape simultan. Scriitorul spaniol, contemporan cu
Un picaro al lumii dezvrăjite by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/8825_a_10150]
-
notele" mașinii de scris conferă, de asemenea, relief dramatic fimului. Regizorul știe să elimine contrafacerile sentimentale tipice melodramei, cu exaltările și aranjamentul ei festiv-emoțional, întîlnirea halucinantă și ireală în care timpul pare să se oprească o clipă este continuată de vertijul de febră al unui impuls tardiv. Refacerea cuplului într-o ordine casnică, cuminte, și ispășirea prin mărturisire a vinei sorei mai mici, Briony, iarăși prilej de satisfacție pe gustul melodramei unde întîlnirile șoc și lămuririle servesc gustul general pentru crimă
Ultima noapte de dragoste... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8848_a_10173]
-
Ești ultimul trecător prin ani/ Care mai simte gustul pîinii,/ Mireasma vîntului.// încîntarea este soră/ Cu vinul din Arcadia.// Pînă acum ai trecut/ de trei ori styxul,/ Iei drumul de la capăt/ De fiecare dată" (De la capăt). Sufletul e cuprins de vertij. Se instalează o halucinație pe materia civilizației care se-nchide în cerc vicios: Voi mai avea clipe,/ Voi mai avea trup?// Zile încep să dea în afară/ Precum șuvoiul în vremea furtunii.// Se învîrte casa, se învîrte lumea cu mine
Candoare și caligrafie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9272_a_10597]
-
totuși, până unde poate merge polistilismul în creația componistică? Probabil până în acel punct de fierbere în care iureșul său torențial se confun-dă cu inerția statică a muzicilor repetitive, de pildă, ori când frisonul schimbărilor, al fluctuațiilor ajunge să semene cu vertijul stazelor sau al proceselor imuabile. Nu știu dacă acel punct de fierbere, precum și frisonul ori vertijul sunt apanajele Paradisului. Știu însă că, dincolo de argumentele polistilistice, am fost confiscat de generozitatea polisemică a muzicii lui Costin Miereanu și a libretului semnat
Miscellanea by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9434_a_10759]
-
care iureșul său torențial se confun-dă cu inerția statică a muzicilor repetitive, de pildă, ori când frisonul schimbărilor, al fluctuațiilor ajunge să semene cu vertijul stazelor sau al proceselor imuabile. Nu știu dacă acel punct de fierbere, precum și frisonul ori vertijul sunt apanajele Paradisului. Știu însă că, dincolo de argumentele polistilistice, am fost confiscat de generozitatea polisemică a muzicii lui Costin Miereanu și a libretului semnat de Sylvie Bouissou. Căci opera deține o impresionantă scală de nivele semantice ce se dezvăluie succesiv
Miscellanea by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9434_a_10759]
-
de departe? E drept, nu sunt englez și n-am exercițiul parodoxurilor prin care poți câștiga ori pierde imperii. Iar ruleta rusească nu-mi place nici atât. Simpla idee c-aș putea fi vreodată pus în fața unei asemenea ghilotine, îmi dă vertijuri, simțind cum mintea mi se lichefiază instantaneu.
De ce și pe cine trădăm? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7749_a_9074]
-
-ți înnoroiezi pantofii Bally?! -, politicienii români s-au izolat într-o nacelă de unde găinățează abundent peste capetele unei mulțimi pe care o disprețuiesc profund. Faptul că Traian Băsescu își bazează discursul exact pe suportul popular, le dă politicienilor de cabinet vertijuri vecine cu nebunia. Traian Băsescu nu poate fi anihilat, așa cum o încearcă mult prea palidul domn Cristian Diaconescu, prin încercări iresponsabile de a crea conflicte diplomatice cu Ucraina. Degeaba sare purtătorul de cuvânt al pesedeilor cu gura, reproșându-i președintelui
Chirurgia indirectă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9719_a_11044]
-
a Îmbrățișat ușor, cu o tandrețe calculată, ridicându-se cu grație pe vârfuri. Am trecut pe lângă ei și o emoție bizară, necunoscută, a pus stăpânire pe Întreaga-mi făptură. N-am rezistat să nu privesc Înapoi. M-a cuprins un vertij cumplit și aerul din jurul meu devenise irespirabil. „Atâtea trăsături cunoscute!” Semăna atât de izbitor cu... Undeva, În umbra unei sălcii, vântul jelea o amintire... 29 nov. 2012 Întâlnirea (6 ianuarie 2003) A fost o noapte agitată, plină de frământări, Întrebări
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
