149 matches
-
pe tema iudaismului. Calea calvarului, amplă parabolă despre soarta evreului care reeditează cu fiecare generație calvarul originar, avertizează că, în ciuda aspectului ei „inofensiv”, civilizat, lumea contemporană se află în pragul holocaustului, pregătit de isteria antisemită în tihna unei Europe în vilegiatură. David Sondek din Samson și noul Dagon, un răzvrătit metafizic, se sinucide pentru a-l pedepsi pe Dumnezeu, printr-o astfel de abordare Z. depășind miza pitorescului și a literaturii sociologice, concentrată asupra ghetoului. SCRIERI: David Brandeis, [București], 1916; Spovedania
ZISSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290742_a_292071]
-
sau focalizat pe pitorescul „exotic” dobrogean, formulat în registru agreabil, burlesc, satiric, monden sau intimist, o scriere, în parte, deschizătoare de drum pentru o publicistică turistică. Sunt observate orașul, oamenii (localnicii și vilegiaturiștii), comunitățile etnice, mentalitățile, obiceiurile, „folclorul” și tabieturile vilegiaturii, flirtul etc., asezonate cu anecdote de „culoare”, cu umor și melancolie. Caracteristică pentru dramaturgia lui Ș. este combinarea meșteșugului teatrului bulevardier cu cedarea față de comandamentele extraliterare, impuse politic, ale artei de propagandă, pe coordonatele realismului socialist. Limitele talentului dramaturgic sunt
SOIMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289773_a_291102]
-
peisaj rezonator - marea calmă ori agitată, deopotrivă cu tensionata, dar muta dispută dintre rivale. De altfel, atmosfera vieții de la țărmul mării este recompusă în panouri ce denotă sensibilitate și forță, secvențial intrând în cadru atât peisajul în care se desfășoară vilegiatura turiștilor fideli farmecului marin, cât și mediul familial, cu ritmurile și întâmplările lui. Cartea de amintiri Călătoria, scrisă între 1995 și 2000, dar apărută postum, în 2003, conține o rememorare a coșmarului trăit în închisorile comuniste, acolo unde valorile umane
NEGOSANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288405_a_289734]
-
știind să reconstituie atmosfera unei lumi apuse, care generează fie inevitabile melancolii, fie un îngăduitor zâmbet ironic. Temele sunt orașul provincial (Tecuci), cu trăsurile lui și cu tristețea despărțirilor, vacanțele la moșie, valsul, plimbările singuratice, primii fiori ai dragostei, deniile, vilegiatura la Slănic, Bucureștiul tramvaielor cu cai, mai toate paginile amintind proza lui Duiliu Zamfirescu. Nu mai puțin dăruit este portretistul din Amintiri universitare (1920), Figuri dispărute (1924) și Momente solemne (1927), Din amintirile unui fost dregător (1934). Cei care figurează
PETROVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288800_a_290129]
-
care angajează pungile și bugetele tuturor acelora care vor veni în atingere cu funcționarul respectiv"3134. O situație aparte era cea a funcționarilor din orașul Constanța, "unde traiul, timp de aproape o jumătate de an, din cauza turiștilor care își fac vilegiatura pe spinarea localnicilor, devine excesiv de scump"3135, fapt ce conduce la aceea că "cheltuielile de întreținere întrec cu mult pe cele ale funcționarilor din țară"3136. În aceste condiții, unele instituții din orașul Constanța "cum sunt Poșta, Vama, Construcția Portului
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
fac? Știu cât defetism induc în capul oamenilor? Noroc că partea cât de cât activă din popor nu are vreme să se uite prea mult la televizor, să citească presa culturală, să vadă expresia lor de inchizitori deghizați, plecați în vilegiatură. Schimbăm premisele, frate. Natura noastră umană e aceeași ca a tuturor. Să uităm trecutul; e plin de mistificări, nu ne ajută la nimic. Suntem ceea ce facem și ceea ce avem de gând să facem. Identitatea noastră e dată de ce facem în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
egoiste, pe care fiecare le avea pentru familia lui proprie, așa cum nu erau în alte capitale: acele rez-de-chaussee cu arhitectura lor cochetă și variată; sau vile abia mansardate, altele, mici oteluri de stil, care toate dau orașului un aspect de vilegiatură luxoasă, cu excesul unei grădini proprii, cu transplantarea brazilor și fantazia pergolaurilor, acoperite de plante urcătoare capricioase, de drăgălășenia amoroasă a trandafirilor, mărunți sau de ciorchinii lâncezi, galbeni și violeți ai salcâmilor târâtori, sau de cine știe ce alte bizare roade ale
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
