161 matches
-
evoluției și organizării lumii reale 1.3. Aspecte ale virtualizării educației 1.4. Niveluri și ipostaze ale virtualizării școlii 1.5. Tipologia situațiilor virtuale de învățare 1.6. Școala contemporană și provocările virtualizării 1.7. Autoformarea - condiție și țintă a virtualizării educației Capitolul 2. Mondializarea și informatizarea procesului educativ 2.1. Educație și mondializare 2.2. Un caz de „globalizare” secvențială: integrarea europeană 2.3. Globalizarea și dinamica diferențierii 2.4. Economia cunoașterii în era informatizării 2.5. Educația - vector și
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
tip e-learning 5.4. Indeterminarea conținutului învățării 5.5. Criterii de evaluare a unui produs curricular digital 5.6. AEL - un exemplu de platformă te tip e-learning 5.7. Portofoliul digital Capitolul 6. Educația deschisă la distanță - o ipostază a virtualizării educației 6.1. Funcționalitatea distanței din perspectivă psihopedagogică 6.2. Determinarea tehnologică a educației deschise la distanță 6.3. Medierea didactică și autonomia educatului 6.4. Atuurile educației la distanță 6.5. Perspective și interogații posibile Soției Mihaela și fiicei
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
în fața acestor realități și pledăm pentru înnoirea instrumentelor noastre psihopedagogice. Îi rugăm și pe alții să pună umărul la ceea ce noi doar am început. Să ne urăm inteligență, spirit vizionar și succes! Autorul Iași, la 24 ianuarie 2006 Capitolul 1. Virtualizarea educației - determinări, fundamente, perspective 1.1. Virtualizarea - sensuri și evoluții O nouă față a realului se impune din ce în ce mai mult și face concurență celei știute de noi: e vorba despre una virtuală, posibilă. Lucrurile, procesele, indivizii ca atare au atât o
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
instrumentelor noastre psihopedagogice. Îi rugăm și pe alții să pună umărul la ceea ce noi doar am început. Să ne urăm inteligență, spirit vizionar și succes! Autorul Iași, la 24 ianuarie 2006 Capitolul 1. Virtualizarea educației - determinări, fundamente, perspective 1.1. Virtualizarea - sensuri și evoluții O nouă față a realului se impune din ce în ce mai mult și face concurență celei știute de noi: e vorba despre una virtuală, posibilă. Lucrurile, procesele, indivizii ca atare au atât o prezentă reală, cât și una imaginară, ireală
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
își are originea în latinescul virtus, care înseamnă „putere”, „forță”. În filosofia Evului Mediu, virtualul se referea la acel ceva care exista ca putință, și nu ca act. Virtualul nu se opune realului sau realizabilului, ci actualului, „prezentificării” de acum. Virtualizarea, ca procesualitate, înseamnă o mișcare inversă actualizării, de mutare a unui lucru sau a unei activități în sfera posibilului, a evoluțiilor și capriciilor ulterioare, a indeterminării spațiale și temporale. Ea nu are nimic negativ în sine, ci ține de acea
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
posibilului, a evoluțiilor și capriciilor ulterioare, a indeterminării spațiale și temporale. Ea nu are nimic negativ în sine, ci ține de acea putere a omului de a se proiecta, de a ieși de sub constrângerile imediatului, ale datului și ale prezentului. „Virtualizarea - subliniază Pierre Levy (1995, p. 17) - este unul dintre cei mai importanți vectori ai creării realității”. Efectele ei au un mare impact asupra realității ca atare. Realitatea virtuală pare a fi, după unii (Tisseau, 2001, p. 7), o cvasirealitate ce
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
nemanifest, latent, iar realizarea corespunde apariției unui posibil predefinit. Actualul este acel ceva care se manifestă hic et nunc drept o soluție concretă, creativă la o problemă dată, iar virtualul apare ca o configurare dinamică de forțe și de finalități. Virtualizarea transformă actualitatea inițială în soluție a unei problematici mai generale. Se pot degaja mai multe înțelesuri ale realității virtuale (vezi Nifle, 2002), cu ipostaze subiacente. Într-o primă accepțiune, realitatea virtuală este o simulare a lumii, obținută prin manipularea unor
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
putătoare de promisiuni. Realitatea virtuală este un proiect ce pregătește apariția unei realizări sperate (Europa unită, Pacea mondială etc.). Virtualul, ca termen, provine din virtute și are înțelesul de acel ceva care se proiectează înspre dorința mult visată. 1.2. Virtualizarea - tendință „naturală” a evoluției și organizării lumii reale Mișcarea de virtualizare (adică a înlocuirii a ceva cu altceva, a tergiversării, a mutării actelor noastre dinspre actual către potențial) constituie un vector al evoluției structurilor existențiale, de la forme prime, naturale, către
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
unei realizări sperate (Europa unită, Pacea mondială etc.). Virtualul, ca termen, provine din virtute și are înțelesul de acel ceva care se proiectează înspre dorința mult visată. 1.2. Virtualizarea - tendință „naturală” a evoluției și organizării lumii reale Mișcarea de virtualizare (adică a înlocuirii a ceva cu altceva, a tergiversării, a mutării actelor noastre dinspre actual către potențial) constituie un vector al evoluției structurilor existențiale, de la forme prime, naturale, către forme derivate, artificiale, sofisticate. Omului îi este caracteristică tendința de ascundere
