3,818 matches
-
ca și brocartul vișiniu al sofalei din centrul vitrinei pe care ședea Doamna. Era așezată spre privitor În semiprofil, iar În faldurile rochiei se reflecta lumina purpurie a lămpii. Ținea picioarele Încrucișate, iar În mîini avea o Împletitură. Andrelele erau Înfășurate În Împletitură. Văpaia părului lung Îi cădea pe umerii dezgoliți, pînă la rotunjimea sînilor, descoperiți pe jumătate. O altă Doamnă, din vitrina alăturată, ținea În mîini o carte, aidoma unei mironosițe citind Biblia. De sub pletelei-i care-i Învăluia chipul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pașii și calea, cîntînd laolaltă Întru Slava Domnului. În frunte Îl purtau pe Ioan, cuviosul păstor; cu mîinile Împreunate a rugă Își șoptea o rugăciune simplă, atît de dragă Domnului; apoi urma Malhus cel cu lunga-i barbă cînepie, Îl Înfășuraseră și pe el cu straie țesute În fir de aur, iar imediat venea legănat ca-ntr-o luntre, pe umerii vînoși ai purtătorilor săi, el, Dionisie. Oare și ăsta fusese tot vis? Și atunci văzu capetele rase chilug ale tinerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
stătea un domn În jur de patruzeci de ani, cu niște ochi mari, negri, și cu pleoapele oblonite de oboseală. Pe cap avea o pălărie cu boruri tari, cam roase. Ținea hățurile lejer Într-o mînă, ca un căruțaș destoinic, Înfășurînd ambele curele În palma sa mare, Într-o mănușă de piele de căprioară. Cu cealaltă mînă strîngea biciul, nou-nouț, de gospodar, din trestie de bambus, cu ornamente de aramă În vîrf, din fîșii subțiri de piele care, după ciucurele roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se mai puteau șterge, nume, desene, formule. Și tabla era la fel, mai mult neagră decît verde-Închis (cum fusese cîndva), roasă și ea, căci liniile, care altădată trasau pătrățele, abia se mai zăreau, și asta numai pe margini. Catedra era Înfășurată Într-o hîrtie ordinară, albastră, fixată cu pioneze de tăblie. Ferestrele Înalte aveau zăbrele, ca În mănăstirile din romane. Ăsta era gimnaziul de fete! Deci nici urmă de chiotele de entuziasm În care se treziseră În zorii zilei, Înainte de răsăritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
trăiseră o dezamăgire nebănuită, definitivă, după zile lungi de bucurie și Încîntare și după acea dimineață, cînd avuseseră impresia că inima le va ieși din piept de atîta emoție. În sfîrșit, venise ziua! Stăteau așa sub coviltirul cu marginile ridicate, Înfășurate Într-o cergă călduroasă, prefăcîndu-se că moțăie, căci erau tare abătute. VÎntul fremăta printre crengile stejarilor. Deschideau din cînd În cînd ochii, pe furiș una față de alta, și se uitau În sus, peste umărul tatălui, la bolta de frunze pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
locuitorii răzeși la care lucrau sau vindeau produsele muncii lor: linguri de lemn, căușe, coveți, alte obiecte, inclusiv bidinele care erau confecționate pe loc, în curtea omului, la focul care topea catranul (smoala), în care, se punea păr de porc înfășurat cu o cârpă pe un băț. Dobreana Toponimul Dobreana este specificat în documentul de danie dat de domnitorii șării Moldovei, Ilie și Ștefan, lui Mihail Oțel, în 1438, în legătură cu stabilirea hotarelor acelei moșii întinse în care erau s-au au
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
care le presupunea a fi favoritele mele. N-am schimbat un singur cuvînt toată după-amiaza. CÎnd s-a lăsat seara, tata s-a retras În camera lui, a Îmbrăcat cel mai bun costum și s-a Întors cu un pachet Înfășurat În celofan pe care l-a așezat pe măsuța din sufragerie. Cadoul meu. A luat loc la masă, a băut un pahar cu vin alb și s-a pus pe așteptat. Invitația spunea că cina era la ora opt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
proaspăt de portocale natural, pâine prăjită și o cafea adevărată cu lapte. Fie să se afle în ceruri cine te-a inventat, murmură cu pioșenie către pâinea prăjită când ospătarul veni să-i pună farfuria în față, cu pâinea prăjită înfășurată într-un șervet ca să nu se răcească, conform vechilor uzanțe. Ceru un ziar, știrile de pe prima pagină erau toate internaționale, nimic de interes local, în afara unei declarații a ministrului afacerilor externe comunicând că guvernul se pregătea să consulte diverse organisme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
