208 matches
-
cuvântul și poemul, sănătatea, boala, moartea. Să nu trecem pe lângă ceea ce doar o privire pătrunzătoare ne dezvăluie: chiar și neterminat, poemul De rerum natura începe cu cuvântul mamă și se încheie cu cuvântul cadavru... 7 O dialectică a forțelor. Acestui vitalism îi vom adăuga și o cinetică. Pentru că Lucrețiu propune o teorie a forțelor angajate într-o mișcare dialectică în care creația și distrugerea se opun. Forțele vitale își împart piața atomică cu forțe ale distrugerii. Primele creează viața, permit expansiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
nu poate fi rupt în totalitate. Criticile din interior nu pot să privească decît rectitudinea discursului dezvoltat plecînd de la premise date dinainte sau să propună ici-colo vreun amendament marginal. În pofida regrupărilor posibile, după cîteva caracteristici sumare (idealism, realism, materialism, spiritualism, vitalism, raționalism, senzualism...), sistemele filosofice poartă destul de frecvent semnătura inițiatorului lor, agrementat uneori de cîteva variante: pre-, neo-, post-, criptoș.a. Amenințate mai mult de efectele modei decît de vreo necesitate exterioară care să le permită selecția, tezele filosofice vizînd să
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
doar un fragment), propun, la un mod rechizitorial și cinic, o revizuire a ierarhiei valorilor clasice ori contemporane, multe dintre ele fiind văzute ca piedici în afirmarea unei noi spiritualități. Prin prisma autenticității date de experiență (de trăire) și a vitalismului energetic, I., în numele „generației cu idolii uciși”, reține ca modele de creativitate activă, „substanțialistă”, pe Emil Cioran, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Camil Petrescu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Dan Botta și respinge pe E. Lovinescu pentru relativism estetic, pe M. Dragomirescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287528_a_288857]
-
până la capăt. / Nu există nici o legătură între / Ochii mei tot mai mici în palme / Oho, acolo, unde mai plutesc corăbii / Fără catarg la vârsta mea de-acum / Între ochii mei, buzele mele / Și o dorință de liniște” (Orion). Pendularea între vitalism și agonicul reverberând din imaginile de odinioară se relevă drept sigiliu al poeziilor lui H., „construite pe o atare ambiguitate, dar cu un patos reținut, cenzurat lucid, caracteristic modernilor, fiorul thanatic tulburător fiind mascat de aparența unei priviri impasibile, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287466_a_288795]
-
exil („Limite” și „Meridian”). Poezia pe care o scrie I. este una modernistă, marcată uneori de accentele unui neoromantism lucid, „controlat”, vădind alteori propensiuni expresioniste, o poezie însă cu precădere imagistă și totodată cerebrală, meditativă la modul parabolic. Un anumit vitalism ori energetism e temperat de o permanentă reflecție intelectualistă subiacentă. Trăsăturile definitorii sunt vădite încă din cartea de debut, în care elementele, vegetația, natura sunt mobilizate în construcții doar aparent alegorice, menținute într-un vag el însuși expresiv, tocmai prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287644_a_288973]
-
de metal, pâine neagră de pământ, poeme de zăbrele, baionete și zăvoare. Tonul e aproape arghezian, versul fiind, pe rând, „greu ca armura betonului”, „ca tulpina plantelor perene”, vibrând ca tropotul cailor și ca un izvor. T. crede că doar vitalismul erotic (Surâsul Elenei, un „scump adaos la infinit”) poate înfrânge scleroza unui timp oprit în loc. Cântecele vor să cucerească un vis, așezând forța armoniei (poetice) în calea viscolului (armelor). Eul liric încearcă întoarcerea spre sine („Am putea coborî în noi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290233_a_291562]
-
