115 matches
-
pot întîlni, nici măcar cunoscîndu-se de-o viață - în lumea Cîntăreței chele. Englezește fără profesor, cu un prolog de Gelu Ionescu, în fața postfeței lui Ion Vartic, închide acest volum-recuperare. În rest, lumea subțire a cărții, dinamita de întemeiere a unei ordini zdrelite de atîtea întrebări, de atîtea proteste, se umple cu jurnal, proză de idei și de iubiri. Și unele, și altele sînt discontinue, violente, luptînd cu nesiguranța, dar provocînd-o, împungînd-o cu o încredere (cu nimic exagerată, dacă ne gîndim ce-a
Exerciții de recunoaștere by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9620_a_10945]
-
Călătorul s-a ridicat, a închis geamul speriat, apoi a privit bucata de hârtie, dar pe ea nu scria decât un singur cuvânt. Eu.” (p. 154) (Un singur paragraf și două observații de limbă. Hârtia nu prea avea cum fi zdrelită de vreme ce sensul cuvântului e restricționat la sfera corporalului. În plus, fulgerele nu pot nici ele să fie chiar asurzitoare atâta vreme cât efectul lor e, întotdeauna, optic. Afară de cazul în care Cupșa a încercat o prolepsă, vorbind despre fulger și gândindu- se
Invenții și mărci by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5199_a_6524]
-
tehnicii, spectaculoase imaginar ele constituie, eventual, un pansament pe mintea înfierbântată a celor care și-au făcut din kitsch-ul cu pretenții numit Craii de Curtea Veche un fel de Mekka de celuloză căreia i se închină de li se zdrelesc genunchii. Ah, și ar mai fi ceva: viața autorului însuși. Aici, da, găsim semnele capodoperei. Fantasmele bolnăvicioase, ura viscerală față de tată, aspirațiile nobiliare, vânarea înfrigurat-maniacală a oricărui semn de recunoaștere publică, dandysmul spectacular, înhăitarea primejdioasă cu câteva din cele mai
Care e cea mai proastă carte românească? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7033_a_8358]
-
Arborii tresar în somn; fugi în visul lor și tu. Dormi. Adormi. Ascunde-te. Zaci încolăcit. Alene, aer negru, aer negru fulgeră din bolți viclene... Peisaj de august Ah, nouri negri pe cerul viclean. Aerul mușcă zăbala calului. Arborii-mi zdrelesc privirea, mâinile, coamele anului. Nori se-mbulzesc pe bolți însemnate. Ah, dimineață zdrențuind așteptări! Cerul se-nclină, păsări adulmecă crestele nevăzutelor țări. Albini se învârt în cercuri profane. Și-i atâta-ntuneric, încât în duh te arunci, ca delfinii speriați
Poezie by Aura Christi () [Corola-journal/Imaginative/9268_a_10593]
-
odihnesc în ochi vocea-n auz mâinile cât de rar se îngână dimineața vine ca o haină în care nu mai încap casa visată am construit-o ani de-a rândul cu râvnă de furnică din temelii piatră de piatră zdrelindu-mi mâinile totul era perfect așa că am trântit ușa și-am pornit în noapte nu mă întrebați ce mai fac nu fiți îngrijorați nu mai dați telefoane sunt bine mulțumită radioasă am realizat tot ce-am vrut am multe planuri
Poezie by Letiția Ilea () [Corola-journal/Imaginative/11090_a_12415]
-
la prima vedere. Din acel moment Floarea soarelui a rămas lângă gingașul trandafiraș roz, gata oricând să împlinească dorințele pe care i le citea din ochi. Cu dragoste și răbdare l-a protejat și nu de puține ori și-a zdrelit palmele în spinii lui ascuțiți. Pe timp de furtună îl ocrotea de vântoasele nemiloase, iar când arsița devenea de nesuportat, frunzele ei viguroase și mari îi ofereau umbra protectoare. Când seceta devenea amenințătoare, floarea galbenă dădea frâu lacrimilor și-l
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
a încetinit oleacă și mi-a spus: — Sări, piticule. Tai-o. La mulți ani. Fără să mă vadă el, i-am luat cartea și am sărit și m-am rostogolit printre pietrele de-abia acoperite de iarbă și mi-am zdrelit fața și spatele și creștetul capului. Când m-am ridicat, tramvaiul o băga iar în viteză - și l-am văzut din urmă, ca o carapace, cum se repede pe pod cu tot mai multă forță, cum iese de pe șine cu
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
să cauți în dicționare din ce se compune și câți ani trăiește. Trebuie, mai degrabă, să-i miroși rășina ce îi oblojește rănile, să-i strivești câțiva muguri între măsele, să te îmbăiezi în fiertura frunzelor sale și să-ți zdrelești pieptul gol de scoarța trunchiului, încercând să prinzi cu urechea bolboroseala tăcută a sevei. False și convenționale, biografiile conțin anul nașterii și al morții, orașul în care ai trăit și școala pe care ai urmat-o, când te-ai căsătorit
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
