105 matches
-
Numărul vieții o pripă-i, Trecător, de Unde - un șopot Și ființa lor o clipă-i, Eu eternă sunt și n-o pot! El își scurge toată viața Într-un chin, în nedormire, Vecinic o avea în față Blândă, dulce, în zâmbire, Vecinic tinde a lui mână Dup-imaginea-i divină, Vrea s-o strângă, s-o omoare, Dar deși de nuri e plină, Totuși umbră-i ca din soare. De dorința lui aprinsă Ce-a rămas neîmplinită, El un an trăi la dânsa
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Să câștige ce-a dorit, Să fie - a lui ce-a iubit. Puica cea desmierdăcioasă Din ochi negri mângâioasă, Puica ademenitoare Din ochi negri visătoare, Dragostea de puiculiță Cu gușa de porumbiță, Cu gurița mititea Cu gropițe lângă ea, Cu zâmbirea ei cu haz Cu gropițe în obraz Și cu dragostea în ochi De mă tem să n-o deochi. Noaptea când te - nchipuesc Îmi vine să - nnebunesc, Iară ziua aș lua Lumea-n cap de jelea ta. Norilor, o, norilor
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
sunt De lume mă pierz. La mormânt alerg, Mă sălășluesc, Viața nu voiesc Ca să mai trăiesc. Că destul am fost În lume trăind, Valuri multe - am tras Nimic folosind. 25 Înger cu păr galben Înger ce slăvesc, În dulcea-ți zâmbire Raiul îl găsesc, Din nenorocire Când mă văz gonit, Când sunt de necazuri, Rele ocolit. Dacă-ți aud glasul Chinuri îmi sunt vis, Fericirea-mi râde Ceriul mi-i deschis; Viața și nădejdea Și amoru-mi vin Din doi ochi albaștri
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
-n somnul cel greu Ești în veci de față Sufletului meu - Orice sentimenturi De la tine-mi vin, Tu ești pomenirea În orice suspin. 25 bis Când sunt de necazuri, Rele ocolit, Din nenorocire Când mă văz gonit, În dulcea-ți zâmbire 401 {EminescuOpVI 402} Raiul îl găsesc, Înger cu păr galben, Înger ce slăvesc. Viața și nădejdea Și amoriu-mi vin Din doi ochi albaștri Ca cerul senin - Dacă-ți aud glasul Chinuri îmi sunt vis, Fericirea-mi râde Ceriul mi-i
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
privea pare-că pe gânduri în potirul de purpură al florii. - Neprețuita! șopti el uitîndu-se la ea. Ah! ea trebuie să fie bună, de ce surâdea, de ce? și tocmai în fereastră? Oare ea nu-l vedea? Dar dacă-l vedea, dacă aceste zâmbiri aveau o intențiune... mică, cochetă, însă totuși? - Redispăru. Am să-i scriu, s-o rog... s-o rog să nu surâdă, să nu-mi împle sufletul de-o vană, dureroasă iluziune. Asta... nu-mi va refuza ea. E atât de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Nu mă iubești... repet-o, spune-o... te cred, fiindcă tu nu m-ai iubit niciodată, zise el cu amărăciune. Negri vor trece anii mei... În toate chipurile voi căuta să te uit. Tu ai o inimă de marmură... Nici zâmbiri, nici lacrimi, nici rugăciuni, nici îndărătnicia n-o înmoaie. - Lasă, lasă! gândi ea și zâmbi cu mândrie că poate fi atât de aspră. - Eu ți-am spus-o, domnul meu, de atâtea ori, că numai amiciția adevărată poate să fie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
asta. Pictorul zise: "Am ajuns la cap. Trebuie să te fi îndoit vreodată în viața ta de ceva. Reamintește-ți acea situație, ca să văd ce espresie va lua fața ta". Ieronim își rechemă în minte scrisoarea bătrânului Euthanasius și o zâmbire rece, sceptică, îi discleștă puțin buzele. O, de ar fi înmărmurit astfel! Era o durere mândră în fața lui, și bietei Cezare îi ieși o lacrimă în ochi. - Da, da! asta-i espresia! zise Francesco inspirat. Ochii lui se entuziasmară și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dorințe în piept, pe cari le îmbracă cu lumina lunei și cu strălucirea lacurilor, aceleași sărutări grețoase, pe cari le asamănă cu zuzurul zefirilor și cu aiurirea frunzelor de fag. Este așa, sau nu? Privește-ți-i, acei tineri cu zâmbiri banale, cu simțiri muieratice, cu șoapte echivoace, vezi acele femei cari li răspund prin ochiri voluptoase și mișcîndu-și buzele - vezi! împrejurul acestui instinct se-nvîrtește viața omenirei... Mâncare și reproducere, reproducere și mîncare!... Și eu să cad în rolul lor?... Să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