mereu și mereu aceleași banale sarcasme, care să arate că nu ți-e frică de nimic, pentru că nu respecți pe nimeni. O faci și acum, în această seară umedă, în compartimentul prăfuit al trenului care te readuce din prea scurta vilegiatură. Ifosele, spleenul, pipa și punguța de mătase, fițele arogante față de bieții umili pasageri... aceeași mascaradă de rutină. după divorțul de domnul Bănățeanu și după divorțul de bătrânul Eusebiu și între un divorț și altul și între o căsătorie și alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ai fi zis. O botezase Venera. Din prima clipă... înainte de a-i auzi numele, pe care nu l-a deslușit. Venera, așa îi venise, într-un elan... — Așa, deci, să continui doamnă... Vedeți, am o memorie de hipopotam. Deci, cu vilegiatura aceea a mea la Cordoba sau cum îi zice. Că schimb, mereu schimb locul de odihnă, sunt un ahtiat după nou, după evenimente. Un nerăbdător, asta e, n-am răbdare să stau și eu acolo, locului, cum ne cere Asociația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
primul război mondial, sigur n-ar mai fi putut să stăruie tonul ăsta romantic la un german oricât de civilizat, scriind despre Italia. Pentru bunicu-meu, care ajunsese din Austro-Ungaria pe frontul italian și chiar în nord, unde se duce în vilegiatură A., Italia era o țară de pleșcari, de negustori care știau doar să jumulească... Basta! Și istoria asta îmi parvenise pe un canal indirect, de la unchiul Tony. În camera de lucru fără oglinzi, sunt o umbră neregulată aruncată pe foaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
și diplomații. Singura persoană pe care o vedeam În fiecare zi și cu o plăcere care nu se dezmințea niciodată era Șirin. O convinsesem să se instaleze Într-una din numeroasele ei reședințe familiale, pe Înălțimile Zargandei, un loc de vilegiatură situat În afara capitalei. Închiriasem eu Însumi o căsuță În vecinătate, dar asta pentru păstrarea aparențelor, zilele și nopțile mi se scurgeau alături de ea, cu complicitatea servitorilor. În iarna aceea, ni se Întâmplă să petrecem săptămâni Întregi fără a părăsi imensa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de câteva zile! ― Am să viu chiar mîine! murmură Titu Herdelea fericit. ― Foarte bine!... Nu-i așa, Gogule? zise Eugenia către bărbatul ei. ― Mai încape vorbă! aprobă dânsul. Ce zici tu e sfînt! După plecarea lor, Nadina povesti câte ceva din vilegiatura ei prelungită, adresîndu-se însă mai cu seamă bătrânului Miron. Apoi deodată se întrerupse și spuse lui Grigore: ― Micule drag, nu vrei tu să te ocupi puțin de Raul, să-i dea o cameră, să se instaleze?... Te rog, dragul meu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se obișnuise deja cu catastrofismul. Nu era om să nu lăcrimeze, de îndată ce venea vorba de stările generale, asupra durerilor țărănimii, completîndu-le cu profețiile crâncene de rigoare. Așa a fost probabil totdeauna și va fi totdeauna. Orășenii, care cunosc țara din vilegiaturi pitorești, au o mare predilecție pentru țăranii veșnic porniți să se revolte, tocmai pentru că sunt asigurați că țăranii români nu sunt în stare să se revolte aievea niciodată. 6 ― Ce-ar fi, Grig, să facem Crăciunul la țară? zise Nadina
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
abia îi mai recunoaște scrisul cu litere lungi și ascuțite. Acum, când nu-și mai amintește vocea lui obișnuită, ci doar aceea șuierătoare, gâjâită, sufocată cu care i-a zis din ușă : Drum bun... Era gata pregătită să plece în vilegiatură, la Sinaia, cu tante Margot și cu oncle Alexandre. În vara aceea, i se explicase, Muti avea să rămână cu Papa la București, de-aceea la ferestre nu apăruse obișnuita hârtie albastră care se îngălbenea de soare până la întoarcere. Dar
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
caprifoi, o floare cu degete albe, cuminți, lipite rușinos unul de altul și cu o limbă înspicată, pufoasă de polen : — Cum o cheamă pe floarea asta ? întreabă ea. — Chèvrefeuille, răspunde neatentă Muti, strângându-și liseuza pe umeri. — ...La Govora, în vilegiatură, a început flirtul, continuă Muti și se uită împrejur, ușor neliniștită : privirea unei mame care se teme că i s-a rătăcit copilul ? Privirea unei femei care se teme că a fost auzită ? Yvonne n-o ascultă, înțelege tot, dar
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ea să înțeleagă - hélas ! - că lumea nu se mai întoarce niciodată înapoi ? Că nici el n-are să se mai întoarcă din acea depărtată călătorie despre care i-a vorbit Muti atunci când, pe neașteptate, au adus-o înapoi, de la Sinaia, din vilegiatură ? — De ce miroase așa ? întrebase când intraseră în hall. Mirosea, într-adevăr, a ceva neobișnuit în hall și în toată casa : mirosea a flori amestecate, dar a prea multe feluri de flori, și a ceară, și a tămâie, ca-ntr-o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
