919 matches
-
a-l urmări cît mai strîns. Cu mare dificultate a reușit să țină cîteva prelegeri de istoria religiilor, sub ocrotirea lui Georges Dumezil. O rază de speranță îi venea de la Editura Plon. Îl vizita pe Enescu, acasă, sleit și acesta, înfrigurat și flămînd, dar prilej dorit de amîndoi, pentru o oră de conversație în limba română. Mai tînărul Eliade făcea focul sărăcăcios, din cîteva surcele, și primea o supă caldă din mult-puținul marelui compozitor. În curînd a fost nevoit „să fugă
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
care Creangă a mai petrecut-o în viață. Tinca Vartic, țiitoarea scriitorului, întârziase cam multișor la o vecină și mâncarea nu era gata, iar lui Creangă îi era foame, și o boscorodea la cap. - Cum avea vocea? am întrebat eu înfrigurat.Păi, era cam grosuță... - Ceea ce înseamnă că Ion Creangă avea voce de bariton. Mda, se adeverește cu ce au spus și alții, așa cred că a fost. Și? L-a văzut în carne și oase? - Da, fetița, mama mea, era
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
și că a reușit să-l sperie. Se pare că domnul îl are la mână cu niște fapte pe care mitropolitul le-a recunoscut inițial și pe care acum le neagă. Cei doi Cantacuzini schimbară priviri grăbite, căci gazda intră înfrigurată, frecându-și mâinile înghețate, și se îndreptă spre lada pe care o descuie cu greu pentru că avea trei lacăte deosebite. Ridicând capacul, mai mult pe pipăite decât văzând, scoase la iveală două volume cu legătura de piele roasă de vreme
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
arab, iar acesta se ghemuise lângă sobă. Cu mâinile legate, cu turbanul împins spre ceafă, privea către fereastră. Daru nu-i văzu în prima clipă decât buzele uriașe, groase, netede, aproape negroide; nasul însă era drept, ochii întunecați, cu privirea înfrigurată. Turbanul descoperea o frunte încăpățânată și, sub pielea arsă de soare, dar care pălise puțin din pricina frigului, întregul chip avea o înfățișare neliniștită și totodată răzvrătită, ce-l izbi puternic pe Daru atunci când arabul, întorcându-și fața către el, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
am putea să-l dezlegăm? - Bineînțeles, spuse Balducci. Îl legasem doar pentru drum. Dădu să se ridice. Daru însă i-o luă înainte, așeză paharul pe dușumea și îngenunche lângă arab. Acesta, fără un cuvânt, se uita, cu ochii lui înfrigurați, cum Daru îi desface legăturile. Când se văzu dezlegat, își frecă între ele încheieturile umflate, apucă paharul cu ceai și sorbi lichidul fierbinte cu înghițituri mici și dese. - Așa, spuse Daru. Și încotro, dacă nu-i cu supărare? Balducci își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
rupându- se, desfăcând cerul zilei. Nasul însângerat și vânăt de frig, ca la bețivi sau bufoni. Pe strada pustie trece un camion cu sticle. Lăzile se clatină, sticlele se ciocnesc la fiecare șoc. Domnul palid, cu căciula clăpăugă, își reașază, înfrigurat, fularul galben. Doi școlari încearcă să prindă o găină scăpată din curte. Cei doi domni privesc zăpada. — Glumele astea, jumătățile de măsură... reia colegul, oprit în poarta casei. Celălalt tace, privește în altă parte. Nu găsește răspunsul opor tun, n-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pentru bărbații buimăciți, vinovați de prea multe dureri de cap ? În frunte, în tâmplă, în ceafă. Bărbați, totuși, în cele din urmă ! Trecuți și iar trecând treapta altor ezitări și erori. Singuri și reali, în lumina rece a zilelor. Avansează, înfrigurat, pe trotuarul îngust. Privește strada umedă și murdară. Privire înghețată, grea. Frigul îl strânge în haina îmblănită care ajunge până la genunchi. Se simte împrospătat. Grăbește pașii spre cantină. Aerul umed liniștește fruntea. Iureșul îl reprimește. Chipuri grăbite. Se lasă dus
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
o înfățișare de milițian sedentar, deși altfel nu părea mai mult de treizeci și cinci de ani. De sub casca de fier lătăreață, fața lui rotundă și bălaie apărea chinuită, mai cu seamă din pricina ochilor cafenii, mari și ieșiți din orbite, care priveau înfrigurați stâlpul spânzurătorii, fără a clipi, cu un nesațiu bolnăvicios. Gura, cu buzele cărnoase, era strânsă într-un spasm dureros, tremurător. Mâinile îi atârnau țepene, aproape uitate. Caporalul îl primi cu un salut milităresc, bătîndu-și zgomotos călcâiele bocancilor. Ofițerul se opri
