808 matches
-
mi se păru că-l recunosc, fiind familiar imaginației mele. Solul era acoperit cu mlădițe de nuferi albaștri care nu răspândeau nici un parfum. Am avut impresia că până acum nimeni nu călcase pe acest pământ. Am lăsat cufărul jos. Bătrânul vizitiu se întoarse și-mi spuse: - E foarte aproape de Șah Abd-ol-Azim. Nici că se putea un loc mai bun pentru tine, neam de pasăre nu zboară pe-aici... M-am căutat prin buzunare să-l plătesc pe drișcar: n-aveam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pus pachetul pe masă și m-am dus să iau cutia de tablă care îmi servea drept casetă și pe care o pusesem în alcovul vecin cu camera mea. Mă întorsei la ușă, cu intenția să i-o dau bătrânului vizitiu drept recompensă pentru serviciile sale. Dar omul dispăruse, nici urmă de el, nici de droaga lui. Dezamăgit, m-am întors în cameră. Am aprins lampa. Am scos vasul din batista în care era înfășurat și l-am curățat de pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mai rămăsese decât o mână de cenușă rece și fără consistență. Și ele, ideile mele, nu mai erau decât un pic de cenușă fără consistență. Înainte de toate, am căutat vasul de Ragheh pe care mi-l dăduse, la cimitir, bătrânul vizitiu. Nu mai era. Am privit în jur. Lângă ușă, am văzut un om a cărui umbră era ruptă în două. Nu, era un bătrân cocoșat, cu capul și fața înfășurate într-un fular; ținea sub braț un obiect sub formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
a povestit el mai târziu. Săpăturile s-au desfășurat cu maximă atenție, sub îndrumarea experților, iar după o lună, a fost găsit, la o adâncime de 7,8 m, un grup statuar alcătuit din două care, opt cai și trei vizitii, toate din bronz. Restaurarea carelor și a cailor de bronz a durat aproape doi ani. Acestea sunt executate la o scară de 2:1 de mărime naturală. Frumusețea statuilor și măiestria executării lor ating perfecțiunea, spun experții. Procesul de fabricare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
bărbia ascuțită și ușor întoarsă, semn de ambiție și încăpățînare. Era însoțit de un bărbat rotofei, cu favoriți albi și pete pe frunte, altfel cu obraz roșu și gît gros. Trăsura s-a rătăcit puțin pe ulițe, pînă la urmă vizitiul a întrebat pe cineva: "Unde-i Vila Katerina?" Sigur că toată lumea știa unde este și de altfel se zărea de îndată ce intrai în Vladia. Fusese construită anume ca să poată fi văzută cum ridicai fruntea. La o oră după sosirea străinilor adjutantul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fapt nu l-a interesat niciodată cine și cum a ajuns la guvern, el era "om de meserie" și știa că toate guvernele or să-i plătească leafa și or să-i țină partea, pentru că orice stăpînire era ca un vizitiu pe capră, trebuia să țină bine hățurile, iar el, Radul Popianu, era o parte din hățuri. Dar, după cîte înțelegea din cele așternute pe hîrtie de maiorul Stavri, domnii ofițeri își pierduseră cu totul mintea, voiau să răstoarne căruța, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Maria pe picioare și să te Îmbrace bine că mâine plecăm la târg! Vrei? Da, tăticuțule! Cu două ore mai devreme de apariția soarelui, căruța cu oale și cu piedica pusă cobora pe la Fântâna Moșneagului. În coșul căruței, aproape de Victor, vizitiul extrem de Îngândurat, Într-un culcuș bine amenajat și căptușit cu fânul folosit la Încărcatul și transportul oalelor atât de casante, moțăia ghemuit Va. Pătura de casă ce-l acoperea Îi lăsa să se zărească numai nasul un pic și ochii
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
ai uitat că pe lumea asta există și <omul din umbrăă. Așa că, acum ai să-ți amintești”... În clipa următoare, ușa s-a deschis. Cu figură spășită, a intrat „doctorașul”. ― Să trăiți! „Hopaaa! Cine te-a mai salutat așa? Poate vizitiul dispensarului din Pomârla... Altcineva nu știu s-o fi făcut” - l-a luat la vale gândul de veghe. „Mulțumesc pentru așa ajutor, cumetre. Știi povestea cu cei doi prieteni?” „Fii mai explicit”. „Erau doi prietenași și unul din ei - ghinionist
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ieșirea din târg. Pe scaunul improvizat dintr-o scândură, acoperită cu un țol, ședeau doi țărani; unul cu plete sure, iar celălalt mult mai tânăr. În față, de-a dreptul pe fânul de pe pomostină, se afla cel pe post de vizitiu. Calul alerga Într-un trap monoton, sforăind din când În când. Înaintea lor se legăna coviltirul unei căruțe de șetrari, purtată de doi cai focoși... Cum au ajuns la Hanul Trei Sarmale, căruța șetrarilor a cotit-o pe un drumeag
