1,577 matches
-
pe care le vom discuta mai tîrziu, despre Vechiul Testament a scris nu doar comentarii întinse, organizate pe cărți sau grupuri de cărți, ci și tratate de exegeză a unor fragmente alese, fie aranjate în mod sistematic, fie potrivit ordinii biblice. închinarea și slujirea întru duh și adevăr se prezintă sub forma unui dialog între autor și un anume Palladius. Acesta a citit în Mat. 5, 17 că Isus afirmă că a venit nu ca să strice Legea, ci ca s-o împlinească
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
împotriva înclinației spre păcat (cărțile IV și V). Cărțile VI și VII-VIII tratează tema iubirii de Dumnezeu și, respectiv, de aproapele nostru. în sfîrșit, în cartea a IX-a Chiril ajunge să vorbească despre instituțiile veterotestamentare văzute în lumina principiului închinării în duh și adevăr: simboluri ale lui Cristos sînt altarul de pămînt pe care Moise trebuie să-l ridice la porunca lui Dumnezeu (Ieș. 20, 24-25), ca și chivotul înțelegerii, jertfelnicul, sfeșnicul cu șapte brațe, altarul tămîierii, Aaron însuși; cortul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Expuneri cizelate” sau „elegante”); împărțirea în 13 cărți, diferită de cea a scrierii precedente, pare posterioară. în introducere, autorul declară că analizează pasajele din Pentateuh pe care nu le luase în considerare sau pe care nu le comentase suficient în închinarea. De această dată a renunțat la forma dialogică (însă lui Palladius îi este dedicată partea referitoare la Ieșirea) și a dispus materialul după ordinea din Biblie, consacrînd diferitelor cărți ale Pentateuhului un spațiu redus progresiv: după repartizarea de aici, șapte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cîte una pentru celelalte trei. Chiril însuși afirmă că a dezvoltat, în opera precedentă, tot ceea ce putea servi interpretării morale; aici, în schimb, se ocupă de tipologia propriu-zisă, ceea ce nu pare să corespundă întru totul situației de fapt, chiar dacă planul închinării, cel puțin în prima sa parte, se structurează efectiv conform itinerarului căderii și mîntuirii ființelor omenești și al funcției Legii în raport cu cele două momente. Și această operă a fost tradusă în siriacă în secolul al VI-lea, dar s-au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Chiril, și nu din comentarii propriu-zise. Despre exegeza lui Chiril Așa cum am văzut, Chiril consideră Legea veterotestamentară „model și umbră” a realității care se manifestă în vremea lui Cristos și a Bisericii: acest principiu tradițional, enunțat la începutul scrierilor închinare și slujire și Glaphyra, își găsește expresia în special în ultima operă, unde autorul și-a luat libertatea de a alege pasajele cele mai susceptibile de interpretare cristologică. Totuși, tocmai caracterul selectiv al Glaphyra pune în lumină o trăsătură ce
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
manifestă în opera lui Chiril). Bibliografie. Indicăm edițiile curente ale textelor grecești, însă, în ce privește editarea ulterioară a unor fragmente - mai ales în versiuni antice - aceste date trebuie completate cu CPG III, nr. 5200-5210 (reproducerea întregului detaliu ar fi prea lungă). închinarea și cultul în duh și adevăr: PG 68, 133-1125. Glaphyra: PG 69, 9-678. Comentariu la Isaia: PG 70, 9-1449. Comentariu la cei doisprezece profeți: P.E. Pusey, Sancti Patris Nostri Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in XII prophetas, 2 vol., Oxonii, 1868 (retip
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Cele patru contexte vorbesc despre profanarea templului, fapt care poate fi pus în legătură cu: 1) un personaj anume (în acest caz, cu regele Antiochos al IV‑lea Epiphanes); 2) un obiect cu caracter profanator (un idol căruia i s‑ar aduce închinare); 3) un alt altar care va fi construit deasupra celui vechi, în interpretarea lui M. Delcor. În capitolul 13 al Evangheliei după Marcu, regăsim același context, la care se adaugă prezența ostentativă a acelui participiu masculin care, între paranteze fie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Domnului nu va sosi] până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării, 4potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu, sau se cinstește cu închinare [cf. Dn. 11,36], așa încât să se așeze el în templul lui Dumnezeu [cf. Iez. 28,2], dându‑se pe sine drept dumnezeu. 5 Nu vă aduceți aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri? 6Și acum
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
