360 matches
-
Gestalt" („formă”), "sztuka" < "Stück" („piesă, artă”). În prezent, limba engleză este sursa cea mai importantă de neologisme, în special din domeniul informaticii. Dintre celelalte limbi, cele mai multe împrumuturi au provenit din cehă, franceză, gotă, italiană, latină, maghiară, rusă și ucraineană. Sistemul vocalic al limbii poloneze este foarte simplu, conținând doar șase vocale orale și două vocale nazale. De altfel, poloneza, cașuba și polaba sunt singurele limbi slave care au păstrat vocale nazale existente în protoslavă. Toate vocalele poloneze sunt monoftongi. În trecut
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
care a fost în trecut rămâne distinct în grafie ca ó. Până în secolul al XIX-lea, s-a scris é, iar - á, dar aceste litere au ieșit din uz. Sistemul consonantic al limbii poloneze este mult mai bogat decât cel vocalic. Se caracterizează prin serii de consoane africate și palatale, care au apărut după patru palatalizări în limba protoslavă, plus două care au apărut în poloneză și bielorusă. Retroflexele și africatele sonore sunt adesea notate cu digrame. Consoanele palatale (cunoscute în
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
marcate în text cu "đ" (supranumite „tau galic” deja în Antichitate) și descrise în mod foarte ambiguu. Pronunțarea propusă este cea care domină astăzi în lumea de știință. Conform informațiilor adunate de la surse scrise, galica s-a bucurat de sistemul vocalic destul de bogat și asemănător latinei clasice: a cuprins cinci vocale scurte și cinci vocale lungi. De asemenea, au existat cinci diftongi: , , , și , care au fost supuși mai multor schimbări cu timp. și s-au îmbinat și monoftongizat la , iar și
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
Cele mai multe substantive pot fi puse la plural. În general acesta nu se distinge de singular în vorbire, ci doar în scris, prin litera finală -s sau -x, în afară de cazurile relativ rare când substantivul este urmat de un cuvant cu inițială vocalica, de exemplu un atribut adjectival, de care se leagă prin [z]: "leș affaires intérieures". Cu -x se marchează pluralul substantivelor care la singular se termină cu "-eau" sau cu "-au", și al celor mai multe terminate în "-eu": "des bouleaux" „mesteceni”, "des
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
finale de la masculin, fără altă schimbare fonetica. În acest caz: 4. Adăugarea lui "-e" provoacă pronunțarea consoanei de la masculin și are loc și altă schimbare fonetica: 5. Cazuri speciale: Câteva adjective frecvente au două forme de masculin. Formă cu finală vocalica se folosește când nu urmează după ea un cuvant cu care se leagă, de exemplu atunci când este nume predicativ ("Îl fait beau" „Este timp frumos”) sau când este antepus că atribut unui substantiv cu inițială consonantica: "un beau chateau" „un
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
de astăzi "des peaux de chèvres blanches", cu pronunțarea [de po d(ə) ʃɛvʁ blɑ̃ʃ]. Între timp au dispărut din pronunțare marca -s a pluralului, iar triftongul [e̯aw] s-a redus la /o/. Grupurile de litere vocalice din cuvintele "fou" [fu] „nebun”, "voir" [vwaːʁ] „a vedea”, "feu" [fø] „foc”, "saut" [so] „săritură”, "chaise" [ʃɛːz] „scaun”, în franceza veche redau diftongii [ow], [oj], [ew], [aw], respectiv [aj]. Pe lângă rămânerea în urmă a grafiei față de pronunțare, încep să apară
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
ə/. Această literă nu se pronunță niciodată, prezența sa fiind în general etimologică, dar prezintă două variante la început de cuvânt. Una dintre ele, numită tradițional „h mut”, face cuvântul să se comporte ca cele care încep cu o literă vocalică, adică permite elidarea și legătura cu cuvântul precedent: "l’homme" „bărbatul”, "les hommes" [le'z‿ɔm] „bărbații”. A doua variantă, numită „h aspirat”, face cuvântul să se comporte ca cele cu consoană inițială, deci nu permite elidarea și legătura
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
totuși pronunțate la sfârșitul unor cuvinte care se leagă de cuvântul următor, dacă acesta începe cu o vocală (inclusiv cu h mut în grafie). Despre aceasta vezi Legătura ("liaison"). Grupuri din două litere consonantice: Grupuri din trei litere: Deasupra literelor vocalice se pot găsi mai multe semne. Singurul semn diacritic subscris este sedila (¸). Este folosită numai sub litera c (ç), făcând ca aceasta să se pronunțe /s/, în special în verbele care au un c urmat de e sau i la
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
de germana standard) și de limba rusă, chiar dacă nu se înrudește lingvistic cu ele. La fel ca limba finlandeză și maghiară, limba estonă este într-o oarecare măsură o limbă aglutinantă, dar, spre deosebite de ele, și-a pierdut armonia vocalică. În limba estonă vocalele frontale se găsesc exclusiv pe prima silabă dau pe silaba accentuată, dar în textele mai vechi armonia vocalică se mai poate observa. În plus, apocopa sunetelor de la sfârșitul cuvintelor este extinsă și a contribuit la trecerea
