2,160 matches
-
existența revistei Albatros, prin intermediul căreia îl descoperă pe Geo Dumitrescu, pe atunci student în anul al II-lea al Facultății de Litere, "liderul" grupului, în ipostaza lui de "descoperitor" și de "întemeietor", "un băiat ca și mine, un mărunțel foarte vioi". Aceste împrejurări vor fi, de altfel, evocate mai târziu de Marin Preda în pagini cu adevărat memorabile (Sânziana Pop, Marea călătorie. Interviu cu Marin Preda, în Luceafărul, 18 mai 1974, anul 17, nr. 20, p.3. Republicat în volumul omagial
Marin Preda: Corespondența de tinerețe by Marian Iancu () [Corola-journal/Journalistic/12495_a_13820]
-
largă, să-și părăsească perfecta incintă maternă. Respingând vehement asemenea avansuri, protagonistul, copilul matur, bătrân, mort pentru lume, se mai și răzgândește. Dacă un poem mai lung, ca Lumea Amăgitorului, îi expune și justifică refuzul, altele, mai scurte și mai vioaie, îl arată bine tăvălit prin plăcerile vieții, bucurându-se frenetic de fiecare clipă. Sexul? E o ,mântuire mai mică": ,Sexul e o mântuire mai mică. E chiar mântuirea mea mai mică./ Minusculă. Cea mai mică. O mântuire de cartier. Zburdalnică
Copilul bătrân by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11539_a_12864]
-
vărsa ca bețivii" (Odysseia 9, 371-4; citate, aici și în continuare, după traducerea lui Dan Slușanschi). Un personaj nu mai puțin respingător întîlnește și Apolodor la scurtă vreme după sosirea sa în America, pe cînd era cow-boy la ferma ,Taurul vioi": Dar, într-o vineri, s-a ivit,/ În preajma fermei, un bandit,/ Un hoț de vite renumit,/ Un bețivan îngrozitor,/ Salliver Tom, un pistolar./ Și tot ținutul tremura/ Și el trecea nepăsător,/ Călare pe un armăsar,/ Și jefuia și ucidea" (§ 29
Apolodor și drumul spre Ithaka - Motive homerice la Gellu Naum by Cătălin Enache () [Corola-journal/Journalistic/11588_a_12913]
-
în secret: să facă din el însuși un adevărat personaj. Se iluzionează autorul dacă își închipuie că eu-l diaristic mai prezintă, după atîtea volume, vreun interes biografic. Livius Ciocârlie s-a transformat pe sine într-un personaj blazat dar vioi spiritual, un cîrcotaș superior care bombăne cu grație despre sine printre citate, glose, adnotări și teorii cît se poate de serioase, de care te atașezi precum în foiletoanele de pe vremuri așteptînd un nou fascicol să vezi ce-a mai gîndit
Un Sancho Panza al bătrîneții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11601_a_12926]
-
Constantinescu, pe numele mic Richard, un medic chirurg lucrând pe cranii și pe care nu aveam de unde să-l cunosc. (Hazardul lucrează, și el, cu instrumentele cele mai fine...) Doctorul Constantinescu este un tânăr eminent, slab, scund, cu ochi extrem de vioi, trist, timid, întâmplându-i-se mai de mult un lucru, făcând din el o ființă nefericită. Ce? Nu zic. Nu insist. Un om singur și apăsat, pe care îl cheamă Richard, fiindcă a venit pe lume exact când făcuse vâlvă
Balaurul în cârje (25, 26, 27 mai a.c.) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11631_a_12956]
-
Cristian Teodorescu Au reînceput scenariile după elibererea ostaticilor. Cam cu aceiași autori. Primele interpretări au apărut chiar cînd cei trei ziariști au ieșit din avion. Prea erau vioi și prea făcea Marie-Jeanne semnul victoriei. N-aveau deloc aerul unora cărora le-a mers prost la Bagdad. A ieșit din nou la iveală scenariul că răpirea a fost un bluff. Ipoteza era susținută cu argumentul că Munaf a fost
Brelanul lui Băsescu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11687_a_13012]
-
