1,031 matches
-
față onestă, o față în care puteai avea încredere. Și dacă priveai dincolo de această față, ce vedeai? Am mijit ochii în lumina amurgului de afară. Nu vedeai mare lucru. Se aprinseseră câteva lumini răzlețe de-a curmezișul curții și bolboroseala înăbușită a televizoarelor și a aparaturii stereo ieșea prin ferestrele deschise. Era o seară de august înăbușitoare, absolut tipică pentru o vară care părea să aibă plăcerea cinică de a duce londonezii până la limita răbdării, scăldându-i zi și noapte în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mergea în zig-zag de la un tufiș la altul, încordat și înfierbântat de tainicile plăceri nocturne. Am ascultat foșnetele tufișurilor și foșgăiala lui printre ele, singurele zgomote care se deslușeau în afară de câte o sirenă din când în când, peste zumzetul monoton înăbușit al Londrei. Am plecat de la fereastră, m-am dus să scot o cutie de suc de portocale din frigider și am pus trei, patru cuburi de gheață într-un pahar mare. Am turnat sucul peste cuburi, bucurându-mă de muzica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nenorociții ăia luau masa în familie. Clătină trist din cap. A fost ultima lui masă. Habar n-aveam atunci. Nu știam nici măcar că el și Tabitha puseseră ceva la cale. Desigur, acum când îmi amintesc, înțeleg. Atâția ani de resentimente înăbușite: speranțe abstracte de răzbunare concretizându-se brusc: acele lungi convorbiri secrete din camera ei, care-l incitaseră la crimă. Nu pot decât să presupun că s-au creat legături, s-au făcut promisiuni și jurăminte între acei nefericiți asociați la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
picioarele de o grindă și sângele îi picura dintr-o tăietură foarte mică din grumaz într-o găleată pusă pe pardoseală, plină deja pe trei sferturi. Avea ochii lăptoși, palizi și orbi. În rest, staulul era gol. Începând să plângă înăbușit, George fugi înapoi în casă și o găsi pe Dorothy în birou, scriind la calculator. — Bună, scumpule, spuse ea. Ai venit deja acasă? Văzând că George nu răspunde, continuă: — Îmi pare rău de micul tău prieten, scumpule, dar era realmente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și dramatism unor obiecte din viața cotidiană este absolut remarcabil. Adică, o minge de fotbal și o rachetă de tenis... cine s-ar fi gândit că... Phoebe se întoarse spre mine, dar tot cu ochii-n jos și cu glasul înăbușit. — Nu cred prea mult în talentul meu de pictor. — Trebuie să crezi. — Este ultimul dintr-o serie de șase tablouri inspirate din legenda lui Orfeu. — Și dacă și celelalte sunt la fel de bune ca... Am privit-o uluit. Poftim? — Înfățișează lira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ianuarie se transforma în amurg prematur. O ploaie măruntă, tăcută, cădea monoton. O ceață umedă, lipicioasă se ridica din râu și se furișa pe deasupra orașului. Prin acest giulgiu cenușiu uruitul familiar al traficului Londrei pătrundea persistent, dar cu un efect înăbușit, straniu. Michael se desprinse de fereastră și se așeză în fața ecranului televizorului care pâlpâia în liniște. În cameră era întuneric, dar nu se osteni să aprindă lumina. Luă telecomanda și schimbă alene de pe un canal pe altul, stabilindu-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
capul, buclele negre, unse, scalpul alb care se zărea palid. Se mai uită la luminișul verde strălucitor și zise Încet: — Mi-aș dori să stăm aici. El Își lăsă capul În poala ei. — Și eu, spuse el. Cuvintele se auzeau Înăbușit. Se răsuci să-i Întîlnească privirea. Știi - știi că nu-mi place deloc, nu-i așa? Îți dai seama că, dacă aș fi putut face altfel...? Totul, vreau să zic. Ea dădu din cap, Încuviințînd. Nu mai aveau să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
burtă; oricum, stînd așa, se simțea și mai rău. Se ridică din nou În capul oaselor, apoi În picioare. Nu putea alunga șocul, felul În care o tulburase. Taci, Vivien. Făcu un pas, apoi Înclină capul auzind larmă pe deasupra hîrÎitului Înăbușit al radioului, gîndindu-se că poate e Pamela sau unul dintre băieți În hol. Dar se dovedi că larma nu avea un motiv anume. Rămase nehotărîtă un minut, mușcîndu-și mîna. Apoi se duse la garderob și deschise ușa. Garderobul era plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și-o șterse. Și-o puse pe degetul subțire și-și strînse pumnul pentru a n-o lăsa să lunece. Casa era cuprinsă de nemișcare. Toată Londra părea așa. Numai că, de Îndată, din camera de dedesubt se ridică vibrația Înăbușită a murmurelor domnului Leonard, ceea ce Însemna că lucra intens din nou; și-l imagină scăldat În lumina electrică indigo, Îndoit și atent, trimițînd binecuvîntări cumplite În noaptea plăpîndă. 1944 1 Ori de cîte ori Viv și tatăl ei plecau de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