pepsina), provenită din transformarea pepsinogenului secretat de celulele stomacului. Stabilește faptul că drojdia este un microorganism unicelular de tip eucariotic, aparținând regnului ciupercilor (ce numără 1500 de specii diferite), care se multiplică prin mitoză. Drojdia Schwann, Schleiden și Virchow neagă "vitalismul" (Wohler) și netezesc calea spre înțelegerea fizico-chimică a vieții. Vitalismul mistifica biochimia, separând-o de chimie. Ei critică cu severitate teoria despre apariția generațiile spontanee, contribuind la progresul biomedicinei. Rudolph Carl Virchow (1821-1902), medic, antropolog, biolog, scriitor, editor și politician
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
faptul că drojdia este un microorganism unicelular de tip eucariotic, aparținând regnului ciupercilor (ce numără 1500 de specii diferite), care se multiplică prin mitoză. Drojdia Schwann, Schleiden și Virchow neagă "vitalismul" (Wohler) și netezesc calea spre înțelegerea fizico-chimică a vieții. Vitalismul mistifica biochimia, separând-o de chimie. Ei critică cu severitate teoria despre apariția generațiile spontanee, contribuind la progresul biomedicinei. Rudolph Carl Virchow (1821-1902), medic, antropolog, biolog, scriitor, editor și politician, este unul dintre pilonii sănătății publice, asemănător lui Pasteur, supranumit
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
celula devine unitatea organică fundamentală pentru înțelegerea bolilor. El formulează în 1858 dictonul rămas celebru Omnis cellula e cellula ("fiecare celulă își are originea într-o celulă") sau orice celulă vie este produsul unei alte celule vii, dând lovitura capitală vitalismului și teoriei generațiilor spontanee. El pune bazele patologiei celulare, ridicând-o la rangul major de instrument diagnostic în patologia umană și stabilește importanța celulei ca fundament al patologiei comparate. Ilustrații ale celulelor văzute la microscop de Virchow În 1849 este
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
a Suediei. Friedrich Wöhler Este pentru prima oară în istorie când o substanță organică (produsă de organismul uman) este sintetizată, fapt care marchează un moment istoric. Wöhler, medic chimist, sintetizează ureea din cianat de amoniu, în anul 1828 și "învinge" vitalismul, concepție până la el general acceptată, care afirma existența unei diferențe fundamentale între substanțele organice (produse de organism), "însuflețite", posesoare de "scânteie" vitală, sau "elan" vital, și substanțele anorganice, neînsuflețite ale chimiei. Actul de sintetizare a ureei demistifică vitalismul, precum și teoria
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
și "învinge" vitalismul, concepție până la el general acceptată, care afirma existența unei diferențe fundamentale între substanțele organice (produse de organism), "însuflețite", posesoare de "scânteie" vitală, sau "elan" vital, și substanțele anorganice, neînsuflețite ale chimiei. Actul de sintetizare a ureei demistifică vitalismul, precum și teoria "magnetismului animal" a lui Franz Anton Mesmer 174, care susținea că există o forță planetară și cosmică care animă animalele, oamenii și substanțele organice. Tot la începutul secolului al XIX-lea, un ilustru chimist, Jöns Jakob Berzelius 175
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
realizează cea mai completă colecție de pietre meteoritice și metale. Teoriei "transmutării speciilor" (termen preluat din alchimie), care exprimă în biologie transformarea unei specii în alta, concepție elaborată de Lamarck 99, Saint-Hilaire100, încă din 1809, și care are tangențe cu vitalismul, i se opun Richard Owen60, Charles Lyell 58 și Wöhler. Darwinismul (selecția naturală) este "groparul" tuturor concepțiilor oculte despre nașterea spontană, transmutarea speciilor sau despre vitalismul forțelor cosmice ale magnetismului animal. Dmitri Ivanovici Mendeleev (1834-1907), chimist rus, a creat primul
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
