1,662 matches
-
Înregistrând fulgii de cenușă care se ridică În fumul auriu și cuvintele scrise cu roșu. Urechea camerei ascultă imparțială, Înregistrând ca un simplu martor bolboroselile și țipetele, foșnetele și suspinele, din când În când lemnul care trosnește consumat de foc. Împachetează aceste ultime momente, punându-le la păstrare, Într-o memorie care duce Înapoi În trecut, dar Într-o zi se va derula Înainte. La asta se uita Harry. Se lăsase absorbit de lumea aceea și-și simțea și el ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
nimic de memorat. Era atât de amețit Încât nu o auzi pe Belinda. —Ești bine? Zilpha se aplecă spre el: — Vrei s-o mai vezi o dată? Harry scutură din cap. Era epuizat emoțional. Scoase caseta din camera video și o Împachetă cu grijă În pânza albă, băgând-o În buzunarul de la piept. Nici Walter, nici Heinrich nu pomeniseră nimic de o surpriză de Crăciun În junglă. Dar cât Își amintea Walter? Probabil suferise leziuni pe creier de la cărămida care-i căzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
să le facă recenzii, propuneri de finanțare pentru diferite contribuții scrise, un articol pentru o revistă pe care Îl promisese coautorului ei că Îl va termina și Îl va trimite cu promptitudine. Și, colac peste pupăză, mai trebuia să-și Împacheteze și biroul pentru a fi mutat În altă clădire. Oscila Între preocuparea pentru copil și cea pentru muncă. A refuzat să-și abandoneze munca, deși nu reușea să facă nimic decât să se necăjească din cauza ei. Nu mai simțise niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
forfoteau resemnate prin genți și sacoșe cu un conținut incert. Ce-ar fi putut să transporte în bagajele enorme, burtoase, atârnând ca un pește fiert peste picioarele vecinului? Haine? Vreo plapumă? Niște cadouri, pentru-acasă? Misterul rămânea, cu fiecare an, intact, împachetat în pânzele sacilor, colorate ca un pulovăr turcesc. Încărcată cu mărfuri grele și parfumate, corabia asta a lor, pe care se încăpățânau să nu mă invite, se umfla în vânt și, scăpând din ghearele tiranului de la catedră, zbura pe geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ele, împărătește. Era momentul de spaimă, dar și de încredere maximă. Între minte și corp se producea o ruptură, un soi de lentă decapitare la capătul căreia mă pomeneam cu un străin în pat. Ar fi putut fi oricine acolo, împachetat în sulurile de carne. Femeia pe care o cunoșteam eu, intim, până la ultima aluniță, lipsea cu tot ce mi-era mie drag și adresat, nu mișca un mușchi, nu-i simțeam respirația, nu răspundea privirii mele, parcă se evaporase, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un film SF. Băieții erau morți după ele, Andrei oprea muzica și-și azvârlea căștile de pe cap, Cezar se-oprea din bâlbâială, iar Mihnea îl lăsa pe Brutus în bucătărie, să cotrobăie prin frigider. Până și Cătălin renunța la șurubelniță, împachetând-o într-o batistă și punând-o deoparte pe noptieră. Filmul se chema Dark City, un nume banal, care nu anunța mare lucru. Acolo, niște extratereștri dubioși, îmbrăcați în parpalace până sub călcâie, se-apucă să facă experimente pe oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
apărut mașinile, frumos, ca la cinema. Așteptau de-o parte și de alta a drumului. Erau patru, nu trei, cum mă anunțase Andrei: două Lada 1200 și două Volgi blindate. Toate, cu numere de Ucraina. Lucea steagul verde-galben în colț, împachetat în metal. Volgile au ieșit din șanț și s-au pus una-n față, alta-n spatele meu; rulau aproape, lipit, să nu intre nimeni între noi. Doar Hrușciov mai prinsese așa ceva: tablă groasă, sovietică, de tanc stalinist. Prin Moldova
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pățise, cu D-ale carnavalului (sau era O scrisoare pierdută?). Piesele mă călcau pe nervi, actorii erau triști și resemnați, pe mulți îi știam de pe vremea lui Ceaușescu, recitau poezii patriotice la televizor, cu mapa roșie în mâini. Stăteau smirnă, împachetați în costumele lor de tablă, cu reverele cât cartea de telefon. Acum abia se mai țineau pe picioare, făceau figurație sau uitau replicile, nici vocea nu bătea mai departe de rândul doi. Trecutul Mariei arăta ca teatrul după care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vârât Mihnea capul pe ușă. „Ca niciodată.“, l-am asigurat. Mi-am clătit fața cu apă rece, lăsând-o să șiroiască. Apoi am ieșit din baie, proaspăt și roz. În camera principală, i-am găsit pe tânărul Lupu și Maria, împachetând lucrurile. Fiecare cu mâna într-o sacoșă, ca profesoara și-elevii în clasă, înainte de excursie. „Cât facem până la Neptun?