auzi o ușă trîntită, neverosimil de aproape; iar În partea cealaltă a peretelui vocile Începură să vorbească. Una a unei femei, cealaltă a unui bărbat, ușor ridicate, poate se certau - a bărbatului era mai clară, dar ambele erau, de fapt, Înăbușite, intermitente, ca scîrțîitul unei cîrpe cu care lustruiești o masă. — La naiba! spuse Reggie În șoaptă. Astane mai lipsea. — Crezi că ne aud? — Nu, dacă stăm liniștiți, și nu, dacă o s-o țină tot așa. Să sperăm că da! Nostimada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cu mîinile de magneziul spumegînd nebunește, trase unul și-l lăsă să se cufunde. Lumina albă dispăru. Dar, după aceea, o altă bombă explodă pe stradă, mai jos. Duse alt sac acolo. Lovi cu piciorul bombele incediare care ardeau doar Înăbușit; se stinseră cu un torent de scîntei vîscoase. Mickey veni și o ajută, și după o clipă, un bărbat și o fată ieșiră dintr-o casă și li se alăturară: toți goneau pe stradă, În sus și În jos, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
asta? Pelerina femeii, smulsă de pe spatele ei. Am putea... O, pe naiba! El și Kay se ghemuiră instinctiv. Dar explozia era la doi, trei kilometri depărtare, undeva la nord, și nu era un bubuit puternic ci mai curînd un vum Înăbușit. Acesta fu urmat de zgomotul unor obiecte care se prăbușeau pe undeva prin apropiere: lemne În cădere, țigle lunecînd și sunetul aproape muzical al sticlei sparte. Vreo doi cîini Începură să latre. Ce-a fost asta? strigă Mickey. Se dusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
taică-meu m-ar omorî. Atunci ce vrei să faci? Alec Își duse mîna la gură și Începu să-și muște iar degetele. — Nu-ți dai seama? zise el, Înfruntînd privirea lui Duncan. Rosti cuvintele cu un fel de emoție Înăbușită - de parcă, În ciuda a tot și a toate, dorea să rîdă. Lui Duncan i se strînse inima. — Nu... nu vrei să fugi? Alec nu răspunse. — Nu poți fugi! Nu-i cinstit! Nu poți face așa ceva. N-ai nimic la tine. O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lor. Am pus ceașca înapoi pe tavă și m-am ridicat cu greutate. Buf! S-a auzit un zăngănit înfiorător de porțelan spart când tava, cu tot ce era pe ea, s-a izbit de podea. Am auzit un zgomot înăbușit venind din spatele ușii cu numărul 606. Dumnezeule, am gândit, sper că n-am întrerupt vreo activitate sexy în camera aceea foarte sexy. M-am aplecat să strâng puțin. Partea din față a rochiei s-a agățat și am auzit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
niciodată în viață. Cam atâta lua din Goldana. La oraș sau unde ne-om duce, vom vedea ce-om face, le explică el cailor, ca unor sfetnici tăcuți, în care nu bănuiești semn de împotrivire. Și îi îndemnă, cu voce înăbușită, să nu stârnească vreun câine flămând, al îndepărtaților vecini, de pe vale: Hii! băieții tatii, că nu se mai poate trăi în țara noastră. Pe pânza cenușie a amintirilor, i se perindară, în scurte și amare străfulgerări, spectrul războiului trecut, himera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și se prăpăstuiesc din Goldana. Cum fac eu, acuma!.. Petrea Păun tresări, văzând, prin ceața tot mai subțire, cum începe să clipească pe cer Aldebaran, Deșteptătorul, care se mai cheamă Steaua porcului sau Luceafărul porcesc. Suspină amintirilor și îndemnă iar înăbușit: Hii, băieții tatii! Că nu se mai poate trăi în Goldana noastră! Cei doi colosali lipițani roibi, cu copite flocoase și lățite ca niște castroane, mirosind pentru ultima oară a fân, păstrat în stadolă, pe câte trei ani, zvâcniră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mergea totdeauna tacticos pe drum, fumegând ca dintr-o lulea). Da' "Bondocul", cui l-ai lăsat, bade Petre? mai întrebă Nicanor Galan. Și glasul lui răsună pe vale, ca din clanaretă. Apăi, îl las cui o să-i trebuiască, răspunse Păun, înăbușit, pășind pe lângă roțile moi de cauciuc, ale căruței. Da' sămânța asta?... Ce să fac cu ea? De ce mi-o lași mie? iscodi Nicanor, brusc interesat de problemă. Așa, ca să scoți, cu ea, sărăcia din casă, dădu Păun, un răspuns în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
