967 matches
-
contemplație metafizică. Ion N. Oprea aduce în sprijinul afirmațiilor sale opinii critice ale cunoscuților G. Călinescu, Tudor Vianu, Vladimir Străinu, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Eugen Simion, Perpessicius, Mircea Tomuș, C.D. Zeletin ș.a. Cel din urmă volum - publicat postum - intitulat „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V. Voiculescu” sunt considerate: operă unică în concepția și structura literaturii noastre, o împlinire magistrală care îl apropie de opera lui Dante „Vita nuova” și de unele „Rime” ale lui Michelangelo. Concluzionând, sunt
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
îi vor ajuta pe invalizi, apoi și pe cei sănătoși, în viața lor de toate zilele; ei vor permite participarea simultană la mai multe reuniuni virtuale și reproducerea - cel puțin din punct de vedere virtual - a unei perosane dispărute sau închipuite. Automobilul ce va rula singur îl va scuti pe utilizator de neplăcerile condusului, cel puțin pe autostrăzi. Avioanele hipersonice vor permite surtarea timpului de zbor la mai puțin de patru ore între Tokyo sau Los Angeles și orice punct al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
îndelung privindu-se în oglinda comodei, avea un păr viguros, roșcat, lung până aproape de brâu, ședea în cămașa de noapte, aceeași cămașă de acum câțiva ani atâta doar că acum i se vedeau picioarele, își răsucea părul într-un coc închipuit, se privea dintr-o parte și alta apoi îl lăsa să cadă la loc pe spate, așa cum era el, roșcat întors la vârfuri ca niște semne de întrebare. Din pat Carmina îi arunca peste marginile cărții câte-o privire, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dacă se gândea era imposibil că n-o revadă cu tălpile goale pe covorul de iută, îmbrăcată în cămașa de noapte din finet, lungă până în podele, pieptănându-și părul lung, roșcat, ridicându-l în palme, răsucindu-l într-un coc închipuit sau apropiindu-se de oglindă și întinzându-și pe nas și pe pomeții obrajilor crema de noapte contra pistruilor, privindu-se îndelung în adâncul ochilor și scoțând la urmă, către propria sa imagine, limba, după care se apropia de pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
întâmplarea era ca o alegorie a stării mele sufletești încărcată de mizerii și suspiciuni, am rămas pe loc să mă limpezesc la propriu și la figurat, și m-am simțit din nou ușoară, gata să iau de la capăt lupta mea închipuită, fără de care nu concep să exist. Era degajată, acum putea să vorbească de Dimitrie în voie, știa că prietena ei Carmina n-o să mai vină s-o viziteze, deci nu mai reprezenta vreun pericol. Carmina o asculta liniștită, nu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Îmi spuse că la Început a trebuit să-și amputeze un singur picior și apoi pe celălalt. Între aceste două operații a trecut un an, destul ca ceilalți pacienți de la Mizerie să aibă timp să-i inventeze o poreclă. Durere Închipuită, declară Else, bătând darabana pe pătură. Testifortanul doar alină. Organism mai tânăr, performanțe mai bune, Else se face mai puternică din nou. Prețul e 9,80 reichsmark pachetul. Lichid, mai ieftin cu o marcă. Dar pastilele pentru femei, mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mea, își disprețuiesc, în anumite momente și din motive diferite, corpul: în cazul Terezei, oroarea față de propriul corp vine dintr-o repulsie provocată de asemănarea cu mama sa, în cazul Annei, disprețul e produs de o sarcină nedorită (reală sau închipuită), o sarcină de care nu se poate scăpa, o sarcină imposibilă, o sarcină în urma unui „viol repetat, nebunesc“, violul din momentul X, al fugii din țară, violul grănicerilor sârbi. Atunci când corpul trădează sufletul, nu poți decât să-l disprețuiești, să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
cu timpul reușise chiar să facă din el o măsură pentru ceilalți. Cînd se întîlnea cu un necunoscut întindea mina subțire dar fermă, "ca o lamă de cuțit", îi plăcea să-și spună, întindea palma cu o umbră mai mult închipuită decît reală de servitute și după ce cuprindea degetele cu o mișcare domoală nu le mai dădea drumul pînă nu-și rostea numele: Bîlbîie. Leonard Bîlbîie. Atunci, de asta era convins, atunci simțea, după cum zvîcneau în palmă buricele degetelor celuilalt, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
