84 matches
-
URCĂM UN DEAL DE NISIP Autor: Boris Mehr Publicat în: Ediția nr. 1746 din 12 octombrie 2015 Toate Articolele Autorului Urcăm un deal de nisip Urcăm un deal de nisip, Picioarele nu le mai simt, Alături o umbră era, Femeia zărită cândva, Credeam că sortită mi-a fost, Îndrăgostitul e-un prost, Rece să fii și lucid, Mândru și foarte placid, Nisipul se-opune din greu, Dealul tot crește mereu, Simt răsuflarea femeii, Amețitoare ca teii De pe Copou, e un vis
URCĂM UN DEAL DE NISIP de BORIS MEHR în ediţia nr. 1746 din 12 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373090_a_374419]
-
că trece la DOMNUL, împovărat de bătrâneț' Pe Ucenicul său Dalmat, în Mânăstire l-a pus Stareț ! Fiind lângă Constantinopol, Patriarhul a venit Și pe Dalmat în Preoție, din Diacon, l-a Hirotonit ! Luptat-a cu nestorienii și cu Diavolii zăriți A fost la Sinodu-al lll-lea și-a ajutat Sfinții Părinți ! Rânduit Arhimandrit, la "Mânăstirea Ďalmat" Fiind la vârsta senectuții, în Cer la DOMNUL s-a mutat ! Egumen în locul său, Faust fiul i-a urmat Slujind în Credința Dreaptă, pănă când
SF.MC.SALOMEEA de PAULIAN BUICESCU în ediţia nr. 1675 din 02 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/372107_a_373436]
-
Înconjurat de primejdii, /...mi-am dat seama, uimit,/ Că nu mai are de ce să-mi fie frică de EA,/ Deoarece... La marginea zorilor eu am mai murit de multe ori: / UNEORI... Remodelat alături de urma de dor a frumuseții,/ ALTEORI... Doar zărit, părăsit precum «Briza Tristeții»./ Așa că, de mai trece noaptea moartea pe la mine,/ Spre dimineață nu mă mai supun! Poetul, mereu în căutarea formei, a expresiei rafinate, profunde, știe că ”Mesajul ei nu minte!/ Se simte,... dincolo de zbuciumul de teamă,/ Ce
METAMORFOZELE NATURII – SIMFONII ALBASTRE. ( ANTOLOGIE DE POEZIE). NOTE DE LECTOR. de VALENTINA BECART în ediţia nr. 2150 din 19 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379252_a_380581]
-
foc, Cu tine toți se prind la joc. UN SPIRIT AL MUNTELUI (împreună) De când o zână a zărit El nu mai e ademenit De-a lui mireasă. Mândra crăiasă, Stăpâna noastră, alegîndu-l E-al ei cu inima și gândul. MARIA Zărit-ai în lume pe-al meu iubit, Seninule soare? El singur în munte e rătăcit, De chinul iubirei amar muncit, De frig poate moare! Eu am un iubit, visătorilor brazi! Pădure înaltă! Pierdut pentru mine el este azi Și glasul
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
pomenesc în preajma iubitului; ei sorb din ochi chipul acestuia prins într-un nimb scânteietor. Însă privindu-l, aducerea-aminte a vizitiului este purtată către esența frumuseții, pe care el o vede iar cum, laolaltă cu înțelepciunea, stă așezată pe tronul sacru. Zărită deci cu ochiul minții, priveliștea aceasta îl sperie și, cuprins de venerație, se trage îndărăt; totodată, el e nevoit să smucească de frâuri cu atâta putere încât caii se lasă pe picioarele de dindărăt, unul de bunăvoie, celălalt cu multă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
spațiu de meditație și nu în ultimul rând metaforă a unui eu care își asumă destinele comunității: „Ce-ar fi și tu să te-nalți / cu mine, peste munți înalți, // să fim, împreună, holdă și soare / în alte câmpii viitoare?” (Zăriți veșnicul munte?) Mai impetuos ca la Ada Negri din Tempeste, versul scris de I. e răscolitor, previzionar, cu formule incandescente, totuși nu lipsit de un anumit mister. Perspectiva trecerii în neființă imprimă confesiunilor din Țara luminii un dramatism intens, persistent
ISANOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287622_a_288951]
-
și prin integrarea în freamătul orașului. În romanul Fata din tren (1984) tânărul Zeno, protagonist al unor continue derapări și eșecuri, decide să își făurească un nou rost prin muncă onestă, dar existența îi e marcată de imaginea unei fete zărite cândva, ceea ce ar vrea să simbolizeze că idealul îl urmărește în continuare. În Gemenii n-au nevoie de cuvinte (1999) întâmplări extraordinare îi despart, în ultimul război mondial, pe frații Romi și Remus, primul fiind considerat dispărut. Remus „compensează” pierderea
SERBANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289639_a_290968]
-
București, 1958; Semicerc, București, 1964; Rocadă, București, 1967; Corp comun, București, 1968; Blănurile oceanelor și alte poeme, București, 1969; Repaosul vocalei, București, 1970; Vârsta cretei, pref. Al. Protopopescu, București, 1970; Poemul întâlnirilor, București, 1971; Sentinela aerului, București, 1972; Ucenicul nicăieri zărit, București, 1972; Heraldica mișcării, București, 1973; Poezie neîntreruptă, pref. Nicolae Balotă, București, 1976; Ancore lucii, București, 1977; Armonia contrariilor, București, 1977; Legea gravitației, Iași, 1979; Culminația umbrei, București, 1980; Cât vezi cu ochii, București, 1983; [Texte], în Avangarda literară românească
TEODORESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
americani, spre marea dezamăgire a maică-sii. Strivită sub povara neliniștii și a rucsacului greu pe care-l avea În spate a străbătut Piața Operei pe când vântul șuiera și Îi cânta melodii stranii la ureche. La Max's Opera Café zărit un cuplu de tineri care fie erau dezamăgiți de sandvișurile cu carne de vită din fața lor, fie tocmai se certaseră. Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt singură, și-a zis Armanoush pe jumătate În glumă Înainte să o ia pe Turk
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
copleșitor În ceva. O știință, o pasiune, o problemă care să-l absoarbă complet. Diavolul, Încolăcit confortabil Înlăuntrul capului de elefant, supraveghează camera prin ochii cei mari ai fiarei, prin care se vede, În răstimpuri, strălucirea galbenă a propriilor ochi, zărită doar de Paulee, care atribuie viziunea excesului de Veuve Cliquot de cu o seară Înainte. Diavolul urmărește conversația cu interes: tentativa lui Wakefield de se aventura pe tărîmul responsabilității sociale Îl Îngrijorează Întrucîtva. Oare să zacă În clientul său o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
au urcat în care cu coviltir și am pornit la ceasul cântatului de cocoși. Nu se mai vedeau flăcări în Cividale, ci doar coloane de fum. Am străbătut ținutul friulan fără să ne iasă cineva în cale, căci, imediat ce eram zăriți, satele se goleau și oamenii se ascundeau în păduri. Mergeam pe drumul ce ducea în ținutul slavilor, aliați cu avarii. Trebuia să conving oamenii să stea liniștiți și să aștepte momentul cel mai potrivit pentru a face ceva, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
îi pune în față imaginea unor femei. Întrebându-și tatăl ce reprezintă acele creaturi minunate, primește un răspuns șocant, că ar fi „gâște”, bătrânul crezând că schimbarea denumirii va duce și la alterarea naturii, însă băiatul hotărăște că farmecul celor zărite depășește tot ceea ce el crezuse până atunci a fi frumusețe și că nu ar putea viețui în absența lor. „Filippo Balducci știe că nimic din ceea ce s-a întâmplat nu mai poate fi înlăturat; fiul său nu poate evita realitatea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
îi pune în față imaginea unor femei. Întrebându-și tatăl ce reprezintă acele creaturi minunate, primește un răspuns șocant, că ar fi „gâște”, bătrânul crezând că schimbarea denumirii va duce și la alterarea naturii, însă băiatul hotărăște că farmecul celor zărite depășește tot ceea ce el crezuse până atunci a fi frumusețe și că nu ar putea viețui în absența lor. „Filippo Balducci știe că nimic din ceea ce s-a întâmplat nu mai poate fi înlăturat; fiul său nu poate evita realitatea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
absolut nimic, ba poate îl îndârjise și mai mult pe omul acela. Simțea acum că nu se va putea face nimic. Se culcă în patul înalt și moale, în camera ceea unde candela arunca un sâmbure discret de lumină abia zărit și adormi. Târziu în noapte scârțâitul repetat al roabei de afară, se amplifică și se transformă într-un duruit aspru și amenințător de șenile, cineva parcă strigă speriat „Vine buldozerul!”, sunetul devenea din ce în ca mai puternic și parcă
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
militar, atras însă, înainte de toate, de pasiunea lui pentru muzică, de nostalgia vremurilor când nu se mai sătura să cânte din adorata lui biwa: o umbră de om parcă e parcă nu-i1 i se arată lui waki, o umbră abia zărită, îndată dispărută. O voce din care nu se mai aude în curând decât un ecou îndepărtat. Într-un veritabil dialog dintre waki și umbră, este pusă întrebarea fundamentală: oare e-aici parcă o vezi ba n-o mai văd când
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
văd. Și totuși: dar fie și în vis ce mulțumire să-i mai zăresc o dată chipul. Imagine din vis? Apariție reală? Cine poate ști? Întreaga esență a teatrului no se află concentrată aici, în această incertitudine, în această imagine deopotrivă zărită și brusc dispărută, în această imagine situată la limita vizibilului cu invizibilul. Aidoma fantomei lui Tsunemasa ce bântuia la granița dintre umbră și lumină repezindu-se asupra făcliilor ca să le stingă flacăra, trupul (?) sau răsuflarea (?) fantomei creează în Kiyotsune tenebrele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ori alcătuirea unei ființe." Aristotel, Tratat despre părțile animalelor "Animale! Oh, ființe iubite, crude, muritoare! Mereu în luptă, mereu înghițite, digerate și asimilate, voi, care goniți după urma sângelui și putreziți la rându-vă în sânge; în fugă, împreună, singuratice, zărite, găsite, hăituite, sfâșiate; increate, fără Dumnezeu, părăsite, într-o viață amăgitoare, precum copiii de pripas!" Elias Canetti, Teritoriul omului Élisei, lui Tom, Clarei, lui Clément și Léïei, cu toții părinți de animale 1. Tufișul "Cât de mult ni se aseamănă până
