416 matches
-
filmului lui Woody Allen ține atît de plasarea între aceste două oglinzi paralele, de "intertextualitatea" sa, cît mai ales de rezolvarea într-o cheie frivol-absurdistă, anticlimactică a dramei care se prefigurează la orizont, ceea ce stinge brutal toate referințele culturale în zațul amar al unei întrebări rămase fără răspuns. Regizorul s-a obișnuit să-și încheie filmele cu un ultim banc, o ultimă farsă, numai că de data aceasta filmul nu este o comedie, iar protagoniștii nu sunt niște personaje comice, iar
Crimă, pedeapsă și încă ceva... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8271_a_9596]
-
biologiei, își schimbă poziția, sucite într-un manual de scriere experimentală, care vrea să afle cît poți să compui cu aceleași note. Invariabil, atunci, cîteva din versetele prevestind apocalipsa orașului, încăpută sub o frunte emaciată de poet, sînt repetiții obosite, zațuri ale unor foste viziuni, siluind demonul în arlechin. Tensiunea trebuie să se spargă, cușca să se deschidă: "și mai departe/ și mai departe, adică dincolo de spuma albastră a oceanelor, dincolo/ de meridianele cerești pe care ultimele planete se învârtesc obosite
Les trois Grâces by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8543_a_9868]
-
fără zahăr ca să nu-l ia somnul înainte de a reuși să-i găsească o rezolvare. Își bău cafeaua sprijinit în coate pe masa din bucătărie, poziție în care îl fură și somnul imediat ce sorbi ultima înghițitură țceva mai înecăcioasă, din cauza zațului de pe fundul ceștii). — Magneziu. — Magneziu? — Da. Magneziu. — Ăla al lui Mendeleev? — Ăla. — Ce-i cu el? — Cu Mendeleev? Nu, cu magneziul. — A, cu magneziul! Trebuie să iei magneziu. — Domn’ doctor, da’ de ce trebuie să iau eu magneziu? — Că n-ai
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
proști ca și tine, la televizor, cum își dau cu părerea despre ce cu gândul nu gândești. Măcar ăia fac ceva. Ți-am zis să te potolești! Ce dracu? Parc-ai fi copil. Acum să te văd cum strângi tu zațul ăsta din pat. Se ridică propulsat ca de un arc. Timpul nu mai vroia deloc să aibă răbdare cu Gigi Pătrunjel și-l mâna de la spate ca pe găinile zburătăcite, scăpate din ogradă. Timpul cu care se lupta Gigi Pătrunjel
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
tăindu-mi calea e semn de pericol iminent, ci ploaia. Nu soarele e semn de zi nefastă, ci grindina. Nu trecerea pragului cu piciorul stîng e act prevestitor de rele, ci roua căzută azi-noapte. Nu bufnița care mă privește din zațul ceștii de cafea mă avertizează că e prudent să stau acasă, ci tivul mohorît al norilor adunați deasupra orașului. Aceste amănunte malefice devin obsesii, idei prevalente, monomanii irepresibile. Și ajungi să urăști ploaia nu fiindcă îți udă hainele, ci fiindcă
Defuncta ploaie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8721_a_10046]
-
se strecura prin perdelele de muselină și scălda covorul. Ușa batantă era larg deschisă. Perdelele ne fereau de privirea trecătorilor. Doar câțiva metri ne despărțeau de stradă. Beam cafea turcească, nu cunoșteam alta pe vremea aceea. Cuvintele aveau gust de zaț de cafea. Când oare aveau loc aceste discuții? Sâmbăta dimineața? Duminica? Mergeam încă la liceu, îmi amintesc. Vorbeam timp de două, uneori chiar trei ceasuri. Dialogul nostru năștea întruna noi subiecte de conversație. Îmi plăcea mai mult să stau de
Vasilis Alexakis - Te voi uita în fiecare zi by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/9804_a_11129]
-
îmi lua mințile. Deși nu pricepeam mai nimic și știam că, ieșind pe ușă, îmi va zbura totul din cap, am fost întotdeauna captivă lumilor virtuale, fără obstacole, în care absolut totul părea posibil, în care părea să nu existe zaț și sentimente ieftine. Lumi pe care mi le deschidea, ca un vrăjitor, una cîte una, Moțu. Tot el mă inițiase, pe cînd eram în liceu, în istoria rock-ului. Știam despre Beatlesi, ascultam cu ai mei în neștire, dansam la
Mica Sirenă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9364_a_10689]
-
revistelor din București și provincie au primit un ordin telegrafic. Să-i dăm cuvântul lui Pericle Martinescu: "Jubileul lui Mircea Eliade, pregătit cu entuziasm și așteptat cu fervoare a căzut pe neașteptate în baltă. La un ucaz de sus toate zațurile au fost topite... Am auzit că un fanatic al regimului, proletcultistul Ștefan Voicu i-ar fi prezentat lui Ceaușescu o listă cu ceea ce s-a scris despre Mircea Eliade la 75 de ani (se scrisese într-adevăr mult în ajunul
Mircea Eliade și Cenzura by Mircea Handoca () [Corola-journal/Journalistic/9430_a_10755]
