1,401 matches
-
moale și gustă o firimitură de tort. În acest timp noi continuam să mâncăm cu cea mai mare grijă, evitând cel mai neînsemnat zgomot. Cinteza, cât un pumnișor roz de copil, fremăta fără astâmpăr, sărea din loc în loc, zbura, venea îndărăt, ciripea și, făcând toate astea după plac, în cea mai desăvârșită libertate, simțea din plin bucuria vieții. Această bucurie ne-o transmitea și nouă și iată-mă întrebînd-o distih: Cinteză, ia ciripește: Mihaela mă iubește? ― Cirip! făcu pasărea ca la
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
grabă, ci a... emoției care mă copleșise. Doamne, ce surpriză pe Mihaela când m-o vedea. Și cum va sări în sus de bucurie, auzind că-i propun să ne căsătorim... Am ciocănit discret, cu răsuflarea tăiată. Ușa se desfăcu îndărăt, iar în deschizătură se ivi capul iubitei mele. ― Bună ziua, draga mea... N-am îndrăznit să-i spun Aimée din capul locului. Ea s-a tras brusc înapoi, slobozind un țipăt. Ce însemna asta? Se speriase de mine? ― Ce cauți aici
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
zis, n-am avut tăria a-o împiedic. După ce isprăvi cu dichisul am întrebat-o: ― Acum pot să plec? ― Cum vrei! Aș mai fi rămas (o, cum aș fi rămas!), dar mă angajasem să plec și nu mai puteam da îndărăt. Mi-am luat pălăria. ― Adio! Ea îmi prinse o mână și strîngînd-o încetișor, șopti angajant: ― Nu, la revedere! M-am uitat lung în ochii ei. În expresia lor era ceva care aducea cu implorarea. Nu-mi venea să cred... Dumnezeule
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
în altă parte. Nu cumva țineam să mă angajez cât mai puternic în hotărârea de a divorța, dând sfoară printre oamenii grupului în care trăiam despre acest lucru, de teamă că dacă l-aș ascunde s-ar putea să dau îndărăt fără inconvenientul rușinei? Foarte posibil! Pe la ora cinci (supunîndu-mă unui gînd) m-am dus întins la Filantropia să stau de vorbă cu domnul Nenișor, rivalul meu. Nu l-am găsit: părăsise spitalul (ca și Mihaela) în cursul dimineții; nu era
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
numai de ea. Aș fi vrut să plâng, dar de unde lacrimi? O stâncă și tot ar fi fost zguduită de clipa revederii. Eu ― nu. Rămâneam inert," gol de simțiri, absent. Și doar Mihaela jucase rolul principal în viața mea. Aveam îndărăt anii noștri de bucurii și suferințe care ne legaseră cu lanțuri mai tari decât oțelul. O iubisem mult, îi deschisesem larg porțile sufletului, ființa mea era casa ei. Și acum își curmase brusc zilele. De ce nu mă durea neființa Mihaelei
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
întîmplările, pipăind resortul fiecărei fapte, oricât de neînsemnată ar fi fost. Nu, nu este nimic de făcut! Acesta-i adevărul! Sentința, implacabilă ca un destin, rămâne în picioare. Și, odată cu ea, toate punțile care mă leagă de viață se trag îndărăt, ca înainte de plecarea unei nave spre necunoscut. Nici o ispită lumească nu mă mai ademenește să înfrunt verdictul, nici o dorință, nici un țel, nici o ambiție. Nimic. Totul în mine e orânduit pentru moarte și această orânduire se dovedește atât de trainic sudată
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
doua zi după furia neputincioasă, adică vineri 4 noiembrie, i l-am expediat lui Grigore Cartianu, în speranța că l va publica în Adevărul. Numai că zeii spectacolului au decis altfel: după alte două zile m-am trezit cu mesajul îndărăt: nu’ș’ce failure în delivery! Na belea. Se vede că locul adecvat micii mele interpelări rămâne aici, printre noi și ai noștri, la nișă. Adevărul e că niciodată în aceste două decenii de festivaluri de teatru sau film, de
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
capul, afară-i răcoare și senin de lună - poate mi-o mai trece. Te sărut de multe, multe ori, dragă pasăre voioasă, te rog să-mi ierți dispoziția cam deranjată în care-ți scriu și să-mi trimeți o guriță îndărăt pe aripele vântului. Dac-ar ajunge azi desigur că mi-ar trece durerea. Al tău, Emin 177 [VERONICA MICLE] 28 februar 1882 Iubită femeie, Din toate scrisorile tale aproape respiră nemulțumirea, în toate observ, pe de-o parte, imputări de
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
