1,038 matches
-
istoria comunismului e departe de a fi fost o simplă paranteză. O revoluție violentă și profundă, susținută de sovietici, s-a produs între 1944-1948, regimul instalat a avut adepții săi, iar cu timpul din convingere, în cazul unora, din resemnare înfricoșată, comodă sau fatalistă, în cazul altora s-a construit o societate nouă, cu propriile sale valori, cu propriul său sistem de educație, cu viziunea sa despre Bine și Rău. A existat într-adevăr, conform vocabularului afișat de Ceaușescu, un Om
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
urmată de o revenire șovăielnică, abandonând înfierarea agenturilor și huliganilor și începând să promită creșteri salariale și sporuri ale indemnizației pentru creșterea copiilor e probabil că aceste intempestive promisiuni au făcut cu mult mai mult rău regimului, care se vădea înfricoșat și dispus să cumpere bunăvoințele, decât orice formulă stereotipă anterioară -, a transformat subit televiziunea într-un actor foarte important al evenimentelor. Pentru moment, acest actor mediatic se întoarce grăbit la rolul său de crainic oficial al dictaturii. Întreaga după-amiază a
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
a propriei capacități de seducție ("Se privi lung în apa oglinzii, cu brațele ridicate deasupra capului".). Din păcate, bărbatul nu e la înălțimea momentului: în loc să răspundă generoaselor avansuri erotice el se apucă de plâns, dacă nu chiar ca o fecioară înfricoșată, oricum, ca un lamentabil erou de melodramă, stricând vraja și cheful femeii rușinate de goliciunea sa inutilă, pe care "o înmulțeau în nesfârșit oglinzile". În cele din urmă Andrei își recunoaște vina de a iubi încă pe Mab, găsind o
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Mamei, a îndeplinit rolul său de agent purificator capabil să șteargă răul din această lume, dar și rolul său simbolic de mijloc de comunicare, de izvor al oricărui limbaj. Limbile de foc au dezlegat limbile de carne și un public înfricoșat a vorbit despre acei care pînă atunci nu fuseseră decît niște anonimi, niște necunoscuți. Deturnările "private" de avioane au avut pentru criminali în general bolnavi mental aceeași funcție: aceea de a-i scoate din anonimat, de a-i așeza brusc
Terorismul by Jean Servier [Corola-publishinghouse/Science/1077_a_2585]
-
din împrejurimi. Bojdeuca aceasta sărmană, tristă și a nimănui, strivită de nepăsarea unui primar care poate n-a trecut pe strada Țicăul de Sus niciodată, era numită de noi, copiii, ”locul cu stafii”. Din această cauză, de cum se lăsa seara, înfricoșați, fugeam spre casele noastre, după o zi de joacă în sălbăticia de nedescris de aici. Eu să fi avut pe atunci vreo patru-cinci anișori. Eram o fetiță prizărită, cu ochii iscoditori și jucăuși, ca două diamante negre într-o sublimă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de patrimoniu casa și personalitatea lui Ion Creangă! Acum, în seara ce se lăsase, stăteam cu tanti Aneta în cerdacul casei ei și o priveam; căzuse pe gânduri, probabil cugeta la vremea când era o gâgâlice de fetiță și striga înfricoșată “Noaptea-n amurg”, uitându-se înapoi îngrozită, ca la nu știu ce balaur. Prietenie Când am scris acest titlu mi-a tremurat mâna, știind cât de sfânt este acest cuvânt: prietenie. Sau cât de mult îl iau unii în derâdere, sau, pur
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