-
consistent, european, teatral, cultural, spiritual. Pentru că teatrul aduce oamenii împreună, și nu îi dezbină. Deși mi s-a propus insistent, în nenumărate rînduri, prelungirea mandatului, am plecat. Mărturisesc asta ca să fie clar că decizia mi-a aparținut și nu posed zațuri sau frustrări. Dimpotrivă. A fost una dintre cele mai profunde experiențe umane și profesionale pe care le-am trăit cu adevărat și intens, care m-a repoziționat față de lumea teatrală, căreia îi aparțin. O experiență devastatoare, care m-a marcat
Festivaluri, festivaluri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/7714_a_9039]
-
nici un ban pentru manoperă. N-are rost să mai vorbim: o altă coincidență nefericită. — Două coincidențe mortale. Ghicitoarea ne-a spus exact - se corectează - le-a spus exact cum o să moară. Lionel mai ia o sorbitură de cafea, cu ceva zaț. Bine-crescut, înghite și zațul. Deodată, remarcă ghipsul lui Liliane. Ciocăne cu degetul în el. — De calitate, se pronunță el, ca un cunoscător ce este. Pot să mă semnez pe el? La noi - se corectează -, în România așa se obișnuia. Se
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
N-are rost să mai vorbim: o altă coincidență nefericită. — Două coincidențe mortale. Ghicitoarea ne-a spus exact - se corectează - le-a spus exact cum o să moară. Lionel mai ia o sorbitură de cafea, cu ceva zaț. Bine-crescut, înghite și zațul. Deodată, remarcă ghipsul lui Liliane. Ciocăne cu degetul în el. — De calitate, se pronunță el, ca un cunoscător ce este. Pot să mă semnez pe el? La noi - se corectează -, în România așa se obișnuia. Se semnau toți colegii de
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
o partitură potrivită. Acum o are! Izbucniră amândouă într-un râs molipsitor, de se zgudui până și măsuța pe care erau ceștile de cafea. Dacă n-ar fi fost atente, s-ar fi răspândit pe covor bunătatea de cafea și zațul din cești... * În zilele ce urmară, Ema și Gina constituiră două bisericuțe ad-hoc în cadrul cărora serviră proaspăta veste ca pe o prăjitură. În loc de glazură obișnuită, ele o îmbelșugară cu multe epitete ornante. * Trecură câteva săptămâni bune. Colegele o puseră pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
-i rău!". Imediat pe perete apăru un nou mesaj: "NU VEZI ÎN CE HAL AI AJUNS?". Se prăbuși pe fotoliu și trase un gât sănătos de cafea. Cafea își închipuia ea că ar mai fi, însă nu mai rămăsese decât zaț. Se înecă și începu să tușească cumplit. Se înroși la față, iar venele i se umflară. Se încovoie, mai să cadă pe covor. Se sprijini însă pe unul dintre brațe, horcăind de-a dreptul. Reuși să tragă aer în piept
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
flegmatic dom' Cuzbășan. Noroc că Veronica se întorsese, după ce curioșii se risipiseră, și-și lipise urechea de ușă. Abia au reușit să-l scoată pe șeful meu din ghearele ei, zgâriat pe față, pe mâini și cu părul plin de zațul ce mai rămăsese în ceștile de cafea pe care i le spărsese în cap. Până să vină o ambulanță, o ținuseră în secretariat, legată cu două perechi de halate și cu un prosop în gură. Anton, care fusese chemat pentru ca
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Mașinării din toată lumea, fie că funcționați cu benzină, motorină, curent sau hidrogen, că mergeți pe roți, șenile ori pernă magnetică, ridicate În aer de suflul mângâietor de aripă sau de rotația elicei, filtre de cafea exploatate până la ultima unghie de zaț, automobile care umpleți cu carcasele voastre ruginite cimitirele de mașini din lumea Întreagă, eroi nevăzuți numiți tranzistoare, diode, alternatoare sau jicloare, frați care trudiți pe Întinsele câmpii, batoze, semănătoare, combine, săpătoare, tractoare, pluguri mecanice, sau care asudați pe șantiere, buldozere
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
un atentat irakian cu bombă, iar mesagerii aveau chipurile livide de efort și de spaimă. Pentru faptul că a Încercat să-i mai potolească pe disperații care se luptau Între ei cu atâta Înverșunare, Antoniu a primit și el, un zaț de la această darnică asociație: câteva haine, un cozonac și niște ouă roșii. De la plecarea Plăcințicăi, Încăperea nu a mai fost atât de curată. Antoniu a măturat, a șters praful, a scuturat țoalele, ba chiar a și spălat niște lucrușoare, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
