978 matches
-
nevoie ai?... O fulgera cu privirile, și i se adâncea dunga de umbră de deasupra nasului. Tudorița simți în toate mădularele o putere cumplită; se repezi; apoi căzu sfârșită la marginea patului. Haia se strecurase sprintenă pe ușă și fugea înfricoșată spre casă. Dintrodată, într-o izbucnire de câteva clipe, se sfârșise prietinia; ș-acuma nu-i mai părea rău nici de vorbele purtate la Reiza și la salcâmii din fundul uliții; nici de pândele ei din fiecare sară. Acu dintrodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe așa vreme nu ies nici dihăniile din cotloanele lor... —Bădică, cum îi sta singur aici!... Mare crâșcare!... I-auzi, parcă vin niște ape!... —Măi băieți! zise încet Lepădatu, eu văd că pe voi v-a îngrozit vifornița... Așa mă înfricoșam și eu, când eram ca voi... Duceți-vă și vă hodiniți... Băieții se strecurară spre bordeie și închiseră poarta de stuh în urma lor. Lepădatu trecu pe lângă vite până în capătul șopronului, și le ascultă răsuflarea. Se întoarse după aceea la locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ce faci, uncheșule? întrebă iar Boghean. Moș Calistru nu răspunse. Atunci flăcăul smulse din mâna bătrânului cornul și prinse a chema grăbit, cu bătăi de limbă, pe vânătorii necunoscuți pe care îi bănuia aproape, în munte. Contenea și iar pornea, înfricoșat de moartea pe care o simțea lângă el, încleștând pe uncheșul neclintit. Cei chemați nu întârziară. Boghean îi văzu suind din râpă, cu căciuli mari și capete pletoase. Erau oameni cunoscuți, pădurari de pe Moișa. —Care chiamă? strigă unul. —Veniți aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Calea îi era cunoscută acum, nu mai rămânea nici cea mai mică îndoială; dar se găsea foarte departe de Prelunci. Prin ce locuri a trecut? când oare s-a răslețit în așa măsură? A umblat de-a dreptul prin locuri înfricoșate; parcă ar fi ieșit la ele pe o poartă neștiută; dintrodată, după ce a ieșit pe acea poartă, a călcat în necunoscut și a apărut la un orizont străin. Va fi fiind la mijloc ceva. A fost un urs, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
le mai așteptă. —Ei, v-ați așezat? ori mai aveți mult? —Vai, băiete, cum grăiești tu așa de răstit! — Grăiesc cum trebuie; nu mai avem de ce aștepta. S-a stârnit împotriva mea o vrăjmășie. Nana Floarea stătu, prea uimită și înfricoșată de acest cuvânt. Ușile erau închise și la casa mare, și la bucătărie, și la grajd, însă fără lacată. Aveau ele un meșteșug de zăvoare pe dinlăuntru, pe care le putea purta, c-un cui de lemn, cel ce le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sinuciderii și dacă n-aș fi fost atât de laș în fața morții poate aș fi făcut-o; dar cu moartea n-am reușit niciodată să mă comport cum mă comportasem cu tata în copilărie; ea m-a paralizat, m-a înfricoșat, m-a redus la tăcere. Nu-mi mai rămânea decât să rup într-un fel cu trecutul, iar azilul despre care mi se vorbise mi se părea din ce în ce mai potrivit pentru asta, mai ales că marmura din atelierul bătrânei era pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de el. Arhiva fiind pe mâna lui, la discreția lui, putea să măsluiască orice, ori să divulge unele lucruri neplăcute. Era de ajuns să scape o vorbă, bârfitori existau destui în azil. O asemenea perspectivă îi intimida și chiar îi înfricoșa pe toți, silindu-i să fie prudenți, iar Arhivarul abuza de asta purtîndu-se ca unul din acei mici despoți care repetă la bucătărie ceea ce au văzut în salon. Își arăta dinții stricați și putrezi, de-ți venea să-l pleznești
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
blestemul bărbatului mort și că-și petrecea timpul bătând mătănii ca să fie iertată. Ceea ce, în parte, era chiar adevărat. În nopțile ploioase, când vântul făcea să scârțâie gutuiul sălbatec de la poartă și aducea dinspre pădurea de sălcii mugetele cerbilor, se înfricoșa. Dumnezeu răscolea prin amintirile pe care ea vroia să le uite, învinovățind-o că nu-și luase de mână bărbatul, ca să-l aducă acasă cu forța. "Dar nu-l iubeam", se apăra ea zadarnic. Nu reușea să închidă ochii până
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
străveziu. Cortina nu cade, ci se ridică. Bătrânul s-a sculat din fotoliu și a început să se învîrtă prin sală șchiopătând. Apoi s-a oprit în fața mea și m-a fixat cu o privire autoritară. ― Ei, ce zici? Eram înfricoșat și vrăjit. În ochii lui exista o nebunie dogoritoare care mă fascina. ― Ce faci, domnule sculptor, mă somă Bătrânul, ai căzut pe gînduri? Mă străduiam să-mi aduc aminte ceva, o vorbă, o frază care să mă scoată din impas
