1,250 matches
-
nu numai asta. Absolut tot ce ți-am spun În avion. Fiecare amănunt. Despre slujba și familia mea, despre Connor... tot. Ai reținut absolut tot. Și nu Înțeleg deloc cum ai reușit. Ce anume nu-nțelegi ? a zis Jack ușor Încruntat. — Nu Înțeleg de ce cineva ca tine ar fi interesat de viața mea tembelă, insignifiantă și plicticoasă, am spus eu, din ce În ce mai jenată. Jack m-a privit un moment În tăcere. — Emma, viața ta nu e deloc tembelă și plicticoasă. — Ei, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ar face plăcere să te vedem, spune mama, uitându-se În meniu cu ochelarii de citit la ochi. Așa, eu aș vrea un ceai... sau asta ce-i ? Un frappelatte ? — Eu vreau o cafea normală, spune tata, citind rapid meniul Încruntat. Au și așa ceva ? — Dacă n-au, Îți iei și tu un cappuccino și-i dai spuma la o parte cu lingurița, spune mama. Sau un expresso și-i rogi să ți-l Îndoaie cu niște apă fierbinte. Nu-mi vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
de Încântare pe față. Pe la ce oră ? Nu ! Cum poate să fie chiar În halul ăsta ? Doamne, ce nenorocit. — Stați ! Nici nu știu când, sar În picioare mânioasă. Stați o clipă ! A mea a fost ideea ! — Poftim ? Paul mă privește Încruntat. — Ideea cu reclama din Bowling Monthly. A fost ideea mea. Nu-i așa, Nick ? Îl privesc drept În ochi. Poate că am discutat-o Împreună, da, spune el, fără să aibă curajul de a mă privi În ochi. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cu c, și-atunci mai trebuie să suport și pronunția Lavrici... Și tu n-ai chiar nimic străin, nimic-nimic? Eu, de exemplu, zic că-s puțin turcoaică... Lasă, nu contează, a decis pe un ton repezit și s-a întors încruntată în carte. În casă, undeva s-a deschis o ușă: era cam ora când se retrage Anton de la scrisorile lui la culcare. Manevra păcălește pe oricine nu-l cunoaște: musai Tony se scoală după trei-cinci minute din așternutul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
pereche de sandale lila. — Sandale lila? — Mmm? ridic ochii cu inocență. Da, îmi trebuie. Știi și tu, o pereche de sandale ieftine și drăguțe care să se asorteze la mai multe haine... — Am înțeles, spune Suze și se oprește, ușor încruntată. Bex... nu mi‑ai zis săptămâna trecută de niște sandale lila? Foarte scumpe, de la LK Bennett? — Da? Simt că‑ncep să mă înroșesc un pic. Nu... nu‑mi amintesc. Poate. Oricum... — Bex, îmi aruncă Suze o privire brusc suspicioasă. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
neregulată, și Emma se uită scurt la mine. Știu că Barry, producătorul, îi urlă probabil în cască să facă ceva, să umple spațiul. — Mult noroc, Enid! zice ea voioasă. Becky, în legătură cu subiectul planurilor pentru pensionare... — Stai... stai puțin, zic, ușor încruntată. Enid, nu există nici un motiv financiar evident, care să te împiedice să te pensionezi. Însă... haide să vorbim un pic despre cel mai important motiv dintre toate. Tu vrei să ieși la pensie? — Păi... Vocea lui Enid tremură ușor. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ce bine, sunt leșinată de foame! Eu vreau... bacon și avocado. — Și eu ton și porumb, zice Zelda. Becky, tu ce vrei? — Pastramă și pâine de secară, zic într‑o doară. Fără maioneză. Nu cred că au așa ceva, spune Zelda, încruntată. Au șuncă cu salată verde... — Atunci un covrig, cremă de brânză și lox. Și un sifon. — Adica apă minerală, da? zice Zelda. — Ce e ăla lox? întreabă Emma, nedumerită, iar eu mă fac că n‑o aud. Nu sunt prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
nevoie, zice fata pe un ton plăcut. Ei, nu vă mai țin atunci. Călătorie plăcută! — Mulțumesc! spun, exact în clipa în care nimeresc începutul filmului. Sunt sigură că o să fie plăcută. Interlocutoarea mea închide și mă duc la canapea, vag încruntată. Dar agenta de turism n‑ar fi trebuit oare să știe cât costă camera? Nu asta‑i meseria ei? Mă așez și iau o gură de ceai, așteptând să înceapă filmul. Dacă stau să mă gândesc, a fost un telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
se putea întâmpla oricui. Aștept până facem o sută‑două de metri, doar ca să fiu sigură, și mă aplec din nou spre șofer. — Scuzați‑mă, îi spun, m‑am răzgândit. Putem merge în SoHo? Șoferul se întoarce și mă privește încruntat. — Vreți în SoHo? zice. Nu mai vreți la Guggenheim? — Ăă... o să mă duc mai târziu. — Mai târziu? zice șoferul. Nu poți să fușerești Guggenheimul. E un muzeu foarte deosebit. Picasso. Kandinsky. Nu puteți să le ratați. — N‑o să le ratez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
