1,615 matches
-
Îl costă un nou leșin. Dar, cel puțin, știa că că e posibil. Mai știa că nemișcarea duce la atrofiere. Deci, chiar dacă doar unu la sută din corp putea fi mișcat, trebuia să fie mișcat În continuare, indiferent de dureri. Încordă din nou degetele mâinii stângi, simțind că principalele dureri erau În zona articulației și a umărului. Locurile bandajate, străpunse de săgeți. Un zgomot de pași urcând scările Îi Întrerupse Încercările. Ușa se deschise. Era Ali beg. - Căpitane! Am vești bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lipi de rană, cu un sfârâit. Fără să vrea, Oană Încercă să se smucească. Durerea Îl cutremură. În sală se răspândi mirosul de carne arsă. Fierul se Îndepărtă, apoi se lipi iarăși de umăr. Partea sensibilă a trupului i se Încordă, iar ascuțimea durerii Îl duse până la leșin. Dar nu leșină. Rămase În starea aceea, vecină cu moartea, simțind o nouă arsură, de data aceasta În partea dreaptă a pieptului. - Oastea Moldovei, se auzi vocea calmă a lui Ogodai. O cifră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
din Asia Îndepărtată, un stil pe care foarte puțini Îl puteau stăpâni, căci el presupunea o relație specială cu universul. Calul murg scutură Încet coama și mări ritmul. Trapul ușor de la Început se transformă În galop. Ogodai dădu pinteni și Încordă arcul. Mâna Îi tremura, dar, cu toate astea, nu putea greși. Dădu drumul săgeții, dar În aceeași clipă murgul lui Amir făcu un salt, ca și cum ar fi sărit peste un obstacol, și mări viteza galopului. Săgeata lui Ogodai se pierdu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Cu o străfulgerare de clipă Înainte ca Ogodai să dea drumul celei de-a treia săgeți, Amir ridică ambele brațe. Brațul drept scoase dintr-o smucire arcul, iar brațul stâng aduse săgeata de după umăr. În prelungirea aceleiași mișcări, arcul se Încordă parcă singur, ochii arcașului se opriră asupra dușmanului, iar săgeata porni, cu un vâjâit scurt. Ogodai rămase o clipă cu arcul Încordat, iar apoi se prăbuși În zăpadă. Săgeata lui Amir făcuse mai mult decât să-l ucidă. Îi luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
copacilor și păscutul. Așa se face că el este primul care înțelege ironia situației sale de acum. Nici în ultimul ceas, pe picior de plecare, nu scapă de munca sa. Soarbe o înghițitură din bidonul cu apă sălcie și se încordează în șa, în timp ce calul i se poticnește, se cabrează, apoi reușește să se îndrepte, provocând o adevărată avalanșă de pietre pe vâlceaua abruptă și uscată. Este după-amiază târziu și căldura a mai slăbit în intensitate. Deasupra capului călărețului, cerul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de sus, îi erau foarte neplăcute. Nu voia să-și imagineze planetele smucindu-se într-un asemenea hal în pântecele bietei femei. Astrologul vedea întotdeauna influența stelelor ca pe ceva eteric, abia simțit. Deodată, se lăsă o liniște suspectă. Își încordă auzul în întunericul care începuse să se lase, ascultând bâzâitul insectelor sau țipetele enervante, aspre, ale papagalilor, care se certau prin copaci. Nimic altceva. Nimic uman. Curând, apăru o servitoare aducând o lampă cu gaz, pe care o puse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
al băuturii, îi arde gâtlejul. — Balraj a murit, zice Ma-Ji, fără altă introducere. L-a dovedit boala. Pentru prima dată, să fi fost, poate, singura dată pe care și-o poate aminti, prima dată în toată viața lui, Pran zâmbește. Încordându-și mușchii feței, și-i simte proaspeți, o senzație deloc familiară. Ma-ji își ridică mâna de parcă ar vrea să-l lovească peste față, apoi o lasă să-i cadă. Cu o mișcare spasmodică se întoarce bursc și iese. După plecarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
animalului. În cele din urmă, animalele se pun în mișcare în șir indian, legănându-se în iarba înaltă până la coapse. Atmosfera de intrigă, secrete cumplite și calcule nesigure, plonjează peste cenușiul elefanților, ca un câmp static, o aură tensionantă, degete încordate pe trăgaci gata să tragă, o chimie ciudată a creierului, virtualității paranoide, care pe animale le fac nervoase și temătoare. Îngrijitorii își împing călcâiele în dosul urechilor mari și sensibile ale elefanților, murmurându-le acestora să pășească încrezător, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