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nebunia mi-o trădam... că într-un deșert nu există libertate, acolo te afli într-o închisoare unde ești și gardian și deținut... că poate asta dăduse naștere Bătrânului, acel amestec de despot și victimă, care ne fascina și ne înfricoșa în același timp, care devenise din ce în ce mai singur, pe măsură ce devenise mai arbitrar, ca un Dumnezeu ratat, silit să ispășească el însuși defectele creației sale și să constate că s-a însingurat în zadar deoarece n-a adus mai multă modestie pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
început! Adică înainte de război... După, au lăsat-o să se bucure de dominația în Răsăritul Europei, să jefuiască în liniște popoarele supuse de Armata Roșie. Au lăsat-o să se întindă ca o pecingine, să paralizeze jumătate din Europa, să înfricoșeze cealaltă jumătate. De ce? E simplu. În războiul economic, singurul război în care nu se ajunge la pace, Rusia era, pentru americani, un fel de aliat obiectiv, cum ar fi zis Marx. De aceea o și prezentau ca pe un căpcăun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
lumina aceea, limpezindu-se în ea însăși, se umplea de o teamă pe care nu și-o putea înfrâna. Pentru că era foarte posibil ca lumina aceea să fie capătul, la care voia să ajungă din curiozitate, dar de care se înfricoșa cu fiecare pas, pentru că singurul lucru de care s-a temut întotdeauna și pe care mintea ei n-a reușit să-l stăpânească și să-l înțeleagă a fost moartea. Trăind, de aceea, cu frenezie, dorind să-și umple mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
zice Domnul. 14. "Nu! blestemat să fie înșelătorul, care are în turma lui o vită de parte bărbătească, și totuși juruiește și jertfește Domnului o vită beteagă! Căci Eu sunt un Împărat mare, zice Domnul oștirilor, și Numele Meu este înfricoșat printre neamuri." $2 1. "Acum, către voi se îndreaptă porunca aceasta, preoților! 2. Dacă nu veți asculta, dacă nu vă veți pune inima ca să dați slavă Numelui Meu, zice Domnul oștirilor, voi arunca în voi blestemul, și voi blestema binecuvîntările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85113_a_85900]
-
pozna” pe care i-a făcut-o lui Bottom, el va descrie în primul rând teribila spaimă a așa-zișilor „actori”, care o rupseseră la fugă urlând, îngroziți de ceea ce văzuseră. E fuga disperată a unor oameni cu mințile rătăcite, înfricoșați de confruntarea cu o alteritate monstruoasă, cu nimic mai puțin de temut decât o întâlnire cu fantomele; e fuga unor oameni de-a dreptul cuprinși de nebunie. Metamorfozele cu care se joacă zglobiul păcălici inspiră așadar aceeași teroare ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ea o ființă de pretutindeni și de nicăieri, aidoma acelor marinari deseori asemuiți cu păsările călătoare (precum căpitanul Horster din Un dușman al poporului). Iată de ce regăsim în Ellida același amestec de putere de a seduce și, totodată, de a înfricoșa pe care îl întâlnim și la Străinul fără nume de care își legase odinioară soarta. Atracția față de acesta nu e lipsită de un sentiment de spaimă, „o spaimă atât de îngrozitoare, cum numai marea o poate inspira”. „Omul ăsta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
sunt un fel de «fundul mării»”, mărturisește Hedvig, o absurditate, desigur, adaugă ea, căci „e doar un pod, și nimic altceva”. Gregers Werle nu este însă pe deplin convins de asta și are dreptate. Pentru că acesta va fi podul - care înfricoșează și atrage în același timp - în care se va sinucide Hedvig. Podul ce reprezintă pentru sensibila adolescentă ceea ce adâncurile mării reprezintă pentru micul Eyolf. Spațiul sălbatic nu se lasă domesticit, după cum nici trecutul nu se lasă închis între patru pereți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