curiozitate... Aceasta este cea mai veche amintire a lor, pentru care nu s-a ivit până acum ocazia fericită ca să i-o reamintească. — Vă reamintiți, nu ? Atunci când unchiul a voit să vă convingă să mergeți totuși în vara aceasta în vilegiatură... Vă propusese, dacă nu mă înșel, o excursie la Măldărești, dar ați obiectat că nu suportați acum automobilul... — Să vă înșelați, când este vorba de a vă reaminti ceva ? în această privință, desigur, nu există niciun risc ! De mult ne-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
trecută, când au ieșit după dejun cu toții să ia cafeaua în chioșc, et, soudain, Sophie la regarda dans le blanc des yeux, elles s’entendirent du regard... — Haai, Ștefan, măcar vara aceasta, începuse ea. Vara aceasta, măcar, să plecăm în vilegiatură dacă în vara cealaltă nu știm care ne mai poate fi soarta... Altminterea, abia se ținea să nu râdă. Ștefan venise până aici cu șervetul atârnat la gât și ea îl lăsase, ca să se amuze de neatenția lui. Ca de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
minunea lumii ! Facem spectacol cu servitorii ! Adevărul este că Sophie nu știe de glumă ! — Haaai, Ștefan, a miorlăit ea din nou, măcar la Sinaia, măcar o săptămână... — Ei, poftim, pufnise el. V-am spus că nu poate fi vorba de vilegiatură în vara aceasta... Și începuse să-și desfacă de la gât șervetul. — Haaai, Ștefan, insistase ea din nou. Singură insista ! Sophie tăcea, se evanta, își dădea aere de martiră și de imparțială. Iarăși și iarăși, aceleași lucruri... V-am spus că
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și fiind prea târziu, ai alergat la croitor, cu o birjă de piață. Cum într-o parte mâneca nu venea bine, în răstimp ai mers să dejunezi la birt. Lume amestecată, mai multă ca de obicei, mulți reîntorși precipitat din vilegiatură. Iarăși ți-a trecut prin cap de ce să-ți fi spus Sophie vino mai devreme mâine ? Te-ai putea aștepta la imprudențe din partea ei, exaltări nesănătoase și chiar penibile, ceea ce nu ți-ai fi închipuit acum doar câțiva ani, când
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
n-ar trebui, într adevăr, să-mi imaginez cu neliniște și plictiseală tot ce are să se petreacă peste două-trei ore, atunci când trăsurile au să înceapă să tragă pe rând la scară. Și vor apărea pe rând cei încă neplecați în vilegiatură, ca și cei întorși din pricina proastelor zvonuri și a propriului spirit de prevedere. Pentru că nu mai este vorba doar despre prețurile care cresc, despre zilele de post care s-au înmulțit, despre multele semne anormale și alarmante, toți știm pozitiv
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
adorm, m-am uitat la vrejul de iederă care taie fereastra în două. Totul ar fi putut fi evitat, m-am gândit atunci, cât stăteam în pat. Totul ar fi putut fi evitat dacă am fi plecat la timp în vilegiatură. Și din vina cui ne-am sufocat, ca nimeni alții, în luna lui Cuptor, în București ? în timp ce lumea, constrânsă de război, a descoperit că și plaja de la Constanța poate fi agreabilă, din vina cui am rămas aici, să ne sufocăm
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
întreabă ce vor spune ceilalți despre el, când sunt atâția rezerviști mobilizați. Opiniile i se schimbă odată cu zilele săptămânii, una singură i-a rămas însă neschimbată, de trei luni și mai bine : să nu cumva să plecăm, din București, în vilegiatură. — Nici nu vreau să mai aud de cuvântul „vilegiatură“ ! răcnește. Și pe urmă își începe povestea favorită : cum ne prinde războiul cu geamantane, și doică, și copil mic, și madam Ana, și cutii de pălării peste țucal... Oh, devine incredibil
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
atâția rezerviști mobilizați. Opiniile i se schimbă odată cu zilele săptămânii, una singură i-a rămas însă neschimbată, de trei luni și mai bine : să nu cumva să plecăm, din București, în vilegiatură. — Nici nu vreau să mai aud de cuvântul „vilegiatură“ ! răcnește. Și pe urmă își începe povestea favorită : cum ne prinde războiul cu geamantane, și doică, și copil mic, și madam Ana, și cutii de pălării peste țucal... Oh, devine incredibil de vulgar și în ruptul capului n-aș fi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
decât mine ! Curiozitatea, și puterile mele au fost scăzute chiar în vremile cele mai bune... Iar acum, rareori mi se mai întâmplă să mai ies din casă... La timpul acesta nemaifiind cursuri, o parte dintre prieteni plecând cu îndrăzneală în vilegiatură... în celălalt colț al salonului, iritată de aluzia la vilegiatură, Sophie și-a închis evantaiul. Stă dreaptă în jeț, cu nările încordate. Iar Profesorul, cu ochelarii lăsați pe șaua nasului, lovește teancul de hârtii din fața lui cu coupe papier-ul ; n-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]