259 matches
-
rost de colo colo, strigând cu toată forța plămânilor mei, ääääää sau iiii sau ööööö, la fel ca și ceilalți. Și participam la glumele triviale despre urină și fecale. Când vreun amărât de la cine știe ce fermă îndepărtată avea hainele peticite sau zdrențăroase și, în consecință, era batjocorit, participam și eu. Și o făceam cât puteam de bine. Se mai întâmpla ca vreunul dintre camarazii mei inițiali să se oprească și să mă privească lung, cumva scruntător. Dar nu cu dispreț, ci cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
instalare în maturitate. Somnul, zăpezile figurează domeniul unei revolute purități. Primele drame existențiale sunt dramele celor dintâi iubiri și ale descoperirii incomunicabilității în dragoste. Tonul general este dat de convingerea apartenenței la o genealogie princiară, de sentimentul acut al descendentului zdrențăros care vinde în talcioc steme regale. Versul este liber... Cel de-al doilea volum sărbătorește iubirea. Analiza fină a diferitelor ipostaze ale iubirii se îmbină cu gestul ludic, dar și cu stări halucinante sau cu dorința nestinsă de a transforma
Poemul Și scrisoarea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/7835_a_9160]
-
Bolborosea în continuare. Tuz Okcean era acum convins că meseria de poet este de o mie de ori mai istovitoare decât cea de oștean. Își tăiau cu greu drumul prin mulțime. Ici-colo se zăreau derviși din tot felul de secte, zdrențăroși și murdari. Dervișii rufai începură dansul ritual. Oștenii se împingeau să vadă mai bine salturile lor în ritmul daulei. Era un dans ciudat. Se ridicau și se lăsau pe vine strigând „ah" și „uh". Erau palizi și țineau ochii pe
Ismail Kadare - Mesagerii ploii by Marius Dobrescu () [Corola-journal/Journalistic/6535_a_7860]
-
seama de simboluri! „Dar stai! Parcă era un om din Galileea, unul bun de gură - cel căruia i-am spus povestea mea și dorul de acasă și de Tata -care umbla de colo-colo fără căpătâi, însoțit de o ceată de zdrențăroși... Lumea spunea că face minuni... Omul ăla avea o vorbă care mi-a plăcut: «Păsările au cuibul lor, vulpile au vizuinile lor, numai Fiul Omului nu are unde-și pune capul.» Fiul Omului era, zice-se, chiar el și cu
Pensula lui Ingres by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6494_a_7819]
-
Lumea spunea că face minuni... Omul ăla avea o vorbă care mi-a plăcut: «Păsările au cuibul lor, vulpile au vizuinile lor, numai Fiul Omului nu are unde-și pune capul.» Fiul Omului era, zice-se, chiar el și cu zdrențăroșii lui, dar, poate, sunt și eu Fiul, și cred că e oricine se vrea un om liber! Am să încerc să-l regăsesc pe insul acela, undeva în lumea cea mare, printre oamenii liberi, care n-au unde-și pune
Pensula lui Ingres by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6494_a_7819]
-
Varșovia și avându-și deznodământul în represiunea care i-a urmat. Prima cursă la care participă Emil este un cros organizat de Wermacht la Brno și opunând „o selecționată germană atletică, zveltă, arogantă, impecabil echipată (...) unei adunături de cehi înfometați, zdrențăroși, tineri țărani buimaci în izmene." Emil nu ia parte de bună voie la această întrecere dar, băiat cuminte, conștiincios, dă tot ce poate. Termină al doilea și un antrenor îl remarcă: „Alergi ciudat, dar nu alergi rău." Acel „ciudat" va
Sportivul și ordinea de stat by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/6085_a_7410]
-
n-aveam cum să fac față iernii numai cu șalul mamei, prin care vântul ar fi trecut ca prin sită și că mă va ajuta ea să fac rost de hainele necesare, căci doamna Honey spusese că arătam ca o zdrențăroasă și că trebuia neapărat să fiu transformată în ceva mai prezentabil, căci doamna Alderman Parkinson avea de menținut o reputație printre vecini. Mai întâi, însă, trebuia să fiu frecată bine cu peria, precum cartofii, căci așa eram de murdară. Mi-
Alias Grace () [Corola-journal/Journalistic/4738_a_6063]
-
cum aș vrea eu, îți trebuie timp și încă ce fel de timp! Și altele încă. Adeseori mă prinde jalea. Parcă sunt un luptător care am plecat odată petrecut de urale, de ovații și de flori, iar acum mă întorc zdrențăros la haină și la suflet, umil și cu bătălia pierdută. Asta nu e o comparație poetică, ci o realitate crudă. Am trimis ieri la București manuscrisul traducerii 3. E singura speranță. Deocamdată. Azi am plătit taxele la Univșersitateț: 30.000
Însemnări despre epistolograful Nichifor Crainic by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5466_a_6791]
-
