147 matches
-
excesivă. Dar contradicția dintre ceva ce roade în ascuns și masca veseliei ține, până la un punct, chiar de morfologia umorului. A fi altul proiectează identitatea sub semnul precarității, dar al unei precarități care salvează. În fond, o știm, după momentul vitalist al tinereții, Cioran trăiește cu sentimentul acut că nimic nu angajează la modul absolut, căci totul e aparență. Așadar, despre umor la Cioran? Cum să nu fie posibil când, pentru Cioran, umorul e o dominantă a spiritului dostoievskian. Citim: „Din
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
elementul contrastiv. Lângă toată coloristica și grozăviile din lumea Cuțaridei, sistemul ficțional își încorporează, cu o remarcabilă concizie, lumea parlagiului Marin Pisică, reverberând nostalgia Paradisului. Groapa decodează însemnele unei civilizații în extincție, fisurând ideologia comună asupra mahalalei - un mediu „insular”, vitalist, înăbușindu-și ecourile, dar sfârșind, inevitabil, prin a se „deschide”. Scriitorul fixează cu rafinament și voluptate, reabilitând argoul, momentul agonic al unei „lumi”. Groapa etalează și deliciile de gourmet ale autorului, fastul sărbătoresc al enumerărilor, luxurianța inventarului. B. crede în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
e neglijată. Păcat, pentru că uneori am găsi la ei un vitalism pe care tradiția fosilizată ne interzice să-l vedem în acțiune - dat fiind că prima opțiune trece drept antinomică în raport cu a doua... Și atunci, să fie oare Lucrețiu un vitalist? Da... Ciudat, dar fără putință de tăgadă, gândirea filosofului atomist ține de această sensibilitate oximoronică: un materialism vitalist. în mod straniu, găsim chiar pe la mijlocul poemului, și încă de două ori, expresia elan vital îIII, 399 și 560), atât de strălucit
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
-l vedem în acțiune - dat fiind că prima opțiune trece drept antinomică în raport cu a doua... Și atunci, să fie oare Lucrețiu un vitalist? Da... Ciudat, dar fără putință de tăgadă, gândirea filosofului atomist ține de această sensibilitate oximoronică: un materialism vitalist. în mod straniu, găsim chiar pe la mijlocul poemului, și încă de două ori, expresia elan vital îIII, 399 și 560), atât de strălucit pusă în valoare de către Bergson - despre care se uită adesea că a scris pentru editura Delagrave, în 1883
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
mediocrității. Va susține scrisul artistic, pe care el însuși l-a cultivat. Mai târziu va medita asupra unor subiecte precum Tipare de cultură. Atic și asiatic, în care clasificările („Aticul este clasic, simplu, organizat, raționalist”, iar „asiaticul, romantic, baroc, haotic, vitalist”) amintesc studiul lui G. Călinescu Clasicism, romantism, baroc. Tot acum definește specificul românesc, pe care îl consideră o expresie a clasicismului, aesthesis carpato-dunărean, încorporat în primul rând în balada populară Miorița. S. a fost înainte de toate un critic de poezie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
indice un profesionist în toată puterea cuvântului, unitate există, iar ea rezidă în psihologie. Nu atât mediul interesează (acesta este de cele mai multe ori un pretext de tensionare a personajului, de declanșare a resorturilor sale interioare), cât trăirea propriu-zisă. Un patos vitalist, de „tânăr furios” pentru care femeia este un soi de bon sauvage, un Vineri pe lângă Robinsonul liber într-o (nelimitată) captivitate. O foame de existență, de afirmare a voinței, minată de conveniențele socioprofesionale sau conjugale. O duritate energică, dar marcată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288534_a_289863]
-