Limba estonă () [Corola-website/Science/296722_a_298051]
-
estonă este într-o oarecare măsură o limbă aglutinantă, dar, spre deosebite de ele, și-a pierdut armonia vocalică. În limba estonă vocalele frontale se găsesc exclusiv pe prima silabă dau pe silaba accentuată, dar în textele mai vechi armonia vocalică se mai poate observa. În plus, apocopa sunetelor de la sfârșitul cuvintelor este extinsă și a contribuit la trecerea de la o limbă pur aglutinantă la o limbă flexionară. Topica de bază este subiect-verb-complement. Cele două limbi estone (uneori considerate limbi diferite
Limba estonă () [Corola-website/Science/296722_a_298051]
-
exact, firește, întocmai, negreșit, de bună seamă, fără îndoială, categoric, absolut, corect" etc. Propoziția negativă se distinge prin negarea predicatului, în limba română cel mai adesea cu cuvântul negativ "nu", acesta având varianta fonetică "n-" înaintea unui cuvânt cu inițială vocalică. "Nu" este o negație suficientă, adică nu mai este nevoie de alt cuvânt pentru a realiza propoziția negativă. Locuțiunea conjuncțională "fără să" este o pseudonegație suficientă. Folosibile facultativ în aceeași propoziție cu o negație sau o pseudonegație suficientă, mai sunt
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
mitul lor de vârcolaci: „duceți-vă-nvârtindu-vă, roindu-vă / pe toate-ncrețiturile Genunii, desigur, / nu în preajma Daciei mele de Lună-Plină: / nu-mi amenințați lumina-Patrie, / că mă-nfurii / și vă fac mitul țăndări...!“ (Rostește-te, vârcolac...!). Rescriindu-i, metapoetic, pe înaintași, poetul cosmicizează sonurile vocalice într-un fermecător joc rimic-silabic: „Ieși-va-mai dintre stele, / să mai mângâie acele / sfinte pântece de-ulcele, / sfinte cântece de-ulcele / smălțuite, filomele, / mâna mea - cea scris poeme / cu vocale-arzând în steme, / mâna mea ce-a scris cu crini / și-a
Editura Destine Literare by Theodor Codreanu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_205]
-
Sistemul consonantic al spaniolei medievale este bine păstrat în limba ladino, pentru că aceasta a devenit limbă separată înaintea schimbărilor prezentate mai sus. Spaniola are cinci vocale care pot apărea atât în silabe accentuate cât și în neaccentuate. De asemenea, sistemul vocalic al spaniolei conține șase diftongi descendenți și opt ascendenți. Adițional, în vorbirea rapidă, vocalele în hiat devin diftongi sau, când reprezintă același sunet, fuzionează împreună. Nazalizarea fonetică poate să aibă loc atunci când o vocală precede o silabă cu consoană nazală
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
limba română fiind relativ ușor de asimilat. (Prin comparație vorbitorii nativi de limba engleză și chineză au de depus un efort relativ mare în această direcție.) Trebuie acordată atenție vocalei u și semivocalei w, consoanelor diferite de cele românești, alungirii vocalice, stopului consonantic, accentului muzical al cuvintelor și nu în ultimul rînd intonației frazelor. Gramatica limbii japoneze, deși foarte diferită de cea a limbii române, este relativ ușor de stăpînit datorită caracterului ei regulat. Lipsa articolelor, genurilor și numărului la substantive
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
și din 25 de consoane, fiecare din acestea având o variantă scurtă și una lungă. Opoziția scurtă - lungă are valoare funcțională, adică sensul cuvintelor poate fi diferențiat prin cantitatea unei vocale sau a unei consoane. se caracterizează și prin armonie vocalică, adică, de regulă, un cuvânt conține numai vocale caracterizate printr-o trăsătură comună: sunt fie anterioare, fie posterioare. Scrierea limbii maghiare este fonemică, aproximativ în aceeași măsură în care este și cea a limbii române. În limba maghiară, accentul este
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
autorul Rod ului este, Înainte de orice, un inovator de limbaj, cîntînd sacralitatea ființei. Cu o ritmica proprie, repetiții, vocabule rare și durități de limbaj, cu semnul exclamației „plasat iberic”, minat de un impuls melodic și vizînd sincretismul antic, acest poet vocalic (În sens aedic, preciza P. Ursache) Își dorea reprezentarea scenica, cîntîndu-si versurile. Arhaizant, incantatoriu, de rafinament grav, pendulînd Între limbajul naiv și cel esoteric, căutînd rădăcina comună a artelor și cultivînd, cu bocet sincopat, speciile oralității (doina, colind, descîntec), el
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
doilea se repetă în seria următoare, în așa fel încât aceasta este formată dintr-un vers nou și altul aparținând seriei precedente. Fiecare din strofe este urmată de un refren care trebuie sa fi fost cântat în cor. Rimă este vocalica: Cântecele de dragoste și influența provensala Începând din secolul al XII-lea, trubadurii și menestrelii din Provența (sudul Franței) pratică la curțile Italiei, Franței, Aragonului și a altor țări, o poezie lirica ce, prin finețea ei psihologică, prin fluenta, gingășia
