373 matches
-
le face să se înmoaie de frică, în timp ce Delfina are cîteva secunde de răgaz ca să și mai tragă sufletul, să se gîndească, nici n a fost chiar așa de greu pe cît își imaginase, uf, uf, uf. Care plan? se zgîiește Angelina peste masă, asta da lovitură tocmai din partea cui nu te aștepți, zice Tușica, numai la tine nu m aș fi gîndit că ești ciripitoarea secției, dar așa se întîmplă de fiecare dată cînd ai prea mare încredere și te
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
să se uite după bătrân... așa am zărit-o... abia dacă era mai mare ca mine. Dar nu cu mult... Poate că doar o clipă s-a uitat după el, dar era atât de frumoasă, că am rămas cu ochii zgâiți la ea știu că nu se face, dar nu mai văzusem o femeie așa de frumoasă nu știu cum să vă spun, când mă gândesc, acuma, parcă n-avea nimic din frumusețile despre care mă învăța tata... una, Esthera, nevasta nu știu cărui rege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-i bage la zdup pe neisprăviții care tulburau liniștea oamenilor muncii, după care dispăru grăbit înapoi de unde ieșise, trântind ușa în urma sa. Din locuința cealaltă, care se învecina cu cea a lui Aronică, apăru un pici care începu să se zgâiască foarte curios la cei doi vizitatori. Nenea e acasă, le dădu de veste piciul neîntrebat. Uite ce jucărie mi-a dat..., se lăudă el, luând de pe jos o mașinuță legată cu sfoară și săltând-o în aer plin de mândrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
taică-tu a murit în accident, maică-ta tocmai a murit și ea." Și lângă ea, deja totul pregătit pentru un atac de panică, dar atacul nu s-a produs. Marina privea în continuare fraza ca pe un reactor; se zgâia la dâra albă a frazei dintr-o parte în alta a salonului de spital. Fetița nu se prăbușește, nu plânge, nu reacționează. Erau trei persoane, două femei și un bărbat, cu halate albe și pantofi negri; trei persoane cu picioare
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
într-un fel cu propria mea angoasă, căreia nu-i știam încă numele și nici de unde mi se trăgea. Gara centrală se afla în imediata apropiere a locuinței mele. Mă surprindeam din ce în ce mai des ajungând în holul mare al gării și zgâindu-mă la mersul trenurilor, de parcă aș fi putut găsi pe monitoare rezolvarea anxietății mele. Odată, chiar am urcat spontan într-un tren și am ajuns la Haga, m-am plimbat prin oraș și m-am întors. De atunci, am plecat
Dubravka Ugrešic - Ministerul durerii by Octavia Ne () [Corola-journal/Journalistic/6023_a_7348]
-
Bratu Iulian Un melc bate la ușa unui urs. Iese ursul, se zgâiește, nu vede pe nimeni, după care se uită în jos și dă de melc. Enervat că a fost deranjat, îl ia pe melc de guler și-l azvârle cât poate de departe. După șase luni, se aud iar bătăi în
BANCUL ZILEI: Melcul îl înfruntă pe urs by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/61849_a_63174]
-
multiple săli de așteptare. Odinioară, în vremea arșiței, alergam prin conducte, muncitorii scurmau în pământ pentru canalizare. Apoi conductele s-au preschimbat într-un tunel pentru poezie. Am călătorit cu Budila-Express, prin dimineața tinerelor doamne, într-o carte de iarnă, zgâindu-mă la faruri, vitrine, fotografii. Ninsoarea era electrică la fanion. La sfârșit am găsit blindajul final. (fragment dintr-o carte în curs de apariție la Editura Charmides)
California (pe Someș) by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/2798_a_4123]
-
acolo Pe plaja cu dune și lemn plutitor A fost parte din șTIRI pe Coasta Pacificului O macara fusese adusă s-o mute de-acolo. A doua zi - familii cu copii, Oameni cu câini, oameni singuri Sosiseră buluc să se zgâie La platforma japoneză intactă Ce plutise din Japonia după tsunami Macaraua înțepa nisipul și scoicile Mergeam de-a lungul cărării Mărginite cu ierbi aromate în ultima zi a platformei japoneze intacte Sequoias cu scoarța imună la insecte Urmau sa fie
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
în facondă: „Știu că poezia mea nu înseamnă nimic/decît întro lume din care tu ești absentă//Am o copită în loc de inimă/și-un ghem de păr în loc de ficat.// Ce crezi, am căutat-o cu lumînarea?/Tu la ce te zgîiești, József Attila?” sau în vacuitate emfatică: „Nu mai știu ce leagă omul de om/(Un pretext în plus ca să sufăr?)”. În definitiv, cîți douămiiști ar improviza eficient un poem de dragoste pornind de la un vers al lui Ilhan Berk („Aceste
