80 matches
-
și un instinct formidabil, ca un val, mă aducea alături de el, cu un fel de încăpățânare oarbă. Nu m-am trezit cu adevărat decât o dată cu rechizitoriul tatălui meu. Transformat de roba lui roșie, nici cumsecade și nici afectuos, gura lui viermuia în fraze nesfârșite care ieșeau fără încetare din ea ca niște șerpi. Și am înțeles că el cerea moartea acestui om în numele societății și că cerea chiar să i se taie capul. E adevărat, el nu spunea decât: Acest cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fi ținut cineva cu tot dinadinsul să-i pilească până când vârfurile lor ar fi devenit vârfurile unor ace. Gingiile erau roșii, un roșu murdar care inducea oroare și greață. Din gura Magicianului ieșea un iz fetid, de cloacă prin care viermuiau toate mizeriile bine ascunse ale tuturor nespălaților lumii. Se răsuci pe călcâie și o luă la fugă, în sens invers. De o parte și de cealaltă a aleii, trandafirii roșii îi urmăriră tăcuți deplasarea rapidă. Apoi se închiseră brusc, se
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Mergi la cer și te așază lângă Tatăl creator“. Cutia lungă a pendulului se făcu, parcă, mai grea. Pelerinii se înmulțiră, porțile cele mari, împărătești se deschiseră, popoarele care până atunci colcăiseră, ascunzân du-se când lumea era trează și viermuind când lumea ador mea, se alăturau convoiului ce se îndrepta către întâia oprire, cea dinspre miazăzi. Parcă începuseră să bată și clopotele, deși nu știau care dintre ei ar fi putut urca până în vârful macaralei ca să tragă de funie, de vreme ce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și moartea s-ar strecura mai ușor în trup. Și mama a spus că omul trebuie să trăiască, pentru că iadul are o încăpere și mai mare, plină cu suferințe pentru oameni... decât are lumea. (Doamna Wurm are crampe și se viermuiește. Herrmann șontâcăie până la bufet și pune mâna pe un tirbușon uriaș) Dar Herrmann o iubește pe maică-sa, pentru că nu trebuie să plângă una-două pe stradă, pentru că toate femeile sunt curve și pot să fugă mult mai repede decât Herrmann
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
a-i da sfaturi străinului cum să-și vândă marfa. Sub privirea lui, javrele turbate îl sfâșiau pe nătângul care îndrăznise să-și recupereze desaga. În piață, călătorul era acostat de cămătari și vânat de negustori cu ocaua măsluită. Locul viermuia a marafeturi și mișmașuri... Peste tot, mustea a viclenie și mârșăvie. Tocmeala răspândea un iz acru de șarlatanie. Păcălit, străinul își căuta dreptatea în fața unui slujbaș. Dădea peste un agă nădușit care nici nu se scremea să-l asculte fără
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
în "capitala literelor", cum spune Asturias, care era Europa și, mai ales, Parisul. O dată cu Sarmiento 10, asistăm la un discurs despre Paris propriu Americii Latine din acea epoca. Autorul călătoriilor prin cele trei continente descrie, euforic, un Paris "care fierbe, viermuiește", dar care, cunoscându-l pe viu, pierde din misterul alimentat de ficțiune. În una din scrisorile pe care le dedică impresiilor asupra capitalei artelor, Sarmiento deplânge pierderea iluziei unui Paris "altfel" decât și-l imaginase: Dacă îmi vedeți prietenele din
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ele-albesc Și nu mai pătrund raze aurite Prin vechiu oblon - ci raze de argint Și pe pământ ajung țăndări duioase Din cântecul frumos - dar numai țăndări... Ici în sicriu, sub cel capac albastru Și țintuit și ferecat cu stele, Noi viermuim în masse în cadavrul Cel negru de vechime și uscat Al vechiului pământ care ne naște - Certîndu-ne-ntre noi, ființi ciudate, Grețoase în deșărtăciunea lor. Este un ce măreț în firea noastră, Dar acel ceva nu din noi răsare. O moștenim
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nalt De piatră, cu sprijoanele lui nalte Eu m-aș simți că-s uriaș. Și zeii mângâind lungele barbe, Nălțând privirea-n bolțile antice Spre a-și reaminti dulci suveniri, M-ar asculta spunîndu-le de lumea Cea de pitici, ce viermuește astăzi Pe țărâna ce-au locuit-o ei. - "Lasă-i pustiei, cine-ar fi crezut C-atît de mizerabilă a deveni Semința cea din Zei născută". Dar un bătrân ce sta-ntr-un colț de masă {EminescuOpIV 105} Ridică cupa lui
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
