9,411 matches
-
New York, Milano sau Madrid, el era adulat și asaltat de mii și mii de oameni. - O, domnule Luca, zbierau mii de femei. Cât de genial sunteți! Lăsați-ne să vă sugem pula! Cât de bine scrieți! - Așa e, așa e, încuviința Luca, trecând mai departe, ce pula mea. Normal că scriu bine. Ați citit Syllogismes de l’amertume? - Da, da!!! - Și? - Vrem să-ți sugem pula!!!! urlau oamenii din zeci de mii de piepturi. Lucru care se și-ntâmpla, pentru că aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să cred. Mie îmi vorbise. - Poftim? - Dinulescu parcă ai zis că te numești, nu? insistă ea plină de o bunăvoință nefirească, ce îl uimi până și pe Euripide. Ba chiar și Maro tresări, total surprins. Luca Dinulescu, nu? - Exact, am încuviințat eu mirat. - Dumneata ce crezi despre textul acesta? Am privit-o chiar în ochi. Să mint nu prea îmi stătea în fire. Dacă mă enervam, deveneam de obicei violent. Ce să fac atunci? Am zărit din nou geanta cea neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și simplu mergea“. La colțul străzii stătea un birjar într-o sanie înaltă, ca o cupă, la care era înhămat un cal uriaș acoperit cu o pătură albă. I-am propus să facem o plimbare cu sania, și Zinocika a încuviințat ca un copil, cu ochii strălucitori și țuguindu-și gurița. Birjarul era așezat în profil, sprijinit de partea din față a saniei, curbată ca un semn de întrebare. Când ne-am apropiat, a ieșit din nemișcare și, după ce ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
crime, măcar așa cum ați făcut-o aici, auzind înjurătura?! De ce? De ce? Oare nu pentru că toate aceste grozăvii nu contravin deloc învățăturii creștine? De ce dumneavoastră, un fidel al creștinismului, ați găsit în sine nerușinarea de a ne zâmbi și de a încuviința din capul dumneavoastră cel venerabil când, într-o zi, trecând prin curtea liceului, ați văzut cum nouă, copiilor dumneavoastră, zilnic ni se dau lecții cum să folosim arma, cum să ne ucidem frații?! De ce ați zâmbit atunci atât de protector
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
să ne așezăm și umplând păhăruțele roșii, în timp ce tropăia de zor pe tabla cu care era acoperită podeaua balconului. Ca să spun drept, nu știam că vă întâlniți cu Vadim. Și doar suntem prieteni. Vă rog mult să serviți. După ce Sonia încuviință din cap, Iag se așeză pe marginea unui scaun, proptindu-și sticla de genunchi și ținând-o de gât ca un violonist care se odihnește. Sonia lipise paharul roșu de fața ei îmbujorată și, cu ochii plecați, zâmbea încurajator de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
jos pe mileu. — Nici pomeneală, spuse ea râzând, cu buzele încă umede. De unde ați scos-o? Pur și simplu, a doua zi dimineața i-am trimis lui Vadim un bilețel și niște flori. Asta-i tot. — Flori? întrebă Iag. — Aha, încuviință Sonia. — Lui? întrebă Iag, întinzând degetul mare în direcția mea. — Lui? îl îngână Sonia, privind drept în ochii mei. Privirea ei pătrunzătoare pe fața zâmbitoare (era privirea cu care de obicei copiii sunt speriați în glumă) mă avertiza: iubirea m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
spun eu? Desigur, sunt niște tâlhari. Dar de ce credeți asta? Îi știți cumva? Ce știți voi despre ei? Dar, permiteți, Sofia Petrovna, o întrerupse Iag, această Nastiuh, ăăă Nellyă nu știa nici numele, nici adresele noastre. — Adevărat că nu știa, încuviință Sonia. În schimb știa că pe unul dintre voi, pe cel care purta un veston de student, îl cheamă Vadim, iar pe celălalt, în costum obișnuit, îl cheamă Iag. Mai mult decât atât, iarna trecută, când slujea la Mur, v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
masa, privi speriată spre bufet, după care se plecă rapid spre Hirghe, spunându-i că și-a terminat tura și că așteaptă jos. Cu mâinile sprijinite de masă și strâmbându-se ca de o rană mortală la șira spinării, Hirghe încuviință cu aceeași silă lenevoasă. 3 După un sfert de oră, noi toți, Nelly, Zander, Mik și eu - eram adunați într-o cameră bine încălzită și cu mobilă în stil vechi în așteptarea lui Hirghe care plecase după cocaină (pe drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