vis, nu se spulbera, fulgii dansau, ai fi zis chiar că se zbenguiesc și expresia "natura în sărbătoare" care mi-a venit în minte, m-a făcut să surâd cu ironie. Da, natura poate fi în sărbătoare pentru iubitorii ei închipuiți, care se credeau eterni, sau voiau să uite că sunt muritori, crezând o clipă că se puteau aranja cu ea. Am trecut pe lângă un restaurant a cărui firmă avea în mijloc pictată o pisică. Am citit firma care era scrisă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
dus la el, în blocul Aro, și până să vină medicul, cu ajutorul telefonului a început să dirijeze mari mase de oameni în revoluție. El era un conducător... Ieșea și pe balcon și dând din mâini cânta "Internaționala" în fața unei mulțimi închipuite adunată să-l aclame ca pe Troțki, sau ca pe Malraux, idolul său. Pe urmă revenea la telefon și cu glas măreț continua: "Ana, tu preiei conducerea în sectorul galben. Luca, tu te pregătești să intri în foc venind de la
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
un mic muzeu (fiindcă în hol erau două coloane, iar ferestrele erau ovale, cu picioare tot de coloană, cu perdele albastre) cu mici biblioteci răspândite ici-colo, cu tablouri pe pereți și pereții în calciovecchio, ca în reproduceri nu știu unde văzute sau închipuite... un covor gros în mijlocul holului și unul mai mic în fața unei canapele aurii lângă care stătea ceva cu picior de lemn, care nu știam ce înseamnă, ca o pălărie uriașă în cinci colțuri, ca un cap de pagodă... "Văd că
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
capul de sub pătură și s-a răstit la mine: Ia mai încetează cu smiorcăielile, că nu pot să dorm". Istoria pe care mi-o vârâse în cap lunganul a avut și un alt efect, încă și mai curios. Acel preot închipuit, al cărui păcat l-aș fi purtat, chipurile, în sânge m-a pus într-o relație ciudată cu Dumnezeu. Ca s-o explic, trebuie să mă întorc puțin în urmă. Cam în vremea când descoperisem mormântul lui Dinu, un țârcovnic
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mai putea fi îndreptat, îmi dădea o nesuferită senzație de gol de care nu reușeam să scap. Încercam să mi-o închipui pe Laura bătrână, ofilită, plină de riduri, dar fiecare val care se izbea de țărm îi ștergea ridurile închipuite și fața ei strălucea din nou tânără. Retrăiam noaptea când arseseră bălăriile și când mă culcasem prima oară cu ea. Alt val ștergea și această amintire. După care revedeam masa de piatră pe care era pus, sub cerul înstelat, trupul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
întredeschise spre tot ceea ce poate fi mai altfel în raport cu elementele familiare nouă, românilor. În Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift îl plimbă pe chirurgul englez prin cele mai stranii locuri de pe pământ: Lilliput, Brobdingnag, Ținutul Houyhnhnmilor etc. Între toate aceste regate închipuite, își face loc un imperiu real, cel al Japoniei. Descris succint în Partea a III-a a narațiunii utopice, arhipelagul nipon, atins de Gulliver la capătul unui periplu prin Laputa, Balnibarbi, Luggnagg și Glubbdubdrib, apare în prelungirea atmosferei fantastice din
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
i l-am pus, fără rezerve, lui Hölderlin. Pe malurile Neckar-ului, rătăcitul își traducea obsesiile lirice în întrebări fracturate privitoare la telos-ul stihuitorului, nerealizând însă că vremurile au fost întotdeauna paupere și că poeții înșiși, cu mania grandorii și cu închipuitele rapturi ale muzelor, le accentuează sărăcia. Astfel, cu peste un secol mai devreme, în 1660, John Dryden publica unul dintre cele mai teziste și mai plicticoase poeme din istoria literaturii universale, Astraea redux (titlul face aluzie la steaua care își
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Sfinte făr’ de moarte, miluiește-ne pre noi”. Vinerea Mare. Dimineața am adunat floarea paștelui și călțunași, căci, după amiaza, când terminăm orele, trebuie să mergem, iar, la biserică. Punem florile aduse pentru Iisus Hristos, trecem pe sub masa unde se află închipuitul sicriu al Mântuitorului (pentru că, numai așa El va avea grijă de noi și ne va face mari și sănătoși) și-l auzim pe părintele zicând: “Băieții să rămână pentru spovedit”. Adică noi. Intrăm toți doisprezece în altar. Parcă am fi
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
în acea clipă, ca și în altele, că se simte bine totuși, că îl iubește, oricâte ar fi în capul lui contrare gândului ăstuia, și în fond ieșise din orașul supraaglomerat să se destindă și să se umple de zgomote închipuite, precum ronțăitul de fierăstrău al firelor de iarbă legănate de adiere, și atunci se ridica ușor, îl învăluia cu brațele, îl trăgea la pământ, sărutându-l și respirând ușurată, dă-o naibii de logică! n-o să trăiesc o veșnicie! Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
