10,579 matches
-
ea se vrea o curtezană vicioasă, o nesățioasă nimfomană mînuind atrocități (e rolul preferat): "La Cesarina mi se spune,/ sînt curtezană bătrînă cu nările azmuțite/ de bărbătuși proaspeți cu pieile smălțuite./ Către seniorii nopții rosteam vorbe deșarte,/ cînd l-am zărit pe Alois, efeb spasmodic,/ venit din abis./ Atunci pe loc lipitoare mîloasă am vrut să-i fiu,/ carnea să-i mîngîi cu un cuțit argintiu,/ gura să-i scormon ca o motăneasă oarbă,/ falangele mele pricepute să cînte la torsul
O Veneție "monstruoasă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15268_a_16593]
-
răgaz să să-mi amintesc de Serata muzicală, de amfitrionul de sîmbătă sau duminică după-amiază și să-l compar cu moderatorii (despre moderatoare numai de bine, din solidaritate de gen) care fac astăzi talk show-uri la televiziune. L-am zărit pe Iosif Sava la cîteva evenimente culturale dintre cele care strîng o mulțime de intelectuali...vizibili. Îmi amintesc că se plimba tăcut printre ei pînă cînd se oprea în dreptul unuia cu care începea o discuție degajată. Rîdea cu plăcere. A
Moderatorii by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13421_a_14746]
-
convențiilor, ca o pulsație a unei primitivități agresive ce se opune rafinamentelor ostenite, mortificatoare: „Nu-mi întoarce binele pe care ți-l fac. Te pîndește/ caricatura blîndeții și lucidității tale: prostia și răceala./ Mîine vei vedea cu adevărat ce ai zărit astăzi: există în tine o briză adormită! Poți zbura deasupra/ trupului tău. Pînă și puberul împins în patul cu două picioare/ nu mai ține cont de casa care arde deasupra sa,/ de bidoanele cu gaz rostogolindu-se prin odaie” (Confesiunile
Bufonul și nebunul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13472_a_14797]
-
sătenii cît și mortul rămîn captivii unui comportament, ai unui mod de gîndire și ai unui vocabular îndelung exersate în relațiile de zi cu zi: „A doua zi (după propria înmormîntare -n.m.), dis de dimineață, Vasile Spălărețu a fost zărit plimbîndu-se prin sat cu mîinile la spate și ușor dus pe gînduri, dar nimeni nu a dat importanță acestui fapt zicînd că, deh, să fii și mort, și vesel, nu se poate! După ce s-a plimbat el așa, preț de
Viață-literatură și retur by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13486_a_14811]
-
Menina do Mar ( Fetița Mării), 1958; O Cavaleiro da Dinamarca ( Cavalerul Danemarcii), 1964; Povestiri: Cantos exemplares ( Povestiri exemplare), 1962; Histórias da Terra e do Mar ( Povestiri ale pământului și mării), 1984. Șoseaua înainta printre câmpuri și uneori, în depărtare, se zăreau munții. Era început de septembrie, iar dimineața pogora pe pământ lărgită de lumină și deplinătate. Totul părea în flăcări. Și, în automobilul care-i ducea, femeia i-a spus bărbatului: E mijlocul vieții. Prin geamuri, totul fugea înapoi. Casele, pădurile
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
vedea o întindere mare de pământ, goală; în dreapta, o colină acoperită de copaci. Să urcăm în vârful colinei, a spus bărbatul. De acolo trebuie să se poată vedea toate drumurile din jur. Au urcat în vârful colinei și nu au zărit șosele, dar au zărit un om care săpa într-o grădină de zarzavat. S-au dus la el și l-au întrebat dacă știe drumul spre intersecție. Îl știu, a spus omul, e în direcția aceea. Poți să ne conduci
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
de pământ, goală; în dreapta, o colină acoperită de copaci. Să urcăm în vârful colinei, a spus bărbatul. De acolo trebuie să se poată vedea toate drumurile din jur. Au urcat în vârful colinei și nu au zărit șosele, dar au zărit un om care săpa într-o grădină de zarzavat. S-au dus la el și l-au întrebat dacă știe drumul spre intersecție. Îl știu, a spus omul, e în direcția aceea. Poți să ne conduci dumneata? Sigur, dar mai
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
altul. Până când deodată au văzut că ajunseseră la capătul pădurii. Plini de speranță, au înaintat spre spațiul descoperit, dar, ieșind dintre copaci, s-au trezit în fața unei prăpăstii. Aplecându-se înainte, au încercat să vadă. Dar, la lumina stelelor nu zăreau nimic decât un hău de întuneric, iar o răceală de marmură le atingea obrajii. E o prăpastie, a spus bărbatul. Pământul se despică în fața noastră. Nu mai putem face nici un pas. Uite aici a răspuns femeia. Și a arătat o
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
