917 matches
-
Asinul îl ducea pe soldat alene și călărețul, scoțîndu-și coiful, ca să-i intre vântul munților în păr, părea că nici nu bagă în seamă zornăitul necontenit și leneș al sabiei sale lovită de scut în pasul măgarului. Fața îl arăta îngîndurat, dar omul pesemne că nu se gândea la nimic. Drumul spre Piscul Sfânt era greu și lung, de la poale până în pisc aveau de mers călare două zile. Iar acum ajunseseră de-abia la jumătatea drumului. Lăsaseră în urmă pădurile și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
turnul uriaș strălucea orbitor la lumina celor treizeci de facle. Învelișul lui avea darul să îmbogățească lumina aruncată asupra lui. Erau aproape de turn. Marele Preot făcu semn sclavilor să se oprească. Se dădură jos, și el și Tefnaht. Bătrânul stătu îngîndurat și nehotărât. Îi spuse încet lui Tefnaht: - Auta e înăuntru la ei. Nu văd nici un cort. - Dar unde sunt oare soldații care au venit cu el? întrebă Tefnaht. Tot înăuntru? Despre ei nu ți-a scris nimic, slăvite. - Nu mă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
răscoala se năștea numai din pofta de răzbunare. Altceva nu-i mai trebuia, și cu acest gând și rămase. - Unde-i magazia cealaltă? îl întrebă Auta, întrerupîndu-i plăcutele gânduri. Iahuben îi răspunse că se găsesc la depărtare mică de întîia. Îngândurat, Auta începu să așeze armele din luntre, pe care Iahuben le-a pus cum se nimerise. După aceea se așeză pe scaunul lui de lângă cârmaci și-și prinse curelele. Intrară și ceilalți. Iahuben nu se mai temea de zbor; dimpotrivă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
străinii din planeta numită Hor cel roșu începu abia acum. Cine să ridice uriașa luntre în pisc? - Chiar dacă am avea câteva mii de robi, drumul spre pisc e așa de pieptiș că nici n-ar putea-o clinti! spuse Auta îngîndurat. Străinii se priveau fără să vorbească. - Să rămânem aici, lângă apă, spuse femeia. Auta se uită la ea, la gingășia ei fragedă, și își aduse aminte de Nefert. Cârmaciul se apropie de Hor: - Cred că am să vă scot din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
el unelte, fiindcă nu ruginește. Tot ce are planeta noastră e deopotrivă al tuturor. De aceea ne gândim atât de mult la urmași. Și iată de ce învățăm să dorim din ce în ce mai mult. Dorind, facem! - Ați dorit chiar tinerețea fără bătrînețe! rosti îngîndurat Auta. Ați dorit-o și o aveți: la trei sute de ani sunteți mai tineri decât noi la treizeci. Totuși, prea bine nu înțeleg... - Vezi, urmă Hor, la noi doresc toți și toți au. Nimeni nu poate avea mai puțin decât
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe întortocheatele poteci. Nefert pășea alături de el și-l ținea de mână, neîntrebîndu-l nimic. Numai cârmaciul nu avea liniște. O dată zise: - Cred că într-o lună pot înjgheba alta, mai mică, din ceea ce am adus cu mine... Altă dată rostit îngîndurat: - Cine s-o fi putut lua? Cine a fost cu noi și s-a uitat cum o ridic în aer?!... Mergeau foarte încet. Hor tăcea. Numai Auta își încordă mintea încercînd să găsească răspunsul. Dar acum mintea lui lucra greu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de la miazăzi se întunecase. Nu se mai vedea nimic. Hor și ceilalți străini intrară în luntrea lor. Nefert nu-și dădea seama ce se petrece, dar era neliniștită. Auta nu apucase să afle nimic și, văzîndu-i pe străini atât de îngîndurați și grăbiți, nu mai îndrăzni să-i tulbure. Șezu cu Nefert pe o bucată de stâncă. Tăceau. După un răstimp destul de lung se stârni un vânt puternic de la miazăzi. Sub ei, piscul începu să se clatine. După aceea plouă. Văzduhul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să-mi cumpăr, dar cu ce? M-aș duce să muncesc la cineva... - Ca să te facă iarăși rob! Asta nu. Să ne gândim la alt mijloc, spuse cârmaciul. Nefert îl privi pe Auta, apoi se privi pe sine, își cercetă îngîndurată mâinile și deodată se înveseli: - Avem, Auta, avem ce schimba în piață. Uite: am două brățări și toate inelele astea! Auta o privi mâhnit și clătină din cap. Fără să-i mai asculte, cârmaciul se depărtă, vorbi o vreme cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spre el, zâmbind. Atunci ea observă cum el își frământa mâinile iar pe chipul său umbrit de tristețe se putea citi durerea remușcării. Angela îl sărută pe frunte, spunându-i că va reveni a doua zi și părăsi salonul. Radu îngândurat, rezemat de tocul ușii îi urmărește mersul grațios și mândru. Ea ieși pe ușa holului cu o mișcare bruscă a capului fără a mai privi înapoi. După sărutul repezit al Angelei și plecarea ei ca o furtună, Radu rămăsese singur
