340 matches
-
lanseze operațiuni militare destinate restaurării autorității sale asupra acelor orașe italiene care rămăseseră loiale Imperiului. Ea a condus expediții reușite asupra orașelor Ferrara (1101), Parma (1104), Prato (1107) și Mantova (1114). În 1111, la Bianello, ea a fost numită ca vicerege de Liguria de către împăratul Henric al V-lea. Bolnavă de gută, Matilda a murit în 1115, moment care marchează sfârșitul unei ere în viața politică a Italiei. S-a spus că Matilda și-ar fi lăsat proprietățile papalității, însă această
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
începutul Dinastiei Ming, tendința de a trimite funcționarii guvernului central, în provincii, ca guvernatorii provinciali, a început în 1420. Spre sfârșitul dinastiei Ming, au existat oficiali ai guvernului central, delegați la două sau mai multe provincii, în calitate de comandanți supremi și viceregi, un sistem care va struni puterea și influența armatei de către unitatea civilă. Instituțiile guvernamentale din China s-au conformat unui tipar similar pentru aproximativ două mii de ani, dar fiecare dinastie a înființat funcții și birouri speciale, care să reflecte propriile
Dinastia Ming () [Corola-website/Science/309369_a_310698]
-
ocupația militară a Etiopiei, care a fost anexată așa zisei Africi Orientale Italiene (AOI-"Africa Orientala Italiana"), imperiu colonial italian. Regele italian Victor Emmanuel al II-lea a fost proclamat împărat al Etiopiei, iar mareșalul Pietro Badoglio guvernator general (și vicerege) al noii colonii italiene. Pe 11 iunie 1936 Badoglio a fost înlocuit cu noul promovat mareșal, Rodolfo Graziani. Ocupația italiană a durat până după începutul celui de Al Doilea Război Mondial. În iunie 1940, Mussolini a intrat alături de conducătorul german
Al Doilea Război Italo-Etiopian () [Corola-website/Science/322373_a_323702]
-
încorporată în Regatul Aragonului. În timpul luptei cu Arborea, Pere al IV-lea al Aragonului a oferit autonomie legislativă Sardiniei, care avea una dintre cele mai avansate tradiții judiciare din Europa acelor vremuri. Regatul a fost guvernat în numele regelui de către un vicerege. Când, în 1409, Marti cel Tânăr, regele Siciliei și moștenitorul tronului Aragonului, a învins ultimul "giudicato" Sardinian și a murit de malarie la Cagliari, Sardinia a trecut împreună cu Coroana Aragonului sub sezeranitatea unei Spanii unite. Corsica, care nu a fost
Regatul Sardiniei () [Corola-website/Science/303148_a_304477]
-
Kolettis a decis desfășurarea a două acțiuni ofensive: una în Corintia și alta în Ahaia. În ianuarie 1825, forțele guvernamentale l-au arestat pe Kolokotronis și alți sprijinitori ai săi. În mai 1825, în condițiile intervenției forțelor egiptene ale lui viceregelui Egiptului, Muhammad Ali, toți cei întemnițați au fost eliberați și amnistiați. Încă din primele faze ale războiului revoluționar, cucerirea supremației maritime a fost vitale pentru greci. Supremația navală elenă ar fi permis revoluționarilor să împiedice reaprovizionarea garnizoanelor otomane izolate și
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
Marilor Puteri și de victoria acestora din bătălia de la Navarino din 1827. Intervenția egipteană a fost limitată la început doar la Creta și Cipru. Succesele egiptenilor i-au pus pe turci într-o poziție dificilă: să accepte în continuare ajutorul viceregelui Muhammad Ali și să fie obligați să facă față ambițiilor crescute ale acestuia, sau să continue lupta fără implicarea acestuia în luptă și să riște să fie înfrânți. Muhammad Ali a fost de acord în cele din urmă să-și
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
Revoluția din Lemberg a fost înăbușită de trupele imperiale, care au atacat orașul cu artileria și infanteria. După revoluția de la 1848 a urmat un deceniu de absolutism, dar pentru a opri agitația naționalistă poloneză, a fost numit în funcția de vicerege nobilul polonez podolian Agenor Romuald Gołuchowski. El a început polonizarea administrației și a respins cererile rutenilor pentru împărțirea provinciei. El a încercat fără succes să forțeze Biserica Greco Catolică să treacă la folosirea calendarului gregorian și pe ucraineni să treacă
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
și pe ucraineni să treacă la alfabetul latin și să renunțel al cel chirilic. După înfrângerea suferită de austrieci în Italia în 1859, imperiul a intrat într-o perioadă a experimentelor constituționale. În 1860, guvernul de la Viena a urmat sfatul viceregelui Galiției, Agenor Gołuchowski, și a emis Diploma din Octombrie prin care se statuta o federalizare limitată a imperiului. Reacția negativă a populației din teritoriile locuite de majoritatea vorbitoare de limbă germană a dus la o schimbare. În februarie anul următor
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