peste-o masă. Masa peste el. Totul se-nvălmăși, se întunecă, apoi se limpezi și se legănă înnegrindu-se din nou. Urechile-i vâjâiau. Un compresor gonea în el și-un fierăstrău electric îi despica țeasta. Cu fața-n jos, zdrelit până la sânge, buimăcit, se simți apucat de mâini și de picioare, ca un buștean, și aruncat într-o prăpastie neagră, sfărâmicioasă, cu pietre multe, o avalanșă, explodând într-o lumină orbitoare, care se prăvăliră peste el. Undeva, departe, parcă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mașinile de cusut în croitorii ca să caște gura la paradă rămaseră încremeniți văzând cum trece maiestuos prin fața lor minunea cea mare a defileului, scandalul din vara lui '79, despre care-au urlat mai apoi jurnalele luni în șir, până când vestitul Zdrelea brigandul i-a luat locul și privilegiul titlurilor de-o șchioapă. Trecea, prin urmare, carul monumental, tras de douăzeci și patru de boi, ce-înfățișa rectificarea Dâmboviței și noua ei matcă. Până și Badislav se dăduse mai aproape ca să zărească bine construcția
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
școlii, ajunsese de poveste. "Vrei s-ajungi ca Porumbel?" le ziceau învățătoarele copiilor răi, sau care nu învățau. Chiar și mama lui Mircea nu-i mai zicea, când venea de la joacă murdar și cu cămașa scoasă din pantaloni, "arăți ca Zdrelea", sau "parcă ești scos din fundul pisicii", ci "parc-ai fi Porumbel ăla". Când treceai pe lângă el nu trebuia să-l privești, fiindcă atunci se lua de tine. Dar chiar dacă nu te uitai la el și erai singur, câteodată te
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
lăsat în pat. - Cu fața în sus, poate, și-i făcu cu ochiul. Hai, nu te bosumfla, că am glumit. - N-are nici pe dracu'. Porcu'... - Domnul inginer?... - Ei, și tu, nuuu! Porcu'. A tăiat un porc și s-a zdrelit la un deget. Și-l doare. Pauză. Limb, limb, limb! amândouă, apoi coana preoteasă: - Știi, dragă, l-am văzut azi dimineață pe Gheorghe, sluga noastră din curte făcând pipi la poarta cea mare. Eu lam pândit de după perdea. - Pare palpitant
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
a arătat drumul. Era și timpul, blonda, dincolo, făcea harachiri doi tipi înțoliți la șpiț, în gri. Am sărit un gard de beton armat, de 3 m, cu adâncituri pe undeva. Țin minte și azi acele adâncituri, căci mi-au zdrelit mâinile zdravăn. I-am așteptat dincolo de zid, pitit, și i-am achitat cu cuțitul, scurt, pe rând. Nu meritau viața, eu nu am făcut decât să scurtez sentința lor la moarte. Curat nu e nimeni. Fiecare, cred eu, are pe
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
într-o gloată duhnitoare a subțiori nespălate, și am stat la rând vreo două ore. Aveam coadă la spate 34 pe atunci, dar în poza de buletin ieșisem așa de pletos, că funcționara m-a întrebat dacă nu sânt cumva Zdrelea haiducul. Tot în încăperea aceea dădeam pe vremuri testul mașinii de scris. Veneam cu bătrâna mea Erika și băteam nu știu câte rând uri de litere, ca și un mic text despre cauzele obiective ale dificultăților economice în care se zbătea țara
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
rânjiți, ochi holbați și nări umflate, ne fugăream prin canalele întortocheate, văzând deasupra doar o fâșie de cer, care se întuneca pe măsură ce timpul trecea. Când, dând colțul, nimeream nas în nas cu un dușman, răcneam și tăbăram unul pe altul, zdrelindu-ne și rupîndu-ne maieurile tetra sau bluzele cu imprimeuri. Nu știu cine a inventat jocul căruia îi ziceam Vrăjitroaca și pe care l-am jucat ani de zile fără să ne saturăm, ba, prin clasa a opta, îl mai jucam încă. Era
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nouă, sfidătoare și deocheată. Trompa impudică, formată din inele inoxidabile de platină, se înfipsese lacomă, lubric-nesățioasă, veselă totuși, în țeasta de os, perforându-i, parcă în joacă, cutia craniană, cam așa cum ai băga zglobiu un deget Ăcând se gâmfu-ngâmfu zefirii zdreliți în pubisurile ascuțite ale zânelor bețive, oh!, cele cântate în versuri de însuși hobbitul Bilbo!), da, așa cum ai găuri globul de păpădie uscată, părăsit deasupra unei cărări. Și sorbea creierii, materia cenușie, păpa polenul marmeladificat al crinilor minții osândite la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
prin cameră. Fără să-și dea seama, pașii îl poartă spre un sipet înscrustat cu bare solide. Benzile de metal, asemănătoare sau diferite, formează un desen plăcut privirii. Izbește brusc, necontrolat, cu pumnul strâns în lucrătura damaschinată. Armătura fină îi zdrelește pielea. Durerea îl face să suduie. De unde putea să vină arta asta de a răsuci metalul în fel și chip decât de la niște barbari? Barbarii din Damasc. Suspină apoi. Sunt însă mult mai pricepuți decât cei din Egipt, Grecia și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