anonimi, nu au nici o șansă de a ieși din masa amorfă. În descrierea lor, se ating tonalități bacoviene: „ Căruțe cu gunoaie au huruit pe străzi, Și s-au întins la soare cîini galbeni prin ogrăzi. Pe străzi pustii cu arbori zdrențăroși S-aud flașnete gîngave, spre seară, Rămase-acolo parcă de-astă-toamnă“ (Primăvara). Perceperea citadinismului în astfel de tonalitate se înscrie la Philippide într-o perspectivă mai largă asupra socialului: elitismul autorului apare expus cu toată convingerea, uneori cu toată insistența. Mînat
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
de 27 de membri (la 33 se va opri, oarecum magic) va fi încetarea bruscă și definitivă a penibilei discuții, ce iarăși părea fără sfârșit, dacă suntem sau nu europeni. Polemică purtată în termeni nervoși, dând la iveală vechi, persistente, zdrențăroase complexe. Nu se mai pune problema în ce măsură merităm a fi primiți în aristocratica, bogata, rezervata Uniune. Se va accepta ipoteza că am fost admiși din motive politice și puțini sunt aceia care sesizează imensul ridicol al acestei supoziții. Un grăunte
Cu patalamaua... by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10213_a_11538]
-
Ștefan Ciobanu Hristofor Belokrovski, înalt funcționar al unei agenții diplomatice din Țarigrad, fusese pe vremuri un puști mucos, zdrențăros și murdar, care se juca în țărînă într-un sat din nordul Bulgariei. îl văzuse într-o zi un consul aflat în trecere (copilul, din întîmplare, era proaspăt spălat și pieptănat) și-l luase cu el, să-i croiască un
Malurile Dunării by Ștefan Ciobanu () [Corola-journal/Imaginative/10415_a_11740]
-
Colnicul Vătafului (numit așa pentru că de aici îi urmărea vătaful toamna la seceriș, cu pălăria dată spre ceafă și ștergându-și mereu asudul frunții cu un ștergar), Gorganul Găinii (nimeni nu mai știa de ce se numește așa), Măgura Dulce, Colina Zdrențărosului, Movila Galbenă, (unii îi spuneau Movila Galbenilor), Culmișul Pahonțului, Greabănul Tânguirii (aici se spune că fusese înfipt în trecut un stâlp al infamiei), Obcina Mică și Obcina Mare, sau Piscanul Prisăcarului, încât Ștefan, uneori, se gândea la câmpia acoperită de
Dan Perșa - Ștefan () [Corola-journal/Imaginative/13307_a_14632]
-
mărite cu Ică, iar mama Lăzărica care era prezentă la eveniment avea să se căsătorească în curând. Tărziu în noapte petrecerea a luat sfârșit, când toții nuntașii, gălăgioși și plini de voie bună, se îndreptau spre mașinile lor, un bărbat zdrențăros și murdar, duhnind a mahorcă proastă și a nespălat, beat, abia se ținea pe picioare, le-a tăiat calea: -N-aveți să-mi dați un leu? -Glasul dogit și incoerent i-a făcut pe băieți să se oprească, cândva îl mai
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ XV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2289 din 07 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385349_a_386678]
-
văzduhul părea mai Întunecat, pe măsură ce se Îndepărtau de centrul orașului. Pavajul se termină brusc, iar roțile scrâșniră pe pământul bătătorit. Edificiile zidite lăsaseră locul unei mulțimi de cocioabe din lemn, care străjuiau drumul spre Roma asemenea unei gloate de cerșetori zdrențăroși. Doar din când În când, monotonia peisajului era Întreruptă de umbra mai masivă a vreunei capele, ori de spațiile deschise ale unor podgorii și ogoare. De acum, luminile de pe Ponte Vecchio rămăseseră o amintire și bezna cea mai deplină domnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
messer Alighieri. Giannetto de la San Piero. Giannetto, cerșetorul. O rază slabă de lumină cădea pe fața omului, care stătuse locului. Se apucă să-și scoată de pe cap bandajele Însângerate, În timp ce Dante Își cobora arma Încetișor. Era, Într-adevăr, dânsul, același zdrențăros peste care dăduse În Palatul priorilor. Omul cu soarta. Între timp, celelalte creaturi Își opriseră Înaintarea, ca și când și-ar fi pierdut orice urmă de curiozitate În privința lui, și se ghemuiseră la locurilor lor. — Bun venit În Împărăția adevăraților nevoiași, messer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu un ochi amenințător. Un alt ticălos din Arta secretă, fără Îndoială. Dacă nu ar fi fost nevoit să o supravegheze pe femeie, i-ar fi chemat de Îndată pe polițai ca să Îl aresteze. Mai azvârli o privire amenințătoare spre zdrențăros, care Își expunea din nou nenorocirile dinaintea trecătorilor. Era ceva aparte la el. După Întâlnirea cu Giannetto, poetul privea altfel acea realitate pe care, Înainte vreme, nu o luase În seamă Întrucât nu o putea suferi. Cerșetorul părea cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un șut puternic Într-o parte. Acesta strigă de durere, În timp ce aluneca la pământ, ținându-se cu mâna de coasta ruptă. Dante sări În față, alergând spre cei doi. Cu siguranță, nu avea intenția să potolească o ceartă Între doi zdrențăroși, Însă ceva Îi atrăsese atenția În mod