prin natura sa, rațiunea lui de a fi constând în opoziția sistematică față de planurile și legea lui Dumnezeu. Personajul se definește de asemenea prin „exces” ( El se înalță pe sine, prin voință proprie, deasupra „a tot ce e cinstit cu închinare”: ⇓ΒγΔ∀4Δ:γ<≅Η ƒΒℜ Βς<ϑ∀ 8γ(:γ<≅< 2γ∈< × ΦΞ∃∀Φ:∀. 2γ∈< și ΦΞ∃∀Φ:∀ au aici un sens pozitiv, acela de limită care nu poate fi depășită fără urmări grave. Termenul ΦΞ∃∀Φ:∀ trebuie înțeles ca „tot ce
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al doilea rând, apologetul invocă textul lui Pavel conferindu‑i o interpretare sui generis. Într‑adevăr, Pseudo‑Pavel scrie că adversarul eshatologic, împins de trufia sa, „se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau se cinstește cu închinare” ( ΒγΔ∀4Δ:γ<≅Η ƒΒℜ Βς<ϑ∀ 8γ(:γ<≅< 2γ∈< × ΦΞ∃∀Φ:∀). Termenii 2γ∈< și ΦΞ∃∀Φ:∀ nu pot avea, în contextul epistolei, decât o valoare pozitivă, desemnând practic limita care nu poate fi depășită fără a cădea sub pedeapsă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
problemă! Despre ce templu vorbește apostolul în pasajul următor: „Pentru că trebuie să vină mai întâi cel răzvrătit și să se arate omul nelegiuirii, fiul pierzării, care se înalță mai presus de tot ceea ce se numește Dumnezeu sau se cinstește cu închinare, așa încât să se așeze el în templul lui Dumnezeu, dându‑se pe sine drept dumnezeu”. Există două soluții care se bucură de o largă recunoaștere. Cuvântul „templu” se referă fie la „ruinele templului ridicat de Solomon”, fie la Biserica lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau se cinstește cu închinare, așa încât să se așeze el în templul lui Dumnezeu, dându‑se pe sine drept dumnezeu” (2Tes. 2,3‑4). La rândul său, fericitul Daniel se referă la același lucru, atunci când spune: „Gura sa spunea enormități și el dădea război sfinților
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, cel care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau se cinstește cu închinare, așa încât să se așeze el în templul lui Dumnezeu, dându‑se pe sine drept dumnezeu” (2Tes. 2,3‑4). Apostolul îl numește pe Anticrist „apostazie”, căci numele acestuia vine din faptele sale: el se luptă să‑i îndepărteze pe toți
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau se cinstește cu închinare, așa încât să se așeze el în templul lui Dumnezeu, dându‑se pe sine drept dumnezeu” (2Tes. 2,3‑4). El numește „lepădare de credință” venirea Anticristului. Căci mulți, înșelați de minunile care se vor face, se vor depărta de la adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doc. nr. 70. 179. Ibidem, vol. XXI, p. 177, doc. nr. 87. 180. DRH. A. Moldova, vol. XIX, pp. 176-177, doc. nr. 146. 181. DRH. A. Moldova, vol. XXII, p. 6, doc. nr. 3. 182. Vezi Gheorghe Cronț, în vol. închinare înalt prea sfințitului Patriarh Miron cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, Tipografia cărților bisericești, București, 1938, p. 835. 183. DRH. A. Moldova, vol. II, doc. nr. 109. 184. Ibidem, vol. II, doc. nr. 68. 185. Ibidem, vol. II
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
31. 388. Condica Mavrocordat, ediție de C. Istrati, vol. III, Iași, 1987, nr. 1278, p. 13. 389.Vezi Acte judiciare din țara Românească, pp. 813-814, doc. nr. 759. 390. Vezi Șt. Gr. Berechet, „Dreptul vechilor noștri ierarhi la judecarea mirenilor”, în închinare înalt prea Sfințitului Patriarh Miron cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, București, 1938, p. 749. 391. în Călători străini..., vol. VII, p. 54. 392. Vezi Arhid. Prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, Editura
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
integral”. Lirica lui S. celebrează figuri ale satului (Învățătorul, Secerătorul, Ciobănița, Bunica), reface imagini rustice (Tablou de iarnă, La muncă), evocă figuri de justițiari (Trei fârtați), apelează la motive de basm (Din vremea veche, Moartea spătarului) și la motive istorice (Închinare Cetății Hotinului, 1907. Fragmente). Peste toate se așterne regretul pentru un „a fost odată”: „Azi dumbrava stă pustie.../ Cântecele-au încetat/ Azi e multă sărăcie/ Și e multă vrajbă-n sat./ - Ce mai vii în traiul nostru, Domnule prea învățat
SAPUNARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289488_a_290817]
-
zile, 7 nopți”, apelând uneori la condeiele unor scriitori precum George Mihail Zamfirescu, Ionel Teodoreanu, alături de cele ale lui Sandu Teleajen, Adrian Pascu, B. Caușanschi, Victor Munteanu, Radu Suțu. Apar poeme de George Lesnea (Somn), Otilia Cazimir (Cavatina), Ștefan Ciubotărașu (Închinare) ș.a. Bogdan Amaru comentează volumul Balade vesele și triste de George Topîrceanu. Un caz interesant este polemica iscată de intervenția lui E. Braun din articolul Criminalitatea în poezie, în jurul imoralității versurilor din placheta Poemul invectivă a lui Geo Bogza, căruia
TOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290234_a_291563]
-
publicarea unor importante colecții de documente sau a scrierilor unor autori debutanți. Scoate, împreună cu Barbu Theodorescu, revista „Floarea soarelui” (1927-1929), al cărei articol-program, cam desuet (căutarea unui „refugiu în atmosfera patriarhală de la țară” și „reclădirea templului pentru cultul frumosului și închinarea adevărului”), atrage îndeobște colaborări modeste, dar unde el va publica articole și studii literare, ca și în „Făt-Frumos”, „Litere”, „Revista germaniștilor români” (e secretar de redacție în 1932-1938), „Convorbiri literare” (director în 1939-1944) ș.a. Devine membru al Societății Scriitorilor Români
TOROUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290231_a_291560]
-
Toiagul), Tudor Arghezi (Prințul, localizată și datată Văcărești, 1919), Al. A. Philippide (Desen murdar), Ion Vinea (Nocturnă, Iarnă, subintitulată Sat rusesc în Basarabia și datată 1917), F. Aderca (Remușcări, Mea culpa..., Stegarii, Ruga de seară a unui revoluționar), Tudor Vianu (Închinare, Lemn, Pe stânci), Enric Furtună, A. Dominic, Marcel Romanescu, Mihail Celarianu, G. Spina, Virgiliu Moscovici (Virgiliu Monda). Se reproduc sonete din placheta Frontul roșu de A. Steuerman-Rodion, de la a cărui moarte se împliniseră doi ani. Proză semnează Ionel Teodoreanu (câteva
UMANITATEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290336_a_291665]
-
asimilează credinței ortodoxe cu o vizibilă coloratură gândiristă: „Dumnezeu a coborât în România/ Și-n Țara asta și-a făcut ogradă” (Țara veche); Sfântul Gheorghe apare ca un „Făt-Frumos, un voievod al sfintei libertăți”, martir al lui Hristos; în fine, Închinare Sfintei Fecioare Maria se intonează ca un imn dedicat suferinței, jertfei, visului și minunii, smereniei omului care tentează atingerea „Celui ce-n totul este,/ Și-n totul pretutindeni se ascunde”. Poezia religioasă - adunată îndeosebi în volumul Prinos de lumină și
VIZIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290595_a_291924]
-
1896; Grigore C. Conduratu, Michael Beheims „Gedicht über den Woiwoden Wlad II - Drakul”, București, 1903; N. Iorga, Încă ceva despre Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare, CL, 1904, 4; Constantin I. Karadja, Incunabule povestind despre cruzimile lui Vlad Țepeș, în Închinare lui N. Iorga, Cluj, 1931, 202-206; N. P. Smochină, Elemente românești în narațiunile slave asupra lui Vlad Țepeș, Iași, 1939; N. Iorga, Contribuții la legăturile românești cu rușii și ungurii. I. Ceva nou despre „Povestea rusească a isprăvilor lui Vlad
POVESTIRE DESPRE DRACULA VOIEVOD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288993_a_290322]
-
din Paris), P. cuprinde multe pagini de poezie, proză scurtă, memorialistică, texte critice și prezentări ale revistelor literare din exil. În primul număr apar două poezii de V. Voiculescu (facsimile după manuscris) - Doamne și Călătorie spre locul inimii, și două Închinări de Ioan Cușa - Ușile, Sunt Paul. Ulterior, contribuțiile literare ocupă cea mai mare parte, dacă nu tot spațiul, ca în numărul 7/1967. Sunt publicate scrieri ale lui V. Voiculescu (versuri inedite - Clopotul, Amputatul, 8-9/1968), Ioan Cușa (poezii), Paul
PRODROMOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289031_a_290360]
-
Bizanțul) amorsează o simbolistică obscură doar în aparență, în realitate efectul fiind obținut prin forțare lexicală sau supraîncărcare culturală. Debușeul și finalitatea poemelor se dovedesc a fi adesea doar elemente de recuzită din zona emoționalului patriotic, tranzacționat uneori fără preliminarii: „Închinare acestui nufăr de aur:/ România,/ țară pe care istoria/ o întinde cu amândouă mâinile/ stelelor celor mai pure!” Oricum, rămâne ca un caz oarecum atipic în poezia perioadei faptul că moneda folosită aici pentru cooptarea lirică a patrioticului este modernismul
MUTASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288335_a_289664]
-
opere divine, nemuritoare”. În același context, maestrul sublinia legătura dintre muzică și poezie (Gând desprins). Publicația își propune să întrunească „toate talentele de muzică și poezie, toată priceperea cărturărească a celor ce pot ajuta mai departe înfăptuirilor de artă românească” (Închinare), dorește, așadar, să cultive valorile artistice și literare indiferent de orientare, tradiționalistă sau modernistă, și să promoveze critica estetică. Semnează versuri Tudor Arghezi, G. Bacovia, Mateiu I. Caragiale, Emonoil Bucuța, Octavian Goga, V. Voiculescu, Ion Vinea, Zaharia Stancu, Teodor Scarlat
MUZICA SI POEZIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288342_a_289671]