ne-nduplecat, nebun: S-a terminat! E gata! Anonimă, Planetă s-a oprit din mers Și se arătă Cel pervers. Fii gata pentru viitor: e crimă! Întreaga lume-a ta o să dispară Viața ta va deveni amară Ruine-n flăcări vei zări pe drum Și omul alb se va preface-n fum. Femeia ta va spînzura legată Cu capu-n jos, cu fustă sfîșiata Și poetași jegoși îi vor da roată Făcînd cu toți pe Charlie Manșon... Dați-mi zidul din Berlin
Leonard Cohen in traducerea lui Mircea Cartarescu by Mircea Cărtărescu () [Corola-journal/Journalistic/13754_a_15079]
-
regimului Miloșevici. Emisiunile informative ale posturilor de radio și televiziune, primele pagini ale ziarelor din întreaga lume au fost atunci pline de relatări șocante ale unor atrocităț. Dar urmele acelor atrocităț nu se prea vedeau la fața locului. "Pe dreapta zăresc cadavrul unei vaci. Al Vacii. Recunosc imaginea din știrile CNN, din pozele ziarelor ( adică nimeni n-a mai scăpat, pînă și animalele au fost ucise, e o planetă pustie). Vaca e la locul ei de vreo două săptămîni și poate
Un artist pe frontul iugoslav by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13789_a_15114]
-
Dumas-père, pomeniți, de altfel. Întrucât o ducesă, fie și întoarsă de la groapa contesei H. de B. nu poftește în casă un necunoscut, acesta va avea, totuși, parte de un rond prin grădină, unde, în cea de a doua povestire, va zări un horloge solaire de bronz, coclit de vreme, un schelet de pasăre astrală din care, în loc să cadă, țâșnește în sus o săgeată meșteșugită. Ba chiar în acel moment - și era în decembrie! - un fascicol de raze cade pe cadran, încât
De la Charlottenlund la Mogoșoaia by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13864_a_15189]
-
despărțindu-ne În poartă. Purtam Încă uniforma regimentului 24 artilerie și pe cât Îmi era cu putință ocoleam străzile principale, pentru a nu fi silit să salut ofițerii nemți. Fulgi mari cădeau molcom pe acoperișurile joase. Cotind pe-o ulicioară pustie, zăresc În pragul bisericii un preot Înalt. Pregătindu-se să intre. Nu știu ce-mi vine și mă iau după el. Un impuls ancestral, nevoia de-a auzi o vorbă de Încurajare, cine știe? Îmi zice: -Ce dorești, fiule? -Să mă
115 ani de la nașterea lui Păstorel Teodoreanu. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Culicovschi () [Corola-journal/Journalistic/81_a_340]
-
a frazelor pare a îmblânzi dezolarea: "Când îți privești sau îți asculți viața trecută, îți pare că vezi pe o mare pustie urma navei care a dispărut; crezi că auzi dangătele unui clopot a cărei bătrână clopotniță nu se mai zărește deloc." Între reperele importante ale trecutului revizitat se numără expediția militară franceză în Spania, din 1823. Chateaubriand era ministru de externe, și poate afirma liniștit că în acest moment el a atins cel mai înalt punct al importanței sale politice
Între două țărmuri by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13940_a_15265]
-
ochi, dar nu unul alungit precum ochiul înscris într-un triunghi, închipuindu-l pe Dumnezeu în biserici, ci unul rotund, mare, deschis, cu pupila ațintită asupra ta. Ori de unde te-ai fi uitat la acel ochi, el te urmărea, te zărea, te fixa. "Cine e Ambrosius?" - am întrebat-o în șoaptă pe Matata. N-a avut timp să-mi răspundă sau poate nici nu mă auzise, căci ușa se deschidea și o doamnă cu părul alb, cu ochi mari albaștri din
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
cu părul alb, cu ochi mari albaștri din care șiroiau lacrimile se arunca în brațele ei, cu mici țipete bucuroase de fetiță. Îmbrățișate, cele două doamne râdeau și plângeau în același timp. Rămăsesem pe prag, în urma lor. De acolo am zărit în penumbra holului, coborând treptele unei scări interioare de lemn, o fată îmbrăcată ca și Gretel din povestea cu cei doi copii pierduți în pădure și atrași de zgribțuroaică în cursa căsuței de turtă dulce. Deși mai întâlnisem în orașul
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
din afara ferestrelor închise, ca nu cumva să intre lumina fierbinte a zilei de vară, iar în acele portrete era atât de mult negru încât din cele două chipuri, al bărbatului încruntat și al femeii sfrijite și triste, nu izbutea să zărească, oricât și-ar fi strâns ochii, decât tocmai și numai încruntarea mânioasă a domnului și zbârciturile obrazului chinuit al doamnei. "Mein Grossvater; er war Pastor" - îl lămurea prietena bunicii, observând privirea sa ațintită asupra portretului. "Und die ist meine Grossmutter
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
Was machst du, Nikolaus? " M-am întors brusc și am văzut-o îmbrăcată într-un halat alb, ca o infirmieră. Nu mai arăta ca fetele din Pădurea neagră a basmelor germane, ci era într-adevăr o "doamnă", soția unui medic. Zărind nedumerirea din ochii mei, se grăbi să mă liniștească: "Stai, să nu crezi că vreau să-ți fac vreo injecție", și își scoase râzând halatul. Peste câteva clipe, urcam, sărind din două în două trepte, de mână cu ea, redevenită