pregnant. În vârtejul ciocnirii, haina primului cerșetor se deschisese peste piept, scoțând la iveală, pentru o clipă, o suprafață Întunecată și compactă, probabil din piele sau din bronz. Se pare că omul purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fi trecut pragul unei cârciumi Înainte de ora a treia, la sfârșitul zilei de lucru. Probabil, cârciumarul se gândea că are de a face cu un bețiv. Dante strâmbă din nas. El, prior al Florenței, tratat ca un bețiv de către un zdrențăros, pe deasupra și ciung. Mâna Îi alergă la daga ascunsă, În timp ce fantezia Îi era străbătută de imaginea cumplitei tehnici de apucare a cruciatului. Trebuia să rămână În gardă, nelăsându-l să se apropie dincolo de hotarul de siguranță. — Te pot servi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
era același pe care îl salvase. — Abdul-el-Kebir? — El însuși. — Dar cum a fost posibil să comită o asemenea greșeală? — Pentru că era un Abdul-el-Kebir bărbierit, curat, îmbrăcat cu un costum de gală, și nu semăna deloc cu prizonierul murdar, bărbos și zdrențăros pe care tata îl târâse după el săptămâni întregi prin deșert. — Sfinte Dumnezeule! exclamă îngrozit interlocutorul său. Și cum de Abdul-el-Kebir se afla acolo? — Pentru că o revoltă populară răsturnase dictatura, readucându-l la putere, dar tatăl meu n-avea de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de ani în urmă, tatăl său era încă un inmouchar mândru de obârșia sa și de sângele care-i curgea prin vine. De-a lungul unei generații, cei din clanul Sayah ajunseseră să fie doar o mică familie de vagabonzi zdrențăroși. Tatăl său cel puțin, știuse să moară în plină glorie și în cel mai bun moment, lăsând scrisă în memoria tuturor una din cele mai strălucite pagini din istoria poporului său. Pe el nu-l aștepta decât o amarnică tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Pelerini pe drumul spre Roma, Îmi Închipui, Îi răspunse bargello. - Cu toții În căutarea mântuirii la curtea lui Bonifaciu? - Se adună În grupuri, sperând astfel să treacă munții fără să fie prădați. De parcă mare lucru li s-ar putea lua acestor zdrențăroși! răspunse șeful străjerilor, aruncând o privire disprețuitoare către mulțimea ce trecuse de poartă. Iar dacă scapă de tâlhari, au grijă hangiii noștri să termine treaba! adăugă el cu un rânjet. Dante mai urmări puțin grupul din priviri, apoi Încălecă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
alătur, Cecco? Celălalt făcu un gest vag. - Credincioșii sunt pe punctul de a realiza ceva colosal, care va schimba fața veacului. - Cine e Brandan? Și unde e? El e creierul Înșelăciunii, nu-i așa? - E doar un pehlivan, unul din zdrențăroșii care Îi vrăjesc pe țărănoi pe la bâlciuri. Dar e bun, nu ți se pare? Și credibil, sub zdrențele alea de călugăr. Credeam că Îl găsesc aici. - Cine i-a dat lui Brandan oglinzile pentru iluzie? Și cine trage sforile, aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În tăcere, cu expresia lor perplexă ascunsă sub gluga trasă peste chip. Grupul se strecură pe lângă peretele lateral al Baptisteriului, intrând pe străduța Îngustă care Îl despărțea de construcțiile cele mai apropiate, Îngrămădite pe lângă forma lui perfectă ca niște cerșetori zdrențăroși. - Împingeți carul și apoi lăsați-ne. O să am eu grijă să duc trupul neînsuflețit, ordonă poetul, deschizând drumul cu opaițul În biserică. Întoarceți-vă la locul bătăliei și Îngropați rămășițele Fecioarei din Antiohia, dincolo de San Lorenzo. Glasul i se umpluse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
armată, care voia să dea un exemplu, și pentru judecător, care căuta un vinovat. Cei doi puști sunt plimbați pe străzi. Îi păzesc doi jandarmi care se umflă în pene. Oamenii ies ca să-i vadă. Doi copii, doi jandarmi. Doi zdrențăroși, hirsuți, cu uniforma în paragină, fețele nerase și ochi ce se învârt în toate părțile, cu stomacul gol și pasul nesigur, ținuți de către doi jandarmi adevărați, înalți, puternici și roșii în obraji, cu cizmele ceruite, pantalonul la dungă, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Floare după floare, Începe primăvara./ .../Pâraiele pline se hrănesc cu floarea...“ „...Țărmurile din Lukanon Înainte de sosirea pescuitoarelor de foci.“ Poem de John Keats. „Toate parfumurile Arabiei nu pot Înălbi mâna asta micuță.“ „Fiecare viață neîmplinită, vezi,/ Zace nemișcată, peticită și zdrențăroasă;/ N-am oftat adânc, liber n-am râs, / N-am flământ, nu ne-am ospătat - n-am fost fericiți.“ Roman de H. G. Wells (1911). Edward Carpenter (1844-1929), poet, eseist și reformator englez, partizan al drepturilor femeii, al vegetarianismului și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]