sa, precum fața statuilor antice tăiate în marmură, pare de o fixitate definitivă. Impersonalismul său e al unui cugetător care își ia (programatic) distanțe de lucruri pentru a le estima în lumina proporțiilor drepte. Admirator al unui Blaga frământat (ardent, vitalist și îmbibat de mituri autohtone), autorul Ipostazelor, și el comentator al condiției umane, ascende spre cunoaștere pe propriile-i nebănuite trepte. Poezia însăși "logodește treapta / dintâi cu cea din urmă "echivalență-ntre hazard și lume..." Sistemul său metaforic, adecvat ceremonialului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Ardealului", "îngeri negri plutesc lepădați", mișună "fluturi negri"; năuc, un câine negru aleargă pe "cumpăna dealului", pe "deasupra pământului", după "urma lui necunoscută"; "pământul e cu râie-n rădăcină", dealul "un pustiu de piatră". Nici urmă de mioritism! Neașteptată la vitalistul de mai înainte e implantarea în mâhnire; dezorientat, simplu figurant sortit derizoriului, Omul lâncezește: Mergem încet spre cine știe unde"; sentimentul de claustrare e un dat etern: "O temniță e capul meu / ce-și pierdu cheile la începutul lumii" (Un gorgan de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
O prelucrare "după Anaxagoras", altă dată un text în latină, Novissima verba, sunt simple încercări de diversificare. La maturitate, luciditatea se suprapune progresiv sugestiilor lirice. Fantastul care se imagina Poet al uriașilor (1993), cutezătorul imoderat sedus de Energia visului (1977), vitalistul care continuă să reverse Lavă (1994) caută perseverent jaloane spirituale verificate. Se angajează pe teritorii mitice, apropiindu-se de Ulysse, de Dyonissos și Apollon ori de atrăgătoarea Euridice, cărora le țin companie figuri istorice, reale, Arhimede, Seneca, amintiri din Quattrocento
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
materia; b) principiul holist potrivit căruia formele sunt nu numai autonome, ci și ireductibile la suma părților lor componente; sau, altfel spus, autonomia formelor și comportamentul acestora nu sunt influențabile de comportamentul sub-ansamblelor din care acestea se compun; c) principiul vitalist (în special la Thom și Prigogine), potrivit căruia organismele vii sunt în mod fundamental ireductibile la procesele fizice și chimice dezvoltate în organismele respective (de unde deducem, printre altele, că "vitalismul" se află într-un raport de contradicție cu "mecanicismul"); d
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
și albul, în care pare a se concentra un univers cu coordonate bine delimitate, purtătoare ale unor atitudini reflexive în fața întrebărilor vieții. Gândul morții, zădărnicia unor gesturi, existența însăși, simțită ca mister, provoacă reacții dintre cele mai diverse, de la elanul vitalist la supunerea față de pulsațiile vieții, la asumarea rolului de martor neutru al „marii treceri”. Nu departe de lirism, într-un anume sens, se situează și romanele lui G., construite după formule asemănătoare: apelul la jurnal ca punct de plecare în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287179_a_288508]
-
păstorul din Miorița și Manole, Dosoftei și Eminescu, Coșbuc și cronicarii. Cred în ceea ce crede crinul, care are curajul să scânteieze în mijlocul nopții, deși nu-l vede nimeni, niciodată.” Poemele celebrează lucrurile de zi cu zi; prins într-un delir vitalist, poetul, asemenea taurului sălbatic, cu privirea ațâțată și nervii încordați, intră într-o luptă hotărâtoare cu viața: „Într-o zi unul va fi doborât dintre noi, / Marea mi-e martor că n-am de gând, / Oricât m-aș strădui cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
e neglijată. Păcat, pentru că uneori am găsi la ei un vitalism pe care tradiția fosilizată ne interzice să-l vedem în acțiune - dat fiind că prima opțiune trece drept antinomică în raport cu a doua... Și atunci, să fie oare Lucrețiu un vitalist? Da... Ciudat, dar fără putință de tăgadă, gândirea filosofului atomist ține de această sensibilitate oximoronică: un materialism vitalist. În mod straniu, găsim chiar pe la mijlocul poemului, și încă de două ori, expresia elan vital (III, 399 și 560), atât de strălucit