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
acasă. -Și când te duci? -Chiar în ziua de Crăciun, Andrei. Mă bucur că pică sâmbătă. -Cred că ești nerăbdător, dar în seara de Ajun vei veni la mine? -Da, așa cum ți-am promis. După plecarea lui Andrei, Radu rămase îngândurat în fața focului din sobă, care ardea liniștit. Seara coborî cu vălul ei fumuriu, doar la orizont. Luna printre nori se încăpățâna să-și mai păstreze încă o culoare viorie. O dată cu înserarea, gândurile lui Radu se mai risipiră și parcă se
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
voind să afle din ce zonă a Basarabiei se trăgea, cum de ajunsese în Iași, și evident, unde mergea. Odată lămurit, auzind că după ce plătise taxa de înscriere la examen, nu-i rămăseseră bani pentru o eventuală gazdă, deveni sincer îngândurat. Avea în față un băiat cuminte, și nu voia să-l știe dormind în gară, sau mai rău, pe străzi. Îl invită să rămână la dânsul, fiindcă era maistru pe șantier și avea o cameră locuibilă, în clădirea care tocmai
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
trebuia să se autoinstruiască, să citească, să știe cât mai multe despre toate, dar și despre Iașul care avea să devină orașul lui, pentru multă vreme. Urmare a scrisorii trimise acasă în prima zi de școală, pe neașteptate tatăl său, îngândurat și plin de griji ca mai întotdeauna, îl vizită. Numai că acolo, într-un loc în care nu era în largul lui, băiatul îl simțea nesigur pe el, stânjenit, marcat de imensitatea clădirii în care fiul său își câștigase un
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
trebuie eliminat... De regulă, cei care nu fac parte din grupul meu, sunt disprețuiți, iar dacă ceilalți sunt cu ceva mai buni, sunt dușmăniți, invidiați și trebuie eliminați. Astfel se generează tot ce este mai distrugător pentru om. Noel plecă îngândurat acasă. Pe drum, îi veneau în minte alte idei și întrebări. Culmea era că îi veneau și o serie de răspunsuri în minte după ceva vreme. Oare ce era aceasta? Vocea rațiunii? Sau oare îi răspundea în minte îngerul său
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
carte de vizită. Noel o băgă automat în buzunar, fără să o privească. Își luară rămas bun. Seara, când a ajuns acasă, o scoase din buzunar o puse pe măsuță și atunci văzu că era psihoterapeut. Rămase puțin surprins, parcă îngândurat. "Oare acest om m-a văzut dezechilibrat? Oare consideră că am o problemă?" se întrebă el. În aceeași seara îl și sună: Bună seara, vă deranjez? Sunt tânărul din librărie, de astăzi. Da, spune! Te ascult! Apoi cei doi stabiliră
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
afective etc. Frustrările sunt un factor important. Rezistența la frustrare se formează și ea tot prin educație, de mic. Ca să nu mai spun de golurile afective din prima parte a vieții, cât de tare șubrezesc personalitatea umană. Noel rămâne puțin îngândurat. Îl asculta cu mare atenție, erau lucruri noi pentru el. Niciodată nu și-ar fi imaginat așa ceva. După o scurtă pauză, Ion Mihai continuă: Mă rog, pot fi spuse foarte multe, dar să revin asupra ideii de putere. Îți pun
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
ne-a rămas, cu aceea o să ne regenerăm. Bine c-am scăpat cu viață. Hai să-i căutăm pe ceilalți. De ce oare a trebuit să pierdem tot ce-am agonisit? spuse Roxana aproape plângând. Nu-ți este clar? răspunse el îngândurat. E lecția avariției și lăcomiei din tine. Nu-ți mai ajunge nimic, niciodată. Ei, da, vii tu cu filozofiile tale. Ce e rău în a-ți dori să ai. Dacă ne gândim bine, tu ai renunțat la o structură de
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
murgului. La cei cincisprezece ani ai ei, Anuca era o fată înaltă, subțire dar vânjoasă, cu o coadă groasă, de aur, pe spate, legată într-un fliong albastru, de o frumusețe mândră, semeață și mult prea matură pentru anii ei. Îngândurată, fata trecea prin minte imagini de la horă... În urechi încă îi mai răsunau alămurile și chiotele flăcăilor. Dar, o întrebare îi stăruia în minte... De ce Tudor, feciorul Privighetorului din Ținutul Fălciului, îi luase apărarea împotriva obrăzniciei lui Lisandru. Tudor era