plecare, parcă mirosea altfel decât întâia oară. Te pomenești că o fi având niscaiva gălbează la carburator, a tot cugetat Vartolomei, care rămăsese, în drum, clătinându-se, pe picioarele lui, betege din pruncie, cu mâna streașină la ochi. Trandafira suspina înăbușit, stăpânită și ea de năluca mirosului. Scânci, sub nuc, în mijlocul drumului singuratec: Omule, pierderea celeilalte copile mi-a lăsat un damf, care revine toamna, ca un gust al morții. Dar eu ziceam că-i damf de la florile de gherghină, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
neîntrerupt al flăcărilor sau a zidurilor care se prăbușesc la pământ. Cadavrul unui cal, rupt în două, fusese proiectat pe balconul unei case ruinate. În mijlocul a ceea ce fusese odată strada, caroseria transformată într-o uriașă armonică a unui tramvai arde înăbușit și împroașcă fum înecăcios. Un coollie apare dintre dărâmături, târâind în urma lui o curelușă din piele. Scăpat ca prin minune, cu urechile ciulite și nările în vânt adulmecă urma stăpânilor săi, dezorientat și speriat asemeni unui copil mic rătăcit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
a mantalei. Trupul îi tremură în fiori de gheață, dar revine încăpățânat și izbește violent cu umărul ușa monumentală. Aceasta se deschide neașteptat de ușor și împins de forța propriului său avânt se prăbușește în holul bisericii cu un icnet înăbușit. Ca trasă de un resort invizibil, ușa se închide tăcută în urma lui. Înăuntru, lumina cernută zgârcit printre vitraliile strâmte cade peste câteva rânduri de bănci simple din lemn, așezate de-alungul zidurilor îngălbenite de vreme. Miroase a lumânări arse și tămâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
clipa înfiorător de lungă înainte să cadă sub greutatea trupului vânjos, întrezărește privirea unor ochi speriați dar feroci deopotrivă. Lipiți unul de celălalt cei doi luptă cu înverșunare, pe viață și pe moarte. Nu se aud decât mârâieli și icnete înăbușite. Disperat, germanul încearcă să îndepărteze mâna ucigașă a adversarului său. Nu reușește. Vârful baionetei se îndreaptă încet, dar sigur, către pieptul lui. Realizează îngrozit că dacă slăbește strânsoare, fie și numai pentru o clipă, lama s-ar înfige exact în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
fi vrut. Duc lipsă de medicamente și hrană, iar muniția și armele sunt cele care reușesc să le captureze de la germani. Karel se îndreaptă către postul de pază. Surprinzător, e întreg. Lovește cu piciorul ușa. Rapid, aruncă o grenadă. Explozia înăbușită, sună aproape comic în comparație cu cele de până atunci. Un țipăt ascuțit, ca al unei femei, se aude din interior. Intră urmat de alți doi partizani. Pereți scrijeliți de schije, nenumărate tuburi de cartușe trase, încărcătoare, urme de sânge. Pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mâinii ei odihnindu-se la mijlocul pieptului său, zâmbetul ambiguu, candid și provocator în același timp, care-l întâmpina imediat cum deschidea ochii, desenat de buzele încă acoperite cu roua sărutărilor lui pline de iubire frenetică. Undeva, în spate, cineva strănută înăbușit. Cu răceală cinică își șterge amintirile frumoase din minte și revine la prezentul imediat. Să tragă în reflector și apoi să atace cu orice risc? Nu, înseamnă să-și expună oamenii unui măcel sigur. În șoaptă, dă ordin să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
camera. Pe hol, pustiu. Fapt neobișnuit, întreaga clădire este tăcută, nu se aude nici un zgomot, ca și cum toată lumea așteaptă cu sufletul la gură ceea ce avea să urmeze. Nu după mult timp, dinăuntru ajung până la el răcnete și înjurături ce însoțesc gemetele înăbușite ale unui om lovit cu brutalitate, toate pe un strident fond muzical. "Cât o să dureze, oare?" Schultz nu o să renunțe, decât în momentul când victima lui îi va spune tot ceea ce vrea el să afle. Și indiferent cât de hotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
că misiunea îți depășește capacitatea, nu uita că însuși Führer-ul a aprobat epurarea armatei de elementele dubioase. Inclusiv a celor din familiile nobiliare, care se arată cam nesiguri în ultima vreme. Chiar în clipa când termină, afară se aude detunătură înăbușită a unei împușcături. Urmează o a doua împușcătură, limpede și plină. În fața privirii lui Schultz care îl fixează insistent, von Streinitz reușește să rămână imperturbabil. "Ticălosule, ce mult ți-ar plăcea să îmi pui și mie pistolul în ceafă!" Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]