asta. Pictorul zise: Voi să schițez fața. Trebuie să te fi îndoit vreodată în viața ta de ceva. Reamintește-ți acea situație, ca să văd ce expresie va lua fața ta. Ieronim își rechemă în minte scrisoarea bătrânului Euthanasius și o zâmbire rece îi descleștă buzele. - Da, da! asta-i expresia! zise Francesco. Ochii lui se entuziasmară și penelul schiță în fugă acele trăsături de-o dureroasă amărăciune în fața întunecatului geniu. - Cum reamintirea îi schimbă astfel fața, gândi Cezara, și o duioșie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pământului de viermi noi cu aceleași murdare dorințe în piept, pe cari le îmbracă cu lumina lunei și cu strălucirea lacurilor, aceleași sărutări, pe cari le asamănă cu zuzurul zefirilor și cu aiurirea frunzelor. Privește-ți-i acei tineri cu zâmbiri banale, cu simțiri muieratice, cu șoapte echivoace - vezi acele femei voluptoase mișcîndu-și buzele, - vezi! împrejurul acestui instinct se-nvîrtește viața omenirei... Și eu să cad în rolul lor?... Să cerșesc o sărutare? Să fiu sclavul tău, să tremur când îți vei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ajuns la cap, [Voi să schițez fața]. Trebuie să te fi îndoit vreodată în viața ta de ceva, Reamintește-ți acea situație, ca să văd ce espresie va lua fața ta. Ieronim își rechemă în minte scrisoarea bătrânului Euthanasius și o zâmbire rece, sceptică, îi discleștă puțin [descleștă] buzele. O, de ar fi înmărmurit astfel! Era o durere mândră în fața lui, și bietei Cezare îi ieși o lacrimă in ochi. Da, da! asta-i espresia! zise Francesco inspirat. Ochii lui se entuziasmară
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dorințe în piept, pe cari le îmbracă cu lumina lunei și cu strălucirea lacurilor, aceleași sărutări grețoase, pe cari le aseamănă cu zuzurul zefirilor și cu aiurirea frunzelor de fag. Este așa, sau nu? Privește-ți-i, acei tineri cu zâmbiri banale, cu simțiri muieratice, cu șoapte echivoace - vezi acele femei cari li răspund prin ochiri voluptoase și mișcîndu-și buzele, - vezi! împrejurul acestui instinct se-nvîrtește viața omenirei.... Mâncare și reproducere, reproducere și mîncare!... Și eu să cad în rolul lor?... Să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce doarme profundă și lină Reflectă în sînu-i de-amor și lumină Pe soare, ce trece în calea-i divină, Vărsând ziuă de - aur în umedu-i sân, Astfel tu, copilă, tu, vis de iubire, Din negrele-ți stele, o dulce zâmbire, Din sufletu-mi noaptea schimbă în senin. Cine era fericit ca mine? Pierdut în visării fără fine, părea că fiecare floare si fiecare stea e sor cu mine, sor dulce, surori amantei mele. Adeseori, în nebunia [mea], uitam pe Dumnezeu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mă iubi, căci voiesc să fii fericită. Câți nu s-or fi uitat în ochii tăi aceștia mari și plini de raze, câți n-or fi admirat în taină această față sântă și frumoasă, câți n-or fi dorit o zâmbire tristă de-a ta, o ochire senină din ale tale? Și tu-i lași pe toți, copilul meu, pentru de-a-ngenunchea înaintea unei pietre reci și fără inimă. Sofio! scapă-te pe tine însăși, căci eu nu te pot scăpa
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe sînul fecioresc este un gînd aproape mistic. Alecsandri vorbește, Într-un loc, de caracterul divin al dragostei, În sensul spiritualismului medieval, zicînd că „tot ce-nalță și preface pe om În Dumnezeu” vine de la dragoste. Ninița deschide cu o zîmbire cerurile („mie ceriul li-au deschis”). Este motivul pentru care, În ora ferice, În minutul mit, Îndrăgostitul invocă și obține complicitatea astrelor. Este ideea pe care o exprimă lungul poem alegoric Mărioara, Florioara, unde Alecsandri concentrează toate simbolurile lui erotice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ochii săi”... Amor face teoria omului, ființă slabă, Înlănțuit inevitabil de iubire („Ah, Îi slab omul, măicuță, și supus pe cît Îl vrei”). CÎt de mîndru, tare ar fi, omul robește la „un nu știu ce plăcut”. E Îndeajuns o clipală, o zîmbire, un dar mic nesocotit pentru ca sufletul să intre În focul mistuitor. Ikanok Însuși se supune, prilej pentru Afrodita de a filozofa: viața omului este un somn În care el visează „de la rîs pînă la plîns”, În lume gustul este Împărat
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
manuscris, tot "Iul. 1869": Vezi a luncii vînt de vară Călduros Cîntă-n lira mea amară Languros. De-ai pătrunde c-o privire Al meu sîn. Să vezi marea-i de mîhnire Și venin, Ai cunoaște-atuncea bine Traiul meu: Suflet mort, zîmbiri senine, Iată eu."122 Și strofa, pe care Perpessicius a lăsat-o la capitolul Exerciții & Moloz. Fără îndoială că poetul a compus-o cînd s-a dus la mormîntul Casandrei, cu o cununiță, din flori de cîmp, și cu o