concepție elaborată de Lamarck 99, Saint-Hilaire100, încă din 1809, și care are tangențe cu vitalismul, i se opun Richard Owen60, Charles Lyell 58 și Wöhler. Darwinismul (selecția naturală) este "groparul" tuturor concepțiilor oculte despre nașterea spontană, transmutarea speciilor sau despre vitalismul forțelor cosmice ale magnetismului animal. Dmitri Ivanovici Mendeleev (1834-1907), chimist rus, a creat primul tabel periodic al elementelor, bazat pe greutatea lor atomică. Fiu de preot, născut într-un sat din Siberia, absolvă seminarul teologic, după care, la vârsta de
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
acțiunilor reflexe și mecanismul simțurilor, dar și teoria energiei specifice, afirmând că orice stimulare a retinei se exprimă printr-o senzație luminoasă, acest fapt fiind specific organului senzorial excitat, și nicidecum stimulului. Scoate în evidență importanța celulei. Se declară contra vitalismului. 65 Robert Friedrich Froriep (1804-1861), medic și anatomist german, lucrează la Spitalul Caritatea din Berlin și devine mentorul în anatomie al lui Rudolf Virchow, pe care-l inițiază în microscopie, dezvoltându-i gustul pentru studiul celulei. Virchow îi succede la
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
era exaltat, frondeur, exploziv, vizual, retoric. UNIVERSUL POETIC Tudor Vianu a împărțit opera lui I. Barbu în trei etape: a. "parnasiană"; b. "baladescă" și de pitoresc oriental; c. "ermetică". În poeziile din prima etapă se întâlnesc nostalgii celeste (Lava), amintirea vitalismului orgiastic (Panteism), limbaj meditativ, melancolie, purificare prin contemplare, reculegere în fața rotației vieții și a morții (Marile Eleusinii), în care sunt relevate misterele existenței: "Nocturne bolți vor ninge, din slăvi, misterul lor,/ Ți s-o răsfrînge-n suflet tăria-ngândurată", mirajul purismului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
umanului e creația continuă, infinită, mod prin care omul se afirmă pe sine ca existență și anulează neantul. TEME ȘI MOTIVE POETICE 1. Dorința eului poetic de a se contopi cu cosmosul apare din primul volum și se caracterizează prin vitalism și prezența conceptelor esențiale ale existenței: natura, iubirea, moartea; 2. Cunoașterea înseamnă iubire (Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ .../ căci eu iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte"; 3. Iubirea este o cale de comunicare cu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
apelul la „creația abstractă, corsar, plictiseala biciuită pînă la exasperare, cartea-fulger, cartea-miracol, cartea-afiș, cartea-hangar de avioane”. „Ritmul vremii” și ritmul cărții trebuie să comunice, așadar, pînă la identificare, - iar, Întrucît suntem sub zodie constructivistă, ce mai păstrează puternice note de vitalism futurist, expresia acestei relații e mereu frenetică, paroxistică. Imaginea pe care Voronca o oferă acum despre „epocă” este a unui spectacol neîntrerupt, Într-o desfășurare vertiginoasă, pe măsura dinamicii mașiniste. Peisajul citadin e o perpetuă feerie, o imensă scenă tumultoasă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
la contribuție În alcătuirea discursului poetic, ceea ce primează e freamătul interior al unei subiectivități agitate și efervescente: „Înțelesul” - scrie poetul - „trebuie perceput cu antenele ființei Întregi, mai presus de inteligență și logică”, poezia e funciarmente „ritm”, tradus În termenii unui vitalism exacerbat, pe care fluxul imagistic e chemat să-l Întrețină: „Poemul țipă, vibrează, dizolvă, cristalizează, umbrește, zgîrie, Înspăimîntă sau calmează. Imaginile se Îmbulzesc nu În comparații sterpe, ci În asociații-fulgere, frunziș În noapte. Orice vers e o sumă de noi
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
și aportul rădăcinilor românești („valahe”/„danubiene”/ „balcanice”) la insolitul prin care N. s-a impus în lirica de dupa parnasianism și simbolism, instaurând intempestiv o resurecție romantică aparte: astfel, la romanitatea poetei au fost raportate panteismul mistic, dar și naturismul păgân, vitalismul concrescent contemplării morții, cultul înaintașilor, exaltarea deopotrivă a cosmosului și a micului univers, cu deosebire vegetal, plonjeul în intimitatea eului, toate turnate în clasicitatea solemnă a prozodiei, cu manifestă conotație a unui discurs sapiențial, de sorginte străveche. În 1925, la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