un costum destul de antipatic și are în mână un pahar de plastic cu cafea. Of, Doamne, nu pare să aibă în el nici un gram de prietenie, nici cât negru sub unghie. Îmi doresc brusc să nu fi venit. — Așa, zice încruntat. Nu am toată ziua la dispoziție. Care din dumneavoastră e Rebecca Bloomwood? O spune de parcă ne întreabă care din noi e criminala. — Ăă... eu sunt, zic nervoasă. — Și dânsa cine e? — Suze e... — Aliata ei, zice Suze sigură pe ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
scoțând o broșură intitulată „Serviciul de shopping personalizat“. „Pentru persoane ocupate care au nevoie de ajutor și nu‑și pot permite să facă greșeli.“ Se oprește și îmi încleștez mai bine mâna pe stilou. Am făcut unele greșeli, spune, ușor încruntat. Vreau să‑mi îndrept greșelile și să nu le mai repet niciodată. Vreau să ascult sfatul cuiva care mă cunoaște. — Dar de ce ați venit la Barney’s? zic cu glas tremurător. Nu am încredere decât în sfaturile unei singure persoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
curvele de la Crucea de Piatră, unde rămăsese singurul din clasă care nu a pus piciorul. Sau poate singurul care avusese curajul să o mărturisească. Evita să-și zărească În imensa oglindă cu ramă aurită fața roșie, posacă, privind În jur, Încruntată. Singurul costum de ieșit În lume era plin de păr de la pisica roșcată, greoaie, cu burta umflată de pui pe care Încerca să o mângâie, stângaci, până când, nervoasă, ca orice femelă În starea ei, Îl scuipa sau Îi vâra, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Nici nu aș avea cum! Dar simt că e de datoria mea să te avertizez că este un gest pe care Îl vei regreta... Nu Îi place s-o vadă nervoasă la volan, de aceea Încearcă să-i descrețească fruntea Încruntată. Ghemuit În scaun, recită: — Așadar, vrei acum să pleci acasă, În țara ta? Mergi cu bine! De-ai ști tu Însă cât ai să mai suferi/ ’Nainte de-a sosi la tine-n țară/ Ai sta cu mine - aici, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
birou, sub ochii bulbucați de groază ai pisețului. ― Stai jos și scrie! ― Scriu, Înălțimea Voastră! Slujbașul își muie pana în cerneală cu o mână atât de tremurătoare, încât semănă mai multe pete pe birou de la călimară la hârtie, sub ochii încruntați ai generalului. Sosi nacealnicul filiform, urmat de stolnacealnici, și toți priveau spre glavnoie komandir îndoiți, în poziție de așteptare și plini de respect. Kutuzov tăcea. În sfârșit, nacealnicul îndrăzni să-l întrebe: ― Ce ați dori să vă scriem, Înălțimea Voastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
trecuse, iar consulatul încă nu primise nici măcar sumele pentru luna februarie. Indispus, contele îl expedie pe Julien. Banii! Întârzierea banilor era o problemă cu mult mare decât întâlnirea ratată. Era o problemă foarte gravă. O problemă de prestigiu. Consulul privi încruntat armoariile Franței, apoi le întoarse spatele. Știa că Napoleon își aduna armate peste armate. Știa că își mutase curtea la Dresda și că acolo etala un lux exorbitant. Se ambiționa să pună în umbră cealaltă curte, curtea de la Erfurt, pozând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
prințului, Dante Negro rămânea uneori până în zori. Dacă apărea omul de legătură, Manuc se retrăgea în camera alăturată. Harabalele cu mărfuri veneau și plecau întruna. Prin ușa întredeschisă, pictorul îl vedea semnând actele primite, citind și scriind scrisori atent, ușor încruntat. Cămașa îi aluneca. Scotea la iveală umărul rotund, cu pielea deosebit de albă în contrast cu șuvițele negre de păr. Un umăr bărbătesc. Dar și o candoare aproape feciorelnică. Când ploua, rămâneau în odaie și servitorul le umplea cupele cu Amarul de Tupliash
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o Rusoaică! - Nu Rusoaică - bolșevică, bolșevicule!, râde jandarmul. - Ai căutat-o bine? Nu era Ucraineancă de-a ta, hoholule? - Pentru mine nu există nici Ruși, nici Ucraineni... - Ce spui tu, străine!? Ofițerul izbucnește În râs. Grabenko se uită la el, Încruntat, furios și În același timp, umil. - Nu te jura, te cred, te cred!, continuă tata. Pentru cizmele cu care ți-ai Încălțat capul, oamenii se Împart, curat, În bolșevici și antibolșevici - cale de mijloc nu există! - Vezi c-ai Învățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