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să le zădărnicească planul... În sfârșit, în ziua stabilită soții Bologa luară loc în strana dreaptă, ca de obicei, iar Apostol, în fața lor, în hăinuțe noi, mai palid și cu ochii aprinși de emoție. Doamna Bologa lăcrima și tremura, închinîndu-se înfrigurată și frământând neîncetat cărticica de rugăciuni... Apoi venind momentul rugăciunii, se plecă speriată peste strană și-i șopti: "Acuma, puișorule..." Cu fruntea sus, cu mers apăsat, Apostol trecu în fața ușii împărătești, căzu în genunchi, împreună mâinile... Peste o clipă glasul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
locotenentul se opri iarăși în fața lui Klapka: ― Domnule căpitan, te rog... te implor... Scapă-mă!... D-ta mă poți scăpa!... Nu vreau să mă duc pe frontul... Klapka ridică ochii la el, neînțelegînd ce vrea. Bologa însă urmă tot mai înfrigurat: ― Trebuie să se găsească un mijloc de salvare!... Mutați-mă la un regiment care rămâne aici!... Ori trimiteți-mă înapoi în Italia, oriunde, numai acolo nu!... Voi lupta ca și până azi, jur! Voi... Am trei medalii de vitejie, toate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apoi deodată, când se aștepta mai puțin, drept în față, chiar în sectorul bateriei, stârnită parcă de sfidarea lui, o lumină orbitoare și mândră, zvîrlindu-și întîile raze spre cerul căptușit cu nouri și apoi coborând pe pământ, repede, cu tremurături înfrigurate. Apostol închise ochii, înfricoșat ca în fața unei fantome, uitîndu-și tunurile și mânia, uitând tot, parc-ar fi visat. ― Hei!... Dormiți acolo?... Tunurile!... Nu vezi reflectorul? bombăni îndată un glas gros, batjocoritor, la câțiva pași, în șanțul infanteriei. Bologa se dezmetici
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în curând, le va trimite vești mai bune... Dar, înainte de-a așterne vreo slovă pe hârtie, își luă seama: orice înștiințare s-ar putea să le pricinuiască neplăceri... În schimb se apucă să studieze harta frontului cu o atenție înfrigurată, să tragă linii cu degetul, să-și aleagă un drum scurt, ferit... Așa îl găsi Petre când îi aduse cina. ― Știi că azi mi-e foame de aș fi în stare să te mănânc și pe tine?! strigă Bologa râzând
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în care se putea citi locul tuturor unităților, începînd de la companii, ba pe alocuri chiar de la plutoane. Îi plăcea mai ales că azi se orienta mult mai bine ca atunci, pe teren. Atunci a fost atât de mișcat, atât de înfrigurat din pricina hotărârii de-a trece negreșit. Sau poate din pricina boalei? Dacă nu cumva din pricina lașității, fiindcă orice clipă petrecută aici îi slăbea încrederea în propria-i voință și-i rodea însăși credința... Urmări cu creionul drumul de atunci, până la adăpostul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
veni plutonierul, de asemenea cu cască, ținând ceva pe brațul stâng și în mână, cu privirea speriată, ca și cum ar fi fost sigur că pretorul are să-i facă vreo observație aspră. În întunericul ușii, afară, se zvârcoleau capete multe, sclipeau ochi înfrigurați, ca o vedenie dintr-o baladă sângeroasă. In mijloc, neclintit, cu părul lung, puțin vâlvoiat, Apostol cerceta din ochi, fără a-i învîrti în orbite, cu luciri repezi, fața pretorului, hârtia din mâna lui, casca plutonierului. Și în fiece clipă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
obrazul zdrențuit de frigul unui noiembrie păcătos, ascunzându-și fața vizibilă și ochiul plângăcios care-i rămăsese de la ultima eclipsă. Vântul deja amețise răscolind frunzele rămase de la florăreasa localului, care-și făcea aprovizionarea de unde putea, iar acum seara se zorea înfrigurată la intrarea restaurantului să-și întâmpine preferențial clienții obișnuiți ai casei. Buchetele erau ornate cu ferigi... în funcție de obraz, avea pregătiți câte trei și cinci trandafiri selectați cu greu. S-a orientat fără greș când ne-a văzut coborând dintr-un
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ultimul nivel. - Până aici ați plătit! Ne spuse ascensorul, după ce a oprit... culmea, destul de lin, având mișcarea asemănătoare cu a unui asteroid înfuriat, aterizând pe o planetă necunoscută. Ne-a abandonat într-un hol întunecos. Giulia, și mai ales Edy, înfrigurați se grăbeau nejustificat... cunoșteau zona. Îi văd că ies afară pe o ușă camuflată de-un intrând. Am rămas o clipă în urmă... vroiam să gândesc, trăgeam adânc aer curat în plămâni, eram fericit! - Am ajuns pe acoperișul lumii! Visul
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
-mi povestească în timp ce mă mângâia pe față și pe păr. Mi-a mai spus că dacă nu veneam la ea, ar mai fi stat puțin după care ar fi plecat la gară și după aia nu mai știa. M-am înfrigurat la gândul că s-ar fi putut întoarce în gară și de acolo nicăieri. A venit după mine, băi, asta da gagică, îți dai seama ce curaj! Dar dacă a plecat ea în jurul lumii și nu i-a păsat, România