mângâiat, să mă crezi că mai nu am avut timpul să simt nici golul ce l-a lăsat în urma lui și nici urmările neapărate a acelei dureroase pierderi. Acuma însă, cu cât vremea trece, cu cât mă întorc cu gândul îndărăt, și văzîndu-mă zilnic atât de singură, în prada gândurilor, mă cuprinde o jale, dar o jale care e cu atâta mai periculoasă cu cât e mai ascunsă și mai uniformă, astfeli că o simt cum, încet, încet, mă doboară. Mă
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
acasă e foarte ușor a spune: "Cocoana nu-i acasă", și nu-i nici o suparare. El mi-a promis că mă va susține în Cameră. Zoe îți mulțumește de mii // de ori, era și ea dezesperată, căci eu am primit îndărăt un plic trimis mie de Roșiu și acuma nu-mi puteam închipui ce să va fi întîmplat cu suplica Zoi[i]. Eu, scumpul meu, mă mut cel mai târziu la 1 noiembrie, când voi avea atâta bucluc și necaz că
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
încă în ajunul unei călătorii, lucru de altminteri subliniat de toată lumea. Știam că prezența mea va fi remarcată și comentată în chip favorabil. Atunci, înțelegeți, nici chiar ninsoarea ce cădea în ziua aceea nu m-a putut face să dau îndărăt. Cum? Ajung și acolo, nu vă temeți, ba chiar, într-un fel, tocmai despre asta vorbesc. Dar îngăduiți-mi mai întâi să vă arăt cum portăreasa mea, care se ruinase tot cumpărând la crucifixe din lemn de stejar ferecat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
fereastră. Julius era acolo. Încă nu se obișnuise să stea În tranșeea aceea și dușmanul-prieten Îl descoperise Îndată. La fel ca data trecută. Trebui s-o șteargă ca din pușcă, făcu o săritură Înapoi și Într-o parte, se dădu Îndărăt cîțiva pași și acum n-avea altă ieșire decît să se Întoarcă și să-l salute. — N-am oră azi. — Cum așa? Atunci de ce-ai venit? Explicația era foarte lungă și În afară de asta Julius făcea tot felul de planuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se simte paralizat de timiditatea aceea de neînvins care-l cuprinse deodată, nimeni nu-l văzuse că i se pare Îngrozitoare, plîngînd, țipînd mi-a murit copilul!, nimeni nu-l văzuse cînd s-a retras făcînd o săritură Înapoi, trăgîndu-se Îndărăt, ascunzîndu-se ca să asculte după ușă... Luați din marmelada asta, doamnă Nilda; marmeladă englezească... luați, doamnă... Domnișorul Julius trebuie să se Întoarcă dintr-o clipă Într-alta, a ieșit numai să facă o plimbare cu bicicleta Înainte de micul dejun, așa a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
bună!” și-a spus căruțașul. “Dar de plecat, trebuie să plec, orice ar fi”. După ce străbătuse o bucată bună de drum (era, de-acum, lângă pădure) a auzit un urlet prelung și înfiorător. “Lupii! Să mă întorc!” A luat drumul îndărăt, având mereu în urechi acel urlet rău prevestitor. Îl mai auzea chiar și când ajunsese în dreptul porților lui. Când a dat să le deschidă, ce să vadă, în casă - lumină ca la zaiafet, cu toate că trecuse demult de miezul nopții. “Măi
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Ce mai faceți?” “Foarte bine, domnule, nu mai pot dă bine! (Urmează un acces de tuse profundă, cavernoasă și plină de zgomot) to’mai am fost ieri la Sfatu’ Popular” și mi a zis că nu-mi poate da buletinu’ îndărăt, că n-a primit dispoziție de la regiune. Așa că, în or’ce minuțel, plutonieru’ Costandache poate să mă ia de guler că n-am nici un act, că-s bagabond... “N-o să te ia, fii pe pace. Dispoziția de la regiune am adus
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
film de groază. Livingul vechi e gol, iar totul e acoperit de un strat de praf cenușiu și pânze de păianjen. Salonul e făcut praștie. Sunt semne de infestare, de mamifere mult mai mari decât șoarecii. Karin Doi își trage îndărăt de obraji cu palmele. Nu mai face așa. Arăți ca un hoț de bancă d-ăla cu ciorapi de nailon pe față. Dar ea nu-l aude. Rătăcește pur și simplu dintr-o cameră în alta, în transă, arătând spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