Marelui Duce Mihail Nicolaievici și a soției lui Marea Ducesă Olga Feodorovna (născută Prințesa Cecilie de Baden). Cunoscut în familie "Mișa-Mișa", avea numai un an când, în 1862, familia s-a mutat la Tiflis, Georgia unde tatăl său fusese numit vicerege al Caucazului. În Caucaz și-a petrecut Mihail primii ani și adolescența unde familia a locuit timp de douăzeci de ani. Crescut într-un mediu strict și militar, a primit puțină afecțiune din partea părinților. Tatăl său, ocupat cu eforturile guvernamentale
Marele Duce Mihail Mihailovici al Rusiei () [Corola-website/Science/318316_a_319645]
-
a venit în 493, când Odoacru a fost înlocuit de Theodoric cel Mare, regele ostrogoților. Theodoric a fost forțat să apară subordonat lui Zeno, în scopul de-al elimina pe Odoacru. În timp ce, în principiu, Theodoric a fost un subordonat, un vicerege al împăratului de Est, de fapt, a fost egalul lui. După moartea lui Theodoric în 526, jumătatea vestică a Imperiului a fost acum pe deplin controlată de către triburile germanice (deși mulți dintre ei au continuat să recunoască dreptul roman), în timp ce
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
trăiau în acele regiuni. Când regimul lui Napoleon a început să se clatine, alți monarhi italieni pe care i-a instalat au încercat să-și păstreze tronul hrănind acele sentimente naționaliste, pregătind începerea revoluțiilor. Printre aceștia s-a numărat și viceregele Italiei, Eugène de Beauharnais, care a încercat să primească acordul Austriei pentru a fi numit succesor la tronul Regatului Italiei, și Joachim Murat, care a chemat patrioții italieni să ajute la unificarea Italiei sub comanda sa. După înfrângerea Franței napoleoniene
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
renană, Marele Ducat de Berg. Bavaria devine astfel o mare putere germană, alături de Prusia și de Austria. Pentru întărirea relațiilor cu Franța, în ianuarie 1806, Prințesa Augusta de Bavaria se căsătorește cu fiul vitreg al lui Napoleon, Eugène de Beauharnais, vicerege al Italiei. În cadrul nou-createi Confederații a Rinului, Bavaria ocupă poziția dominantă, angajându-se să ofere Marii Armate nu mai puțin de 30 000 de oameni, dintr-un total de 63 000 câți se angaja să pună la dispoziției Confederația în
Regatul Bavariei () [Corola-website/Science/316450_a_317779]
-
cu succes împotriva insurecției tiroliene și a celei saxone, cât și pe teatrele secundare de operațiuni, obținând succese pe toate fronturile și împingând înapoi armatele austriece respective. Crucial pentru bătălia ce se anunța la nord de Viena a fost succesul Viceregelui Italiei, Prințul Eugène, care a învins „Armata Austriei Interioare”, condusă de arhiducele Ioan de Austria, reușind să se alăture pe 5 și 6 iunie, împreună cu subordonatul său, generalul Marmont, armatei principale franco-germane, masată în jurul Vienei. Pe parcursul celor două zile de
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
departe de câmpul de luptă, pe înălțimile Bisamberg pentru a acoperi ruta de retragere spre Boemia și Moravia. Spre deosebire de adversarul său, Napoleon avea la dispoziție și armata din Italia, adusă prin manevre excelente de către fiul său vitreg, Eugène de Beauharnais, vicerege al Italiei. Cu toate acestea, ultimele întăriri franceze au sosit după prima zi de lupte, spre sfârșitul dimineții zilei de 6 iulie. În aceste momente, trupele franceze și aliate totalizau aproximativ 166 000 de oameni, cu 433 de piese de
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
și diviziile de cuirasieri ale lui Saint-Sulpice și Arrighi (aceasta din urmă a fost detașată în dimineața zilei de 6 și pusă sub ordinele lui Davout). Acestora li se adăugau două armate de mici dimensiuni: „Armata din Italia”, comandată de viceregele Eugène — cuprinzând Corpul al V-lea al generalului MacDonald, Corpul al VI-lea al generalului Grenier și Garda Regală Italiană a generalului Fontanelli — și, în fine, veteranii „Armatei Dalmației”, de fapt un singur Corp de armată (al XI-lea) comandat
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
Consul Bonaparte, care nu îi acordă comandamente importante. Grenier petrece o lungă perioadă de timp în Italia, ocupând o serie de posturi secundare, înainte de a i se acorda comanda unui important corp de armată în cadrul armatei „din Italia”, sub comanda viceregelui Italiei, prințul Eugène (1809). Grenier are un rol important în campania ce se declanșează împotriva austriecilor în nordul Italiei, Slovenia și Ungaria, fiind decisiv la Raab și aducându-și apoi aportul la victoria de la Wagram, unde este rănit. Devine conte
Paul Grenier () [Corola-website/Science/316601_a_317930]
-
au fost: Numeroase politici economice și de taxare au rămas practic neschimbate în perioada de după revolta din 1857, dar au fost introduse mai multe modificări administrative, printre care crearea postului guvernamental de Secretar de Stat pentru India. Guvernatorul General, numit „vicerege” când acționa ca locțiitor al pricipilor locali, își avea cartierul general în Calcutta. El conducea practic India, fiind ajutat de consilii legislativ și executiv. Pe următoarea treaptă a administrației se aflau guvernatorii provinciilor indiene, care aveau în subordine oficiali de