se va stîrni sfada lor teologică despre Elohim, despre pedeapsă, căință, sensul vieții, renunțare, despre trup și suflet, cu trimiteri scolastice și citate În ebraică, greacă, coptă și latină. „Sufletul este alfa și omega“, zise Petru. „E bine tot ce Încuviințează Dumnezeu.“ „Fapta nu este bună sau rea În sine“, adăugă Simon. „Morala este statornicită de oameni, iar nu de Dumnezeu.“ „Fapta de milostenie este zălogul veșniciei“, zise Petru. „Minunea este o mărturie pentru cei Încă neîncrezători.“ „Dumnezeul vostru ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
oare, cum să zic eu, are și putere fizică?“ adăugă Simon. „Cum să nu“, zise Petru fără șovăire. „Cel care i-a lecuit pe leproși, cel care a...“ „...prefăcut apa În vin, și cîte altele“, Îl Întrerupse Simon. „Așa e“, Încuviință Petru. „Menirea Lui este să facă minuni și...“ „Și eu care credeam că e tîmplăria“, zise Simon. „Și milostenia“, adăugă Petru. PÎnă la urmă, zădărît de căpoșenia lui Petru, care-i tot pomenea de minunile Lui, Simon zise: „Și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
aici a fost cel mai bun prieten al cuiva. Acum nu ne mai au decît pe noi, Daniel. Crezi că vei putea să păstrezi secretul ăsta? Privirea mea s-a pierdut În imensitatea acelui loc, În lumina lui fermecată. Am Încuviințat, iar tata mi-a zîmbit. — Și știi care-i partea cea mai bună? m-a Întrebat. Am tăgăduit În tăcere. — Există obiceiul ca, atunci cînd cineva vizitează pentru prima oară locul ăsta, trebuie să aleagă o carte, pe oricare ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
acela bun, iar pentru vlăstar un lapte bătut, că are de crescut. Ah, și aduceți cîteva feliuțe de șuncă, dar să nu fie ca acelea de mai Înainte, da, că pentru cauciuc există casa Pirelli, a răcnit librarul. Ospătarul a Încuviințat și a plecat, tîrÎndu-și picioarele și sufletul. Ce v-am spus eu, a comentat librarul. Cum să se găsească de lucru? Dacă În țara asta oamenii nu se pensionează nici după ce mor... Uitați-vă la Cid. Într-adevăr, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
În pofida fațadei lui de comic de bîlci și a vorbăriei prelungi, Barceló putea adulmeca o pradă bună așa cum lupul adulmecă sîngele. — Să vedem, a zis Barceló, prefăcîndu-se dezinteresat. Ce-mi aduceți domniile voastre? Am aruncat o privire spre tata. El a Încuviințat. Fără alt preambul, i-am Întins cartea lui Barceló. Librarul a luat-o cu o mînă expertă. Degetele lui de pianist a explorarat grabnic textura, consistența și starea. Exhibîndu-și zîmbetul florentin, Barceló a localizat pagina de ediție și a inspectat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
care mi s-a părut a fi un Înger sculptat În cețuri. La ecoul pașilor mei, Barceló și-a Întors privirea și mi-a făcut semn să mă apropii. — Daniel, nu-i așa? a Întrebat librarul. Ai adus cartea? Am Încuviințat În dublu exemplar și am acceptat scaunul pe care Barceló mi-l oferea lîngă el și misterioasa lui Însoțitoare. Vreme de cîteva minute, librarul s-a mărginit să zîmbească placid, străin de prezența mea. În scurt timp, mi-am pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pentru dumneavoastră, am spus cu solicitudine, căindu-mă numaidecît pentru cutezanța mea, Încredințat fiind că, pentru Clara, compania mea nu putea reprezenta decît un deranj, dacă nu chiar o glumă. — Mulțumesc, Daniel, replică ea. Aș fi Încîntată. — CÎnd veți dori. Încuviință Încetișor, căutîndu-mă cu zîmbetul ei. — Din nefericire, nu mai am acel exemplar din Casa roșie, Îmi zise ea. Monsieur Roquefort a refuzat să se despartă de el. Aș putea Încerca să-ți povestesc subiectul, Însă ar fi ca și cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
În sufragerie, etalînd aceeași față de Înfrîngere și de jind. — Începusem să cred că te-ai rătăcit, zise el. A sunat Tomás Aguilar. Spune că v-ați dat Întîlnire. Ai uitat? — Barceló, care se răsucește ca o jaluzea, am spus eu, Încuviințînd. Nu mai știam cum să mă descotorosesc de el. — E un om de treabă, Însă un pic nesuferit. Ți-o fi foame. Merceditas ne-a lăsat niște supă din aia pe care a făcut-o pentru mama ei. Fata asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
În seara asta ai un aer meditativ, spuse tata, căutînd să facă conversație. — O fi umezeala, care dilată creierul. Așa zice Barceló. — O mai fi și altceva. Te preocupă ceva, Daniel? — Nu. Mă gîndeam doar. — La ce? — La război. Tata Încuviință cu un gest sumbru și Își sorbi supa În tăcere. Era un om rezervat și, cu toate că trăia În trecut, aproape niciodată nu Îl pomenea. Eu crescusem cu convingerea că acea lentă procesiune a perioadei postbelice, o lume a muțeniei, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