binecuvântată asupra celor de pe pământ? Viața și moartea avansează mână în mână Teama dispare, totul este doar bucurie și voioșie.“ Cealaltă femeie europeană pare să nu știe cuvintele. Sprâncenele ei desenate cu creionul în sus, arcuite până la jumătatea frunții, sunt încordate de concentrare. Totuși, mormăie ceva cu buzele ei rujate și, ca și cum ar vrea să le arate că vrea cu tot dinandinsul să ia și ea parte, se leagănă ușurel pe muzică. Bobby are impresia c-a mai văzut-o undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Macfarlane privește prin aparatul de fotografiat, trupul lui cocoșat, de om bătrân, pare un mai degrabă un vehicol mare, cărunt, care transportă un ochi. O singură linie de forță, trasă prin lentila aparatului, ca o sârmă. Întotdeauna, chipul îi este încordat când îl ridică. Odată, o fată s-a apucat să-l tachineze. A început să se atingă intenționat, să pozeze. El s-a depărtat de obiectiv și s-a holbat la ea. Era consternat, incapabil să gândească. În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Macfarlane i se lasă timp cât să-și strângă niște haine, apoi este condusă spre un camion care aștepta afară. Trei deținuți indieni se află deja pe banca din spate, privind tăcuți la mulțimea adunată să urmărească acțiunea. Atmosfera este încordată și căpitanul englez își desface cureaua, pentru a putea să apuce mai repede revolverul. În timp ce polițaii indieni îi împing pe curioșii aflați în fața casei, căpitanul o ajută pe doamna Macfarlane să urce în camion. Îi duce sacoșa și o conduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Sau că, fiind comuniști au scăpat. Motilal Nehru a ținut o cuvântare. O femeie a fost călcată de un vehicul militar. Guvernatorul a părăsit orașul. Englezii vor folosi avioane mici. Fanaticii hinduși îi atacă pe musulmani în suburbii. Oamenii sunt încordați, tensionați. Când iese din casă, Bobby simte atmosfera de ostilitate. Este ciudată, abia perceptibilă, dar cei care de obicei îl salută, acum îi evită privirea. Presimțirile sumbre se amplifică după-amiază, când îi vede pe comuniștii care au aruncat cu pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Noble nu pare conștient că băiatul îl poate auzi cum își expune trăirile interioare atât de marcate de senzualitate. Noaptea, se plimbă pe terenurile de sport, fumează țigări de contrabandă și se înfășoară în tăcerea acelei vacanțe. Chopham Hall este încordat, în așteptare. În prima zi a trimestrului, explodează de viață. Când se ivesc zorii, Briggs își croiește drum tușind spre veranda din față. Este o oră de liniște, după care se declanșează un zgomot amenințător la distanță. Ca o cavalerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lemn ale noii sălii de judecată. O linie de telegraf merge de-a lungul drumului principal care se întinde afară din oraș spre nord. Pe lângă ea, o echipă de drumari urmărește cum este mutată artileria de-a lungul lui, catârii încordându-se în hamuri, iar roțile antetrenului aruncă un nor de praf roșiatic. Cămila sa îi aruncă o privire lipsită de bunăvoință și mergând pe lângă ea este atent să se ferească de picioarele ei. Împreună se târâsc pe pantele line făcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
acceptat imediat, fiindcă mi se părea mai convenabil decât să servesc cafele. Am lucrat ca manechin vreo opt luni. De la casa de modă aveam o îmbrăcăminte superbă pe gratis, mi se făceau fotografii, eram plătită binișor, dar atmo sfera era încordată din pricina geloziilor și a riva lităților de care aveam parte acolo. — Trebuie să te fi simțit destul de singură, mi-am dat cu părerea. — Ba nicidecum, mă contrazise vioaie Ioana. Cam în acea vreme l-am reîntâlnit pe Nicolae Duca, un
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
jos tava și perna. Nu pot să mă mișc. Ai face mai bine să înfrunți asta, zice patroana. Este o lume a bărbaților. Fetele se oferă să mă ajute să-mi scot hainele. Mă simt ciudat și corpul îmi e încordat. — Viitorul tău depinde de performanța ta. Vocea patroanei e plată, lipsită de emoție. Trebuie să-l faci pe bărbat să te considere magică, altfel nu te va mai chema. — Da, răspund eu cu voce slabă. — Atunci încetează să te mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
păreau surprinși de soare în ascunziș; trupul ei îngenunchiat în iarbă lucea ca marmora iar linia pură a tricepșilor umflați urca spre pîntecul subțire și sînii viguroși de pădureancă. Gîngurind, copilul se lipise de ei cu capul dat pe spate; încordați, umerii femeii scînteiau în lumină; de pretutindeni, din frunze și din apă, izvora parcă o vrajă. Cu încîntare, nimfa născocea copilului porecle: Ni-cu Voi-ni cu, ru-pe bu-ri-cu!... Am țipat ca un nerod; rușinată, fata se acoperi și-și