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
-l vedem în acțiune - dat fiind că prima opțiune trece drept antinomică în raport cu a doua... Și atunci, să fie oare Lucrețiu un vitalist? Da... Ciudat, dar fără putință de tăgadă, gândirea filosofului atomist ține de această sensibilitate oximoronică: un materialism vitalist. În mod straniu, găsim chiar pe la mijlocul poemului, și încă de două ori, expresia elan vital (III, 399 și 560), atât de strălucit pusă în valoare de către Bergson - despre care se uită adesea că a scris pentru editura Delagrave, în 1883
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
300; și moartea 274-276; și muzica 268, 280, 283-284, 313; și pasiunea amoroasă 254, 287-291; și poezia 240; și prietenia 261-262, 284, 291; și religiile 271-272; și sufletul 274-276; teze anticreștine 255-257, 287-288; și Venus 261, 268-269, 277-278, 284, 287; vitalist 263-264, 267-268; și zeii 269, 271 Mammarion 214 Marcus Aurelius 281 Melissa 214 Myia 214 Nausiphanos din Theos 80 Nikidion 214 Parmenide 23, 27, 50, 53-54, 102 Perictione 214 Philodem din Gadara - și banii 221, 233-234; biblioteca sa 14-15, 22
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Pagini literare” (Turda), „Convorbiri literare”, „Meșterul Manole” (rubrica „Jurnal literar”), „Basarabia literară”, „Vremea”, „Dacia rediviva”, „Bacăul” (unde redactează în 1942-1943 rubrica „Însemnări”) ș.a. Primul volum de versuri al lui Ș., Trecere prin alba poartă, apărut în 1938, vestea un poet vitalist, al extazului solar. Într-un Cântec de pornire la drum autorul se recomandă: „Mai plin de soare necunoscut și cald ca o primăvară, / Când mustește viața în suflet și-n pământ [...] Mi-am îmbrăcat gândul în azur și muselină / Și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289711_a_291040]
-
de generație, C. are avantajul de a se conforma relativ puțin temelor de circumstanță și, pe de altă parte, de a apărea încă din primele volume ca un poet format. Spiritul din Noi și soarele este cel al unui liric vitalist, naturist frenetic, totuși în versuri de disciplină clasică. Afirmarea cosmosului rămâne o atitudine constantă în creația lui. Paralelă - dar înrudită - este tema tradiției: euritmiei cosmice îi corespunde în ordinea umanului lanțul generațiilor, armonizator și stimulator de energii. În fine, primele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286116_a_287445]
-
necesar și după legi interne: Domnișoară, omul vrea să aibă femeia pe care o iubește, s-o strângă în brațe, s-o sărute, s-o dezmierde: așa vrea firea, și e nebun cine se pune împotriva firii. Burdea e un vitalist în sensul opoziției față de pasivitate, grija pentru salvarea libertății de voință și acțiune a omului și năzuința după fericire. Din această perspectivă iubirea trebuie primită atunci când vine, fără a căuta răspunsul la întrebarea De ce vă iubiți?: Iubirea e din altă
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
la „Ateneu”, „Tribuna”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „România literară”, „Tomis”, „Argeș”, „Orizont”, „Familia”, „Steaua”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Transilvania”, „Astra”, „Albina”, „Mihai Eminescu” și „Căruța cu povești” (ultimele două din Sydney, Australia) ș.a. Placheta de debut, Epistolele tânărului Theodosie, vădește un temperament poetic vitalist, cu exprimare viguroasă, uneori frustă, încă necizelată. Cele 19 „epistole” care alcătuiesc placheta (referirea la Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie e evidentă) arborează un entuziasm auster, un anumit triumfalism tensionat: eul liric își clamează jubilația apartenenței (la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285640_a_286969]