de îngrijorare. Andrei Cornea vorbește de ideologie ca de un (deja) stigmat. De ea se folosesc "răii". "Bunii", în schimb, au gîndire critică. Contra corectitudinii politice în cultură votează Alina Mungiu-Pippidi, preferînd, în locul "sinergiei" care mumifică, niște discursuri variate, dar vioaie. Și, "ca drumul să aibă haz, spațiul cultural trebuie să fie ca deșertul din Călăuza lui Tarkovski. Trebuie să dai o șansă lucrurilor să se mute de la locul lor cînd te întorci cu spatele, și trebuie să te muți tu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11711_a_13036]
-
Mircea Mihăieș Circulă de-o vreme, ca un fel de sudalmă, așa, mai subtilă, ca între noi, intelectualii, o sintagmă vioaie: "boierii minții". Ea a ieșit de sub pana unui june (presupun) publicist, care-și manifesta via nemulțumire față de succesul unor intelectuali români, îndeosebi tripleta Liiceanu-Patapievici-Pleșu, definiți prin termenul de mai sus. Sintagma se voia devastatoare: un index ridicat amenințător contra inșilor
Oierii minții by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11805_a_13130]
-
că ăsta e adevărul (estetic), că asta e piață, că acestea sunt mecanismele cererii și ofertei, că asta vrea poporul; adică vrea ce știm cu toții: o muzică super - lejeră ce nu deranjează cu absolut nimic pe tot omul ce doarme vioi, în picioare. Iar acest suveran dar nefericit cântec de leagăn afluește dinspre toate ecranele, dinspre toate receptoarele radio, este promovat în textura tipăriturilor. Am putea numi acest fenomen muzica zilelor noastre. Cealaltă - ce rămâne - ar fi muzica "independentă" sau poate
Despre muzică? by Maxim Belciug () [Corola-journal/Journalistic/11820_a_13145]
-
hansi tîmpitule, aia-i fereastra, ușa-i dincoace./ hai, băiete, sus, că e trei dimineața și vine fericirea/ să ne dea la fund de n-o luăm din loc încolo-/narea băiete. La muncă băiete. După mine băiete/ cu pas vioi. din zori în noapte, pînă-n ceasul. hai, că/ vine fericirea să ne dea deșteptarea". Ioan Es. Pop: un Esenin al "nouăzeciștilor", într-o tonalitate mohorîtă, izolaționistă.
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11811_a_13136]
-
în lume cu taina asupra lui și cu sulița bărbătească de sub abdomen gata de atac. Cel de-al unsprezecelea deget al său stătea ridicat și era pregătit să numere stelele. Și așa rămase. Ceea ce pe el nu-l deranja, călărea vioi, dar despre taina sa, care putea fi cauza a toate, nu va vorbi niciodată cu nimeni. Prima cheie. Magul Vreți să vă alăptez, mon lieutenent? - îl întrebă o fată pe tînărul Opujiș la intrarea într-un cort de la periferia Ulmului
Milorad Paviș - Îndreptar de ghicit by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12862_a_14187]
-
mult, nici mai puțin, decât să-i povestesc un copac!” O întreagă filosofie a cuvintelor este dramatizată în dialogurile inițiative dintre copil și părintele nenumit, învăluit în mister și fum de țigară: “Ce ți-am spus? Fiecare cu liliacul său. Vioi, plin de vigoare și dârz - al bunicii. Pe când al tău - cum ai spus? - înfrigurat și părăsit. Sunt vorbele tale. Potrivite pentru copacul tău. Iar să vorbești, tocmai asta înseamnă: să cauți cuvintele prin care ceilalți să-l aibă deodată în fața
Înainte de a fi prea târziu by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13038_a_14363]
-
înger l-ar mușcať / nu bijbîie, ci fizic adevărul / îl simt și-l mînă-n lume c-o nuia". Întorsătura frazei este mereu proaspătă, neașteptată, expresiile, ușor ironice, sînt inspirate. Rampa este rodul aceleiași revolte satirice, rostite, tocmai de aceea, dezinvolt, vioi; impetuozitatea șăgalnică a discursului e măsura de reprimare a hîrșîitului în istorie a unui mit mucezit: Avem și noi o rampă de lansare. Îi zice Miorița. Fii atent, / printre construcțiile de-acest gen, / se pare, / că-i cea mai veche