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
lor se legăna coviltirul unei căruțe de șetrari, purtată de doi cai focoși... Cum au ajuns la Hanul Trei Sarmale, căruța șetrarilor a cotit-o pe un drumeag la dreapta și s-a oprit. La câțiva pași În urmă, țăranul vizitiu a tras de frâul calului... ― Trrr cu tata! Cei doi țărani au coborât și, cât ai clipi, au intrat sub coviltir. Tânărul de pe capră - cu chip cioplit după modelul seminției, demn de un prinț de operetă - a dat bice ducipalilor
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
bătrânul pe tovarășul lui de drum. ― Rămâneți cu bine, oameni buni - a vorbit tânărul... Bulibașa a deschis ușa. Căruța cu coviltir se afla cu spatele spre intrare. Nu au avut de făcut altceva decât să urce... ― Nu aveț’ nici o grijî. Vizitiu’ Îi ficioru’ nostru. Mergiț sănătoș’... Până ce au ieșit pe poartă, țiganca și bulibașa au rămas În prag... Le zâmbeau celor doi țărani și făceau discret din mâini... Caii au pornit Într-un trap Întins doar la un pocnet din bici
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ficioru’ nostru. Mergiț sănătoș’... Până ce au ieșit pe poartă, țiganca și bulibașa au rămas În prag... Le zâmbeau celor doi țărani și făceau discret din mâini... Caii au pornit Într-un trap Întins doar la un pocnet din bici al vizitiului. Căruța sălta pe arcuri ca o jucărie. „Prietene, Întâi ia seama că această căruță cu coviltir nu este una oarecare, ci e căruța bulibașei. Apoi, că Împreună cu prietenul tău ați intrat Într-un joc pe care Îl vor controla doar
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
urat cei doi țărani În gând. Când coviltirul a dispărut, Înghițit de colbul drumului, țăranii s-au Îndreptat spre căruța care i-a adus dimineață. Ședea pitită după niște tufe mai Înalte de pe marginea drumului. Când i-a văzut venind, vizitiul a sărit din căruță. În timp ce Înhăma calul, Îi vorbea: ― De mâncat ai mâncat, de băut ai băut, acum hai să ne pregătim de drum, flăcăule. Un sforăit al calului a fost semnul că „a Înțeles” porunca. Îndată căruța a fost
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de sus al Sărăriei: ― Până aici am plătit, până aici ne-ai adus... Trebuie să coborâm - a comentat țăranul În vârstă râzând. Un bărbat Între două vârste Îi aștepta În marginea uliței Sărăriei. ― El este fratele meu - l-a prezentat vizitiul. ― Atunci să-i mulțumim pentru că ne-a Împrumutat căruța. ― Nu aveți pentru ce. Bine că ați reușit să vă faceți treburile - a vorbit omul, urcând În căruță... ― Rămânem Îndatorați - a Îndrăznit să spună tânărul. ― Atâta datorie să aveți și alta
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Dragoș tac, par a fi copleșiți de o vrajă ce s-ar putea rupe odată cu ruperea tăcerii. Sub învelișul cald se instalează o atmosferă misterioasă, din alte timpuri, din alte vremuri. Este ca și cum sania cu aspect de rădvan, condusă de vizitiul ciudat, ar reface un drum inexistent, un drum spre originea timpurilor. Într-un târziu, șoapta sugrumată de emoție a lui Dragoș pare să confirme această incredibilă întoarcere : Nu pot scăpa chemării de a mă întoarce atunci, la momentul începutului. Atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
bogat. Din moși strămoși și prin fire se descurca frumos, fără probleme sau măgării. Dintr-o trăsură ce trecea cu viteză, cu ușile deschise larg, căzu rostogolindu-se Erickson, plin de sânge, cu haina sfâșiată, în ultimul hal. Trăsura, fără vizitiu, goni mai departe în oraș. Vlad își dădu seama imediat: omorâse un nemuritor, probabil într-o încăierare stupidă pentru vreo femeie. Tocmai fusese străfulgerat. Ce Dumnezeu, Erickson? Hai! Îl ridică și-l duse pe ascuns la el, într-o casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
careta. Ar fi o minciună din partea mea să neg că Îi așteptam apariția, care avea loc pe strada Toledo cam la aceeași oră, de două sau de trei ori pe săptămână. Era neagră, tapisată cu piele și catifea roșie, iar vizitiul nu stătea pe capră, mânând cele două catârce, ci călare pe una din ele, cum se obișnuia la acest tip de vehicul. Careta avea un aspect solid, dar discret, tipic proprietarilor care se bucurau de o bună poziție socială, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