-
urmă 1 Șerban Cioculescu - Aspecte literare contemporane, București, Editura Minerva, 1972, pp. 611-614 2 idem, p. 612 3 ibidem, p. 613 4 ibidem 89 complementaritatea: „Sceptic dar și surprinzător de afirmativ, iubitor al spontaneității, dar extraordinar de laborios (sau elaborată, vitalist categoric, dar și teoretizator înverșunat, cu „dublete” temperamentale dintre cele mai neașteptate, d-sa oferă o priveliște intelectuală oricând spectaculoasă. Evadat din poezie, se pregătește poet în critică, prin distilarea prețioasă a scrisului, prin modul indirect al expresiei, prin atmosfera
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
în poezie, eseuri, filosofie, literatură ș.a. Mereu neliniștit, incitant și agresiv, Unamuno a creat o operă variată, contradictorie, caleidoscopică și inedită, ceea ce i-a derutat pe exegeți, care l-au considerat, rând pe rând, catolic, protestant, ateu raționalist, mistic, existențialist, vitalist, pragmatist, iar ca orientare politică: monarhist, republican, socialist 4. De fapt, Unamuno a fost mereu conștient de contradicțiile sale, fie în timp ce le cultiva, fie după aceea, considerând că "biografia intimă a filosofilor, a celor care au filosofat, ocupă [din păcate
by Miguel de Unamuno; [Corola-publishinghouse/Science/1089_a_2597]
-
artei, ce ar fi, în acest fel, pe înțelesul oricărui „suflet impresionabil”, ceea ce e o exagerare. „Panteismul” unora dintre simboliștii francezi ar dovedi umanitarismul simbolismului în genere. În esență, curentul - crede P. - nu e numai intelectualist și citadin, ci și vitalist și progresist. Ajuns aici, criticul se lansează în afirmații riscate, precum existența unei înrudiri între simbolism și folclor, socialism sau iubirea creștină. Argumentația studiului suferă și din cauza faptului că singurul teoretician sau poet român citat este Ovid Densusianu. Prima piesă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288635_a_289964]
-
tentația pitorescului excesiv, de manierism prolix sau de afectare, F. își impune cel mai adesea personalitatea distinctă într-o poezie unde se îmbină vitalismul și luciditatea, viziunea plastică și notația livrescă. Nostalgia pentru satul copilăriei, uimirea în fața spectacolului citadin, elanul vitalist se regăsesc și în Poezii (1974), dar motivele vechi sunt tratate într-o manieră expresivă diferită, căci autorul caută acum soluții formale noi, cum ar fi cele ale poemului experimental sau ale poemului ermetic în proză, de sorginte barbiană. Altoiuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287016_a_288345]
-
după cum nu aderă nici la cele cultivate de unii prozatori nouăzeciști ori din generații mai tinere. În peisajul momentului, romanul a putut părea pe cât de răzleț, pe atât de remarcabil. Posibile afilieri ar putea fi depistate față de filonul abisal și vitalist din romanele lui Nicolae Breban, ca și, mai evident, față de estetica onirismului și, în consecință, față de procedeele suprarealismului pictural, în special în versiunea cultivată de Magritte, cu a cărui creație romanul comportă afinități frapante. Romanul Agata murind este psihologic și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288735_a_290064]
-
glosează tema ciclurilor istorice (Lumile, Civilizația) sau deplâng, în urma unei fervente căutări eșuate, absența divinității, a Logosului. Ca atitudine - și cu reflexe izomorfe în stil - poetul se vădește un dual: melancolic și exuberant, claustrat în faldurile tăcerii sau coborând frenetic, vitalist „în stradă”, visător și atent la urgențele veacului, ca în versurile din Viața sau ca în poemul Războiul, cu infiltrații de tip expresionist: vorbește de o „lume nouă”, exaltând civilizația, dar întrezărindu-i trepidația și haosul, absurdul chiar. Trăsătura dominantă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289513_a_290842]