dagger in the mind”), înșelătoare, zămislită de un creier aflat în plin delir, bântuit de halucinații? Și totuși ea are o formă, ca tot ceea ce este consistent, tangibil: „in form as palpable”. Cât de real îi pare, așadar, acest pumnal închipuit, pe care Macbeth sfârșește prin a-l compara cu un pumnal adevărat, gata oricând să fie tras din teacă! Nu seamănă el întru totul cu crima care se apropie, aidoma unui strigoi, în plină noapte („moves like a ghost”), noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
a rătăcirii - prin spațiul dintre viață și non-viață, dintre materialitate și umbră - în căutarea unei forme, a unui corp. Dacă discursul Tatălui începe prin a fi o simplă și banală conversație despre „cum se dă viață pe scenă unor personaje închipuite”, personajele în cauză - ficțiuni, creații ale imaginației, desigur, dar ferm convinse că sunt „mai vii decât cei care repetă, îmbrăcați în haine obișnuite” - introduc treptat în dialogul cu actorii reali o tulburătoare sugestie a „nereprezentabilului”. Căci pentru aceste personaje-fantomă ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
era Margareta. Era Margareta din înscenarea lui Reinhardt, așa cum am văzut-o la Berlin, cu ochi albaștri, nasul ascuțit, gura cât un bănuț și ovalul prelung la obrajilor. Semne particulare: era gravidă. Îi lipseau totuși cele două coloane laterale din închipuita catedrală, pe care imaginația o construiește gigantică, dacă ne luăm după grosime neobișnuită a stâlpilor retezați. Îi lipsea fondul negru din ultimul plan. Avea însă, în plus, pântecul proeminent un obuz de mare calibru. Omul cu ciocul de aramă făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
afecta” ei bugetul Fondului de pensii al țării, când mulți dintre cei ca ei, ca participanți la războiul din Est și Vest și‐au vărsat sângele pe câmpurile de luptă, pentru zi ua de astăzi? Sfârșind explicația în parte la închipuita luptă a veleitarilor celor două generații - tinerii și bătrânii, o ultimă referire tot la... MAMA. Tot ca o lecție de viață pentru închipuiții reușitei în existența zilnică. Adic ă pentru cei care din colegi se cred profesori. „Jurnalul Iubirii, Durerii
OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
au vărsat sângele pe câmpurile de luptă, pentru zi ua de astăzi? Sfârșind explicația în parte la închipuita luptă a veleitarilor celor două generații - tinerii și bătrânii, o ultimă referire tot la... MAMA. Tot ca o lecție de viață pentru închipuiții reușitei în existența zilnică. Adic ă pentru cei care din colegi se cred profesori. „Jurnalul Iubirii, Durerii și Speranței” este intitulată cartea scrisă de Amalia‐Ioana Popescu, Editura Credo Mateo, București, 2009, cu un cuvânt de deschidere a nimănui altul
OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
că: "Poporul acesta este un popor răzvrătit, niște copii mincinoși, niște copii care nu vor să asculte Legea Domnului, 10. care zic văzătorilor: "Să nu vedeți!" Și proorocilor: "Să nu proorociți adevăruri, ci spuneți-ne lucruri măgulitoare, proorociți-ne lucruri închipuite! 11. Abateți-vă din drum, dați-vă în lături de pe cărare, lăsați-ne în pace cu Sfîntul lui Israel!" 12. De aceea, așa vorbește Sfîntul lui Israel: Fiindcă lepădați cuvîntul acesta, și vă încredeți în silnicie și vicleșuguri, și vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
toane ajung fie (mici) Napoleoni, fie se pierd în incoerența propriilor universuri pline de intersecții. Cezar Ivănescu s-a comportat, însă, mai tot timpul, napoleonian! În jurul lui roia, încă de pe vremea "Luceafărului", adică de la începutul anilor '80, o șleahtă de închipuiți, de troglodiți, de mediocrități, ca un fel de locotenență, care învățase cântatul în strună până la a prinde sunetele cele mai subtile. La Iași, acolo unde s-a mutat don' Cezar după 1990, meteahna a rămas aceeași, doar mediocritățile s-au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
în viziunea lui Christian W. Schenk? Te rog să-mi dai o definiție care să mă facă să le uit pe toate cele o mie precedente... Poezia este un mănunchi divin de cuvinte ce conține atât mireasma tuturor florilor fiinde, închipuite și neînchipuite, seva și esența vieții, nectarul zeilor, polenul tuturor facerilor și prefacerilor, spinii apărării dar și al atacului în bătaia vântului, platoșă și sabie. Lasă, rogu-te, pentru cititorii revistei noastre un vers (sau un poem) pe care li
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]