Poezia basarabeană din ultimele decenii by Ion Țurcanu () [Corola-journal/Imaginative/9710_a_11035]
-
și un farmec aparte". Ca și cum timpul a uitat să mai lase riduri în urmă. Admir formele și figurile lor. Unele sunt precum fluturi căzuți asupra florilor, încercând să culeagă nectarul ademenitor. Ceasuri jucăușe, în care dansul acelor indicatoare pare mai vioi ca niciodată. Ceasuri de perete cu pendul, în care timpul pare să se fi oprit să admire spectacolul lumii, în brațele sale de sticlă protectoare. Ceasuri de buzunar, ce zac precum muguri albi de primăvară în așteptarea unei raze de
ALECART, nr. 11 by Adela Căşuneanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92907]
-
s-au precipitat. se pare că existase o încăpere. se închegase brusc o odaie luminoasă, mobilată suav de raze late de soare, parfumată de îngerii înaltei olfacții, o cameră înnobilată de două făpturi nepermis de îndrăgostite una de alta. vesele, vioaie, bucuroase că trăiesc, că trăiesc, că trăiesc. jubilînd de frenezia trupurilor libere, străbătute de rețelele dense de nervi fericiți, amanți îmbrățișați într-o încleștare aproape pulverizantă. sau într-o contopire severă a sufletelor. ca o rugăciune. un amor ca în
A fost deocamdată ca niciodată by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12231_a_13556]
-
bun să-mi dai ceva detalii?" La această cerere, Cazimir răspunde printr-o scrisoare conținînd "ceva detalii". iunie 1955. Istoria rămîne să consemneze evenimentele care vor avea loc de aici încolo. Pentru conformitate: Slt. Cazimir București, 1.VI.1955 Nota vioaie și degajată a "raportului" exprimă o senzație de ușurare, după un răstimp de îngrijorări destul de grave. Nu era glumă în 1954, să primești "mustrare severă cu avertisment" din partea Rectoratului și, cu două luni mai tîrziu, "admonestare scrisă" din partea UTM-ului
Între colonie și coniac by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12138_a_13463]
-
am putere. O amărăciune imensă că mi-am rupt din trup încă o bucată vie de carne. Și de mîine trebuie să încep iar să bat la uși, să vorbesc, să mă rog, să mă rog, să fiu aparent vesel, vioi, dispus, ușor, fluture. Nimic frumos în mine după ce, ca acum, am băut. înainte mi-era atît de rușine, încît scriam o poezie! Acum, cu aparatul de făcut poezii defect, simt o greață enormă și-atît. Bine c-am mai scăpat o dată
A declarat că ea este iubita lui Eminescu by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12808_a_14133]
-
Scriitorul se întrevede rar, ca în reconstituirea unei idile pline de poezie pe lac, povestită de un prieten și mai ales în scrisorile adresate prozatorului Traian Filip și Otiliei Cazimir, care sunt mai analitice și beneficiază de un stil mai vioi, mai elaborat. Petru Comarnescu declara că ținea jurnalul cu destulă dificultate, socotindu-l util, ca informație pentru un viitor roman al generației sale, idee la care va reveni și în alte rânduri, fără să reușească să-l scrie. Diaristul, autodefinindu
Un jurnal pe sărite by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/12606_a_13931]
-
lucram nepotolit de nimic, robotem epuizat, scăldat în sudori fierbinți - valuri leșioase ce-mi opăreau pielea, mi-o jupuiau; carnea sîngerîndă se freca, sub hainele mincinoase, se măcina... urma să-mi ascund scheletul de neliniștea celorlalți, să viețuiesc pudic, aparent vioi, în mijlocul urbei împodobite cu sărbători...Urechile îmi erau înfundate, căptușite cu cîlți de ceară mov, ochii extenuați lăcrimau vernil, nările se lărgiseră păros, gura rătăcea, buimacă, știrbă, pe-o față bolborosită,cu buzele mototol... Ridurile își dezarmonizau rafinamentul vechimii austere