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
Calcutta. El conducea practic India, fiind ajutat de consilii legislativ și executiv. Pe următoarea treaptă a administrației se aflau guvernatorii provinciilor indiene, care aveau în subordine oficiali de nivel districtual și departamental, care formau pătura inferioară a funcționarilor publici indieni. Viceregele Indiei a anunțat în 1858 că guvernul central va respecta tratatele vechi cu principatele indiene și că va renunța la „doctrina lipsei” a Companiei Indiei Răsăritene Britanice. Aproximativ 40% din teritoriul Indiei și cam 20 - 25% din populație au rămas
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
între Regatul Unit și India, un mare număr de indieni au reușit să emigreze în mod legal în Anglia. Primii pași spre autoguvernare au fost făcuți în India Britanică la sfârșitul secolului al XIX-lea odată cu numirea consilierilor indieni ai viceregelui britanic și cu înființarea prin legea din 1892 a consiliilor provinciale formate din nativi indieni. Pentru administrația locală au fost create adunări orășenști și districtuale, în care activau indieni aleși prin vot. Legea guvernării Indiei din 1909, cunoscută și ca
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
locală au fost create adunări orășenști și districtuale, în care activau indieni aleși prin vot. Legea guvernării Indiei din 1909, cunoscută și ca "reformele Morley-Minto" (John Morley a fost secretar de stat pentru India, iar Gilbert John Elliot-Murray-Kynynmound a fost viceregele Indiei), a oferit indienilor acces limitat în legislativele locale și provinciale. Și până atunci indienii aveau acces în consiliile legislative, dar numai ca membri numiți. După reforme, ei au fost aleși în aceste adunări legislative. La centru s-a păstrat
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
legislativele locale și provinciale. Și până atunci indienii aveau acces în consiliile legislative, dar numai ca membri numiți. După reforme, ei au fost aleși în aceste adunări legislative. La centru s-a păstrat obiceiul numirii celor mai mulți oficiali de către guvern, iar viceregele nu era responsabil în fața legislativului. La nivel provincial, membrii aleși împreună cu numiții neoficial erau mai mulți decât cei numiți pe cale oficială, dar răspunderea guvernatorului în fața legislativului era aproape inexistentă. Morley a declarat în mod clar în Parlamentul Britanic că autoguvernarea
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
autoguvernare. În 1916, în condițiile întăririi partidelor naționaliste indiene, care semanaseră un pact de cooperare și înființaseră ligi pentru autoguvernare, și a recunoașterii de către liderii britanici, (după dezastru campaniei din Mesopotamia), a faptului că războiul era unul de durată, noul vicerege, Frederic Thesiger, a avertizat asupra faptului că guvernul indian va trebui să fie mult mai atent la opinia indienilor. Spre sfârșitul anului 1916, după unele discuții cu guvernul de la Londra, viceregele a sugerat ca liderii din metroplă să-și demonstreze
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
a faptului că războiul era unul de durată, noul vicerege, Frederic Thesiger, a avertizat asupra faptului că guvernul indian va trebui să fie mult mai atent la opinia indienilor. Spre sfârșitul anului 1916, după unele discuții cu guvernul de la Londra, viceregele a sugerat ca liderii din metroplă să-și demonstreze buna-credință, dat fiind rolul important jucat de militarii indieni, printr-o serie de acțiuni publice, inclusiv prin acordarea de titluri și medalii soldaților indieni, eliminarea accizelor pentru bumbac și, mai important
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
pentru formarea unui guvern reprezentativ dintr-o coloniei fără populație majoritară albă. La începutul primului război mondial, rechemarea în Anglia a numeroase cadre militare și soldați din Armata Indiană, ca și dezastrul militar din camapania din Mesopotamia, au făcut ca viceregele din acel moment, Charles Hardinge, să-și exprime în mod public îngrijorarea cu privire la „riscurile implicate de lipsirea Indiei de trupe”. Violențele revoluționare erau deja o preocupare de primă importanță pentru guvernarea britanică din India. Ca urmare, încă din 1915, Guvernul
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
și pe cel imperial și interzicea guvernului indian să apeleze la artificii legale pentru a depăși votul nefavorabil din legislativ. Deși anumite ministere și departamente, precum apărarea, afacerile externe, justiția criminală, comunicațiile și impozitele, erau păstrate sub controlul direct al viceregelui și al guvernului central de la New Delhi, alte ministere și departamente precum sănătatea, învățământul public, cadastrul și autoguvernarea locală erau transferate în jurisdicția provinciilor. Provinciile urmaru să fie administrate sub sistemul nou al „dublei subordonări”, în cadrul căreia unele activități precum
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]