8,533 matches
-
Ca să mă fac mai bine înțeles: ce se va întîmpla de fapt? Va fi o revoltă populară, o lovitură de stat, o revoluție? Pentru a da un răspuns acestei întrebări trebuie să fiu cinstit în primul rînd cu mine însumi. Înclin să cred că nu va fi nimic din toate acestea, deși afirmația asta n aș spune-o cu voce tare nimănui. N-ar produce decît o agitație și mai mare a spiritelor. Nu va fi o revoluție, pentru că o revoluție
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
o apuce. Așa este, recunoaște, dacă pe ăștia-i avem, pe ăștia trebuie să-i citim, vrea să-i explice căutîndu și locul la masa pătrată din sufragerie, trăgîndu și un scaun cu spătar, împleticindu-și picioarele, atent să nu încline prea tare ceașca, așezîndu-se în sfîrșit. Mi-am zis că dacă tot m-a prins Revoluția în postul ăsta, începe să-i explice, de ce să nu-mi bag nasul prin corespondență, măcar așa, din curiozitate, oricum nu ținea nimeni nici o
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
fizicului, explică. — O fi fost una din alea mai școlite, zice Gulie, nu oricine știe ce e ăla firmament, emisferă sau nebuloasă. Ți-a fost greu să le înveți pe de rost? — Stăteam în cumpănă între Pești și Gemeni, dar înclinam înspre Gemeni, reia Tîrnăcop, mai ales din cauza pornirilor artistice și a privirii vioaie. Puteai să ajungi mare orator, Dendé, scriitor adevărat, actor, sportiv, dar și hoț de buzunare, tîlhar sau dictator. — Terminați-vă odată țigările și dați-mi o mînă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Pune-l la punct pe puțoiu ăsta Bruce. — Treso Întind. Am probleme cu femeile, surîd eu afectat. Da ăsta-i un subiect pe care tresăl discutăm. Barul sp000000000acum sîntem doar tu și cu mine Bruce 000000 00000000000000000000 doar noi 0000000000000000000000000 Înclină afirmativ din cap, Lennox cu rețineri, iar eu, noi, eu... sîntem cu toții aici... sărim În mașină și pornim În viteză spre cîrciuma Jeannie Deans din South Side. Luăm hotărîrea să trecem prin Queens Park și ne minunăm cînd vedem chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
uitat următoarea frază. Se oprește din nou din scris, Își Îndreaptă spatele, Își freacă tâmplele și, Însfârșit Începe Într-un târziu să scrie mai departeă Femeia de serviciu a terminat de făcut curățenia și, În aceeași respectuoasă atitudine, părăsește Încăperea, Înclinându-se, și Închizând cu grijă, ca să nu facă nici cel mai mic zgomot, ușa capitonată cu mușama maron, relicvă a unui proletcultism grijuliu. O tăcere grea, apăsătoare se lasă ca o sumbră prevestire. Prin fereastră, redactorul-șef Dezideriu Îl privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
bun boxer și, când eram tânăr, eram considerat un tip cam libertin, certăreț și violent. Țineam la această reputație după cum țin la aceea pe care am dobândit-o mai de curând, de a fi devenit un individ morocănos, cam singuratic, înclinat spre filosofie și cinism și care privește lumea ca pe un spectacol, fără a aștepta prea mult de la ea. Antonia mă acuză că sunt superficial, dar Georgie mi-a spus odată că am figura omului care râde în fața unui spectacol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Mulțumesc, spuse Honor Klein. Și acum mă puteți ajuta să pun cutiile astea unele peste altele? O să am nevoie de spațiu. Am terminat treaba și mă pregăteam să-mi iau rămas-bun, dar n-am găsit imediat formula potrivită; m-am înclinat cam stângaci, gata să mă retrag și atunci Honor Klein zise: — Ieri m-ați întrebat ce cred despre isprava fratelui meu. Pot să vă întreb, dumneavoastră ce credeți despre asta? Întrebarea m-a luat prin surprindere și am ezitat înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
neputincios. Pentru o clipă și ea păru dornică să mai rămână. Dar, cum nici unul din noi nu găsi calea de a prelungi această scenă, ea s-a întors, iar eu am deschis ușa. Când a trecut pe lângă mine, m-am înclinat. M-am întors în salon. Grădina era goală. Mi-am pus în buzunar volumul de Napier. Am constatat că respir greu. M-am sprijinit de polița căminului și am început să mângâi unul dintre papagali. Praful zgrunțuros îmi rămase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
