233 matches
-
vreun vagon pe loc cum s-a Întâmplat odată. E drept că atunci era beznă În gară și beznă În tren și abia la Salinae a aflat că Îi lipsea ceva din garnitură. O frână potrivită și trenul se mai zbârli o dată. Fără pagube materiale sau umane. Parte din călătorii rătăciți În vagoane coborâră să protesteze sau cel puțin să vadă ce se Întâmplă. Unii se gândeau să renunțe la drum, citind ei În această ultimă zdruncinătură un avertisment. Cei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
a lui Dendé, ce ar fi să nu mai faceți pe șeful, dom’ Petrică? Țineți-vă pliscul, gata cu ordinele, și-a dat seama toată lumea cine sînteți, îi aruncă și Gulie o privire tăioasă lui Monte Cristo, căruia i se zbîrlește bărbița de ciudă. Și încă ceva, se trezește și Tîrnăcop din amorțeală, să vă fie clar că din locșorul ăsta n-o să plecați decît cu noi de gît, vrea să completeze, să nu vă faceți iluzii că la spartul distracției
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
mizerie. Cum să nu ți se facă silă de un oraș ca ăsta? Nu e de mirare că nu mai auzi de la nimeni nici un cuvînt bun despre așa o capitală. Cînd să iasă în partea cealaltă, două potăi costelive se zbîrliră la el din dosul unei grămezi de gunoaie. Voi mai lipseați, se auzi spunînd cu voce tare, ia să vedem dacă tot faceți gălăgie, aveți curajul să ieșiți la interval sau doar mîrîiți de la distanță? își împinse mai pe spate
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
copilăriei și ai primei sale tinereți bucureștene și conchise: ...Așa că eu sunt, cum vedeți, pe jumătate român și cu sufletul mă simt mai departe legat de țara asta. Gheorghiu-Dej își scoase șapca de pe cap și își netezi cu mâna parul zbârlit din creștet. Acum el căpătase un aer de om blajin și cumsecade, care ajunsese acolo unde ajunsese datorită unui joc al destinului, căruia trebuise să i se supună. Ei, asta-mi place să aud, tovarășe!... declară el cu sporită satisfacție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
auzi vocea. Pe toți dracii. Chestia aia, decise el, Începea să semene a reuniune Între vechi cunoscuți, și nu mai lipseau acolo decât părintele Emilio Bocanegra și spadasinul italian ca să completeze echipa. Noul venit avea capul rotund, pe care se zbârleau neajutorate câteva meșe de păr Între castaniu și gri. Tot părul lui era dealtfel neîngrijit și rar: favoriții până la mijlocul feței, bărbuța foarte strâmtă și tăiată scurt de la buza de jos până la bărbie, iar mustățile firave dar crețe peste bucile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
crâng. Nu a întâlnit nimic deosebit. A doua zi a mers iar. Aproape o săptămână a fost plecat. S-a întors, într-un asfințit, cu o ditamai lupoaică albă, împușcată. Dintr-o desagă, a scos trei căței bălani, cu părul zbârlit de furie și spaimă. Târgoveții au văzut cu ochii lor ceea ce, până atunci, li se păruse mai mult poveste. Priveau în tăcere lupoaica și puii. Nu erau cățeluși, așa cum nici mortăciunea găsită în pădure nu fusese de neam câinesc. Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
parte din spațiul nostru, cum nu face parte o altă specie (monstruoasă)... * Omul stăpânit de mânie este față de semenul său "ieșit din fire" și care ar vrea și el să fie, la același nivel... (vezi animalele care scuipă sau își zbârlesc blana, ca să-și intimideze adversarul, animalul ieșind din forma lui, căutând să ia o altă formă, neprevăzută, amenințătoare, pentru percepția adversarului, care este înfruntat. El se depersonalizează, ca să-i ofere celuilalt... "le visage du danger". * (Februarie 1958). Ce mi se
Depersonalizarea, armă de apărare by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7499_a_8824]
-
Roșcata mi-a poruncit”. Cum te cheamă? - Zinaida, zise timid Zinaida. - Sunt strâmți la minte, nu știu carte, Zinaida, putere n-au. Sunt răi, câini, nu alta. Da’ ce zic câini, mai rău. Cum te răstești la ei, li se zbârlește coada. Tot mai mulți cerșetori, săraci adevărați aproape că nu-s aici. Hai, nu te teme! Katia o ajută pe Zinaida să-și culeagă trupul de pe banca joasă pe care stătuse prinsă ca într-o capcană. Și plecă Zinaida acasă
Ludmila Ulițkaia Rude sărmane. Fetițele by Gabriela Russo () [Corola-journal/Journalistic/3562_a_4887]
-
se pare că ești, dă-i bătaie, asta ți-e meseria, smulge-ți inima cu delicatețe, desigur, cu gingășie, vois, răbdător, cu eleganță, dom'le, cu nesfîrșită dăruire... Și nu uita, mai ales nu uita... Ce naiba să nu uit, mă zbîrlesc, brusc dedublat, vorbind cu mine ca și cum m-ar agresa altcineva... Doamne, despre cîte n-am spus, n-am povestit încă! Voi mai avea timp? Și clipa se dilată, e uriașă, e cît toată viața... Plutesc, aparent inutil, în balonul străveziu