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
caracteristică tendința de ascundere, de disimulare, de camuflare a adevăratelor porniri prin înlocuirea acestora cu formule socialmente acceptabile, prin sublimarea tendințelor animalice, prin deliberare și deturnarea unor înclinații „nepermise”. Procesul de hominizare s-a realizat printr-un triplu proces de virtualizare: virtualizarea prezentului imediat prin intermediul limbajului (ceea ce nu se putea explicita la nivel comportamental era transferat la nivelul expresiilor lingvistice), virtualizarea actelor fizice prin instrumentele tehnice (ceea ce nu se putea face efectiv cu trupul era preluat de dispozitive sau invenții tehnice
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
tendința de ascundere, de disimulare, de camuflare a adevăratelor porniri prin înlocuirea acestora cu formule socialmente acceptabile, prin sublimarea tendințelor animalice, prin deliberare și deturnarea unor înclinații „nepermise”. Procesul de hominizare s-a realizat printr-un triplu proces de virtualizare: virtualizarea prezentului imediat prin intermediul limbajului (ceea ce nu se putea explicita la nivel comportamental era transferat la nivelul expresiilor lingvistice), virtualizarea actelor fizice prin instrumentele tehnice (ceea ce nu se putea face efectiv cu trupul era preluat de dispozitive sau invenții tehnice), virtualizarea
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
tendințelor animalice, prin deliberare și deturnarea unor înclinații „nepermise”. Procesul de hominizare s-a realizat printr-un triplu proces de virtualizare: virtualizarea prezentului imediat prin intermediul limbajului (ceea ce nu se putea explicita la nivel comportamental era transferat la nivelul expresiilor lingvistice), virtualizarea actelor fizice prin instrumentele tehnice (ceea ce nu se putea face efectiv cu trupul era preluat de dispozitive sau invenții tehnice), virtualizarea violenței prin intermediul contractului (ceea ce se dovedea distructiv și sursă permanentă de conflict era negociat și supus învoielii, înțelegerii). Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
virtualizarea prezentului imediat prin intermediul limbajului (ceea ce nu se putea explicita la nivel comportamental era transferat la nivelul expresiilor lingvistice), virtualizarea actelor fizice prin instrumentele tehnice (ceea ce nu se putea face efectiv cu trupul era preluat de dispozitive sau invenții tehnice), virtualizarea violenței prin intermediul contractului (ceea ce se dovedea distructiv și sursă permanentă de conflict era negociat și supus învoielii, înțelegerii). Ceea ce nu se poate realiza la un moment dat este „împins” în sfera posibilului, a unei cauționări viitoare pe axa timpului. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
lumea imaginară. Existența nu se reduce doar la factualitate, la lucruri concrete, direct reperabile în mediul proxim. Totodată, putem trage concluzia că între cele două lumi sunt multe filiații; la o adică, ele comunică, se stimulează și se întrețin reciproc. Virtualizarea este generată de însăși puterea structurantă și forța imaginativă a gândirii și limbajului. Prin limbajul oral sau scris se depășește datul concret, pentru a-l manevra dincolo de circumstanțele lui de emergență. Prin scriitură se realizează o virtualizare a memoriei, o
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
se întrețin reciproc. Virtualizarea este generată de însăși puterea structurantă și forța imaginativă a gândirii și limbajului. Prin limbajul oral sau scris se depășește datul concret, pentru a-l manevra dincolo de circumstanțele lui de emergență. Prin scriitură se realizează o virtualizare a memoriei, o prelungire a unor date dincolo de realitățile imediate de care erau intrinsec legate. În timp, omul a inventat destule tehnici de potențare a informației. Levy (1995, p. 71) conchide: Limbajele omului virtualizează timpul real, lucrurile materiale, evenimentele actuale
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
prezentului absolut se ivește, ca două fețe ale aceleiași creații, timpul și contra-timpul, fața și reversul existenței. Adăugând lumii o dimensiune nouă, eternul, divinul, idealul au o istorie. Standardizarea unor structuri (materiale, sociale, ideale) induce și ea noi aspecte ale virtualizării. Omologiile structurale fac din fiecare componentă o piesă a ansamblului ce poate fi construit. Standardizarea aduce după sine o compatibilizare a sistemelor economice, financiare, educaționale, informaționale. Construirea unor spații politico-economice integrative (Uniunea Europeană!) presupune o standardizare, respectiv o virtualizare a unor
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