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
fabricat: Pictorul zise: "Am ajuns la cap. Trebuie să te fi îndoit vreodată în viața ta de ceva. Reamintește-ți acea situație, ca să văd ce espresie va lua fața ta". Ieronim își rechemă în minte scrisoarea bătrânului Euthanasius și o zâmbire rece, sceptică, îi descleștă puțin buzele. O, de ar fi înmărmurit astfel! Era o durere mândră în fața lui, și bietei Cezara îi ieși o lacrimă în ochi. Da, da! Asta-i espresia! Zise Francesco inspirat. Ochii lui se entuziasmară și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
liniștită 20Dulce vis, Și al luncei vânt de vară Călduros Cîntă-n lira mea amară Lănguros. {EminescuOpIV 21} 25De-ai pătrunde c-o privire Al meu sân, Să vezi marea-i de mâhnire Și venin, Ai cunoaște-atuncia bine 30Traiul meu: Suflet mort, zâmbiri senine - Iată eu. {EminescuOpIV 22} CINE-I? (din drama "Steaua mării") Norul țipă, marea latră, Plioscăind de stânci în veci, Și scheletele de piatră, În natura cea maratră, 5Stau bătrâne, slabe, seci. În castelul trist și mare, Ce se nalță
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de-nțeles, O, îmi surâzi cu gura ta fierbinte, Tu, înger blând cu ochii plini d-eres, Căci al tău zâmbet îmi aduce-aminte C-un înger ești ce fu din cer trimes, Ca să mângâi junia mea bogată Cu-a ta zâmbire dulce și curată. S-apropia, în aer suspendată, Și brațul ei grumazu-mi cuprindea, Priveam în sus la fața-i luminată, La gura-i mică, care surâdea - Din ochi albaștri raza-ntunecată, Plină de-amor în ochiul meu cădea, Talia ei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
încet. {EminescuOpIV 116} Dar ieșind din templul sacru lasă gândul lui să cadă, Căci amorul îl așteaptă cu-a lui umeri de zăpadă Raze moi în ochii negri - el dă lirei alt acord: Căci femeile-l așteaptă cu șireata lor zâmbire, Brune unele ca gânduri din poveștile asire, Alte blonde cu păr de-aur - vise tainice de Nord. Dar venit-a judecata și de sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați peirea - muri se năruie și cad
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de ieri. Cedrii cad din vârf de munte și Livanul pustiește, Jidovimea risipită printre secoli rătăcește - În pustiu se-nnalță-n soare desfrunziții palmieri... O, lăsați să moiu în ape oceanici a mea liră! Să-mbrac sunetele-i dalbe cu a undelor zâmbire, Cu-ale stelelor icoane, cu a cerului azur; Să înnalț munții Greciei, scânteind muiați de soare, Cu dumbrave prăvălite peste coaste râzătoare Și cu stânci încremenite printre nouri de purpur. Peste văile adânce repezite-n regioane Nourate, stau ținute templele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de stânci în ruină, Pe-o stea prăvălită, cu cartea în mână, Adânc se gândește puternicul mag. "Părinte - el zice - și-adînc i se-nchină, Bătrânul meu tată aici m-a trimis ". "Venit-ai? - bătrânul răspunde - suspină, Pe fața lui trece zâmbire senină, C-o mână el cartea cea veche a-nchis. "Văzut-am din carte-mi, că viața bătrână Curând se sfârșește - ș-asupra-ăstui gând Uitat-am eu lumea - durere străină În suflet pătrunse, cu-aripi de lumină - Și pîn-mă uitasem scăpă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
numai al minții sbor de foc cutezător... Pe când mîna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în icoană. Însă sufletul cel vergin te gândea în nopți senine, Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger. Lângă tine-ngenunchiată, muma ta stetea-n uimire, Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne. În pădurile antice ale Indiei cea mare, Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine, Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ea plutind ca umbre Împărați din răsărit, Umbre regii și tăcute ce-urmau astrul fericit... Străluce pustia albă de a lunei raze ninsă, Iar pe muntele cu dafini, cu dumbrave de măslin Povestind povești bătrâne, au văzut păstorii steaua Cu zâmbirea ei ferice și cu razele de nea Ș-au urmat sfințita-i cale către staulul divin. ............................................................. Azi artistul te concepe ca pe-un rege-n tronul său, Dară inima-i deșartă mîna-i fină n-o urmează... De a veacului suflare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]