faptele din viața tatălui său, pe care un fiu bun poate considera convenabil să și le amintească, ar trebui cu siguranță să-l ducă la timpul potrivit până la rangurile cele mai înalte ale Bisericii. Parcă îi și văd picioarele musculoase înfășurate în ghetrele episcopale. A fost o operă îndrăzneață, poate chiar nobilă, întrucât este probabil că legenda general acceptată contribuise în bună măsură la sporirea reputației lui Strickland. Într-adevăr, sunt mulți oameni care au fost atrași spre arta lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-le Îngrețoșat. O adiere de vânt mătură văzduhul, aducând cu sine o duhoare cumplită de putrefacție. - Trebuie să urcăm la bord, hotărî priorul după o clipă de șovăială. La prora, de la gura ancorei, atârna o scară de frânghie. Dante Își Înfășură gura și nasul cu vălul beretei, iar apoi se ridică pe rămășițele vârfului retezat, iar de acolo Începu să urce anevoie de-a lungul bordului. La jumătatea urcușului se uită Îndărăt, Îndemnându-l pe bargello, care continua să se zgâiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ca drapelul să cadă moale la loc, apucă să zărească imaginea unui craniu, peste două oase În cruce. La mijlocul punții era un tambuchi care dădea spre cală. Poate că Încărcătura navei avea să Îi dezvăluie misterul. Apucând o cange, o Înfășură iute Într-o cârpă gudronată care zăcea pe jos. Din câteva mișcări de amnar, aprinse torța improvizată, iar apoi se aplecă În gol, făcând lumină. Nu văzu echipamente, vergi sau vele de schimb, nici vreun fel de produse alimentare, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
purtau Însemnele ofițerilor din marină: comandamentul probabil, și comito, secundul său, care comanda vâslașii. Al treilea era Înveșmântat În niște straie somptuoase, care parcă fluturau În jurul său asemenea unor aripi Întinse. Straie de o croială neobișnuită, ca și marele turban Înfășurat În jurul capului. Barba era și ea lungă și moale, după uzul oriental. Pe chipuri, semnele unei bătrâneți avansate. - Cu toții... cu toții morți, continua să spună bargello, năucit. - Taci, șuieră Dante enervat. Lasă-mă să ascult. - Ce să asculți? - Ce spun morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
privească, Înspre care dintre cele două părți ale mortului, care parcă se priveau În oglindă. Trupul purta veșminte de bună calitate, observă el. Largi și ușoare, drapându-se În jurul corpului neînsuflețit cu maiestuozitatea unei togi romane; fruntea era În parte Înfășurată cu un văl Împletit. Se simțea ceva neobișnuit În croiala lor, ceea ce explica ideea șefului gărzilor că omul s-ar fi Îmbrăcat după moda turcească. În realitate, erau niște straie potrivite mai curând pentru călătorie decât pentru perindările prin oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mână. Negustor de postavuri. Vine din Nord să vândă stofe din Scoția. Tot În tăcere, Dante arătă spre alții doi, care ședeau de partea cealaltă a mesei, pe colț, aplecați asupra unei partide de zaruri. Unul, cu o burtă mare, Înfășurată Într-o vestă Întinsă ca pielea unei tobe, scutura paharul alene, ca și când nu prea ar fi avut chef să Își Încerce norocul. Celălalt, un bărbat cu trăsături Întunecate asemenea veșmintelor pe care le purta, Înspăimântător de slab, observa distrat mișcările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
e mort... nu-i așa? Dante Încuviință din cap. Bonifaciu strângea artiști ca să Înfrumusețeze Roma pentru Centesimus. Și prietenul său Giotto se pregătea de plecare. - Dar acela? susură Îndreptându-și arătătorul spre un bărbat masiv care, În ciuda căldurii infernale, stătea Înfășurat Într-o mantie de lână albă. Fața acestuia, marcată de un nas acvilin, era Însemnată de o cicatrice prelungă, care cobora de la o sprânceană până la obraz. O lovitură care numai printr-un miracol nu Îl ucisese. - Jacques Monerre, francez, șuieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-l la o mumie fragilă. Dar nu alterase liniile generale ale corpului. Poate că veșmintele sale, care păreau să fi fost alcătuite dintr-o vestă de piele, contopindu-se cu pielea trupului, Îi păstraseră forma. Și capul era intact, Încă Înfășurat În rămășițele unei fâșii de stofă. Dante scrută chipul acela, care acum părea de sticlă neagră. Rigo di Cola, unul din cei doi negustori de postavuri care trăseseră la hanul Îngerului. Până la urmă, diavolul chiar Își făcuse apariția În inelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fața și vino cu mine, Îi porunci. Se Îndreptă spre ușă. Femeia Îl urmă, Învingându-și o ultimă șovăire. Acum, din expresia ei dispăruse frica inițială, căreia agitația unui animal prins În capcană Îi luase locul. Cu mâinile tremurătoare, Își Înfășură