79 matches
-
auzea și întorcea capul ne îngheța râsul pe buze. Ne fâstâceam imediat și plecam de-acolo sau îi zâmbeam, prietenește, ca să nu se supere. Cel mai simpatic mi se părea Siminel. Poate și fiindcă am citit într-o carte că vidanjorii seamănă cu zeii. Siminel suferea de angină pectorală. Nu ieșea niciodată afară pe vreme rece fără să îmbrace un pulover pe sub halat. Visa să vadă țările calde, a fost dealtfel primul care m-a rugat să-i vorbesc despre deșert
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
foarte frig în mormânt. "Mai bine le zic de bani, să mă ducă acasă". Dar s-a întîmplat ceva care nu mi-a dat voie. Am făcut pe mine de frică. Atunci m-a umflat râsul. "Tocmai eu care sânt vidanjor... să vadă ăștia că m-am cufurit pe mine?" "Ce rîzi?" au zbierat ei. Uite așa, ce n-am voie?" i-am înfruntat. Atunci unul din hoți le-a spus celorlalți: "Lăsați-l, bă, că e un păduche. Hai, cară
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o blasfemie nu numai religioasă, ci și estetică. Să tratezi subtila mitologie creștină (care a inspirat mari artiști), cu atâta grosolănie și suficiență este ca și cum ai cânta cu picioarele la pian. Versurile citate nu sunt un accident. În volumul Îngerul vidanjor (ce titlu deocheat, simplist provocator!), apărut în 2006 la Editura Călăuza din Hunedoara, abundă exprimările scabroase, care la început șochează și în cele din urmă plictisesc: „ca în fiecare dimineață / îmi trezesc din așternut diavolul /... / el mă piaptănă eu îl
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
în nostalgia senilității, amintirea tatălui, plutind pe canalele orașului devastat de teroare. L-au ajuns, iată, pe paraliticul argentinian Claudiu amintirile, zilele de demult când umbla să-și cumpere mănuși albe de mire, în timp ce hoitul tatălui plutea pe canale, dăruit vidanjorilor, la gura de vărsare, între deșeurile orașului. Dacă i-ar aduna, în noua noapte de primăvară, pe toți frații pacienți, sute, o mie, mii, înșirați cu câte o torță în mână pe taluzul care ocrotește albia colectorului până la vărsarea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
roșie, ca sângele. Când nimeni nu se aștepta, dispăruse! Bolnav, în concediu medical, cică. Dar reapăruse, după câteva zile: purificat, palid, trandafiriu. Îmbrăcat în alb, ca să vezi! Purta totdeauna în zilele de lucru numai negru, ca un cioclu, ca un vidanjor. Reintrarea și-o făcuse, însă, în alb! Pocăit, festiv, să vadă oricine că, deși mai palid, cum stă bine rolului, n-are, de fapt, nici pe naiba. Alb tot, puritatea însăși. Zâmbetul dintotdeauna: oblic, ondulat. Partenera întinse mâinile delicate spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
operațiunii, o pasăre albă, mai mică decât o vrabie, zbura în jurul lor. Părea atârnată de o rază de soare sângerie. Dănțuia în jurul mașinii și ciripea într-una „Pardalian! Pardalian!“ Aurel Trocaru a fost scos, pe la prânz, bucată cu bucată, de vidanjorul Toma Preda, zis Biluță, din toaletele ecologice din părculețul din fața spitalului lui Wintris, proprietatea prosperei firme de privăți răspândite în tot Județul, „Euro-Tăulet Brandaburlea & Brandaburlea“, al cărei proprietar-manager era Cangurașu Brandaburlea. Nu s-a putut descoperi autorul unei asemenea tăreșenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
-i. Asta-i clar! Aia se taie, chir de n-o porți. Dădu să-i răspundă. Apucă doar să icnească, sufocat. Un ins subțirel, cu o pelerină galbenă, cam ca acelea purtate de țiganii care mătură pe ploaie sau de vidanjorii de la Apa Nova, trecu vijelios pe lângă el. Din goană îl îmbrânci, făcându-și loc. Simți o lovitură grozavă, ca atunci când te pocnește calul. Aproape că leșină. Se prăbuși pe vine, chiar în ușă, cu ochii holbați la insul care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dogoarea vipiei, chiar peste cele cinci cabine ale toaletelor ecologice de pe aleea ducând spre capătul celălalt al părculețului, spre stația autobuzelor pentru stadion. De pe banca pe care se așezaseră, singura mai ferită de duhoarea răzbind dinspre cabinele acelea, urmăreau cum vidanjorul își desfășura ustensilele. O întreagă aparatură pentru golirea haznalelor, printre care un dezinfectant cu microunde și o instalație de determinat cantitatea de freoni din cabine. Își puse apoi un fel de mască chirurgicală, o botniță verde care îi acoperea gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și-l găsiseră