374 matches
-
prinse lanseta din mijloc și trase cu putere. O trăsătură de crap și o nouă și promițătoare partidă de pescuit Începea pe lacul Solești. Toată noaptea, Victor Olaru nu Închisese ochii și o oboseală adâncă se instalase În trupul său vlăguit de efort. Ieși afară din casă, trase aer În piept, se dezmorți un pic și, ajuns În casă, se așeză pe pat și spuse Mariei: Marie, Găinușa este sus de două prăjini, acuși se face dimineață, hai să vedem ce
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
într-un dans feeric, adunând în mrejele lor pulberea de aur împrăștiată cu dărnicie de soarele înfășurat într-un nimb dat în pârg...Scârțâind din toate încheieturile, carele învârfonate cu saci de grâu se târau stârnind praful drumului. Cărăușii, vădit vlăguiți, pășeau domol pe lângă boi, îndemnându-i cu glasuri moi: Hăis, băieții tatii! Haideți, că nu mai avem mult. O zvârlitură de băț și apoi ne-om hodini. Că nu-i mult până departe, Dumitre. Doar o fugă bună de cățea
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
de obicei. Nu facem nici o schimbare. Ce zici? Aș face eu o schimbare, dar nu se poate, Dumitre. Ce schimbare ai face, mă rog matale? Dacă aș putea, l-aș înjuga pe Iordache Cocoșitu în locul murgului meu, că îi cam vlăguit. Ce spui, Pâcule? Ce te-o apucat? Am eu așa un chef...Da’ ce, îi pe vruta mea? Da’ lasă că am eu grijă de pezevenchi! Spusele lui Pâcu ascundeau un of al lui, care nici după o viață nu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
și o lacrimă - lacrima pe care o purta în suflet - a pornit să se rostogolească pe obrazul ars de soare... „Doamne Dumnezeule! Am ajuns, în sfârșit!” Era primul lui gând, sprijinit pe imaginea satului din vale. Plumbul cuibărit în mădularele vlăguite parcă începuse să se topească. A pornit cu pași mari, nefirești, dezarticulați... Era de mirare cum de se mai ținea pe picioare după o goană nebună de peste trei luni de zile prin locuri vrăjmașe, urmărit tot timpul de gândul: „Oare
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Ce faci acolo, omule? s-a auzit un glas. Costăchel și-a ridicat cu greu capul, a deschis ochii și, prin ceața lacrimilor, a privit năucit spre locul de unde venise întrebarea. În fața lui sforăia din când în când un cal vlăguit, înhămat la o căruță încărcată cu fân, în vârful căreia tronau un bărbat și o femeie. „De unde au răsărit aiștia? Nu i-am văzut și nu i-am auzit venind. Cine or fi?” se întreba Costăchel... În fața celor din vârful
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
mele... El a reușit totuși să adune obștea în jurul lui și să facă multe lucruri bune în satul ista. Printre cele multe se numără și minunea care își primește astăzi învățăceii. Iat-o! Învățătorul și-a rotit privirea și brațul vlăguit, mângâind parcă fața noii școli. Tinerii dascăli vor sfinți prin munca lor acest lăcaș. Doresc din toată inima să fie așa. Un ropot de aplauze, ca o cădere de apă vijelioasă, a răsunat sub bolțile de frunze ruginii ale copacilor
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Spune ce te doare? vorbea în neștire Măriuca. A trecut destulă vreme până Costăchel a arătat că înțelege ce-i cu el. A pus o palmă pe mâna Măriucăi, încercând s-o mângâie. În clipa următoare, mâna i-a căzut, vlăguită... Apăă! Apăăă! a îngăimat cu mare trudă Costăchel. Tăchel a alergat să-i aducă apă... După ce și-a răcorit gura, buzele arse au șoptit abia auzit. Nuu plâângee... Măriuucăă... Nuuu... Petrache parcă uitase de durerea lui din umăr și se
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
în fundul iadului. Mi se părea că sunt închis de-o viață. Nici nu mai știam șirul zilelor... Din clipă în clipă, vorbele lui Costăchel au prins să se rărească, până nu s-a mai auzit decât răsuflarea grea a omului vlăguit, răpus de somn... Măriuca a rămas trează multă vreme încă. Îi privea chipul oglindă a chinurilor prin care a trecut. Nimic din înfățișarea lui nu mai arăta ca înainte... Nu s-a dezlipit de el. L-a ținut în brațe
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
sfârși de inimă rea este cea mai teribilă modalitate de a muri, care îți lasă cel mai clar impresia că ai trăit degeaba. Iar întocmai lucrul acesta îl resimțea mama lui Osvald până și în ultimul ungher al ființei sale vlăguite. Astfel, la doar câteva luni de la revenirea tânărului acasă, mama sa își pronunță cele de pe urmă cuvinte față de el, lăcrimând amarnic: - M-ai răpus... Muri. Și totuși, nimic nu se sfârși aici, așa cum s-ar crede, căci moartea mamei lui