aceea nu mai erau văzuți? Tata goli ligura de supă fără a se tulbura și mă privi pe Îndelete, zîmbetul scurt alunecîndu-i pe buze. Cine ți-a zis asta? Barceló? — Nu. Tomás Aguilar, care uneori spune povești la colegiu. Tata Încuviință Încetișor. — În vreme de război se petrec lucruri foarte greu de explicat, Daniel. De multe ori, nici eu nu știu ce Înseamnă ele cu adevărat. Uneori e mai bine să lăsăm lucrurile așa cum sînt. Suspină și Își sorbi supa fără nici un chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cadoul ei și mă sărută pe amîndoi obrajii. Dacă nu vă place, se poate schimba, zise. Am rămas singur cu tata, contemplînd vesela cea bună, argintăria și lumînările ce se topeau În tăcere. — Îmi pare rău, Daniel, zise tata. Am Încuviințat În tăcere, ridicînd din umeri. — N-ai de gînd să-ți deschizi cadoul? Întrebă. Singurul meu răspuns fu ușa pe care am trîntit-o cînd am ieșit. Am coborît scările furios, simțind cum din ochi Îmi năvăleau lacrimi de mînie atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și respirînd pe gură cu bulbuci. Frigul și vîntul Îmi cuprinseră hainele umede, mușcîndu-mă. Tăietura de pe față mă ardea. — Vă simțiți bine? Întrebă un glas din umbră. Era cerșetorul pe care refuzasem să-l ajut, cu cîteva clipe Înainte. Am Încuviințat, evitîndu-i privirea, rușinat. Am Început să umblu. — Așteptați puțin, măcar pînă se mai potolește ploaia, sugeră cerșetorul. Mă luă de braț și mă conduse pînă Într-un ungher de sub arcade unde avea o boccea și o geantă cu haine vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
eu am să-mi recuperez slujba, reputația și onoarea pierdută. — Cu ce vă Îndeletniceați dumneavoastră? — Serviciul de inteligență. Spionaj de Înalt nivel, spuse Fermín Romero de Torres. Vă voi spune doar că eu eram omul lui Maciá la Havana. Am Încuviințat. Încă un nebun. Noaptea barceloneză Îi colecta cu toptanul. Și pe idioții ca mine, la fel. — Auziți, tăietura aia arată rău de tot. Ați fost altoit cum nu se poate mai bine, nu-i așa? Am dus degetele la gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
plan secret de sechestrare a doñei Carmen Polo a lui Franco, cînd am băgat de seamă că ploua mai puțin și că furtuna părea să se Îndepărteze spre nord. — S-a făcut tîrziu, am murmurat, ridicîndu-mă. Fermín Romero de Torres Încuviință cu oarecare tristețe și mă ajută să mă ridic, gesticulînd ca și cum mi-ar fi scuturat praful de pe hainele ude. — Atunci, rămîne pe altă dată, spuse, resemnat. Pe mine mă pierde gura. Încep să vorbesc și... auziți, despre chestia cu sechestrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
plecat, a spus el. Părea foarte Îngrijorată. A lăsat mesaj s-o suni, la orice oră. — N-am de gînd s-o mai văd pe Clara sau să mai vorbesc cu ea, am zis eu. Tata s-a mărginit să Încuviințeze În tăcere. M-am lăsat să cad Într-unul din scaunele din sufragerie. Privirea Îmi căzu În pămînt. — Îmi spui pe unde ai fost? — Am umblat. — Am tras o spaimă de moarte. Nu era mînie În glasul lui, nici măcar reproș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Cel puțin deschide-ți cadoul Înainte să mergi să te culci, a zis tata. Mi-a arătat pachetul Învelit În celofan pe care Îl depusese cu o seară În urmă pe masa din sufragerie. Am șovăit o clipă. Tata a Încuviințat. Am luat pachetul și l-am cîntărit. I l-am Întins tatei fără să-l deschid. Cel mai bine ar fi să-l returnezi. Nu merit nici un dar. — Darurile se fac pentru plăcerea celui care dăruiește, nu pentru meritele celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
inspector pe nume Fumero, cu care, se pare, avea un lung palmares de conflicte. — Fumero? am Întrebat eu, amintindu-mi că așa se numea soldatul care-l ucisese pe tatăl Clarei Barceló În castelul Montjuïc, la Începutul războiului. Omulețul a Încuviințat, palid și Îngrozit. Se vedea că era Înfometat, murdar și puțea a luni Întregi de viață În stradă. Sărmanul nici nu avea idee Încotro Îl duceam, și am remarcat În privirea lui o anumită teamă și o neliniște crescîndă, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]