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
și în alte cuvinte decât cele în care este normat în croată. Exemple: Căderea consoanei /l/ la sfarsitul formei de nominativ singular a substantivelor masculine după /o/ este comună cu standardul sârbesc: "șo" ( "șo", "sol") „sare”. În unele graiuri, grupul vocalic "ao", prezent, de exemplu, la sfârșitul formei de masculin singular a participiului activ al verbelor, se reduce la "a", iar în alte graiuri la "o": "reka șam", respectiv "reko șam" vs. "rekao șam" „am spus”. Aceste fenomene sunt limitate teritorial
Limba muntenegreană () [Corola-website/Science/305074_a_306403]
-
scriere și pronunțare, schimbările fonetice redate în scris și cele neredate în scris care au loc la contactul dintre două consoane, precum și caracteristicile accentuării și ale intonației în limba maghiară. Limba maghiară standard se caracterizează prin șapte perechi de foneme vocalice: - , - , - , - , - , - și - . Punctele lor de articulare sunt cele reprezentate mai jos: </div> Membrele fiecărei perechi se diferențiază prin cantitatea vocalică, iar cele ale perechilor - și - diferă și prin alte trăsături. Cantitatea vocalelor are valoare funcțională, adică sunt cuvinte al căror sens
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
două consoane, precum și caracteristicile accentuării și ale intonației în limba maghiară. Limba maghiară standard se caracterizează prin șapte perechi de foneme vocalice: - , - , - , - , - , - și - . Punctele lor de articulare sunt cele reprezentate mai jos: </div> Membrele fiecărei perechi se diferențiază prin cantitatea vocalică, iar cele ale perechilor - și - diferă și prin alte trăsături. Cantitatea vocalelor are valoare funcțională, adică sunt cuvinte al căror sens se deosebește prin aceasta, de exemplu „s-a bucurat” ↔ „nebun, -ă”. Scrierea și pronunțarea vocalelor: Precum celelalte limbi din
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
adică sunt cuvinte al căror sens se deosebește prin aceasta, de exemplu „s-a bucurat” ↔ „nebun, -ă”. Scrierea și pronunțarea vocalelor: Precum celelalte limbi din familia limbilor fino-ugrice, dar și alte limbi (turcă, japoneză), și maghiara se caracterizează prin armonie vocalică. Majoritatea rădăcinilor polisilabice au vocale caracterizate printr-o trăsătură comună: sunt fie anterioare ("e", "é", "i", "í", "ö", "ő", "ü", "ű"), fie posterioare ("a", "á", "o", "ó", "u", "ú"). Vocala "á" est de fapt situată între cele două, mai aproape de
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
e", "é", "i", "í", "ö", "ő", "ü", "ű"), fie posterioare ("a", "á", "o", "ó", "u", "ú"). Vocala "á" est de fapt situată între cele două, mai aproape de cele anterioare, dar se clasează printre cele posterioare din cauza comportării sale în armonia vocalică. Regula armoniei vocalice cere ca unei rădăcini cu vocale dintr-o anumită categorie să i se adauge sufixe și vocale de legătură din aceeași categorie. Cele mai multe sufixe au două variante, pentru a se putea armoniza cu vocalele din restul cuvântului
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
í", "ö", "ő", "ü", "ű"), fie posterioare ("a", "á", "o", "ó", "u", "ú"). Vocala "á" est de fapt situată între cele două, mai aproape de cele anterioare, dar se clasează printre cele posterioare din cauza comportării sale în armonia vocalică. Regula armoniei vocalice cere ca unei rădăcini cu vocale dintr-o anumită categorie să i se adauge sufixe și vocale de legătură din aceeași categorie. Cele mai multe sufixe au două variante, pentru a se putea armoniza cu vocalele din restul cuvântului. De exemplu, sufixul
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
unică sau ultimă vocală este și ea rotunjită. Un exemplu este sufixul "-on/-en/-ön", cu sensul prepoziției românești „pe”: "a lábon „pe picior”, "a kézen „pe mână”, "a körön" „pe cerc”. Totuși, nu toate sufixele se supun regulii armoniei vocalice, având o singură variantă, de exemplu "-ig" „până la”: "a lábig „până la picior”, "a kézig „până la mână”, "a körig" „până la cerc”. Există și rădăcini cu vocale de categorii diferite. Cele bine asimilate de limbă, chiar dacă sunt împrumuturi, primesc în general variante
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
vocale de categorii diferite. Cele bine asimilate de limbă, chiar dacă sunt împrumuturi, primesc în general variante de sufix cu vocală posterioară ("a fiúval „cu băiatul”), dar de regulă cuvintele străine cu vocale din categorii diferite nu se supun regulii armoniei vocalice: "a kávéban „în cafea”, dar "a dzsungelben" „în junglă”. În cazul cuvintelor compuse cu vocale din categorii diferite, vocala sufixului este din aceeași categorie ca vocala/vocalele din ultimul element. De exemplu, pentru a spune „la Budapesta”, din variantele sufixului
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]