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
nor de albine, peștera s-a umplut de lumină, Maria în rochie de mireasă cântă la pian, în cealaltă parte a peșterii stă băiatul din Clădirea Albastră, închide ochii și continuă să cânte la pian, împreună cu Maria. S-a trezit vlăguită. Îi este somn, își simte trupul greu, plin de sudoare. Ar vrea să rămână aici pe piatră, să se usuce așa cum s-a uscat trupul Mariei, închide ochii, dar în ochii minții îi apar mâinile acelea rău mirositoare, gurile căscate
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
rezultatul stării noastre, iar starea noastră este rezultatul reprezentărilor noastre interioare și a fiziologiei noastre, noi avem posibilitatea să le schimbăm pe amândouă doar în câteva momente. O să vă dau o mică temă. Când sunteți deprimați sau obosiți cu fizicul vlăguit și greu, iar capul parcă nu mai are susținere, picioarele mai mult le târâți după voi și umerii vă sunt lăsați și grei, ei bine... STOP! Oprește-te o secundă, schimbă-ți fizionomia, îți îndrepți secunde, trage aer puternic în
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
făcut trei ani de armată ca tine? Nu sunt om la locul lui fiindcă îmi place să vorbesc mai mult? Da’ la treabă nu mă încurc. Știi bine asta. Nu te mai supăra și tu, că...Ei, sunt și eu vlăguit, că am pornit cărăușia acum nu știu câți ani... Câți ani or fi, Pâcule? Că sunt ceva... Pâcu a tras adânc din lulea, semn că drămăluiește timpul scurs de pe când ei - tineri fiind - au pornit cărăușia. Mulți din cei de la început s-
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
ochii lui, ce sticlesc de foame se citește o o mare speranță. -Măi dihanie străvezie, uite cum râde luna de noi cu gura până la urechi. Câinele Își ridică și el privirea către cer, din reflex, și latră la lună stins, vlăguit. Antoniu scoate din buzunar o chiflă pe care i-o Întinde câinelui, după care intră În Încăpere. Paisprezece ,,Yasunari Kawabata, născut la 14 iunie 1899, mort la 16 aprilie 1972. Prozator japonez a cărui operă scrisă Într-un stil plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
dacă aș accepta „o adevărată slujbă germană“ la fabrica de bere? Trei stații mai târziu, am coborât. Văzduhul era albastru ca flacăra de la aragaz, platforma, goală. De data aceasta la recepție era altcineva, o tânără care arăta vag bolnavă și vlăguită. Cu o eșarfă În jurul gâtului, prefera un machiaj accentuat și avea niște ochi de culoarea - să mă gândesc - lămâii verzi. Se mișca mult, repede și fără rost. În ciuda acestor activități uimitoare, femeia nu prea era atentă - Într-o clipă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
la suprafață În mintea lui, Înfiorîndu-l, așa cum Îl Înfiora de pildă zbaterea unei păsărele Închise Într-o cameră. Nu putea să se elibereze de această spaimă - spaimă de suferința altor ființe - decît Într-un singur fel: lovindu-le pînă cădeau vlăguite sau moarte... Uitînd de maiorul Stone, Digby porni, după miros, spre odaia lui Poole. Odaia se afla În fundul coridorului, de unde se auzea și clipocitul robinetului: era o cameră Încăpătoare, pătrată, cu podeaua de piatră, lipsită de orice confort, Împărțită În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
punctul de plecare al vieților și morților noastre. Venind spre mine printre scaunele și mesele cromate, cu reflexia multiplicată în pereții de oglindă, Vaughan nu mi se păruse niciodată mai distrus și mai nesigur. Fața mușcată de vărsat și pasul vlăguit printre pasagerii care așteptau să fie chemați la bord îi confereau aspectul unui fanatic falit, care se agață cu încăpățânare de obsesiile sale zadarnice. Când m-am ridicat să-l salut, rămase în picioare lângă mine la bar aproape fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
autostrăzile acelea fuseseră fără știre construite de noi pentru primirea lor. Aplecat peste mine, Vaughan pilota mașina printre traseele luminoase. Când am schimbat direcția, în jurul nostru țipară claxoane și cauciucuri. Vaughan controla volanul ca un părinte care îndrumă un copil vlăguit. Eu țineam pasiv cadrul volanului în mâini, urmărind parcursul mașinii de-a lungul unui drum de racord. Am oprit sub un pasaj superior, bara de protecție din față a Lincolnului frecându-se de palisada de ciment care despărțea terasamentul autostrăzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