Damnarea glossy by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3074_a_4399]
-
îmi iau o rochie. Evident nu poate fi orice rochie. Așa că am trecut, acum câteva seri pe Lipscani, să mă conving că într-adevăr e plin de strasuri și sclipici în toate magazinele cu rochii de mireasă. După ce m-am zgâit la vreo 4 vitrine (era deja închis la ora aia) am ajuns la concluzia că va trebui să caut o croitoreasă desăvârșită, să îmi iau o săptămână concediu că să plec în căutarea mătăsurilor ălora finuțe și care să curgă
De ce sunt miresele isterice – cea mai savuroasă confesiune by Simona Tache () [Corola-blog/Other/18578_a_19903]
-
nou la Cluj, da’ tu - domn deștept cum ești - o să treci cu bine și prin asta! Asta neagră ce-o mai fi, seamănă cu o gură de canal - parca-ar fi Guta, parcă n-ar fi el - de se se zgâiește dinăuntru fără diacritice. De bere belgiană să te ferești, frumosule, că arată aici durere mare de cap și arsura în capu’ pieptului! În rest, maica, vaz sănătate fără număr, viață lungă și bani să-ți ajungă de alergătura pe internet
Cântarea Nedormiei by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19070_a_20395]
-
lacrimi în ochi, coana preoteasă a părăsit curtea școlii și am urmărit-o cum mergea cu capul plecat, la braț cu preotul, tânărul ei soț. Iar domnul Arsu își frângea mâinile de ciudă. Pierduse o minunată învățătoare. Noi, cu ochii zgâiți pe geam, ne certam și ne învinovățeam unul pe altul și toți pe Dică și Ionel pentru cele întâmplate. Într-un târziu, domnul Arsu a intrat în clasă, adus de spate, târșindu-și picioarele, el, care avea un mers majestuos. S-
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
Dumnezeu! strigă cel mai vârstnic dintre cei doi, În timp ce tânărul ridica pe creștet caseta, cu forța pe care i-o dădea disperarea. Într-un colț de la castel prova era un mic grup de refugiați, Înveșmântați În straie nobiliare, care se zgâiau năuciți la cumplita scenă. La acel strigăt, unul dintre ei se dezmetici. Părăsi femeia pe care o strângea În brațe, apropiindu-se de bord. Se Întinse În jos și izbuti să Înșface caseta din mâinile tânărului. — Ce trebuie să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se apropia la loc. — Nu e... — Nu, fii sigur. Nu e nici lepros, nici ciumat. Dimpotrivă, stând și judecând după cum arată mușchii, trebuie să fi fost sănătos tun atunci când a murit. Bargello părea să fi depășit prima spaimă și se zgâia la gura căscată a cadavrului. — Firește! exclamă. Îl recunosc. Știi cine este? — Da. Acum știu, chiar În condițiile astea... E Ambrogio, meșterul din Como. — Un magister cum macinis? Dante privi În jur. Proiectul de restaurare a bisericii trebuie să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
reproducea un blazon nobiliar fantezist: pe fundal erau reprezentați șase cavaleri Înarmați greoi, schițați de un penel fără pretenții; În prim plan, În partea de jos, figura un cap sângerând de sarazin retezat dintr-o lovitură, ce părea să se zgâiască la fiece mușteriu cu niște ochi căscați. Imaginea era tăiată la jumătate printr-o cruce roșie. „Asta merită să li se păstreze câinii aceia de mauri“, se gândi Dante privind-o. Era singurul lucru din preajmă care se bucura de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fi forțate să vorbească cu viii? Și consideri că dumneata Însuți ești capabil de asta ori că ar fi În stare cineva pe care Îl cunoști? adăugă Dante după o scurtă pauză, Încercând o lovitură la nimereală. Augustino pălise. Se zgâia la ceva din spatele poetului, ca și când ar fi văzut o nălucă. Dante aruncă o privire rapidă Înapoi și descoperi că cineva Îi pândea. În momentul acela, În mod ciudat, piața era goală, ca și când toți locuitorii ar fi fugit dintr-un oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe acolo? Întrebă arătând cu degetul spre Întunericul din față. — Galeria dă spre Arno, undeva pe lângă Ponte Nuovo. Poetul se rezemase de perete, În tăcere, cufundat În gânduri. Abia după ceva vreme Își dădu seama că Giannetto continua să se zgâiască la el. Parcă voia să Îi spună ceva, dar nu Își găsea cuvintele cu care să Înceapă. — Aș vrea să Îți cer un mare hatâr, messer Alighieri. Omul se freca