pe cap vălul ce Îl purta peste umeri, iar apoi Îi Întinse pe neașteptate mâna, căutându-și călăuza. Dante ieși În stradă cu precauție, pentru a se asigura că nu era nimeni În stare să Îi recunoască. Afară, orașul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a acelei făpturi se stârnise. Incapabil să reacționeze, Dante se pomenea dezbinat Între două dorințe, aidoma monstrului care Își Întindea brațele spre el. Apoi, cu un efort de voință, apucă vălul de organza care zăcea abandonat În culcuș și Îl Înfășură cu delicatețe În jurul acelui trup fildeșiu, Înfrângându-și dorința de a-l Îmbrățișa și de a-l poseda. Acum, când nuditatea Îi fusese Înlăturată, caracterul său dublu dispăruse și el, iar Amara redevenise femeie, prin aceeași magie prin care, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
plăcut, ia zi? - Pleacă! murmură Dante cu silă. - N-ai vrea o femeie adevărată, ca s-o uiți pe cealaltă? Nasul scurt și drept, puternic la rădăcină, și buzele subțiri Îi accentuau Înfățișarea felină. Purta o tunică ușoară care Îi Înfășura trupul uscățiv, cu șolduri Înguste și umeri largi, ca ale unui adolescent. Continua să se țină lângă perete, cu trupul arcuit, cu sânul ridicat, deasupra căruia țesătura hainei stătea ușor Întinsă. - Nu mă atinge, repetă ea cu mâna Întinsă, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În piață și, de acolo, reîncepuse să țintească spre turn. Un nor de săgeți aprinse se abătu peste pietre, ricoșând Într-o ploaie de scântei. Câteva proiectile pătrunseseră prin ferestruici, iar altele se Înfipseseră În căpriori. Benzile de pânză rășinoasă Înfășurate pe vârfuri fumegau În văzduh. Un țipăt de durere, urmat de umbra unui trup În cădere, arătă printre strigătele de bucurie ale trăgătorilor că cel puțin una din săgeți Își atinsese ținta. Ici și acolo, pe acoperiș, poetul văzu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îi dea vestea. Își aruncă o ocheadă rapidă spre mort, ferindu-și de Îndată privirea, ca și când s-ar fi temut să nu se molipsească de la acea priveliște. În spatele său, câțiva călugări se Înghesuiau În dreptul ușii, Întinzându-și gâturile ca să vadă. - Înfășurați trupul Într-o pânză și duceți-l jos, ordonă Dante. Cu un semn din cap, abatele Îi confirmă cererea. Călugării păreau nerăbdători să scape de prezența stingheritoare a cadavrului și dispărură iute cu trupul. Poetul ridică În spate lada cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
primarul. Muncitorul stă drept și vorbește clar. Judecătorul bea smântână. Ai crede că scena a fost repetată și gândită în detaliu. Micul breton plânge și îi curg mucii, își zgâlțâie umerii întorcând capul în toate părțile, fără încetare. Matziev se înfășoară în fumul trabucului său. Judecătorul îi spune primarului: — Sunteți martor la mărturisire. Primarul nu e martor, e uluit de ce se întâmplă. Își dă seama că muncitorului nu-i pasă de judecător. Își dă seama că Mierck își dă seama. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
place, de ce să nu mă mai uit la ea?, e nebună!, merge spre ușă, dar nu poate să rămână singur și se întoarce spre ea, e roșie în obraji, parcă o bătuse cineva, i-ar răsfira pletele, i le-ar înfășura pe gât și pe țâțe, îi zice apăsat: te omor dacă pleci de aici!, vedem și cu teatrul, rămâi la mine, aici, apoi mai calm, venind spre pat: vino să te adorm, să fiu sigur că nu pleci. Și râde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
odată... și Tina se încordează deodată în brațele lui, o simte ca pe o iapă cabrată, cum a fost cu femeia aia, cu Anita, de care ziceai?, îl topește cu mâinile ei frumoase, prelungi, se urcă deasupra lui și îl înfășoară în părul blond, care e cortină peste el, bărbatul nu se poate abține și îi mângâie iar coapsele înguste, dar mereu închide ochii, memoria lui știe ceva, dar nu îi spune nimic, fata transpiră iar. — Să-ți spun acuma?, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
a dorinței se transformă În timp, În după-amiază pământeană. Aici, Heraclit, ai găsit tu În flăcări și umbre mișcătoare profeția pe care s-o arunci În puțul secolelor moarte. Acest miez de noapte Îmi va vedea dorința umbrită Între tăciuni, Înfășurată În flacără, În splendoarea și tristețea lumii. INTERLUDIU mai 1917 - februarie 1919 Scrisoare datată ianuarie 1918, scrisă de către Monsignor Darcy lui Amory, care este sublocotenent În regimentul 171 de infanterie, portul de Îmbarcare Camp Mills, Long Island. Dragul meu, Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]