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
inexplicabilă, ca și climatul de fatalitate. Cei doi nu scapă de acea panică greu de definit nici pe plajă, dacă ținem seama că, vrând să se salveze reciproc, sunt cât pe-aci să se înece. În drum spre hotel, sunt zăriți (de fapt, pândiți) la bordul bărcii ce-i aducea, drept care se trezesc din nou în mrejele diabolicelor gazde. Actul final al scenariului urma să se declanșeze. Robert îl duce pe Colin la barul din prima noapte (nu înainte de a-l
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
ai grijă de dragul meu, Maică Fecioară! E încă tậnăr, a iubit-o atật de mult! Umbra dealului acoperea satul și întunericul se lăsa încet peste acoperișurile cu hornuri fumegậnd .Yon stătea împietrit, neputậndu-și lua ochii de la turla bisericii de-abia zărită. - Unde să mă duc? Unde să mă duc? întrebă iarăși. - Acasă la tine, Yoane! Unde să te ducem? răspunse un bărbat mai în vậrstă. - Cum adică?... Mă duceți acasă făra ea? Ce să caut eu acasă făra ea? Și se
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
mal. Nu era greu de priceput. Și nici n-aveau când să mai judece dacă au ghicit bine ori s-au înșelat. Înotătorii treceau liniștiți pe lângă aceste corăbii, nebănuind nimic. Se îndreptau spre cele două care ieșiseră în larg, abia zărite. Atunci pescarii începură să arunce cu vâslele în ei. Înotătorii se afundară numaidecât, ca să iasă din apă mai încolo. Numai pe unul din înotători îl izbi în cap o vâslă. Ceilalți nu se mai vedeau. Se puteau auzi numai niște
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cutiuță cât un pumn de copil, desfăcu lungind-o din ea însăși o săgeată argintie subțire și o prinse de un capăt al cutiei. Auta scormoni pământul de sub zid și străinul îngropa cutiuța, după ce suci pe ea un ac abia zărit. Săgeata ieșea din pământ numai de o palmă. - Oare prietenul tău n-a mințit? Din Gomorra au plecat toți care trebuia să plece? întrebă străinul, dar Auta îl liniști: - Firește că au plecat. Ne socotesc zei și își închipuie că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
loc special, ca un fel de altar al casei. Din răsfrângerea luminii pe lacul vechi se ivi poate amintirea lui Onkel Rodolph și a casei sale, „Strada grădinii“, și ea plutea ca o insulă de viață cultivată deasupra priveliștii tocmai zărite și o umplu pe mama de o speranță frenetică. Onkel Rodolph, care renovase acea mobilă cu mulți ani în urmă, s-ar putea să mai locuiască și azi în apropiere, iar „Strada grădinii“ să fie un loc în care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
premiu. Îi e teamă că s-ar putea să nu se Întâmple așa, că n-o să fie recunoscut: Îi vine să intre Înăuntru, să Închidă ușa librăriei, să-i lase să treacă. Dar Își dă seama c-a fost deja zărit, așa că așteaptă, mai aprinde o țigară. Cei trei sunt la doar zece metri, În șir indian: Ungureanul-Manolescul-Necunoscutul. Ungureanu conduce căci, timișorean fiind, e și un pic arădean. Totuși, ajuns lângă Cătă, după ce-i zâmbește, Ungureanu salută, Întreabă: - Unde e ProTV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
secrete, care își ridică maxilarele terifiante spre cer, ea exercită asupra inițiaților un efect emoțional. Dansul său se pierde în alternanța apariției și dispariției, apropiatului și îndepărtatului, plecării și întoarcerii. Coregrafia rituală se folosește de instabilitatea formelor: apariția este abia zărită, ca o halucinație, chiar ca o fantasmă. Experiența adeptului nu este niciodată numai vizuală; ea este de natură entuziastă: dansează, cântă, strigă, interpelează pe zeu sau îi răspunde acestuia. Această punere în scenă a elementului abia vizibil când spiritele preeriei
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn () [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
aletheia) un lucru înseamnă a-l cunoaște în ființa sa, întrucât logos-ul a aruncat asupra sa lumina propriei ființe. Omul cunoaște pentru că el are "organul receptor" al acestei ființe. Dar el poate cunoaște nu doar atunci când lumina aceasta este zărită ca atare, ci și fără ca ea să fie știută, atâta vreme cât îndeletnicirea esențială a cunoscătorului este însăși "cunoașterea de sine"; în absența ei însă, sugerează Platon, cunoașterea nu ar fi posibilă. Recunoașterea luminii ființei logos-ului aduce cunoașterea veritabilă; aceasta înseamnă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]