Vameșul ploilor (1987), caracterizat de onirorealism (Nicolae Bârna) sau de onirosimil (Adrian Dinu Rachieru). În Jocul vechiul motiv „viața e vis”, aplicat cu finețe intelectuală, constituie nucleul structurii romanești și determină nota acesteia. În compensație, personajele sunt înzestrate cu un vitalism psihic care se dezvoltă prin descoperirea unui eros nesfârșit, dublat de o visare pulverizantă, orientată spre descoperirea unor adevăruri ale începuturilor. Jocul „magic” dintre puterea individului de a-și întrezări destinul și încercarea lui de a-l schimba, impunându-se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289778_a_291107]
-
prilejuiește o viziune expresionistă cu accente mizantropice, înrudită cu aceea a lui Ion Caraion. Amenințat uneori de tentația pitorescului excesiv, de manierism prolix sau de afectare, F. își impune cel mai adesea personalitatea distinctă într-o poezie unde se îmbină vitalismul și luciditatea, viziunea plastică și notația livrescă. Nostalgia pentru satul copilăriei, uimirea în fața spectacolului citadin, elanul vitalist se regăsesc și în Poezii (1974), dar motivele vechi sunt tratate într-o manieră expresivă diferită, căci autorul caută acum soluții formale noi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287016_a_288345]
-
sa carte de critică, Scenarii și limbaje poetice, apărută în 1989, T. și-a fixat ca obiectiv cercetarea literaturii române în perspectivă comparată. Specializată în literatura anglo-americană, dar cunoscând deopotrivă literaturile germană și franceză, cu implicațiile lor filosofice, exegeta relevă vitalismul lui Lucian Blaga din drama Meșterul Manole în relație cu elanul vital din filosofia lui Henri Bergson sau din sculptura lui Auguste Rodin, prezintă lirica lui Ion Barbu în raport cu poetica lui E. A. Poe și Wallace Stevens. Studiile dedicate unor poeți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290303_a_291632]
-
absent. L-am căutat în multe persoane, în profesorii de la școală, unchii mei, alte rude. Amintirea cea mai intensă mă duce la un verișor, acum decedat, avocat, foarte burghez, din Milano; o persoană fascinantă, vorbea germana și spaniola, influențat de vitalismul lui Nietzsche (incredibil pentru acele vremuri) - el a fost cel care mi-a făcut cunoștință pentru prima oară cu filosoful german. Aceasta a fost persoana care m-a influențat cel mai mult în acea perioadă a vieții mele: și el
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
cicluri, este tipărit la Paris, tot în 1963, într-o antologie, Fructul de a trăi, îngrijită și prefațată de Virgil Ierunca. Poezia lui B. este, în prima ei fază din anii interbelici, una de sorginte profund intelectuală, accentuând un anume vitalism de factură nietzscheană, ceea ce o apropie mult de sugestiile expresioniste și de modelul, modelator în acest caz, al Poemelor luminii de Lucian Blaga. Ea devine însă, odată cu intrarea în exil a poetului, mărturie a unei tragice experiențe existențiale, descoperind vibrația
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285964_a_287293]
-
contact cu filosofia imperialista contemporană, era tratată drept socialism rămas Înțepenit la reprezentările religioase ale salvării. O altă rușinoasă filiație Îl punea În legătură cu Școala de la Frankfurt, a „intelectualilor burghezi apropiați de clasa muncitoare”. Filosofia lui Bloch mai era alăturată neotomismului, vitalismului și, În general, filosofiei religiei: Bloch n-ar fi Înțeles marxismul decât sub forma unei escatologii, În prelungirea profeților din Vechiul Testament, chiar dacă era vorba despre o religie fără Dumnezeu. Dezgolite de orice partinitate (Parteilichkeit), concepțiile sale idealist-reacționare nu ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]