unei femele delicate ce zbura pe deasupra cuibului, nehotărîtă, În pofida chemării grabnice a neputinciosului Îndrăgostit. Oberlus știa - văzuse asta de mii de ori - că Înainte de amurg femela avea să coboare și să se așeze alături de istovitul curtezan, răgușit de-acum și vlăguit, Însă era clar că, pentru nou-veniți, acel fascinant dans amoros care avea loc la numai cîțiva metri de stîncile populate de sute de iguane marine, foci sau broaște-țestoase uriașe se prechimba cu adevărat Într-un spectacol insolit și fascinant. TÎnăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
liniștise, iar valurile Încetaseră să mai izbească puternic În zidul de piatră, Oberlus zări corpul navei, făcut țăndări, odihnindu-se pe cornișa de stîncă, leșurile care pluteau și sacii cu ceai pe care-i tîra curentul spre mal. Trei bărbați, vlăguiți și răniți grav, reușiseră cu chiu, cu vai să se urce pe coastă și zăceau cu fața În jos, leșinați și sîngerînd, pe o minusculă plajă de pietre. CÎnd, după tragica odisee pe care tocmai o trăiseră și În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dragoste. Cum nu mai făcuseră niciodată, cu pasiune și aproape cu disperare, iar ea Îi repetă de mai multe ori că Îl iubea, că era a lui, că nu putea exista nimic mai minunat decît acele momente. Adormiră mulțumiți și vlăguiți, dar a doua zi, aproape la amiază, Germán de Arriaga descoperi, stupefiat, că Niña Carmen plecase În zori. Alt bărbat, cu mai puțin entuziasm sau experiență, poate că ar fi sfîrșit prin a se sinucide, căci trăi zilele cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
acest lucru de mai bine de o săptămînă, pretinzînd că i-ar putea dăuna copilului. Se certaseră. În cele din urmă, ea acceptase, iar asta păru să-i trezească dorința și-i ceruse tot mai mult, după care adormiseră amîndoi, vlăguiți, spre zori; zori În care acea soartă blestemată care părea să-l urmărească mereu, cea mai rapidă navă a flotei britanice, naviga, Împinsă de un vînt prilenic și de un curent favorabil, În direcția Insulei Hood. Pentru a nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
iluminarea și mai fantasmagorică a acelui spațiu. Niña Carmen se Încleștă de drugii de la pat și Împinse cu putere. Iguana Oberlus rămase În așteptare, mereu tăcut. Sosiră zorii. Copilul se născu. Niña Carmen Încetă să mai strige și Închise ochii, vlăguită. Iguana Oberlus tăie cordonul ombilical, luă bebelușul În brațe și Îl Înfășă Într-o cîrpă curată. Apoi, foarte Încet, Îl apropie de lumină și Îl cercetă cu atenție. Niña Carmen deschise ochii și Îl privi cu mare neliniște. Iguana Oberlus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să ieșim din zona moartă, fără vînt și fără pește. Începu să vîslească Însuflețit. Dacă mergem așa, În cîteva zile trecem de jumătatea drumului... Ea lăsă să-i scape un oftat răgușit: - Jumătatea drumului! exclamă ea. Dumnezeule milostiv! Prostul Knut, vlăguit, Își pierdu și puțina judecată care-i rămăsese după a patra săptămînă de călătorie, cînd hrana se Împuținase și era limpede că În acea mare foarte adîncă și liniștită peștii nu se ridicau la suprafață, oricîte feluri de momeală ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ce mai rămăsese la bord și apoi azvîrli mortul În apă, observînd cum se Îndepărta puțin cîte puțin, Împins de curent În timp ce se scufunda. În cele din urmă, Îi arătă prada de război Niñei Carmen, care rămăsese mută, atît de vlăguită, și nici măcar nu-și putea exprima entuziasmul că În curînd avea să mănînce. - Vezi? o Întrebă el. S-au terminat problemele... Nimeni, niciodată, nu ne va putea acuza că am fost antropofagi. - Nu știu ce e mai rău, comentă ea. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
putere care părea să-i țîșnească din măruntaie, și profită În cele din urmă de impulsul unui nou val pentru a trage pe uscat, În siguranță, baleniera greoaie și făcută zob. Abia atunci se prăbuși pe nisip, doborît de oboseală, vlăguit, dar fericit pentru victorie. Închise pentru o clipă ochii, trase aer În piept, așteptînd să i se liniștească bătăile inimii, iar cînd ridică din nou privirea o descoperi, În picioare În fața lui, cu un pistol mare deja armat, pe Niña
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]