aceasta, plină de cursele morții. Copacul, uitați-vă cum îl rod la rădăcină acei doi șoareci, este viața fiecărui om ce se scurtează, ziua - șoarecele alb, și noaptea - șoarecele negru, și se apropie de sfârșit. Balaurul care varsă foc închipuiește înfricoșata rânză a iadului care așteaptă să înghită și să mistuiască pe cei ce iubesc mai vârtos frumusețile și cinstea acestei lumi decât seninul și bunătățile veacului ce va să fie.” Mihai mai aruncă o privire spre palatul atât de italienesc
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ca fiind nedreaptă și silnică, blestemându-i pe cei care în viitor ar încerca s-o repună. Vodă Ștefan era speriat și dorea din tot sufletul ca poporul să-l iubească și să se roage pentru el, dar și mai înfricoșat era la gândul că nu va avea cu ce plăti haraciul. La Vlah serai, odată cu sosirea Brâncovenilor eliberați din închisori, s-a oprit și un bătrân pelerin venit călare pe un măgar costeliv, apariție obișnuită în peisajul oriental. A cerut
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
apropiat de căruța mânată de călăi un călugăr bătrân călare pe un măgar și a plătit ca să fie schimbați sacii și să fie azvârliți în Bosfor alți saci, având doar pietroaie. Trupurile voievozilor și cel al lui Ianache Văcărescu în înfricoșată taină au fost purtate cu o luntre peste mare până la insula Halki. Acolo, la mânăstirea Adormirii Maicii Domnului, în aceeași seară au fost prohodite și înmormântate. Era 15 august 1714, sărbătoare mare pentru creștini, ziua prăznuirii Adormirii Sfintei Fecioare Maria
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
loc să-mi schimb tactica și strategia în altercațiile mele cu strigoii rebeli. Pregătii o găleată cu mujdei de usturoi, sare și tămâie din belșug. Noaptea au apărut din nou zbierând și chicotind sinistru distrugând totul în cale. Pisicile miorlăiau înfricoșate, câinii lătrau disperați și desorientați. Am aprins tămâia care scotea fuioare groase de fum aromat care se adunau în nori compacți. Din găleata cu mujdei am început să-i stropesc din belșug făcând semnul crucii. Soția și copii îi bombarda
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
O ASEMENEA STARE DE VEGHE. SENZAȚIA DE MÂNCĂRIME A PIELII CREȘTEA ÎN LOC SĂ DISPARĂ, FĂCÂNDU-L SĂ SE SIMTĂ PROST. APOI, ÎN MOD UIMITOR, AVU UN SENTIMENT AL MORȚII ATÂT DE PUTERNIC, ÎNCÂT FIORI RECI DE GROAZĂ ÎI STRĂBĂTURĂ COLOANA VERTEBRALĂ. ÎNFRICOȘAT, ÎNCERCĂ SĂ-ȘI ÎNDOAIE GÂTUL, RIDICĂ CAPUL ȘI PRIVI SPRE UȘĂ. DUPĂ ACEEA NU MAI SIMȚI NIMIC RAZE CE PROVENEAU DE LA O SURSĂ LUMINOASĂ SE ÎNTINDEAU DE LA UȘA DORMITORULUI PÂNĂ LA JUMĂTATEA DISTANȚEI SPRE PATUL LUI ÎN TIMP CE PRIVEA ULUIT, NEPUTÂNDU-ȘI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
ULTIMELE ZILE. SE PREFĂCU CĂ STUDIA CONCENTRAT RAPORTUL FIULUI SĂU, DAR DE FAPT PRIVEA IMAGINEA EI ÎN OGLINDA DIN FAȚA LUI. DEȘI NU ÎI PUTEA VEDEA DECÂT PARTEA DE SUS A CORPULUI PÂNĂ LA UMERI, I SE PĂRU CĂ ERA CRISPATĂ ȘI ÎNFRICOȘATĂ. DAR CÂND VORBI, VOCEA EI ERA CALMĂ ȘI NATURALĂ: \ Cine va fi executat? DECIZIILE VOR FI LUATE PE LOC, RĂSPUNSE MARIN. DELINDY PĂREA SĂ NU SE ÎNDOIASCĂ DELOC DE REZULTATUL BĂTĂLIEI. ACCEPTA ÎNFRÂNGEREA JORGIEI FĂRĂ SĂ SE ÎMPOTRIVEASCĂ. \ REGINA? ÎNTREBĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
LEȘINAT! PENTRU MOMENT REACȚIA ACEASTA ÎL SURPRINSE PE MARIN. EL NU PUTUSE SĂ PREVADĂ CĂ ACEASTĂ CONFUZIE VA FI ATÂT DE PUTERNICĂ ȘI ÎL VĂZU PE JOHN PEELER CARE ERA PE PUNCTUL DE A DESCHIDE UȘA DIN AFARĂ ȘI PRESUPUSE ÎNFRICOȘAT CĂ SECRETUL VA FI DEZVĂLUIT ÎN ACELAȘI MOMENT. UN NEUTRALIZATOR APĂRU ÎN UȘA ÎNTREDESCHISĂ, ÎNDREPTAT SPRE FRUNTEA LUI PEELER, CARE SE DĂDU ÎNAPOI SURPRINS. VOCEA UNUI SOLDAT PRONUNȚĂ DISTINCT URMĂTOARELE CUVINTE: \ AVEM ORDIN DE LA GENERALUL MARIN SĂ NU LĂSĂM PE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