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
miră cât de puternică era strânsoarea lui. Ba chiar se tulbură când acesta îi reținu mâna o secundă mai mult decât ar fi fost nevoie. Așadar, vorbi Marcus cu accentul lui american, tărăgănat. Obosită, sau plictisită, sau amândouă? — De fapt îngândurată, spuse ea repede. N-am treabă cu oboseala. Și plictisită nu sunt niciodată. Bărbatul râse. Îmi pare bine de cunoștință... Domnișoară... Privirea lui șovăi între Darcey și Neil. —McGonigle, spuse ea repede. Sunt managerul pe probleme de dezvoltare a afacerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
terminat-o cu relațiile și mi-e mai bine așa. Motiv pentru care, dacă vrei să te-apuci să-l seduci pe Neil Lomond, nu am nimic împotrivă. Chiar merită pe cineva mai bun. Cineva ca tine. Anna o privi îngândurată. —Ești sigură că nu te mai afectează deloc? Adică, dacă te supără invitația asta la nuntă și prezența lui Neil prin preajmă... M-a tulburat, într-adevăr, recunoscu Darcey. Mi-a adus aminte de tot ce s-a întâmplat. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
ezit încă, ai învățat limba română? Ce faci toată ziua? cu ce te ocupi, curiozitatea mea, zâmbetul ei melancolic, bluza de mătase transparentă, alb de zinc, conturând, ar trebui s-o rog să-mi pozeze, Ce fac toată ziua? reia îngândurată întrebarea mea, mă opun cu o forță teribilă rugăminții pe care aș fi vrut să i-o adresez adineauri, aș deschide prea repede porți la care îmi mai face încă plăcere să bat, În cea mai mare parte a timpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
în telefon. Poate doar s-a prefăcut. Sachs reluă întrebarea cu voce tare. - Da, chiar s-a semnat. Am văzut. Poate nu m-oi uita eu mereu la fața lor, dar la asta mă uit mereu. Sachs clătină din cap îngândurată. - În fine, să-mi aduci registrul și orice altceva mai crezi că merită văzut de pe acolo, încheie Rhyme. Undeva în apropiere, o tânără de origine asiatică stătea cu mâinile încrucișate în jurul umerilor. Se adresă Ameliei Sachs, după ce o fixase îndelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
juca acum absentă cu cana goală. - Să folosești trucuri de magie pentru a omorî oameni..., șopti ea cu voce terifiată. Sachs nu mai adăugă nimic, lăsând liniștea să îi continue linia de argumentare. După câteva momente, Kara vorbi din nou îngândurată: - Mama e în spital. A suferit tot felul de schimbări de stare și domnul Bazac știe asta. Cred că aș putea totuși să îi zic că merg la ea să văd cum se simte. - Chiar avem nevoie de ajutorul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
acela, mai degrabă un iureș de mișcări păgâne, furtună de contorsionări și fragmentări de ritmuri Întretăiate cu priviri sticloase, piezișe, fierbinți, cu strigăte și sunete desprinse dintr-o melodie nescrisă și necântată până atunci. Brusc, se oprește, privirea Îi devine Îngândurată și, fixând un punct, dincolo de orice percepție vizuală, acel punct aflat mereu În Întunericul unui gol În care se concentrează toată dezamăgirea lumii. Ceva care s-a Întâmplat și n-ar fi trebuit să se Întâmple. Ceva groaznic, Înfiorător. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
puloverul tău: pe jumătate În pantaloni, pe jumătate afară. Și gulerul e și el pe jumătate aranjat și pe jumătate răsucit Înăuntru. Ca la un copilaș. Cu asta tăcu, deși un zâmbet cald Îi lumina În continuare chipul larg, deschis, Îngândurat, de parcă ar fi fost uitat acolo. După ce rămase o vreme adâncită În gânduri, adăugă cu tristețe, fără să-i explice legătura: —Tatăl meu s-a spânzurat În hotelul Metropol din Alexandria. În 1946. N-au găsit nici o scrisoare. Aveam cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Orice vreți voi. Deci putem face orice vrem? Poate ăsta ar fi un bun moment să decidem cam ce vrem. Așezați pe canapeaua din apartamentul meu, al nostru, încă revenindu-ne după șoc. — Asta ne rezolvă toate problemele, am zis îngândurată. Pe lângă bani, după Crăciun nu va trebui să ne mai prefacem că suntem împreună. Adică, eu cred că mai rezist până atunci, tu ce zici? Îi luă o mie de ani să răspundă. Cred că e un semn sau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]