conacului. Primăvara își intrase în rând, soarele încălzind natura încă adormită. Fire de iarbă răzbăteau, sfioase, din întunecimea caldă a pământului. Cornișorul își îmbrăcă hainele galbene de sărbătoare. Vrăbiile își scuturau, necuviincios, veșmintele, primenindu-se. Slugile, scăpate de straiele groase, viermuiau grăbite să îndeplinească treburile zilnice. Săru” mâna, nene clucere! se hlizi Ilie, scoțându-și alene căciula. Ți-am poruncit să vii degrabă, oropsitule! se răsti, îngăduitor, boierul Iordache. Dar m-a suit moș Andrei pe stog și n-am putut
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
o ignorăm. Sint cuprins chiar de spaima că oamenii se vor trezi. Că iminența morții să nu fie molipsitoare și toți să dispere ca-n clipa de sfîrșit a lumii. Iar peisajul să se spargă. Orașul să devină un ghem viermuind de urlete, demență și rugăciune. „-Stai liniștit”-mă domolește tînărul Doctor. „Sfîrșitul lumii si Judecata de Apoi nu vor avea niciodată loc pentru că omenirea învață același lucru generație după generație. Nu se va maturiza niciodată. E construită în așa fel
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
a lăsat să pier și mă ia lîngă El. Să nu fiu singur. Dar, ce contează? Am Puterea asupra lumii noastre. Și ce beție: să lași puterea liberă, fără rost, înfruntînd ultime, vînturile și de aceea să exclami peste trupurile viermuind dulceag: „-E Pace pretutindeni!” V. din spital observ cum acele indicatoare o iau razna. „-Cedează inima!”-țipă reanimatorul. „-Nu,“-răspunde Doctorul stîrnind mirarea celor din jur: „-E diavolul lui. Îl scutură din cînd în cînd.” Trupul depășește criza și becurile
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și nu se pot cunoaște niciodată? Cîndva, urmează, totuși, să crapi de unul singur sau, și mai rău, să rămîi cu un trup inert în brațe. O structură organică ce trebuie îmbălsămată și îngropată adînc pentru că pute și începe să viermuiască. La ce bun trupul care împiedică sufletul să se unească?” V. din spital îl văd pe tînărul Doctor care ar vrea să protesteze. Să-i reproșeze tînărului V. că nu poate fără acesta. Căci grija față de trup e doar, propria
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
răspunde: „Privesc. Nu vreau nimic“, iar ochii îi sclipesc straniu sau cel puțin mie mi se pare că îi sclipesc straniu, dar, la urma urmei, nu văd ce e rău în a sta și a privi lumea de afară cum viermuiește, mă rușinez de gândurile mele, mă retrag, mă prefac mai mult că mă retrag sau că îmi continui treburile și îl pândesc de la distanță, din pragul ușii ori din celelalte camere, cum se apleacă din nou înainte, cu palmele întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cum mă avertizase Ion Micu, atunci la braserie, că voi întîlni jos forțele obscure de autoritate și dominație a maselor, dar ceva tot era, deși acești deratizori nu reprezentau chiar masele: dădusem de forțele târâtoare și într-adevăr obscure care viermuiesc în adâncurile lor și care nici la un pahar de vin nu-și puteau ascunde ura, ranchiuna și abjecția (gîndul mă ducea și la desvăluirile lui Vintilă, nu numai la ceea ce auzisem în acel bufet...). XV Chemai chelnerul, plătii toată
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ce, eu am murit? Când oi muri, atunci port doliu, până atunci, nu!” Deci Caian în două ipostaze! Minune! Luați « ca spectacol », pentru că realmente « sunt de toată comedia », este o destindere « fantastică » să-i asculți și să i privești cum « viermuiesc » prin bănci și pe sub bănci. De-ar ști ei că sunt « eroii » acestor pagini pentru a ne înveseli?! Ce mai faceți? Unde ați petrecut Paștele?... Mi-e atât de dor de Bârlad și-am suferit mult la gândul că a
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
ce să-i faci! 13 mai 2010 Luni, președintele țării, care cuplează vioi și neconstituțional și funcția de stăpân al guvernului, ne anunța sec și oarecum cinic: țara e în colaps, urmează curbe de sacrificiu! Marți, reporteri isterizați se aruncau viermuind la Iași pe cadavrul unei biete tinere pictorițe, cuminte și talentată, ucisă cu bestialitate, chiar de ziua ei, de un psihopat lăsat în libertate de niște medici iresponsabil de sictiriți. Miercuri am văzut o mare de pensionari disperați huiduind ca
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
ochii mei în ceva lipsit de importanță, comparativ cu închipuirea, ori mai exact cu siguranța că soarele se va răci cîndva și vom îngheța cu toții. Să-ți închipui un progres de-a lungul a milioane de ani și fiecare continent viermuind de oameni luminați și buni și, pe urmă, faptul că toate astea trebuie să se termine, fără ca, probabil, să urmeze un nou început, mai înainte ca sistemul planetar să fi redevenit un gaz roșu ca focul! Sic transit gloria mundi