toate părțile se întindea bolnavii, cerând agiutor, mame despletite strângând copiii lor morți, scene de deznădăjduire, chihote drăcești prin crâșme și birturi, mulți arși de sete se târâiau la fântâni, se culca în glod, mulți murea, câțiva se ducea sănătoși. Înfricoșat lucru e boala prin orașe. Pe toate ulițele cară [care] pline de trupuri, cu picioarele, mînele și capitile în toate părțile bălăbănind, după umbletul nepotrivit. În zilele liniștite, auzirea morței de-abea-ți lasă o impresie tristă, dară să vezi cum duce
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
pe lângă aceste mărturii epistolare despre holera din 1831, destul de searbăde, dacă nu chiar triviale și deșănțate, arborate cu destul cinism, mai putem detecta și o piesă literară inedită, aparținând mediului românesc. Este vorba de poemul Jalnice moraliteturi pentru boala cea înfricoșată Holera, în stihuri alcătuite de Ioan Barac 174, maghistratul translator al Brașovului, 1831, și care constituie mai mult o Rugăciune la vreme de nevoie și strâmtoare, mai vârtos asupra boalei de la răsărit 175. Avem aici de-a face cu scrisul
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
de mii de suflete. Și au vinit moscalii, di au trecut în Țara Muntenească. Și boer[ii] urgisiți s-au bătut cu turcii"267. După cum știm, spătarul Teodor Burada și-a alcătuit, la 5/17 august, Testamentul meu..., "în vremea înfricoșatei și de viață secerătoare epidemie a holerei, întîmplată în Moldavia în lunile mai, iunie și iulie a[le] anului 1848; iar în capitalie au început omorul de la 3 iunie (st.v.) și au țînut până la 28 iulie"268 (st.v.
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
Unul dintre "veteranii" vechilor epidemii, scriitorul Alecu Russo, o amintea în articolul său Holera, publicat la Iași, în Calendar pe anul 1853, la tipografia "Buciumului Romîn" (p. 48-57). El evoca următoarele: "De o bună bucată de vreme încoace, o amenințare înfricoșată se leagănă pe populațiile Evropei. Ca și ciuma în timpurile trecute, ea, și mai mult decât ciuma, holera își întinde stăpânirea pe toate țărmurile, înfruntă toate climele și se gioacă de toate pregătirile. Paza sau nepaza, răceala sau căldura, dieta
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
pătrundea aerul rece și curat. Arabul dormea, încovrigat sub pături, cu gura căscată, doborât de somn. Dar când Daru îl zgâlțâi, tresări puternic, privindu-l fără să-l recunoască, cu niște ochi de nebun și cu o expresie atât de înfricoșată, încât învățătorul se dădu un pas îndărăt. - Nu te teme. Sunt eu. Trebuie să mâncăm. Arabul dădu din cap, încuviințând. Fața lui era acum liniștită, dar avea aceeași expresie absentă și distrată. Cafeaua era gata. O băură, așezați alături pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ar fi putut alege un set excelent. Dar n-a vrut !... Dorință dementă de... negarea oricăror amintiri. Parcă voia să dovedească nu știu cui că e disciplinată, fermă, un element sigur, care merită încre dere. Nu-și mai suporta frământările. Era derutată, înfricoșată. — N-avem de ce s-o idealizăm acum pe tovarășa Strihan ! strigă iar campionul, ca și cum mi-ar descifra sufletul, deși nu am apucat să spun nimic. Când ai fost nevasta lui Hariga, nu te mai recăsătorești ! Chestie de bun-simț. Și nu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