călătoare, vehiculul s-a oprit Înainte de a ajunge În dreptul meu, la vreo douăzeci de pași de Taverna Turcului. O bucată de doagă ruptă se lipise din cauza clisei de una din roți, Învârtindu-se cu ea odată până blocase axa; iar vizitiul se văzu nevoit să oprească și să se dea jos În noroi ca să elimine obstacolul. S-a Întâmplat Însă ca un grup de puștani, obișnuiții străzii, să se apropie ca să-și bată joc de vizitiu, iar acesta, prost dispus, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
odată până blocase axa; iar vizitiul se văzu nevoit să oprească și să se dea jos În noroi ca să elimine obstacolul. S-a Întâmplat Însă ca un grup de puștani, obișnuiții străzii, să se apropie ca să-și bată joc de vizitiu, iar acesta, prost dispus, să pună mâna pe bici ca să-i gonească. Mai bine n-ar fi făcut-o. Micile pușlamale ale Madridului, pe vremea aceea, erau sâcâitoare, zumzăitoare și agresive ca muscoii albaștri - dacă-i la Madrid născut, mardeiaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
măiestrie În aruncarea proiectilelor pe care le-ar fi invidiat-o și cei mai buni țintași ai corpurilor noastre de infanterie los tercios, numite așa („treimi“) pentru că erau formate din sulițași, archebuzieri și muschetari. M-am ridicat alarmat. De soarta vizitiului puțin Îmi păsa, Însă vehiculul acela purta În el ceva care, În etapa aceea a tinerei mele vieți, era cea mai prețioasă Încărcătură din câte se puteau Închipui. Pe deasupra, eram fiul lui Lope Balboa, mort eroic În războaiele regelui, domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
din doi pumni și patru șuturi am pus pe fugă forțele inamice, care s-au retras În debandadă lăsându-mi terenul În stăpânire. Impulsul bătăliei - ca și dorința-mi secretă, bineînțeles - m-a purtat către caretă. Eram lângă ea când vizitiul, un nerecunoscător, după ce m-a privit dușmănos, și-a reluat treaba. Mă gândeam să mă retrag, când ochii albaștri apărură la ferestruică. Viziunea m-a țintuit locului și am simțit că roșesc cu viteza și puterea unui foc de pistol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pălărie imaginară și m-am Înclinat. — Íñigo Balboa, slujitorul dumneavoastră, m-am bâlbâit, reușind totuși să dau cuvintelor mele o Întorsătură pe care am socotit-o galantă. Paj În casa căpitanului don Diego Alatriste. Impasibilă, tinerica mi-a susținut privirea. Vizitiul urcase la loc pe spinarea catârcei și Îi da ghes să pornească. Vehiculul se urni. Am făcut un pas Înapoi, ferindu-mă de stropii aruncați de roți, și chiar atunci ea și-a sprijinit o mână mică, perfectă, albă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
simțit de parcă mi-o Întinsese să i-o sărut. Atunci, gura ei, splendid desenată, cu suave buze pale, se curbă puțin, foarte ușor, Într-un gest minim ce putea fi interpretat ca un surâs distant, enigmatic, misterios. Am auzit biciul vizitiului plesnind, și careta s-a urnit ducând cu ea zâmbetul acela despre care nici În ziua de azi nu știu dacă a fost real sau imaginar. Iar eu am rămas În mijlocul drumului, Îndrăgostit până În ultima fibră a inimii, văzând cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ambulanți dădeau fuga să le ofere răcoritoare și alte bunătăți. Uitându-mă mai bine Într-acolo, mi s-a părut că recunosc unul din vehiculele acelea: era de culoare Închisă, fără blazon pe portieră, cu două catârce bune la ham. Vizitiul sporovăia Într-un grup de curioși, așa că m-am putut apropia de scărița caretei fără să mă Împiedice careva. Iar acolo, chiar lângă gemuleț, o privire albastră și niște zulufi aurii În tirbușon Îmi confirmară că inima mea, care bătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și discută ceva, foarte scurt, cu alte două umbre care tocmai apăruseră. Apoi silueta neagră se Întoarse la postul ei, umbrele se suiră În caretă, iar aceasta trecu pe lângă mine cu catârii ei negri și cu prezența funebră a unui vizitiu pe capră, aproape atingându-mă Înainte de a se mistui În Întuneric. N-am avut timp să mă gândesc la misteriosul vehicul. Încă mai răsuna ecoul copitelor de catâri, când din locul unde adăsta silueta neagră se auzi din nou un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]