spus. — Asta nu e casa ta, interveni Georgie, turnând cafea într-o ceașcă. Tocmai asta e problema! Te rog, nu te enerva, spuse Alexander. — Bine, bine, dar pleacă odată, i-am spus. Alexander își lăsă mâinile pe lângă corp și se înclină înaintea mea într-un gest ironic de supunere. Se întoarse spre Georgie și o învălui într-o privire plină de admirație și de regret. Ea îl privi drept în ochi fără să zâmbească, dar cu o sinceritate și o concentrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nemișcată, făcu doar ochii mari. Da, spuse el încet, mă întreb dacă ăsta este capul pe care îl așteptam. Pleacă, am spus, du-te, du-te odată. — Bine, fie, spuse Alexander. Îți mulțumesc, Georgie. Îmi pare rău, Martin. Rămas-bun! Se înclină, către Georgie de data aceasta, și ieși din cameră. Am închis ușa după el. M-am apropiat de Georgie și am plesnit-o peste față cu toată palma. Ea făcu un pas înapoi, cu multă demnitate, și toată fața i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
aiureli. Se înfățișa deschis în fața mea așa cum te înfățișezi în fața unui cuceritor sau a unui judecător; și, pe măsură ce discuția noastră înainta, am început să simt, străbătând prin amețeala mea bolnăvicioasă amestecată cu milă dureroasă, că balanța puterii începe să se încline în favoarea mea. Trecusem cu adevărat pe versantul celălalt al muntelui. Mânat de un sentiment brusc de milă pentru el, am rostit: — Îmi pare rău, Palmer. — Să nu-ți pară rău, răspunse Palmer, ai acționat inteligent, hotărât și foarte prompt. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
a privit grav. — Dacă-i spui Antoniei, vom fi toți niște oameni terminați. În liniștea care a urmat acestor cuvinte mi-am băut ultimul strop de whisky și m-am pregătit să plec. Mânat de un imbold spontan, m-am înclinat politicos în fața lui Palmer. El și-a plecat capul și, pe când ieșeam din cameră, l-am văzut cu privirea ațintită asupra focului și capul tot plecat. Mângâie grilajul căminului cu piciorul gol. Pe când închideam ușa de la intrare l-am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
minunată! rosti Antonia cu vocea ceva mai pițigăiată decât de obicei. Dintre noi patru, ea părea a fi cel mai puțin capabilă să se stăpânească. Sperăm să ne dai binecuvântarea, rosti Alexander pe un ton scăzut și supus și se înclină în fața ei. — Din toată inima! răspunse Antonia. Se poate da o binecuvântare din toată inima? Oricum, aveți binecuvântarea mea. Aș vrea să o sărut pe copila asta. O sărută pe Georgie care o privi lung pe Antonia și o prinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
să mai primesc alte lovituri. Palmer reușise să mă zăpăcească de tot. Dacă și-ar fi propus să ridice în mod deliberat o barieră în calea dorințelor mele, nici că ar fi reușit mai bine; iar asta mă determina să înclin să cred că știa. Însă odată cu aceasta, dar și cu mult mai multă autoritate, îmi apăru imaginea lui Honor făcându-mi semn cu capul: Honor cea învăluită în taină, dar deja pierdută. Am început să desfac ambalajul de pe cutie. Palmer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Wickert purta cămașa descheiată; gulerul alb scos peste sacoul maro. Lăsând la o parte dinții perfecți, semăna cu un comediant al cărui nume nu mi-l aminteam. Unde mai văzusem privirea această blândă și ursuză În același timp, acești umeri Înclinați, această răbdare melancolică? Stați așa, mi-am amintit: Wickert Îmi amintea de americanul care tocmai și-a Încheiat turneul În jurul Germaniei Împreună cu cei doi fii ai lui. Dar cum Îl chema? Keats sau Carlton; ceva de genul ăsta. Când, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ăsta e numele lui. Nu l-am inventat eu. Supărat, mi-a cerut să pun capăt acestui circ. I-am explicat că Ivan Britz e fiul gazdei mele, un adept Înfocat și spartan al nudismului, În timp ce muncitorii de pe șantier erau Înclinați mai degrabă spre discuții despre naționalism, judecând după invectivele lor. În ultimele două luni cele două tabere fuseseră angajate Într-o dispută care, cu cât trecea vara, cu atât părea să se Încingă mai tare. Cât despre Siegfried Vogelsang, acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-o pe scări. Spre mirarea mea, recepționerul Îmi făcu doar cu mâna. Poate Îi era prea cald ca să deschidă cartea de Înregistrări ca să-mi noteze vizita. Apropo de vizita mea... Dacă n-aș fi fost acolo cu adevărat, aș fi Înclinat să cred că am visat totul. Motivul este unul simplu dar jenant: băusem cam mult la Crama Albastră. Și, fiindcă mă durea capul destul de tare, amintirile mele nu erau tocmai demne de Încredere. Dar putea fi vorba și de gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