iar Julia veni mai aproape de ea să ia una. Fumară Împreună, umerii abia atingîndu-li-se, mîneca jachetei Juliei agățîndu-se ușor de paltonul lui Helen, cînd Își ridica și cobora țigara. Buricele degetelor ei aveau Încă semne, remarcă Helen, acolo unde se zdrelise cu o săptămînă În urmă, și se gîndi cum le atinsese abia, atunci, cu vîrfurile degetelor. Ea și Julia stătuseră Împreună - doar atît, ca acum. Nu se Întîmplase nimic care să schimbe situația. Oricum, nu se mai putea imagina atingînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ar fi plâns. Pe când telefonistul răcnea în aparat, aghiotantul își curmă deodată imputările și, punând mâna pe brațul lui Varga, murmură cu alt glas, aproape mirat: ― Se vede c-a umblat prin sârme... Și-a sfâșiat hainele... Poate să fie zdrelit? Varga se uită repede la Bologa, încruntînd sprâncenele, și șopti cu o strângere de umeri: ― Poate... Atunci Apostol, ca și cum ar fi simțit privirile, ridică ochii spre dânșii. Varga întoarse capul și trecu lângă telefonist. ― Sunt zdrobit de oboseală, bolborosi Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
era supărat sau plictisit... disperat sau bine dispus... poate era beat criță, poate Îl durea măseaua, poate era Înspăimîntat sau clocotea ca o oală care fierbe, poate era prost dispus sau răsufla ușurat, poate se rătăcise sau căzuse și se. zdrelise, poate Își socotea, concentrat, toți bănuții de buzunar, sau devenise rob al amintirilor, poate Își aduna laolaltă toate Întîlnirile de a doua zi, poate era singur cu coșmarurile lui sau Își smulgea părul din cap din cauza mustrărilor de cuget sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ciocnească cu Domnul Moldovei, precum Ceaușescu în „memorabilul” tablou al pictorului ieșean Dan Hatmanu, patriotul nostru este gata să o spargă de capetele noastre. Cum nimeni dintre noi nu vrea să riște asemenea „onoare”, percepem instantaneu ascuțimea pietrișului care ne zdrelește genunchii. După câteva secunde ne ridicăm fără să ne privim în ochi, tăcuți, dar bucuroși că, fiind deja târziu, nu mai erau și alți clienți care să admire „spectacolul”. Curând ne-am despărțit, cu promisiunea să ne revedem la altă
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
ciocnească cu Domnul Moldovei, precum Ceaușescu în „memorabilul” tablou al pictorului ieșean Dan Hatmanu, patriotul nostru este gata să o spargă de capetele noastre. Cum nimeni dintre noi nu vrea să riște asemenea „onoare”, percepem instantaneu ascuțimea pietrișului care ne zdrelește genunchii. După câteva secunde ne ridicăm fără să ne privim în ochi, tăcuți, dar bucuroși că, fiind deja târziu, nu mai erau și alți clienți care să admire „spectacolul”. Curând ne-am despărțit, cu promisiunea să ne revedem la altă
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
pantalonii negri și cureaua de revolver. El stătea În spatele cabinei șoferului, strigîndu-i comenzi unui culi de la volan. Jim se temea de acest fost ofițer În armata regimului marionetă chinez, ai cărui pumni de fier Încă Îi mai simțea În oasele zdrelite din ceafă. Doar prezența lui Basie Îl salvase, dar grațierea putea fi de scurtă durată. Căpitanul Soong Îi acorda puțină atenție lui Basie, sau celorlalți membri europeni ai grupului de bandiți, și Îl privea pe Jim doar ca pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
-mi înăbuși cuvintele. - Fiindcă ocna la care m-ai îndrumat era pustie, continuai cu vorba sugrumată, te-am prefăcut în pat și scaun, în taler și ciomag. Pentru că nu m-am priceput niciodată să mânuiesc rindeaua, așchiile tale mi-au zdrelit carnea. Cuie nu am știut să bat și scândurile patului, descumpănite de povara ciolanelor mele, s-au ridicat de pe caprele tale aspre și groase ca să se întoarcă împotriva mea și să-mi surpe trupul ostenit. - Ostenit de lenevie fără leac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
leac, adăugă în diapazon avortonul monstruos , bătând enervat cu pumnișorul în coșul pieptului meu. - Pălmuit de sănătatea judecății tale, spusei mai departe, plimbându-mă între ușă și cuptor, începui să mânuiesc rindeaua, sângerându-mă și am bătut cuie cu ciocanul, zdrelindu-mi vârfurile degetelor. Făcui o pauză, simțind cum piticul îngrozit se ghemuia în moalele inimii mele, să-mi mai încetinească bătaia. - Zitta! zisei liniștindu-mă puțin, - abia atunci mi-ai surâs muierește, ridicând lanterna aprinsă deasupra capetelor noastre, ca să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]