undeva, zgribulit pe fundul vreunui vas. Adâncurile nopții stăruie. Recuperarea se desfășoară incert, pe porțiuni fără legătură între ele. Iarăși copil, pierdut prin lungi curți interioare, năpădite de buruieni ursuze. Rătăcesc printr-un nesfârșit tunel sticlos, pustiul căruia îi dăruiesc, înfricoșat, spaimele și așteptarea. Oasele se lungesc, palide baghete muzicale. Legănare confuză. Mă gândesc la Simonetta Vespucci, la trecutul fastuos, la Sia, la trecutul apropiat și tulbure, din care s-a născut monstrul prezent, al complicităților și disperării. Sunt iarăși copilul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ar strecura neauzit prin ușa rămasă întredeschisă, să cerceteze chipul captivului. Râsul gros și bătrân se ridică dinspre bucătărie, repede acoperit de șuvoiul zgomotos de apă pe care îl dezlănțuie, în spatele peretelui din stânga, Ortansa. Cu câtă violență a tras apa înfricoșata doamnă Mitulescu ! Și ce bogat și lung șuvoi, și cât durează, are timp istețul moșneag să se tot scuture de râs. E-he, e-he, știa el de mult ce ascund acești fragili, incapabili să suporte demn și până la capăt
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nu și nasul lor acvilin ! Avea dreptate cinicul pastor, sever cu cei ce acceptă riscul doar pentru a fi mai repede învinși și scoși din luptă, pe care îi ironiza, și nu-l iartă, se pare, nici pe gingașul inginer. Înfricoșat, dar și însetat de clipa ultimă, vulnerabilul și-o provoacă singur, ca și cum ar tipări cu cerneală simpatică denunțul, accesibil oricui, din care țâșnește, instantaneu, condamnarea sa, salutul de adio. Drăgălașa Ortansa va rezolva cândva, prin șușoteli colective, secretul încredințat cu-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
bucurie neprefăcută. Atunci bine-ați venit! Fața căpitanului se însenină, parcă în sinceritatea locotenentului s-ar fi dezvăluit un om nou. Privirile lor se încrucișară într-o licărire de simpatie. O clipă. Apoi Klapka avu o cutremurare și întrebă aproape înfricoșat: ― Pe cine spînzurați? În ochii lui Apostol Bologa, albaștri și adânciți în cap, se aprinse o mândrie stranie. Răspunse cu o indignare abia stăpînită: ― Un sublocotenent ceh, Svoboda... mai mare rușinea pentru corpul ofițeresc... A fost prins tocmai când era
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
murmurând o scuză, își iuți pașii, ca să ajungă cel dintâi la locul execuției și să se încredințeze cum i s-au împlinit ordinele. Dintr-o aruncătură de ochi văzu tot, fără a se sinchisi de caporalul înțepenit într-o salutare înfricoșată. Vru să se întoarcă zâmbitor spre generalul care sosea, dar deodată își aduse aminte și întrebă îngrijorat: ― Călăul unde-i, caporal? ― Noi nu știm, domnule căpitan, răspunse caporalul. Noi am avut ordin să facem groapa și... ― Cum nu știii, dobitocule
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
licărire de bucurie, își aduse aminte și se sui pe scăunelul de lângă stâlpul de brad. Cu privirea lucitoare, cu fața albă și luminată, părea că vrea să vestească oamenilor o izbândă mare. ― Aide, băiete, nu-ți fie frică, murmură plutonierul înfricoșat către caporalul scund, luîndu-i de spate și împingîndu-l ușor spre condamnat. Caporalul se apropie dârdâind, neștiind ce să facă. Se uită înapoi și, la un semn al plutonierului, întinse brațele spre ștreang. ― Jos tunica! strigă atunci generalul, cu voce groasă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]