micile ei toane. Ca toată lumea, nu? Dar nu voia decât să fie iubită. —Ca toată lumea, nu? repetă Karin. Voi două chiar semănați mult. Și ea se cam culca cu cine se nimerea. Ea se răsuci agresiv spre el. El sări îndărăt, în bătaie de joc. Hei, stai cuminte. Te-am încercat doar. Frate, ești chiar mai ușor de stârnit decât ea. Ea îl lovi în piept cu dosul palmei. El se mulțumi să râdă cu râsul ăla al lui trist. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Karin o întreabă: —Ții minte că i-ai făcut lui Mark unghiile de la picioare când era încă la traumatologie? —„Degerătură“, își amintește Bonnie. —„Degerătură“, încuviințează Karin. Fă-mi și mie. Lucrează împreună, ca niște tehniciene. Bonnie se dă un pas îndărăt, ca să-și admire opera. —Mortal, spune ea, ceea ce probabil că e de bine. Înarmată și periculoasă. Poți să mănânci bărbații cum mănâncă broaștele muște. N-o să știe ce l-a lovit. Mortal, îți spun eu. Karin stă nemișcată și plânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lor pe câmpul ăsta izolat e un spectacol modest, o nimica toată în comparație cu apogeurile din rezervațiile mai mari. Strigătele se adună și răsună în ecou, o singură despicătură, un cor afon care se întinde pe kilometri întregi în toate direcțiile, îndărăt până în Pleistocen. Sylvie ar trebui să vadă asta, se gândește el. Cel mai natural gând din lume. Sylvie și Jess. Nu Jess, ci Jessie, la opt sau nouă ani, când un oraș al păsărilor ar fi uluit-o. Oare se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
se zidească aici opt forturi la o îndepărtare unul de altul de câte 60 de stadii, din care se vedeau încă ruine pe timpul lui Herodot (IV, 124). Darius, văzând că nu poate da de Sciți, se pregătea să se întoarcă îndărăt, când primi de la Sciți o stranie solie. Un trimis scit remise regelui o pasăre, un chițcan, o broască și cinci săgeți, cu ordinul de a le lăsa fără ai da nici o explicație. Mândrul rege al Persiei tâlcui această solie după
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
ei nu se deosebesc în nimic de Dacii reprezentați pe toate tablourile columnei. Din vechime anume Geții sunt arătați cu toții drept călăreți ca și Sciții, semănând cu ei până și în modul de luptă, care ar fi de a arunca îndărăt, prefăcându-se că fug de inamic, săgeți înveninate după obiceiul Sarmaților.Afară de arc, ei mai aveau ca arme lancea, numită în limba tracă tofitpcda, măciuci și săbii numite oxaXfirjși purtau la brâu ca și Dacii, încă de pe când locuiau în
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
citește încă pe malul serbesc inscripția pusă de Traian în anul 100 d. Hr. în care spune că « desfundând stâncile au deschis o cale». Traian pune să transpoarte atât din Moesia, cu ajutorul drumului arătat, singurul care făcea cu putință urcarea îndărăt a șuvoiului Dunării, cât și din Pa-nonia, câtimi mari de proviziuni la Viminacium, din care face baza operațiunilor sale, cu atât mai mult că în susul și în josul acestui oraș întărit se ridicau o sumă de turnuri de privighere, construite de
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
transformase în talazuri și gîlgîituri, și în drumul dintre necropolă și catedrală gonea o spumă albă, urmată de vălurele și valuri puternice, cu pescăruși care se scufundau și țipau deasupra. Rîse cît putu de tare, urmărind potopul cu ochii minții, îndărăt, în mersul lui de la rîul de unde pornise, la rîul care își lățea albia spre mare. Obrazul îi fu atins de ceva care se mișca în vînt, o rămurică neagră cu muguri ascuțiți rozalii și verzi-cenușii. Culorile lucrurilor păreau să devină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Sărindar, ocărât mai întâi de câțiva vizitii ce urcau, în șir, spre Capșa, apoi de cei de pe partea opusă, aflați în drum către Dâmbovița, și care traseră unul după altul de hamuri ca să nu se ciocnească între ei. Se uită îndărăt. Polițaiul îl onoră în aceeași clipă cu bastonul ridicat amenințător și-apoi îl lăsă în plata Domnului, luând-o spre clădirea Prefecturii, aflată la câteva minute distanță. — Era s-o pățești. Conu Costache n-o să te uite, nu uită nimic
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
în tren, că românii din Regat cer Pass. Numai la turci și la ruși se mai cere. Când i-a venit rândul, i-a întins vameșului tot felul de Papiere, și vameșul n-a fost mulțumit, i le tot dădea îndărăt. Chiar înaintea lui un călător străin a fost întors din drum, așa că l-a apucat frica. Noroc cu livretul militar, cu ăsta a scăpat, vameșul s-a declarat satisfăcut și i-a dat drumul. A scăpat ca prin urechile acului
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]