altă țigară ține-o cît mai pe stînga iar cînd simți că vrea să ne răstoarne, calci încet frîna și tragi de volan în dreapta, să ne așezăm în lungul vîntului. *** Aproape șase murmură Vlad, sorbind din cafeaua apoasă, mai mult zaț și apă decît cafea, comandată la restaurantul autogării. Ce zici, mai vine? Dacă toți spun că da... strînge Mihai din umeri. Mai stai să mai iau una arată cu privirea spre paharul gol, apoi pleacă și se întoarce cu două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
invocat motivul unor sticle de vodcă. Mîine ce vrei să mai cumperi? Mihai soarbe jumătate din ceașca de cafea, rămîne mult cu fața în aburii ce se mai ridică încă, surîde unui gînd, soarbe iarăși pînă ajunge cu buzele la zaț și așază ceașca pe farfurioară: Mîine nu mai cumpăr nimic, Cristina. Fata se uită la el cu un sentiment ciudat de durere. Îți las de azi spune Mihai scoțînd portmoneul o invitație pentru mîine seară la teatru: rîndul trei, locurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cîmp..." Descuie și intră în apartament. Cheile mașinii stau la locul lor, împreună cu ștergătoarele de parbriz și cu mănușile din piele. În chiuveta de bucătărie, zac două farfurii cu mîncarea uscată pe ele și ceașca de cafea, pe fundul căreia zațul s-a întărit și a crăpat în cîteva bucăți. Cine știe de cînd n-o fi trecut pe acasă !... murmură încet Aura, lăsîndu-și la întîmplare bagajul. Intră în sufragerie. Ceasul din bibliotecă stă. Are impresia că și inima ei, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nu mai stau după voi... S-a dus să toarne-n el rom, de supărare c-a belit gazeta și că nu-i înțeles la noi omu’ de cultură tânăr. Să-i fi pus pe ei la linotip, să culeagă zațul, să stea să bată-n forme... - Să nu-ncapă și să mă pui să scot zece rânduri, „punct unde-o fi...”. Să se strice linotipul și s-arunce cocostârcul cu plumbi... Mai ții minte că m-ai băgat de vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
murit pân-acum și nu-mi cade în freză vreun borcan cu gogonele de pe la balcoanele din jur, o mai duc vreo patruzeci pe puțin. Aici, în patria mea! Și asta fumând un pachet pe zi. Am să gust weltshmertz-ul până la zaț. Ies pe culoar, mi-aprind o țigară și admir prin geamul pătat de muște niște foste cooperative căzute în paragină. S-a terminat inspecția. Profesoara a desenat pe tablă planul lecției, cu cretă colorată, cu pătrățele și săgeți, am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ales membru corespondent al Academiei de Științe din Belgrad. 1989 - primește premiul „Bruno Schulz“. La 15 octombrie Danilo Kiš moare la Paris după o lungă suferință este Înmormântat În orașul Belgrad. Opera postumă: Viața, literatura (Život, literatura), Svjetlost, Sarajevo, 1990; Zațul amar al experienței (Gorki talog iskustva), BIGZ, SKZ, Narodna knjga, Belgrad, 1990; Poezii și tălmăciri (Pesme i prepevi), Prosveta, 1992; Lăuta și cicatricea (Lauta i ožiljci), BIGZ, Belgrad, 1994. Creația lui Danilo Kiš a fost tradusă În peste douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Ipolitovici Belogorcev se va consola În cazul de față cu butada: la maturitate iei din cărți doar ce te‑apasă: mistificarea și necredința. Fiindcă nu poți căra o bibliotecă În spate. Biblioteca personală este doar ceea ce rămâne În cuget - chintesența, zațul. (Chiar numele lui Dalj Îi răsuna În minte precum titlul unei poezii.) Dar ce era chintesența, zațul? Pe Oneghin Îl știa pe dinafară, pe Ruslan și Ludmila - aproape pe de rost, pe Lermontov Îl recita doar după bărbierit, când apăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ce te‑apasă: mistificarea și necredința. Fiindcă nu poți căra o bibliotecă În spate. Biblioteca personală este doar ceea ce rămâne În cuget - chintesența, zațul. (Chiar numele lui Dalj Îi răsuna În minte precum titlul unei poezii.) Dar ce era chintesența, zațul? Pe Oneghin Îl știa pe dinafară, pe Ruslan și Ludmila - aproape pe de rost, pe Lermontov Îl recita doar după bărbierit, când apăsa cu lapis pe tăieturi. (Cu plumbul În piept...) uneori pe Blok, Anenski, Gumilov... Și pe atâția alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
dinafară, pe Ruslan și Ludmila - aproape pe de rost, pe Lermontov Îl recita doar după bărbierit, când apăsa cu lapis pe tăieturi. (Cu plumbul În piept...) uneori pe Blok, Anenski, Gumilov... Și pe atâția alții, dar fragmentar. Ce era deci zațul? Câteva strofe din Byron, Musset. (Flămânzirea nu priește memoriei, orice ar spune stoicii), Verlaine, Le colloque sentimentale, Lamartine, ca și unele versuri care‑i apăreau disparat, rupte din context: „Vous mourûtes où bord au vous fûtes laissée“ de Racine sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]