aspecte ale virtualizării. Omologiile structurale fac din fiecare componentă o piesă a ansamblului ce poate fi construit. Standardizarea aduce după sine o compatibilizare a sistemelor economice, financiare, educaționale, informaționale. Construirea unor spații politico-economice integrative (Uniunea Europeană!) presupune o standardizare, respectiv o virtualizare a unor ansambluri ce se fac și se refac necontenit, indiferent de decalaje temporale sau spațiale. Organizarea virtuală a unui ansamblu existențial comportă o serie de caracteristici ce trebuie avute în vedere: potențialitatea de a intra în legătură sau în
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
te interesează etc.); ivirea unui nou tip de sociabilitate, mult mai eterate, bazată pe afinități autentice și mare încredere, ce poate suplini carențele sociabilității reale (stringența contiguității spațiale, rutina și plictiseala unei cognoscibilități forțate etc.). Fiecare pas sau fațetă a virtualizării apropie pe om de realitate și de adevăr. Departe de a construi un spațiu ireal, tentația virtualizării apare ca o necesitate a omului de a manevra realitatea și de a subzista în timp. Nici actele precum creația artistică nu scapă
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
mare încredere, ce poate suplini carențele sociabilității reale (stringența contiguității spațiale, rutina și plictiseala unei cognoscibilități forțate etc.). Fiecare pas sau fațetă a virtualizării apropie pe om de realitate și de adevăr. Departe de a construi un spațiu ireal, tentația virtualizării apare ca o necesitate a omului de a manevra realitatea și de a subzista în timp. Nici actele precum creația artistică nu scapă tentațiilor virtualizării. Și aceasta se înscrie uneori pe traiectul modularizării și interoperabilității susținută de noile tehnologii. Există
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
pe om de realitate și de adevăr. Departe de a construi un spațiu ireal, tentația virtualizării apare ca o necesitate a omului de a manevra realitatea și de a subzista în timp. Nici actele precum creația artistică nu scapă tentațiilor virtualizării. Și aceasta se înscrie uneori pe traiectul modularizării și interoperabilității susținută de noile tehnologii. Există producții ce țin de combinatorica digitală, de performativitatea mașinilor electronice, de calcul, de permutabilitatea infinită presupusă de unele programe ale calculatorului. Sensibilitatea umană poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
mașinilor electronice, de calcul, de permutabilitatea infinită presupusă de unele programe ale calculatorului. Sensibilitatea umană poate fi ajutată de computer pentru a se exprima. În academiile serioase de artă, se ia în calcul și aportul noilor tehnologii (vezi Drucker, 1997). Virtualizarea conduce la o alterare a realității, la o prelucrare artizanală a acesteia, la o „de-realizare prin participare” (Merzeau, 2002). Proprietățile virtuale pot fi simple metafore ale spațiilor reale, generând lumi separate, construite, imaginate, având valențe atipice, inventate, visate. Sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
conviețuim cum se cuvine în acest perimetru. Nu este hazardant să sperăm că și lumea aceasta va trebui să fie ghidată de coduri clare de ordin deontologic și chiar juridic (acestea din urmă se înfiripă deja). 1.3. Aspecte ale virtualizării educației Educația, ca proces, a mizat și a implicat dintotdeauna potențialitatea. Finalitatea formării viza nu individul actual, ci pe cel virtual, așa cum era el prefigurat la un moment dat. Nu starea prezentă interesa (cu toate că și ceea ce este individul la un
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
perspectivă încă nefixată, chiar improbabilă. Vom conchide spunând că educația, prin definiție, este evident potențatoare și „virtualizatoare”. Ea împinge actualul înspre virtual; se speră ca acesta să se realizeze doar secvențial și progresiv. Asistăm astăzi însă la un puseu în ceea ce privește virtualizarea educației, la ivirea altei „fețe” a acesteia. Avem de-a face cu o înscriere expresă a formării sau a unor etape ale acesteia pe un palier explicit virtual. Înmulțirea liniilor de instruire deschisă și la distanță, includerea cyberculturii ca un
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
educației în genere constituie exemple concludente ale evoluției enunțate. Nu înseamnă că totul în materie de educație se mută dinspre actual către virtual. Fără o necesară și o precisă actualizare (a unor cunoștințe, deprinderi, valori), nu poate fi vorba despre virtualizare. Ceva nu poate să apară din nimic. Virtualul se adaugă, firesc, la conduitele care s-au realizat prin programele educative clasice. Ceea ce se schimbă fundamental în noile ipostaze ale educației este raportul față de cunoaștere. Aceasta nu mai este o entitate
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
de capitalizare, de resurse educative, în cea mai mare parte digitale; - platforme de învățământ sau educative și sisteme de difuziune de nivel internațional (de pildă, sistemul european EUROPACE); - universități virtuale, susținute de universități tradiționale sau devenite autonome. Un aspect al virtualizării educației este dat și de statutul educatului în ansamblul formativ. Dacă dispozitivele clasice îi rezervă o slabă autonomie, aproape totul fiind preconizat și directivat de educatori (ce să învețe, cât să învețe, unde să învețe, ce să facă în urma celor
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]