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
Pe pragul ușii întredeschise, o recunoșteam și pe fata cu șorț alb pe fusta înflorată: era chiar ea, Sibyle. Avea părul ei blond, buclat și în ochii verzi ai morăriței recunoșteam chiar mărunta pată, stropul mic auriu, pe care-l zărisem în ochii verzi ai Sibylei, de cum se aplecase să mă sărute acolo pe pragul casei lor. Dar nu-i mărturiseam că o recunoscusem. Mă străduiam să văd, să înțeleg ce face ea acolo. Purta în mână o batistă albă. Urmărindu
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
ai Sibylei, de cum se aplecase să mă sărute acolo pe pragul casei lor. Dar nu-i mărturiseam că o recunoscusem. Mă străduiam să văd, să înțeleg ce face ea acolo. Purta în mână o batistă albă. Urmărindu-i privirile, am zărit un vânător care trecea, cu o pălărie verde în cap, cu tolba la șold și pușca la umăr, pe cărarea din fața morii. Se îndrepta spre pădurea neagră. Aici erați, binențeles, in der Kinderstube" - ne surprindea o voce metalică, ce adăuga
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
dat să văd la un moment dat, în timp ce alămurile și arcușurile se întreceau în invocarea Vânătorului negru, a Diavolului. Vedeam ridicându-se trei dintre muzicanții grupați în fața noastră pe estradă și părăsind orchestra cu instrumentele pe umăr. Urmărindu-i, îi zăream îndepărtându-se tiptil de ceilalți orchestranți care continuau să cânte, furișându-se prin întunecimile parcului și, dintr-odată, înălțându-se în aer, luându-și zborul, deasupra tufișurilor, ba chiar și a ulmilor, a apelor bazinului ce licăreau în noapte, și
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
al bazinului. Ieși din apă cățărându-se pe mal, ca băieții mari, fără să se urce mai ușor pe treptele de alături. Ședea acolo în capul oaselor, pe scândurile vechi, înnegrite de umezeală, înfășurat în prosopul de baie, când o zări pe aleea cea mare a parcului, după rondul cu trandafiri și iriși. Alături de ea, un domn cu o pălărioară mică, verde, de vânător, cu un pămătuf într-o parte. Se sculaseră de pe o bancă și se depărtau încet ținându-se
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
nou spre mine ca și atunci, și de astă dată mi-a șoptit: "Lebe’wohl Nikolaus, mein lieber Freund". Îi simțeam tot ca atunci suflarea parfumată, ca o sărutare. Dar nu mai era voioasă. Mi s-a părut chiar că zăresc pe obrazul ei o lacrimă ca aceea a Arlechinului pe care mi-l dăduse și pe care-l țineam în mână. Doctorul spusese: timp de patruzeci și opt de ore interdicție de a intra în apă. Numărasem orele. În sfârșit
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
fiziognomice, de fapt scenografice, ale lui Francis Bacon, apare adesea în notațiile kafkiene: "Lui Karl i se opri privirea asupra bărbiei duble pe care o avea femeia și care se rostogolise odată cu întoarcerea capului". În continuarea parcurgerii străzii, Karl șKafkaț zărește "un uriaș care purta pe umerii săi un domn, pe care nu-l distingeai prea bine de la înălțime nu i se vedea decât chelia, cu un luciu stins, deasupra căreia își agita mereu jobenul salutând". Ultimul detaliu intervine, ca atâtea
Vocația scenografică by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/14021_a_15346]
-
Pe cap are o căciulă de blană, pe care o tot mișcă încolo și încoace. Se scarpină în barbă, își suflă violent nasul, ia cu degetele dintr-o mâncare, dar când își sprijină mâna un moment pe masă, i se zărește pielea albă de o finețe deosebită, care seamănă cu ceva din amintirile mele din copilărie". *) Citatele sunt extrase din edițiile Castelul, Ed. Fischer, Frankfurt/Main, 1994-1996; Jurnal, 1910-1923, Ed. Fischer, Frankfurt/Main, 1983-1989; America, Ed. Fischer, Frankfurt/Main, 1980-1982.
Vocația scenografică by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/14021_a_15346]
-
de ani se așteaptă să găsească lucrurile exact așa cum au rămas în amintirea lui), întoarcerea în timp. Impresionant și reprezentativ pentru acest ciclu este poemul scris la moartea tatălui său. Voi cita doar finalul acestui amplu și impresionant poem: " te zăresc din nou pe o pantă a muntelui/ dinaintea cailor îndemnîndu-i/ să frâneze fără teamă căruța cu fân// până la capăt ți-ai dus vechea lume/ proptind-o cu picioarele tale și/ferind-o de prăbușire// iar acum la rândul meu ajuns
Cartea neliniștirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10467_a_11792]