după ceafă, parcă voind să amintească de loviturile Încasate. — Spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu sfială de ușă, o deschise mai tare, își miji ochii și... ce să vezi? Episodul 5 UN HAREM MODEL Intrând pe ușa mascată de trupul superb al unei tătăroaice mascate de trupul masiv al unui eunuc, Metodiu se opri zgâit în prag: în camera cufundată într-un semiîntuneric plăcut și din care se zvoneau dulci sunete de liră, se aflau șapte tătăroaice tinere, toate una și una, unduindu-se ușor în jurul unei mașinării ciudate. într-un colț, așezat pe perini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pîlcuri de muncitori fumează, Își povestesc, Își dau coate, fac cu ochiu, unii beau cafea din căni de tablă, stau pe vine sau pe cîte-un bolovan. I-aruncă, băi, un ochi, vezi n-a mai venit șefu? Unu tuciuriu se zgîiește pe o fereastră spartă. — Țs, bag seama că ie groasă. Mă depărtez. Nu vreau să creadă că trag cu urechea. Mă Îndrept spre ieșirea din spate, intru În ghereta scundă de lîngă rampa de descărcare, unde se vînd alimente pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să lipsească. Poate că tocmai alea. Știi, până și cărțile sfinte: eu vreau asta, eu vreau aia, ca o muiere isterică. Iar pomul de Crăciun avea o cameră separată, undeva, în inima vilei, fără ferestre, ca omul să nu se zgâiască în altă parte, ci să încerce să fie atent la ce trebuie în asemenea cazuri: dacă-și amintește, totuși e fericit. Apoi o încăpere aparte pentru patul de moarte. Cu privire la lac, cum e camera mea, și la asta am izbucnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
o Împachetați dumneavoastră. CÎt vă datorez? — E din partea casei, am zis eu. Ah, nu, cu nici un chip... — Doamnă, dacă dumneavoastră Îmi Îngăduiți, făcîndu-mă astfel bărbatul cel mai norocos din Întreaga Barcelonă, e din partea lui Fermín Romero de Torres. Bernarda se zgîi la noi amîndoi, fără cuvinte. Uitați-vă, eu plătesc ce cumpăr, iar ăsta e un cadou care vreau să-l fac verișoarei mele... — Atunci o să-mi permiteți, ca o compensație, să vă invit la masă, zise Fermín, netezindu-și părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Înfășură gura și nasul cu vălul beretei, iar apoi se ridică pe rămășițele vârfului retezat, iar de acolo Începu să urce anevoie de-a lungul bordului. La jumătatea urcușului se uită Îndărăt, Îndemnându-l pe bargello, care continua să se zgâiască la statuetă cu o expresie năucită. Îl așteptă să Își Înceapă urcușul și, cu un ultim efort, sări pe castel prora. Șeful gărzilor ajunse și el pe punte, gâfâind. Se apropie să se uite și dânsul, iar apoi Își duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
printr-o zidărie ridicată din resturile vechii construcții, unde printr-o poartă, se putea intra Într-o curte interioară mică, spre care dădea casa lui Alberto lombardul. În piațeta din fața prăvăliei se adunase o mulțime de oameni. Bărbați și femei zgâindu-se emoționați la ceva din fața lor, printre strigăte și râsete. Crezând că era vorba de un saltimbanc care Își prezenta caraghioslâcurile mizerabile, priorul Își croi drum printre oameni, gata să le poruncească să părăsească locul. Găsi, Însă, altceva decât se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ton sec, arătându-se În lumina torței pe care unul din cei doi o strângea În mână. Dați-vă la o parte! După un moment de ezitare, oamenii se dădură În lături. Poetul surprinse clar privirea ironică cu care se zgâiseră la femeia care Îl urma. Dar nu păreau prea surprinși, ca dovadă a cât de temeinic se Împământenise obiceiul de a introduce femei În Priorat pe timp de noapte. După ce trecură prin claustru, se Îndreptă spre o arcadă laterală. Înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
tâmple. Fu nevoit să se sprijine de grinda din tavan ca să se mențină În picioare. Lângă dânsul, Cecco Angiolieri izbucni Într-un plâns Înăbușit de sughițuri. Plânsul acela Îl rechemă pe prior la realitate. Se Întoarse către prietenul care se zgâia prostit la rămășițele sângerânde, Îngrămădite la câțiva pași de ei. - Dezmeticește-te sau ești pierdut, ca și femeia! șuieră el, scuturându-l de un braț. Celălalt rămânea nemișcat, ca și când ar fi fost surd. - Nu era o femeie... bâigui el. Făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]