zădărnicie pe care ți le dau mișcarea de neoprit și aerul livid pe care-l respiri. Redactorul-șef Dezideriu, cetățeanul care s-a trezit În această dimineață nimeni altul decât Leonardo Da Vinci, simte o persistentă senzație de rău, un vertij insuportabil pe care Încearcă să Îl domine printr-o rugăciune către Fecioara Maria. Femeia de serviciu intră În birou cu o scrumieră Într-o mână și cu un ziar În cealaltă. Îi dă un bună-ziua plin de respect. Nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
nu cu părinții În vizite, nu cu alți copii, ci Înconjurat de mobilierul de culoarea lămâiului și de cărțile franțuzești cu poze colorate. Mama era o femeie sofisticată, care nu se amesteca cu vulgul și căreia cuvântul ,,muncitor,, , Îi producea vertijuri. Avea un limbaj ales, dar cam desuet, care nu prea se potrivea cu ,,hei-rupism-ul,, acelei perioade. Nu avea prietene, nu avea amant, nu mai vroia alt copil. Printr-un noroc tata, deși fiu de moșier, deci ,,de origine proastă,, , fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pe scări. Tot ce știu e că dintr-o dată m-am trezit cu tipul cu părul blond ca paiul lângă mine. Apoi s-a făcut Întuneric. Nici când m-am trezit nu eram prea conștient. Îmi amintesc doar de un vertij care nu părea de pe lumea aceasta. Imagini succedându-se, vorbe strigate, o durere afurisită, ascuțită. Gândurile nu mi adunaseră Încă Într-o schemă cât de cât coerentă, cuvintele mi se umflau În gură. Cele câteva sunete pe care reușisem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
încercat să urmăresc vorbele comentatorului, însă creierul nu reuși să traducă sunetele. Urâtul și violentul impact al acelui accident simulat, frângerea metalului și-a sticlei securizate, și distrugerea intenționată a unor artefacte de fabricație costisitoare îmi lăsaseră o senzație de vertij. Helen Remington mă prinse de braț. Îmi zâmbi, clătinând încurajator din cap, ca pentru a îndemna un copil să treacă de-o barieră mentală. - Îl putem revedea în ampex. Cu încetinitorul. Mulțimea se îndrepta spre mesele demontabile, vocile ridicându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
o atmosferă aparte. În această atmosferă se înscrie și Apocalipsa lui Ioan, cu structura, elementele narative, stilul și conținutul teologic specifice. După un prim parcurs inițiatic, „de obișnuire”, vom poposi pe țărmul Patmosului eliberați de stresul ineditului, dezinhibați, exersați în vertijuri cosmice. II Cartea lui Enoh (versiunea etiopiană) Din ciclul lui Enoh, m-am oprit la versiunea etiopiană, cea mai completă, de altminteri, care a ajuns până la noi93. Această versiune are la bază o versiune greacă, din care s-au păstrat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
el, față aglomerației. Broboane de sudoare mi se strâng inestetic pe frunte, regret (tardiv și inutil) că nu mi-am prins părul în coadă, rucsacul bombat ca burta unei gravide îmi apasă umerii, sunt un Atlas postmodern, cuprins subit de vertij, simț enorm și văz monstruos... În fine, ajungem la destinație. Ne năpustim pur și simplu pe ușa larg deschisă a autocarului, facem un pas, chiar doi, când, zâmbitor, dar ferm, precum sadicii din filmele de groază americane, șoferul ne cere
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
mai de care mai poznașe și mai schimbătoare. În stânga mea, Reiko își plecase capul și răspundea unui salut a cărui sursă nu o puteam încă identifica. Încet-încet, lumea clătinată din jurul meu se îndreptă spre un punct fix, mai fu un vertij care îmi desluși pe un raft drept în față o țesătură romboidală complicată, în care pete regulate de roz se contopeau cu bucăți de verde închis, apoi totul se opri. Priveam celebrele sakura-mochi din Tamazawa, cel mai vestit magazin de
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
splendida pronunție a unor domni mai în vârstă, veritabili supraviețuitori ai unei lumi apuse. Mă bucuram să pot intra cu ei în vorbă, să-i ascult cum rostesc, suitor-muzical, cuvintele, cu o dulceață și o expresivitate care-mi dădeau adevărate vertijuri. Știam că n-am să reușesc niciodată să vorbesc atât de frumos, că n-am să pot niciodată articula atât de elegant vocalele și că, la mine, consoanele vor suna întotdeauna hârâit-hârșâit, și nu vor avea vreodată înaltul prestigiu aristocratic
Vorbiți cu accent ? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7009_a_8334]