“, s-a interesat Maria. „Cincisprezece-douăzeci de minute. Distanța-i mică, dar nu vrem să atragem atenția. Au pus radare peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de inimă. Dădeam banii în aceiași zi, îi lua doamna Matei, nici n-apucam să mă uit la ei. Dacă ar fi aflat Maria, m-ar fi omorât. Prin casă mai țineam și-un teanc de hârtii de la bunicu’ Vitalian, împachetate într-un dosar de piele legat cu șiret. Când ne apuca cheful de iluzii și nostalgii, forfoteam împreună cu Maria printre poze și hârtii fermentate: ne prindea noaptea citind scrisori din armată sau mesaje sărbătorești. Nu știai niciodată ce poate cădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Scărița“ cu cincizeci și patru de trepte, care lega străzile Uranus și Izvor, ar fi interesat mai mult decât bulevardele comuniste trântite deasupra, cu nume de panduri și flăcăi. Iar dalele și luneta telescopică din fața Cercului Militar s-ar fi împachetat mai ușor decât asfaltul moale și catargele cu tricolorul și steagul Uniunii Europene. Cu puțină minte și-un dram de șansă, toate ar fi putut sfârși în colecțiile Economiștilor; Bucureștiul n-avusese parte nici de una, nici de cealaltă. Bănuiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
studenții o traversează lejer, în grup, ca să ajungă în partea cealaltă a clădirii). Documentele pe care le căutam puteau să fie în oricare din locurile astea. Am renunțat să merg în pod (spațiul arăta ca-n Escher și Heinlein: se împacheta și dispărea după colț, tocmai când credeai că ai dat de el), și-am cotit spre camera cu surprize de la etajul 3. Încăperea necunoscută era permanent încuiată. Ușa avea lacăt și-un capitonaj roșu, de fotoliu de piele, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
când trage cineva semnalul de alarmă. Dacă nimereai o integrală Enescu sau Gherase Dendrino, săreai prin tavan. Sala arăta pe jumătate goală, elevii aduși cu forța cu clasa aplaudau între părți, stârnind mirarea dirijorului. Ceilalți, cunoscătorii, picoteau în primele rânduri, împachetați în paltoane și haine țepoase de blană. Era prin ’88 sau ’89, dacă nu veneai cu vestă și izmene pe dedesubt, îți clănțăneau dinții. Doar Felicia părea să nu observe, elegantă, flou-flou, agățată onorabil de brațul meu. A doua oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Gino!“, am căutat să-l temperez. „A fost la «Surprize, surprize!»“, l-am anunțat pe Mihnea. „A sărit din cutie-n mijlocul emisiunii...“ „L-ai văzut tu?“, s-a interesat Mihnea, absent. „Nu, da’ mi-a povestit Andrei. L-au împachetat frumos, cu panglică și baloane colorate, i-au înțepat și două găuri în cutie, să nu scape nimic. Pe urmă i-au adus-o pe nu știu ce mătușă din Australia. Cică nu mai putea Gino, zicea: «Bă, le vedeam picioarele balerinelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să le știe nimeni. „Ești bătut în cap...“, a mușcat Mihnea momeala, „Dă să vedem și-ultima scrisoare!“ I-am ignorat iritarea și-am apăsat cu degetul mic pe buton. Mi-a înghețat instantaneu. Scrisoarea 8. Ora 5.49. Cerul împachetează fațadele blocurilor în galben aprins. Aerul devine cleios, sunetele dispar. Aș vrea să mă-nșel, dar micile seisme din globii vizorului anunță ce poate fi mai rău: o furtună neuromagnetică. „Culcat!“ Răcnetul există numai în mintea mea, pentru că spațiul s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Puteai scoate bani grei din soft-ul minții (doar eram pe locul doi în statistici, după India). Computeriștii butonau de zor, aplecați pe claviaturile vii: le intraseră degetele prin taste, literele căpătaseră terminaluri de piele, cablurile, adaptoare nervoase. Imaginile se împachetau orbitor, refractar, îți venea să pleci cu ele acasă. Credeai că e fabrica de jucării a lui Moș Crăciun sau, mai rău, un spital metalic, SF. Continuările se făceau spre spații noi, încărcate de sâmburii vii ai imaginilor, gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ochiului, ți-ai fi închipuit că ies dintr-un joc pe computer. Luam gol ca idioții, nici nu mai aveam pe cine să înjurăm, poarta era goală. Instinctiv, am căutat macheta de spațiu și gesturi în care apărusem. Operatorul tocmai împacheta liniile ei de forță: mutra mea luminoasă, compusă din cascade de pixeli și pori deschiși, încă sclipea. Restul bibliotecii cădea în unghiuri de umbră, ștearsă, presată și-apoi încărcată pe câteva zeci de mini-ecrane mentale, unde urma să ruleze. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Angelei Similea, blajin și rotund, și lucrurile reintrau în normal: mi se zâmbea și, cine știe de ce, eram lăsat în pace. De pe Kärtner, după lanțul de cafenele Starbucks, se ieșea direct în Ring, în piațeta Operei. Clădirea părea în renovare, împachetată în plase gri de protecție, cu emblema municipalității. Din piațetă, strada cădea în benzile unui bulevard circular, ce aduna toată circulația Vienei: mașini, tramvaie, autobuze, taxiuri, biciclete și, pe banda întâi, câteva zeci de calești pornite de la Dom. Turiștii săreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu venise. Asta Îl uimise și pe Alexandru, obișnuit ca tatăl său să se ivească vijelios, răzbunător, așa cum Îi stătea În fire sau cum auzise el În poveștile cu viteji ale lui moș Onofrei. Aproape că nu avuseseră ce să Împacheteze pentru marele drum. Totul era ars, rupt, murdărit. Hainele fuseseră scoase din cufere și aruncate În curte, bijuteriile contesei nu mai erau, până și armele de pe pereți dispăruseră. Casa arsese În mare parte, iar acareturile la fel. Înainte de revărsatul zorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Cetatea de Scaun. * Căpitanul Cosmin Oană abia apucase să descalece și să-și toarne o găleată cu apă rece după ceafă, În curtea casei sale de la Albești, strigând către moș Onofrei să deshame caii și să-i ajute contesei să Împacheteze bagajele de drum. Nu mai era nimic de spus, nu mai era nimic de așteptat. Căsătoria nu putea fi desfăcută, căci fusese nevoie, pentru cununarea unui ortodox cu o catolică, de cuvântul Papei. Iar asta se Întâmplase În condiții cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Deschise cusătura și rămase În palmă cu trei diamante. Cele trei diamante ascunse de bătrânul Nogodar pentru clipa În care el, Nimeni, va avea nevoie de ele. El, Nimeni. El, Oan-san. El, Ștefănel. Puse diamantele la loc și strânse săculețul. Împachetă totul Într-o desagă, pe care o puse pe șaua calului. Dezlegă și celălalt cal, căci fiecare Ninja dispunea de doi cai, pentru drumurile mai lungi. Aruncă o ultimă privire În cabana unde locuise ani Întregi, unde tremurase de frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
oră imposibilă, pe un canal ce-și spune "canal lingvistic" este reluat programul TVR Internațional din data de 11 martie. După aproape un an de abstinență audio-video românească, efectul acestei emisiuni urâte ca un jurnal vechi în care s-a împachetat șunca este copleșitor. Românii transmit în buclă imagini ale atentatelor cu bombă din Madrid, dublate de un comentariu fatalist mixat cu senzaționalism ieftin. Urmează, pentru a rămâne pe linia tematică, două-trei incendii din România și de aiurea. Abia la final
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
perioada de vârf, iar specimenele din celălalt soi, mult mai mici ca Înălțime, erau acum În perioada de inflorescență. Se mai găseau aici și câțiva bananieri mici, cu frunze mari și fine, pe care indigenii le folosesc În loc de hârtie de Împachetat și În loc de pănuși, pentru pregătire unei variante locale de tamale. Deasupra tuturor plantelor, se Întindeau ramurile luxuriante a diverse cucurbitacee. Planta numită chayote, când ajunge În sfârșit la maturitate, are o rădăcină foarte hrănitoare, care cântărește câteva kilograme. În locul de unde
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
putea spune, desigur, despre orice cultură răspândită. Diversele părți ale plantei Într-una sau alta din etapele de creștere pot servi la producerea de frânghii, vopsele vegetale și alifii, pot fi consumate crude sau gătite sau pot fi utilizate la Împachetat, pentru culcușul animalelor, În scopuri decorative ori ritualice. Așadar, nici chiar din punct de vedere comercial, planta nu este importantă doar pentru boabe. În plus, boabele tuturor subspeciilor și hibrizilor de porumb nu sunt egale, deci un anumit volum sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
planteze În propria gospodărie. Cu puțin timp Înainte de sosirea mea, arborele fusese atacat de furnici roșii uriașe, care distruseseră aproape Întreaga recoltă Înainte ca această să fi putut fi strânsă. Părea că nu se mai poate face altceva decât să Împacheteze În ceva fiecare fruct. Îl observasem de mai multe ori pe bătrânul Mat Isa, capul familiei, aducând frunze de palmier la baza trunchiului arborelui și uitându-se periodic la ele și, În cele din urmă, m-am hotărât să Îl
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]