căpitanul Meyerson face ultimul viraj lin deasupra aeroportului din Tel Aviv. Stau cu fața lipită de hublou. Da, cred că aș putea să dispar, să-mi schimb numele și să nu se mai audă de mine în veci - apoi Meyerson înclină aripa de pe partea mea și, pentru prima oară, îmi ațintesc privirea asupra continentului asiatic, privesc în jos de la înălțimea de șase sute de metri la Țara lui Israel, unde a luat naștere poporul evreu, și mă trezesc sfredelit de amintirea jocurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
a fost, într-adevăr, diagnosticată inițial, în mod eronat, drept paralizia lui Bell de către un medic din Florida. Acum că știu ce știu, premoniția aparent conținută în frazele 18 și 19 mi-ar putea apărea categoric supranaturală dacă n-aș înclina să resping orice explicație de genul ăsta ca fiind inacceptabilă din punct de vedere intelectual. După părerea mea, ar fi mai înțelept să nu dăm nici o explicație acestor două fraze sau, cel mult, să atribuim insolitul lor purei întâmplări. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
singure spre Întuneric, iar doctorul se Întoarse să plece de lângă ea. Dacă aveți nevoie iarăși de mine, sunt la trei compartimente mai Încolo. Mă cheamă John. Doctor John. Ea spuse cu o politețe familiară: — Pe mine Coral Musker. El se Înclină În fața ei scurt și formal, Într-un mod neenglezesc, și plecă. Fata văzuse În ochii lui alte gânduri, căzând ca ploaia. Niciodată până acum nu mai avusese senzația că e uitată atât de brusc. „O fată pe care bărbații o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Îndeaproape, lozinci răsuflate pe care le acceptase pentru că Îi fuseseră de folos În lupta sa: „Religia e prietena omului bogat“. Îi spuse străinului: — Dacă nu ești spion al poliției, atunci cine ești? Ce făceai aici? — Numele meu - și dolofanul se Înclină puțin din mijloc, În timp ce un deget răsucea nasturele de jos al vestei - este... Numele fu lăsat să cadă În Întunericul străveziu de la lumina zăpezii, Înăbușit de huruitul trenului, de zăngănitul conductelor de oțel, de ecourile unui pod. Dunărea alunecă de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lui. Când se apropie de el, putu vedea mai bine ce fel de zîmbet era - vag și sentimental. Părea cu totul nepotrivit. — Scuzați-mă că mă adresez dumneavoastră, spuse ea umilă și puțin speriată de respectul lui țeapăn. El se Înclină și Își puse mâinile Înmănușate În gri la spate. Tânăra zări o gaură la degetul mare al mănușii. — Mă Întrebam... ne Întrebam... dacă n-ați vrea să luați cina cu noi diseară. Zâmbetul omului se șterse de pe chipul său și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
sticlele de vin - să rămână În sus și neclintite. — Maiorul Petkovici, domnule... — Nu contează ce-a spus maiorul Petkovici. — Scuzați-mă, spuse o voce limpede și supărată din spatele lui Ninici. Sigur că da, domnule maior, zâmbi colonelul Hartep și se Înclină, dar sunt sigur că nu există motive să-ți ceri scuze. — Omul acesta este de pază la prizonieri. — Cred că ați capturat o groază. Felicitările mele. — Doi bărbați și o femeie. — În cazul acesta, Îmi imaginez că un lacăt bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În cazul acesta, Îmi imaginez că un lacăt bun, o santinelă, o baionetă, o pușcă și douăzeci de cartușe au rezolvat probema. Maiorul Petkovici Își trecu limba peste buze. — Evident, poliția știe mai bine cum se păzește un prizonier. Mă Înclin În fața cunoașterii ei superioare. Scoate lucrurile din mașină, Îi spuse el lui Ninici, și du-le În camera mea. Apoi Îi conduse pe ofițeri pe după colțul sălii de așteptare și dispărură din vedere. Ninici se holbă după ei până când șoferul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nici unul din subalternii săi nu-i dădeau nici o atenție. El zâmbi Înțelegător și le umplu paharele. Zăpada Începu să cadă iar și, printre troienele purtate de vânt, dr. Czinner Îi văzu pe țăranii din Subotica răzlețindu-se peste linie și Înclinându-și trupurile Întrebătoare spre sala de așteptare. Unul dintre oameni ajunse destul de aproape de fereastră ca să vadă și să examineze fața doctorului. Nu-i separa decât o distanță de câțiva metri, o foaie de sticlă, liniile desenate de gheață și aburul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]