E una și aceeași maimuță care ne-a fugărit în bazar. — Priviți, chicoti Sampath din postul său superior de observație, o bandă întreagă. — Maimuța mă urmărește, scânci Pinky, unde mă duc eu vine și ea. Se întoarse și-și privi încruntată fratele. Tu de ce te bucuri așa tare să le vezi? Cum să nu se bucure? Un cârd întreg de fețe interesate, negre și cu margini argintii, îl priveau drăgăstos dintre frunzele unui copac învecinat. — Nu ți-am zis, Pinky, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
care chicotea, depășit de comicul situației. Nu știa că trebuia să fie atent? Poliția n-avea de gând să supere familia unuia dintre cele mai respectate personaje ale orașului. În Shahkot, ne onorăm și ne respectăm ermiții, îi spuse. Încă încruntată, Pinky fu dusă înapoi în curtea familiei Chawla cu jeep-ul secției, însoțită de superintendent și de alți câțiva polițiști. Se bucura că-l mușcase pe băiatul de la Hungry Hop. Toți polițiștii se urcară pe scară să primească binecuvântarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Avea de gând să o privească și apoi, având și mai multe argumente care să-i susțină punctul de vedere, putea, pe drept cuvânt, să o refuze. Purta o cămașă albă și pantaloni albi și, cu o privire încă ușor încruntată intră în cameră. Și... Vai, dar vai, cine se poate pune cu soarta? Ce fată! Ce fată văzu, așezată timid între o mămică și un tătic urâți, când trecu de draperia care atârna la ușa încăperii! Depășea orice așteptare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
audă. A trebuit să te mint. Altfel copiii n-ar fi putut să vină cu mine azi, nu-i așa? Cu toate că sunt tatăl lor, mi-ai fi interzis să-i iau. Preț de câteva clipe, cei doi s-au uitat încruntați unul la celălalt, peste masă. Apoi Sofia a scos un sunet aspirat printre dinți, ca să demonstreze redundanța spuselor lui Luca. Femeia și-a îndreptat spatele, pe toată înălțimea sa de un metru și cincizeci și cinci de centimetri. Pieptul amplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ca să-și iasă din minți, s-a gândit Fiona mânioasă. Dar, în exterior, a zâmbit încurajator. —Sunt sigură că totul o să fie în regulă. Pun pariu că-și odihnește capul mahmur pe canapeaua cuiva. David s-a uitat la ea încruntat. Aș vrea să-ți împărtășesc optimismul, dar Jake n-are decât șaisprezece ani și, conform statisticilor, intră în categoria cu cel mai ridicat risc să fie atacat pe stradă. Oamenii își fac, în general, griji pentru fiicele lor, dar băieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
poate decât să-i afecteze pe copiii tăi. Alison era pe punctul să iasă din casă și să plece, dar, dintr-odată, a simțit că ușa îi este împinsă peste picior. S-a întors și-a văzut-o pe Sofia încruntată, chinuindu-se s-o tragă înapoi, în casă. Femeia a reușit s-o recupereze, a închis ușa, după care s-a întors către Alison. Ochii îi scoteau fulgere de mânie. Să nu mai sugerezi niciodată că nu știu ce e mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
pătate de ulei ars, și cu căciula rusească, din blană de pisică, înfundată peste urechi. Fața lui prelungă și osoasă, de cocoș și drac împielițat, se făcuse de ger și mai stacojie decât era de felul ei. Era vânăt și încruntat, cum ea îl știa când n-ar mai fi avut mult până să-și iasă din fire și s-o repeadă, așa încât se pomeni nehotărâtă pentru câteva clipe, să-i spună sau să nu-i spună, după care își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
picturi, miniaturi, un sipețel de aur cizelat, Încrustat cu nestemate. Nimeni n-avea dreptul s-o copieze, dar se afla așezată tot timpul pe o masă joasă din lemn de cedru, În sălița interioară În care lucra bibliotecarul. Acolo, sub Încruntata supraveghere a acestuia, câțiva privilegiați veneau s-o consulte. Până atunci, nu erau cunoscute decât câteva catrene alcătuite de Khayyam În vremea nesăbuitei sale tinereți; de acum, multe altele fură Învățate, citate, repetate, unele cu grave denaturări. Lumea a asistat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]