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
capăt fapta de milostenie, cuvintele rostite de el cu glas tare răsunau pe toate ulițele și turnau untdelemn cald În urechile rănite ale oamenilor. Duioșia vorbelor Îi vindecase pe toți de muțenie, tulburarea li se risipise din suflete și lumea, Încordându-se din toate ale firii ei, se opinti și ajunse iarăși cum fusese Înainte, fără să-și găsească, nici de data asta, sfârșitul. Un vuiet străbătu văzduhul Încremenit, toate Începură să miște, iar cerul se desfăcu În lumină și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
acea șaretă Îl chema Canafas și că, chiar dacă fusese lăsat cu bărbăția neatinsă de cuțitașul jugănarului, animalul se arăta de o blândețe fără seamăn și uneori chiar le zâmbea cu bunătate celor pe care Îi Îndrăgea. Zgârciul imensei praștii se Încorda cu ajutorul unui mecanism format din câteva roți dințate, un lanț de motocicletă și o manivelă, iar Încărcătura - pietroaie de trei sau chiar patru chile - era azvârlită cu nemaivăzută iuțeală când schimbătorul de viteze al unui camion eroic, numit cândva „Tataie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
căci se simțea șovăitor și Încurcat. Băgă mâna În sân, apucă, pe pipăite, cu grijă, șerpișorul de cap, trase nițeluș de el - mica vietate se Împotrivea - și-l azvârli În țărâna ca un mălai a drumului de pământ. Târâtoarea Își Încordă amarnic trupul subțire, cu zgomot și iuțeală de pleasnă de bici, scoase, cu furie, limbuța neagră și despicată, apoi se repezi cu nemaivăzută agerime În buruienile șanțului. În praf rămase o dâră tremurată. „Săru’ mâna, părinte!” se pomeni Enin dând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să despartă cum trebuie În silabe, iar versurile lui șchiopătau. N-a zis nimic, dar am văzut că se supărase. Când ne iubeam, gemea adânc, niciodată ascuțit, iar atunci când se pierdea pe sine, aproape că nu mai respira și se Încorda Îngrozitor, toate moliciunile ei feminine căpătau pentru câteva momente tărie și asprime de piatră neșlefuită. De la un timp Încolo ne Încercau pe amândoi dureri, dar nu renunțam: ne oblojeam cu pomezi, sufeream puțin În timpul primelor mișcări, apoi durerea Începea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pisicile cu care Își Împărțea odaia și se opri În fața oglinzii. Își admiră În semiîntuneric profilul ce i se părea mai misterios decât oricând. Își Încruntă fruntea. Din ochi izbuti să scoată câteva fulgere ce desemnau clar asprime și hotărâre. Încordă bicepșii și pectoralii. Îi veni În minte, fără să vrea, că-l lăsase nevasta nu cu multă vreme În urmă. Rânji și, după ce-și examină dinții, manifestând ceva preocupare, clămpăni și scrâșni de câteva ori foarte fioros și ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
tăcut și se prosternă la podea. — Spune-i lui Matabei să vină imediat aici, ordonă Mitsuhide. Toți cei din apartamentele samurailor dormeau, dar, de vreme ce câțiva vasali ai lui Mitsuhide plecaseră în seara trecută spre Kameyama, cei rămași pe loc erau încordați, neștiind când putea să plece și stăpânul lor, Mitsuhide. În seara aceea, toți se culcaseră cu hainele de drum pregătite lângă pernă. — M-ați chemat, stăpâne? Yomoda Matabei apăruse cu repeziciune. Era un tânăr robust, care atrăsese atenția lui Mitsuhide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
solicitudine, cam de zece ani încoace. Nu, nu mă duc în grădină. Azi a fost foarte cald, nu-i așa? — Da, soarele ne-a pârjolit groaznic. — Caii din grajd sunt sănătoși cu toții? Par să fie cam moleșiți. Nobunaga ridică ochii, încordându-și privirea spre luceafărul de seară, poate gândindu-se, dintr-o dată, la îndepărtatele provincii din apus. Ranmaru îi privi țintă profilul. Venise și Nobutada, care stătea lângă cei doi, dar, în privirea lui Ranmaru, se citea că uitase de existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sau purtător de sandale. — Priviți, se luminează de ziuă. — În curând se vor arăta zorii. Ajunseseră în zona dintre Nyoigadake și lanțul muntos. care delimita marginea răsăriteană a orașului Kyoto. Tivul masivului de nori scânteia roșu viu. Dacă oamenii își încordau vederea, puteau desluși orașul Kyoto, abia vizibil în penumbra dinaintea zorilor. În spatele lor, însă, spre Oinosaka sau hotarul provinciei cu câmpii înverzite, Tamba, stelele licăreau atât de strălucitoare și limpezi, încât le-ai fi putut număra. Un cadavru! — Mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]