Rabla ideală by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/16210_a_17535]
-
că nici Claustrina, nici Coryntina nu e prin apropiere și o admirăm până să dăm în extaz pe Corina Dragotescu (invitata permanentă la emisiunea lui Răzvan Dumitrescu, de pe Realitatea Tv), care poartă pe cap un fel de capișon... - Capișon! Se zbârlește la mine Haralampy, deșteptul. E tocă mă! Nu vezi că doamna aduce din profil cu muma lu' Tutankhamon? Dar cine l-a mai ascultat pe răutăciosul de Haralampy? Noi eram deja pe Antena 1 și începuserăm să râdem cu lacrimi
Noi ziceri televizionistice by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10875_a_12200]
-
Stoica, în culmea entuziasmului, ar mai fi cotonogit vreo doi-trei spectatori, în direct, și chiar grandioasa finală "Mari români", de pe TVR1 (din seara zilei de 21 octombrie), nu s-ar mai fi transmis... - Nici o pagubă - o cacealma în minus!, se zbârlește Haralampy la mine prin niște aburi bahici. - Apatridule!, îi strig negăsind la repezeală altă jignire. - Mă rog-mă rog!, îmi răspunde el împăciuitor. Schiuz my! Nu observai, fi'ncă tomna mă inervam în grup cu Oana Zăvoranu "în direct" pe
Spaga la Muntele Athos by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10167_a_11492]
-
mai trebuiau vreo trei sute de voturi .... - Aoleu ...Trei sute ??? - Lasă tată socrule,am încercat să-l liniștesc ,că-ntotdeauna e loc și de mai rău. Zi mersi că nu ți-a trecut prin cap să te faci președinte ! - Mă nenorociților,se zbârlește dintr-o dată soacră-mea, eu mor aici și voi credeți toate prostiile pe care vi le spun ? Mi-am imaginat și eu ceva frumos ,că tot spun doctorii ăștia că sufăr de ipohondrie. - Ptiu ,bătute-ar să te bată , că
INIMĂ REA de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 2106 din 06 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382444_a_383773]
-
se căsătorise cu o profesoară de limba rusă, fostă colegă de an cu Valentin la Filologia din Timișoara.Diniță era un munte de om, cu părul negru aspru ca peria de sârmă și cu o mustață stufoasă, care i se zbârlea precum un arici în momentele de iritare. Venise tocmai din Moldova, după ce cunoscuse la preventoriul din Sânpetru, cu ceva timp în urmă, o dăscăliță de română, fiica popii din satul învecinat Umilenilor, ... MIRELA-IOANA BORCHIN, „APA”Cadru didactic universitar, semiotician de
DAN FLORIŢA SERACIN [Corola-blog/BlogPost/383146_a_384475]
-
se căsătorise cu o profesoară de limba rusă, fostă colegă de an cu Valentin la Filologia din Timișoara. Diniță era un munte de om, cu părul negru aspru ca peria de sârmă și cu o mustață stufoasă, care i se zbârlea precum un arici în momentele de iritare. Venise tocmai din Moldova, după ce cunoscuse la preventoriul din Sânpetru, cu ceva timp în urmă, o dăscăliță de română, fiica popii din satul învecinat Umilenilor, Gârdea. Amândoi făcuseră mare nuntă, că fată de
TRIBUL CU PĂLĂRIILE MICI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383140_a_384469]
-
a propus un joc minunat. - Copii, voi știți să spuneți povești? - Daa! - Cu Făt-frumos, cu zmei și Cosânzene? - Daa! Am răspuns. Însă unii băieți au completat: știm și povești care sperie, cu vârcolaci, balauri, căpcăuni, stafii, arătări de ți se zbârlește părul dacă le auzi. - Da, mă? A râs coana preoteasă. Ce fel de povești sunt alea? - De sperietură. Vrei să te sperii? - Vreau! A râs din nou coana preoteasă. - Spun eu, coană preoteasă! au început copiii să înțepe aerul cu
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
îi preocupă. Sunt bulevarde pe care câte un gard din bârne încrucișate înconjoară un bazin cu pete de ulei pe maluri, un bazin ca o farfurie murdară de grăsime în care s-a turnat apă și pe deasupra căreia plutesc nori zbârliți de stropi când trece o barcă; nu departe de apă, într-o cutie mare, dar foarte joasă, fără fund și fără acoperiș, foiesc copii plini de nisip roșcat. Pe mal, dădacele și bonele stau pe bănci și împletesc ciorapi, mamele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cavernă când auzi pentru prima dată zgomotul acela. Era un sunet grav, ca un geamăt ieșit din adânc. Putea să jure că venea din galeria unde lucra el. I se păru că muntele însuși oftase. Se opri în loc, simțind părul zbârlindu-i-se pe ceafă. Nu mai auzise