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
răului. 2.4.1.1. Astfel, capitolele IV-VIII, în care Breb cercetează și află adevărata natură a împărăției bizantine, sunt presărate cu numeroase texteme care semnalează superioritatea sufletului și mizeria trupului: "[9] toate cele omenești sunt părere și sub lumină viermuiesc putreziciunile" (p. 27) - textem diatropic, adaptare după "deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni!" (Ecclesiastul, 1, 2); "[10] vorbele și faptele noastre bune vor da rod însutit, atunci când trupul nostru nu va mai fi decât pulbere" (p. 41) - aluzie la "Pilda Semănătorului
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
Liceului "Laurian" din Botoșani: [...] Firește că, în cămara ascunsă a inimii noastre, cei mai mulți ne închinăm acelora cari, prin strălucirea culturii lor, împodobesc poarta orientului european, dar, rotind ochii împrejur nu trecem cu vederea nici pe cei cari, ca și noi, viermuiesc în neștire, aci, în tina acestui oraș. [...]Suntem convinși că țara aceasta mândră nu este numai opera oamenilor de geniu, a oamenilor de știință, a filosofilor iscusiți ori a generalilor biruitori, ci ea este și opera mulțimei aceleia care muncește
Cărturarii provinciei. Intelectuali și cultură locală în nordul Moldovei interbelice by Anca Filipovici () [Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
roșiatică a unei facle se mai vedea la capătul corido rului lung ce ducea la sala de ceremonii. — Cred c-au plecat, șopti o voce. Noroc cu draperia de aici. — Da, era cât pe ce să ne descopere. Pe aici viermuiește de gărzi. Se pare că ducele știe prea bine cât de puțini prieteni și-a făcut astăzi. Cele două siluete ieșiră cu fereală din ascunzătoare. Încă nu-mi vine a crede ce-am auzit adineaori. și Încă din gura celui
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
bun păgubaș cu diferența ostenelei, răsplătit fiind cu prisos de frumusețea ce m-ia fost dat să văd pe culme. Acolo, chiar pe punctul cel mai nalt al muntelui, am găsit un otel minunat, încăpător, înzestrat cu tot confortul, unde viermuia o sumedenie de lume din toate țările și de toate neamurile. Ajunsesem cam spre sară și nu bine am intrat într-o odaie, ca să ne scuturăm puțin de colb, că deodată auzim sunând cornul Alpilor, care anunța oaspeților asfințitul soarelui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fără să le observ. și-așa se mai scurgea o zi, iar seara mergeai la culcare fără ca nimic să se fi lămurit în mintea ta. Iar când căutai să descâlcești încă o dată în mod lucid cele întâmplate, îți simțeai creierul viermuind, la un pas de nebunie. Totuși, trebuia să adormi fără să te mai gândești prea mult, scoțându-ți mintea din priză, căci în zori începea o nouă zi plină de alte nimicuri cu umbre însemnate. Oare te poți odihni când
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
dovada că limba nu îngăduie să faci orice din ea. Căci, spre deosebire de „ceruri“, „fricile“ tocmai că nu-s defel poetice. Sunt, dimpotrivă, surde, înfundate, nu se deschid spre nimic, obturează vederea, lucrurile din exterior se răcesc până la încremenire, lăuntrul însă viermuiește, se istovește și se mănâncă pe sine înnebunit, se încinge până la incandescență. Fricile le cunosc de la mine însămi și de la alții din România lui Ceaușescu. Mi-au fost băgate în oase după ce-au fost „clocite“ cu grijă (adică plănuite
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
reducând dimensiunea lui. În compartimente se stătea în picioare; în grupurile sanitare așișderea. Să te ferească bunul Dumnezeu să te fi lovit vreo urgență fiziologică! La urcarea în vagoane, pe treptele vagonului, pe tampoane, tot, absolut tot era ocupat și viermuia ca un cuib de furnici deranjat din activitatea lui obișnuită, cotidiană, manifestând o ură furibundă, căutând cu înverșunare disperată factorul sau elementul perturbator care le adusese într-o stare de furie demențială. Controlorii de bilete rămăseseră fără obiectul muncii. Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mai pot. Îmi trebuie o gură de vodcă, urgent. — Trebuie să plec, murmur și mă grăbesc spre raionul de shopping personalizat. Orice aș face, nu pot câștiga. Orice aș alege, o groază de lume va fi dezamăgită. În timp ce Amy se viermuiește ca să încapă în rochie, rămân cu ochii țintă în podea, și inima îmi bubuie să-mi spargă pieptul. Nu e prima dată când intru în belea. Nu e prima dată când fac o prostie. Dar niciodată n-am făcut ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]