și pe Aulius că era dator vândut la cămătarii lui Brandaburlea. S-a dat și la televizor. Se spunea că Aulius ar fi fost arestat. „Uite-l în halat de spital, cu bodigardul lângă el“, se veseli vidanjorul, ca și cum ar fi apărut Smărăndița din senin pe banca aceea. - Dom Aulius, oftă Verginel. Știu că e neplăcut. Insuportabil chiar, dacă mă gândesc la căldurile astea. Dar altă soluție nu există. Trebuie să avem certificatul, trecut prin comisie. După aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Palat. Dar nu trebuia să le știe Virginel pe toate. Mai bine să creadă că Pârțângău făcuse treaba. - Păi de-aia îl plătesc, chicoti Chiosea. Tresări înveselit de gândul că s-ar fi putut să plătească degeaba avocatul. Observă cum vidanjorul dădea semne de sperietură. Scosese furtunul acela gros și, din ușa cabinei, privea holbat ciudățenia aceea atârnată în capătul lui. - Ie-te-te, se hlizi Aulius. Băiatul a scos o mână de om din privată! Verginel întoarse și el capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
aruncă pe iarbă. Lângă roțile din spate ale cisternei. - Ce poa’ să fie? șopti Verginel. Un lichid amar îl podidi între dinți. Deschise larg gura și respiră, ca și cum s-ar fi sufocat. Aulius nu-l mai auzea. Contempla concentrat zăpăceala vidanjorului. Preda rămăsese încă în ușa primei cabine și privea prostit când furtunul, când brațul acela din iarbă, când se răsucea spre cei doi. Parcă ar fi vrut să-i întrebe ce s-a întâmplat, poate văzuseră ei, de acolo, de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și acum îl urmărea să vadă ce face. Poate ălalaltul de lângă el, slăbănogul, aruncase ciozvârta aia de braț acolo, pus de cine știe cine, ca să-l nenorocească și să-l dea Bandrabule afară din serviciu. Era mare bătaie pe posturile astea de vidanjor. Primele servicii din localitate aliniate la standardele europene, date mereu de exemplu când veneau cei de la Bruxelles să controleze cum avansau românii pe drumul lor spre integrare. - A dat săracul Preda de belea, oftă cineva de după castan. Verginel sări speriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
rând, vâslașii. Salutând și ei, cu reverențe adânci, ca într-un dans bine învățat, treceau rând pe rând la locurile lor. Un ins subțirel, cu o pelerină galbenă, cam ca acelea purtate de țiganii care mătură pe ploaie sau de vidanjorii de la Apa Nova, se așeză la primul rând de rame. La celelalte strapazane își făcu loc un lungan într-un pardesiu gri, cu carouri gălbui, cu o eșarfă verde fluturându-i pe umeri. O șapcă de piele, neagră, soioasă, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
a fraudat? se neliniștește tânăra jurnalistă... Genoveva. -A fraudat libertatea de schimbare. Noi vrem să fim În continuare neaoși, și murdari, nesimțiți și apucați, somnolenți și semidocți.... Domnișoară vor dispărea multe meserii și două dintre ele vor fi aceea de vidanjor și cea de gunoier, foarte importante pentru o Europă Unită. -Domnule cerșetor, nu știți ce vorbiți. Politicienii și Uniunea Europeană iubesc ordinea și curățenia, și au numai gânduri curate cu țărișoara noastră. -Uniunea Europeană vrea să ne arunce brânza la coșul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Trebuia făcut zob de la început, cu drăcovenie cu tot! Știți cât v-am tot zis!” „Acu’, gata, a înghițit șoricioaică!” a ținut-o pe a lui Poștașul. „Ce, parcă mai avea mult de trăit?! Un hodorog!” s-a vârât un vidanjor. „Ne-a tot înșelat!” a țipat cineva. „Până-n ultima clipă!” s-a auzit un glas răgușit. Poate, dar Ceasornicarului chiar îi crăpase inima. „A murit cu ochii deschiși”, a zis un sanitar; îl văzuse. „Se citea ura în ei. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
auzea și întorcea capul ne îngheța râsul pe buze. Ne fâstâceam imediat și plecam de-acolo sau îi zâmbeam, prietenește, ca să nu se supere. Cel mai simpatic mi se părea Siminel. Poate și fiindcă am citit într-o carte că vidanjorii seamănă cu zeii. Siminel suferea de angină pectorală. Nu ieșea niciodată afară pe vreme rece fără să îmbrace un pulover pe sub halat. Visa să vadă țările calde, a fost dealtfel primul care m-a rugat să-i vorbesc despre deșert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