totdeauna, acela care-și va ucide sufletul se va naște iar ca să trăiască și după mine și să moară într-un bordel, ajuns acolo din porunca sângelui. Gesticulam vorbind cu mine însumi, când m-am oprit la răspântia drumurilor înguste, înfricoșat de ideea dispariției mele. Ar fi un act arbitrar al destinului. Făcui socoteala anilor trăiți și cifra lor mi se păru prea mică, existența mea prea scurtă și descompunerea celulelor organice o problemă de viitor îndepărtat. Înviorat de constatare, intrai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pe calea poporului acestuia: 12. "Nu numiți uneltire tot ce numește poporul acesta uneltire; și nu vă temeți de ce se teme el, nici nu vă speriați! 13. Sfințiți însă pe Domnul oștirilor. De El să vă temeți și să vă înfricoșați. 14. Și atunci El va fi un locaș sfînt, dar și o piatră de poticnire, o stîncă de păcătuire pentru cele două case ale lui Israel, un laț și o cursă pentru locuitorii Ierusalimului! 15. Mulți se vor poticni, vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
care răsună zăngănit de arme, și care ești dincolo de rîurile Etiopiei! 2. Tu, care trimiți soli pe mare, în corăbii de papură care plutesc pe luciul apelor! Duceți-vă, soli iuți, la neamul acela tare și puternic, la poporul acela înfricoșat de la începutul lui, neam puternic care zdrobește totul, și a cărui țară este tăiată de rîuri. 3. Voi toți, locuitori ai lumii și voi locuitori ai pămîntului, luați seama cînd se înalță steagul pe munți, și ascultați cînd sună trîmbița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
fiarelor pămîntului; păsările de pradă vor petrece vara pe trupurile lor moarte, și fiarele pămîntului vor ierna pe ele. 7. În vremea aceea, se vor aduce daruri de mîncare Domnului oștirilor, de poporul cel tare și puternic, de poporul cel înfricoșat de la începutul lui, neam puternic, care zdrobește totul, și a cărui țară este tăiată de rîuri: vor fi aduse acolo unde locuiește Numele Domnului oștirilor, pe muntele Sionului; $19 1. Proorocie împotriva Egiptului. Iată, Domnul călărește pe un nor repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
raiului? Era oare capătul coșmarului și al nălucilor sau era mîntuirea lor? Îi privea cu inima strînsă, tot așa cum și ei Îi priveau din logii pe cei trei. Și el le văzu, În pîlpîirea torțelor, chipurile și straiele și se Înfricoșă, căci straiele le erau dintr-o țesătură străvezie, erau din purpură și viermi, din piei de oaie Înroșite și aveau podoabe de aur, argint și aramă. Iar fiecare ținea la pieptul său cîte o icoană pe care scînteiau aurul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
O POEZIE TRIMISĂ DE ELEANOR LUI AMORY DUPĂ CÂȚIVA ANI „Aici, copii ai pământului, peste a apei cântare duioasă, Ce-și susură muzica, purtând a luminii povară, Ziua-nflorește ca o fiic-a surâsului, prea radioasă... Aici putem șușoti neștiuți, ne-nfricoșați de noaptea de vară. Plimbări singuratice... Oare splendoarea sau ce ne-a legat Adânc În vreme, când vara părul și l-a despletit? Umbre iubeam și tiparul de ele pe sol aruncat, Tapițerii mistice, abia vizibile În aerul neclintit. Aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
II, 25 ; cf. 1, p. 22). Într-adevăr, Anșar (tatăl zeilor), el însuși „înfiorat”, își trimite pe rând fiii - pe Anu (zeul cerului) și Ea (zeul apelor) -, dar aceștia se întorc fără să fi luptat, înspăimântați : „El s-a întors înfricoșat la tatăl său Anșar” (Enuma Eliș, II, 83 ; cf. 1, p. 24). Anșar cheamă toți zeii la sfat și cere ca, dintre ei, cel mai puternic să-l înfrunte pe Tiamat. Dar, ca și în colinda românească, zeii înfricoșați răspund
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
trimișii lui Yam, ai judelui [Nahar]. Zeii își lasă ochii pe genunchi și pe tronurile lor domnești. Singurul în stare să-l înfrunte pe Yam este zeul Baal, care le reproșează zeilor spaima : „Eu văd, o, zeilor, că v-ați înfricoșat de obrăznicia trimișilor lui Yam” (Baal și Yam, II, 18-24 ; cf. 30, p. 187). în Mitul lui Zu (versiunea asiriană) - despre care am mai avut prilejul să vorbesc - zeii intră în panică și amuțesc după ce demonul Zu fură din cer
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
fost neajunsuri, căci aveam cu mine poruncă scrisă de la guvernatorul din Mexico. Când am ajuns în portul San Juan de Ulúa, bătea un vânt puternic de-ți tăia suflarea, iar marea era de un pământiu tulbure. Trei vase se adăposteau înfricoșate sub chei. La fel ca și fortăreața din Acapulco, și cea de aici era înconjurată de ziduri cenușii, iar comandantul chel și gras ne aștepta bine dispus. Primise deja înștiințare despre sosirea noastră de la guvernator, așa că doar își aruncă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]