niciodată așa ceva. Rămase nemișcat, ascultând cu urechile ciulite. Liniștea nu era tulburată decât de curgerea apei în pârâiașul ce trecea pe dedesubt. După câteva clipe inima îi veni la loc și porni mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și greu sărise foarte aproape, la numai câțiva pași depărtare. Auzise foarte clar și simțise totodată pământul tremurând. Apoi frunzele începură să foșnească, ca și cum cineva sau ceva se venea spre locul unde se afla el. Părul de pe ceafă i se zbârli, în timp ce un frison rece i se scurgea pe spinare. Nu mai avea scăpare. Să fugă, era prea târziu, nu avea nici o șansă să se îndepărteze de locul acela fără ca fiara să-l poată ajunge. Acum era sigur că un urs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
putea spune că nu fusese înspăimântat, dimpotrivă, fuseseră destule împrejurări în care teama îl copleșise. Însă niciodată nu se simțise atât de înfricoșat ca acum. Ceea ce vedea, era de-a dreptul imposibil și tocmai din acest motiv părul i se zbârlise pe ceafă. Lumina cenușie a zorilor era destul de puternică acum, pentru ca Godunov să poată vedea bine ce se petrece în fața sa. Nu era acolo nici o frânghie pe care bătrânul să se poată cățăra, ori care să-l tragă în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fum gros, negru ca noaptea, se scurgeau de acolo, apropiindu-se de podul de lemn. O ură fără margini venea dinspre negura aceea. Pielea i se făcu de găină, în timp ce puținul păr pe care îl avea pe ceafă i se zbârli pe loc. Spaima îl copleșea, paralizându-l. Simțea un imbold de neoprit să se lase la pământ și, așa ghemuit, să aștepte acolo până ce trecea pericolul. Cu un efort supraomenesc, se scutură și păși dincolo de intrare, în lumina zilei. Odată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nici nu-l băgă în seamă. Pământul pe care călca prinsese să vibreze slab. Se pregătea să plece când muntele gemu sinistru. Înțelese pe loc ce se întâmplă, bestia nu plecase nicăieri, era tot acolo. Părul de pe ceafă i se zbârli pe loc, în timp ce un tremur nervos îl cuprinse. Se răsuci pe călcâie și o zbughi spre mașină. Se aruncă în spatele volanului, pregătit să fugă în trombă. Ceva îl ținea însă pe loc, nici el nu știa ce, poate curiozitatea ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să sosească! Unele cuvinte sunt magice. Judecător, acesta e un cuvânt magic. La fel ca Dumnezeu, moarte, copil și încă vreo câteva. Sunt cuvinte care se cer respectate, indiferent ce părere ai avea despre ele. În plus, cuvântul judecător îți zbârlește părul, chiar și atunci când nu ai nimic să-ți reproșezi și când ești imaculat ca un porumbel. Oamenii știau bine că judecătorul era Mierck. Povestea cu micile lumi făcuse vâlvă - să te răsfeți cu ouă moi lângă un cadavru! - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Părea modelul perfect pe care se străduiește să-l atingă clasa dominantă. — E ca În fotografiile alea din Illustrated London News, cu ofițerii britanici uciși, Îi spusese Amory lui Alec. — Păi, răspunsese Alec, dacă vrei să știi adevărul care ne zbârlește părul, taică-su a fost vânzător de coloniale, a făcut avere vânzând pământ În Tacoma și nu s-a stabilit decât acum zece ani la New York. Amory avusese o stranie senzație de scufundare. Gruparea de acum fusese posibilă datorită reunificării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Terra, răspunse ușor jignit comandantul Felix S 23. — De unde de pe Terra? — Drăgănești-Vlașca, paralela 45, răspunse Felix. Cel blond fluieră a pagubă. Bărbosul se uită în jur: — Și ce transportați? Nu transportăm nimic, căutăm un satelit natural. — Hai, fără texte! se zbârli bărbosul. Scoateți repede tot ce-aveți! Păi ce s-avem? N-avem nimic! zise comandantul Felix S 23. Atunci bărbosul îi arată din ochi asiaticului lada mare de fier de lângă ușa magaziei. Asiaticul ținti lada și apăsă pe trăgaci. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
păreau cufundate în ceață. Degetele mi se chirciseră instinctiv, în contact neplăcut cu ceva lipicios și întunecat. Am căscat ochii mai bine și-am văzut roșu. Dâre de sânge se prelinseseră de pe etajera de porțelan peste chiuvetă. Părul mi se zbârlise pe șira spinării mai ales când am descoperit bucata de nas răsturnată lângă paharul cu perii de dinți. L-am luat, l-am pipăit. Era rece și vinețiu. L-am mirosit. Avea un iz de tutun prost. Cutremurat, l-am
TATUAJUL de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362731_a_364060]