foarte frig în mormânt. „Mai bine le zic de bani, să mă ducă acasă”. Dar s-a întâmplat ceva care nu mi-a dat voie. Am făcut pe mine de frică. Atunci m-a umflat râsul. „Tocmai eu care sunt vidanjor... să vadă ăștia că m-am cufurit pe mine?” „Ce râzi?” au zbierat ei. „Uite așa, ce n-am voie?” i-am înfruntat. Atunci unul din hoți le-a spus celorlalți: „Lăsați-l, bă, că e un păduche. Hai, cară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spui“. M-am izbit de ei. M-au rănit - uneori până la sângele cuvintelor - lecturile lor tâmpe, hidoase. M-au jignit reproșurile lor otrăvitoare: „La talentul pe care-l aveți se poate să alcătuiți așa un text?“. Era o cerere către vidanjorul-șef, curățitorul haznalelor, să-mi desfunde privata din fundul grădinii. Făcusem imprudența să-i dau acelui șef o carte de-a mea. O și citise, împărtășindu-mi chiar că sunt „al dracului, cu simțul dezvoltat al miștoului românesc, străbun“. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și a trebuit să se opereze. Și l-am bărbierit în fund... Din cele scrise de el și de mulți alții ca el, o imensă literatură a turnătoriilor s-a adunat în depozitele secrete și din care acum se alimentează vidanjorii. Cei care, aparent, dezvăluie dosare, reconstituie acel enigmatic timp al turnătorilor, mimează că redau adevăruri care, în fond, n-au existat vreodată, așa cum le peticesc ei acum. A existat doar un timp hidos al fricii și al bezmeticelor patimi izbucnite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o Lume mai dreaptă. Nu a răsărit și nu mai răsare. Odată pângărite viețile, visurile, gândurile nu mai au cum să renască. Nu mai există renaștere. Doar repetare, veșnică repetare, până la cenușă... Așa cum a fost timpul turnătorilor, avem acum timpul vidanjorilor. Timp al răscolitorilor în scârnă, care-și fac un merit justițiar din a readuce în lumină mâzga și puroiul de altădată. Din textul grozav al turnătorilor de odinioară ei încearcă să alcătuiască acum un text al adevărului. Un text mincinos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
când citesc, pe ici, pe colo, despre minunile de vitejie făcute de unii, de alții în lupta cu cenzura. Nu au existat prea multe astfel de minuni. Au existat doar complicitatea, doar târgul, trocul. Cât îmi dai, ca să-ți dau. Vidanjorii știu prea bine și se bucură când aruncă vulgului câte o nouă mărturie din haznaua mizeriilor. Când l-am întâlnit pe acel unchi al frizeriței, Trombă parcă-i spunea, mi s-a făcut teamă. Mă vedeam deja implicat în cine știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
era totuși numai suferința pierderii trupului ei, a gingășiilor ei. Era suferința, aproape ca o descojire, a pierderii hotarului dintre Lumi. Acum, eu însumi coborând în text, știu că acestea toate sunt doar amăgiri ale clipei. Dintr-un text încheiat, vidanjorii se străduiesc a produce altul. Din acesta, alții vor veni, străduindu-se și ei să construiască un altul. Schiloade, false, ciuntite. Textul Lumii se construiește el însuși, cu acea putere de nepătruns cu care Dumnezeirea îl ordonează, zidindu-l și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Petre începu să gâfâie de spaimă și simți că trebuie să facă urgent un drum până în curte. Luă Universul, rupse în opt fiecare filă și porni grăbit spre privată. După nici cinci minute scăpase de spaimă și de portmoneu. Numai vidanjorii ar mai fi putut să-l găsească, dar e greu de închipuit că ar încerca să scotocească prin materia primă nu tocmai frumos mirositoare a muncii lor. Se spune însă că aduce noroc. 4 De data asta tânărul nervos, cu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
mai înspăimântat, fiindcă cel care țipa mai tare era conu Costache Boerescu, care-i trimisese vorbă să vină. Ce-o mai fi și când o da ochii cu el! Sigur că portmoneul n-avea cum să fi ieșit la suprafață, vidanjorii veniseră - noroc chior - chiar în aceeași zi, așa că i se putea face și percheziție, acum era curat totul, numai cugetul nu i se liniștea și parcă prinsese un miros. Iar calul, Murguțu, a-nceput să șchioapete prin păcătoasa asta de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
cu un singur cuvânt: că-cat! Am intrat în căcat până la gât!!...Ori, în situația asta de-a dreptu’împuțită e nevoie de un specialist în domeniu și acela-s eu! LELLA Finanțist? V.D.JORJ Nu, scumpă domniță, eu mi-s vidanjor. LELLA Și... candidați? V.D.JORJ Sigur că candidez! Cu atâta materie primă... LELLA Merdre! V.D.JORJ Exact: merdre, shit și în dulcea limbă natală, căcat. Ei bine, cu această materie primă corect și științific exploatată, așa cum â din a, vom
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]