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
într-un cosmos căruia evident îi lipsește orice transcendență, obscenitatea manevrelor stilistice sânt date de gol de această poezie a golului. Poezia se face tocmai din materialul intermediar (senzații, tropisme, gânduri dezlânate, scotociri prin cărți și note de jurnal, căutări înfrigurate ale adevărului prin întrebări, la fel de bâiguitoare ca și răspunsurile) pe care poetul "care se respectă" îl lasă afară, îl consideră nepoetic: moloz, bruioane, bucăți de poze rupte... Forma căutată este informul, importantul se naște din derizoriu, spontaneitatea survine la capătul
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
cei mai mulți adormiră. Se auzea prin noapte numai răsuflarea grea a vitelor din țarcul înalt și uneori urletele depărtate de șacali. Dimineața era încă destul de departe, când tot satul fu trezit de strigătul omului de strajă. Începură să iasă din colibe, înfrigurați, și întîia lor privire se îndreptă spre cer. Ochiul zeului nu se închisese. În sat părea să fie liniște. Dar îndată fiecare putu asculta, cu auzul încordat, un sunet de tobe străine. Tobele băteau departe, parcă undeva spre apus. Oamenii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un bumb rotund, după aceea îi spuse: - Acum să te uiți cu luare aminte și în clipa când vezi munții aceia, să apeși acolo unde ți-am arătat. Dar nu întîrzia nici o clipă, nici nu apăsa mai devreme. Nerăbdător și înfrigurat, Auta urmări pământul prin ochean și izbuti să apese bumbul la timp. Hor scoase placa micuță și o dădu unuia dintre semenii săi. După un răstimp foarte scurt, acela îi aduse o placă mare, foarte subțire, pe care Auta recunoscu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mare; știa că urmăritorii nu l-ar mai fi ajuns. Dar își aduse aminte de Auta și se întoarse spre urmăritori, strîngîndu-și și el cuțitul. Auta înțelese primejdia și își dădu seama că nu mai era de ales. Cu mâini înfrigurate își căută arma albastră în hainele de sub tufe, și când cei trei vânători de robi erau la câțiva pași de arcaș, ridică arma în dreptul privirii, apăsă, și cel dintâi mănunchi de raze nevăzute țâșnit din țeavă prăvăli la pământ într-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în permanență, „bea cerul ridicat de două torți", face chefuri ,,cu aer curat și hoinari inocenți", este urmărit de viziunile tenebre pe când se „reeduca" în lagărele de exterminare de la Canal și-și vede părinții întorcându-se încet de la mormântul lor, „înfrigurați în haine cenușii", prinde o idee într-o groapă cu lei și o aruncă într-o oală cu vin, mai face câte un chef cu vin de Burdusaci, satul său natal. O clipă și-l ia conviv pe Mihai Ursachi
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93055]
-
exemplu, manifestată în relație cu Niculina, al cărei soț, contrabandistul Serghe Bălan, îi devine, până la capturare, bun "amic", sau în raport cu Marusea, frumoasa basarabeancă sedusă și părăsită în noaptea nunții acesteia cu profesorul Antinov, este contrabalansată de permanenta căutare și așteptare înfrigurată a tipului de femeie superioară, ireală, a "rusoaicei" întrupate mental din sterereotipii livrești și din dorințele sale nelămurite, căutare care îi pune în umbră meschinăria și comportamentul flușturatic, dacă se acceptă că "obsesia erotică nu-l afundă pe Ragaiac în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fum subțire, de la cuptorul fermecat, care le dăruia cozonacii pufoși și pâinea coaptă pe vatra tencuită. Vremea trecu și se auziră, dinspre casa vecinului Dimitrie, care era la vreo două sute de metri, glasul gros al dascălului Vasile, îngânat de glăscioare înfrigurate de copii: O, niho, ho O, niho, ho... De după răspântie, se ivi sutana neagră a părintelui Ioan, înalt, dar încovoiat din pricina frigului pătrunzător. După el, pășea apăsat dascălul Vasile, care ducea o traistă mare, pentru a primi pomenile credincioșilor, apoi
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
toate sărbătorile, dar Dimitrie le spuse că vor avea vreme a-l colinda înainte de a merge la preot. Vântul le bătea din față, spulberând mantia de nea, cese așternuse pe spatele cailor. Copiii lui Fetea și a Nataliței se lipeau, înfrigurați, unul de altul, îmbodoliți în cojoace mari, cât de un stat de om, fermecați de frumusețea tainică a iernii și, așteptând, cu nerăbdare, darurile bunicii Marușca. Din depărtare, se auzeau glasuri cristaline de copii: Oi pierdute-a adunat Să le-
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]