Trebuia să transcriu... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12734_a_14059]
-
Me), celelalte lucrări trebuie terminate în cursul lui 2004. Neuronii nimănui nu merită un asemenea tratament. Însă cînd încep să-mi plîng de milă mă gîndesc la doamna Antoaneta Ralian și mă scutur. Dacă domnia sa păstrează o cadență atît de vioaie, eu n-am voie să fac nazuri. Mai ales că în urmă cu cincisprezece ani nu-mi închipuiam meserie mai frumoasă decît aceea de traducător. Între timp ți-a mai trecut, nu-i așa? Nițeluș. Dar tu ai zis-o
Interviu cu Radu Paraschivescu by Ciprian Macesaru () [Corola-journal/Imaginative/12648_a_13973]
-
mi devenise cu timpul total indiferent, ba chiar ostil - citeam până la Titu când vremelnicele mele companioane se trezeau deodată ca la o comandă, împinse de resorturi enigmatice, se pieptănau grăbite, își adunau calabalâcul cu ochii încețoșați de somn și coborau, vioaie, ciripitoare; până la școală (trei stații) - drum de câmpie, searbăd, nemărginit, fără istorie. *** Sfârșit de toamnă, lucram de două luni de zile cu elevii, aveam trei clase de copii cuminți (majoritatea fete) pe care-i învățam să scrie românește, erau obedienți
Viața la țară by Constantin Mateescu () [Corola-journal/Imaginative/13194_a_14519]
-
probabil erau mulți la vârsta mea și totuși sunt în ea niste semne ciudate de impresie: copilul acela parcă avea mintea undeva pierdută în somn. Băiat de doisprezece ani, nu părea încă să se fi trezit la o gândire mai vioaie, mai sprintenă. Spre deosebire de ceilalți, care au o privire isteață și fețele atente, pare adormit, deși fotografia a fost făcută ziua în amiaza-mare. Asta îmi stârnește mie tot felul de amintiri. Aveam într-adevăr această stare de încetineală. Trebuia să mi
Marin Preda: întîlnirea cu literatura by George Geacăr () [Corola-journal/Imaginative/13823_a_15148]
-
Unele erau însoțite, și-atunci nu mai aveam ochi pentru ele, dar altele (cele mai promițătoare) se prăjeau la soare cu una, două sau mai multe prietene. Într-o dimineață au apărut lângă mine, spre marea-mi bucurie, două fete vioaie, plăcute, volubile și... cât se poate de goale: una îndeosebi îți lua ochii, atâta era de frumos făcută, înaltă, blondă, piersicoasă toată, rumenită îndelung de soare; cealaltă era prietenoasă, amabilă, fiind însă mai mult pe post de însoțitoare. Ne-am
Un surâs în plină var by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13874_a_15199]
-
-sa, după ce, în finală, își bate și copilul, vă întreb, ce-i mai rămîne unui om de făcut? Să scrie o scrisoare! Și nu oricui. O scrisoare în care să nu fie vorba despre nimic. În care tristețea să pară vioaie, plăcută, parcă așteptată, așa, ca divertisment. Acum cîțiva ani am descoperit o metodă de-a înlătura durerea! Da, prin clasificarea ei minuțioasă. Luam un creion și-o hîrtie și-o încadram în genul, specia etc... O puvlerizam! Pînă la urmă
Prune și căpșuni by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14350_a_15675]
-
coborât bulevardul de-a lungul Cișmigiului, aglomerat și vesel. Doctorul avea un zâmbet care-i destindea și lumina obrazul. Era obosit și mersul său devenise șovăitor, poticnit. Ne mărturisea cu bonomie cât de mult îi plăcea să privească oamenii umblând vioi pe stradă, plimbându-se sau tăifăsuind nepăsători prin cafenele. A fost eliberat din închisoare în mai 1962, înainte de venirea lui Dinu, și a murit la 26 aprilie 1963. A fost adus acasă de fiul său, Dr. Radu Voiculescu. Era surd
Ultimul mag, poetul Vasile Voiculescu by Cornelia Pillat () [Corola-journal/Imaginative/14749_a_16074]