811 matches
-
atenție. Între timp mă dusesem la strungarul care mă învățase și îi spusei că... "Merge strungul?" mă întrerupse el cu un soi de flegmă a la... "Merge"! îi răspunsei. "Păi atunci dacă merge, ce stai și te uiți?" "Dar, dacă..." îngăimai eu. "I-ai spus maistrului?" "I-am spus!" Totuși își opri mașina și veni la mine, se uită și el și începu, ca și acela, să înjure. "Beculețele astea, zise el furios, nu merg la radio, la rețeaua normală, sânt
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
la niște adevărate colonii, și nu la niște șantiere izolate. Viața lor este desigur grea, mai ales pentru femei și copii, dar la sfârșitul contractului, toată familia va fi lipsită de griji. Aceste noi dispoziții sunt benefice pentru toți. ― Isuse, îngăimă ea: Unul dintre pasageri se apropie. ― Vă deranjăm poate cumva? Absentă, Ripley lăsă să-i cadă mâna. Ușile, deblocate, se închiseră fără zgomot. Van Leuwen o uitase deja, iar ea era absorbită de imaginile care-i apăreau în minte. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
monitorul lui Apone se învârti nebunește până dispăru. Gorman se holba la monitor de parcă trăgea nădejde că aceasta va apărea din nou doar prin puterea voinței sale odată cu omul pe care-l reprezenta. ― Dar le-am spus să se replieze, îngăimă, depășit de evenimente. N-au auzit ordinele mele. Ripley se proțăpi în fața lui. Fața ei aproape că o atingea pe a lui, când observă expresia buimacă a acestuia. ― Nu pot să bată în retragere acolo înăuntru! Trebuie să intervenim! (El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
brațul. Se putea considera fericit că nu-l pierduse: fusese atins de foarte puțin acid organic. Bărbatul își rememora ultimele douăzeci de minute pe care le trăise nevenindu-i să creadă că tot ceea ce văzuse era real. Ea îl auzea îngăimând: ― Doamne, Doamne... de necrezut. Am visat. Asta nu s-a întâmplat, bătrâne. Burke vru să examineze brațul comtehului, mai mult din curiozitate decât din compasiune, dar Hudson îl dădu la o parte cu un gest. ― Gata, lăsați-mă, dracu' în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
o acțiune de pedepsire în momentul dinaintea Marii Tranziții? Și încheie: - Cred că ar fi mai bine să trimiteți o gardă de onoare în laboratorul unde țineți capsula spațială. Cred că băiatul... ă... Majestatea Sa se află acolo. - Ddd...ar, îngăimă ofițerul, am crezut că ar putea ii periculos s-o ținem la bord. Așa că,.. Împăratul era negru la față - am hotărât s-o lansăm în momentul în care ați părăsit laboratorul. Acesta fu un al doilea puternic șoc. Cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
mai lipsit de delicatețe cu putință; era nerăbdătoare să audă răspunsul, parcă pe deplin convinsă că răspunsul va fi negreșit atât de imbecil, încât îi va fi imposibil să nu izbucnească în râs. — Am fost surprins văzându-vă pe neașteptate... îngăimă prințul. — Dar cum v-ați dat seama că eu sunt? Unde m-ați mai văzut? Ce-i asta, parcă și eu l-am mai văzut într-adevăr undeva! Permiteți-mi să vă întreb: de ce ați încremenit adineaori? Există ceva la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ani, își scoase capul pe ușă și surpriza pregătită de general se spulberă de îndată. De cum îl văzu, femeia începu să țipe: — Iată-te, om netrebnic și viclean, parcă presimțea inima mea! Să intrăm, mă ia așa, de amorul artei, îngăimă generalul spre prinț, tot încercând să scape doar cu râsul. Dar nu era doar de amorul artei. De îndată ce traversară antreul întunecos și scund și ajunseră într-o sală îngustă, mobilată cu o jumătate de duzină de scaune împletite din nuiele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
bestie ce-mi ești! M-ai prădat, m-ai supt de tot și tot nu ești mulțumit! Cât o să te mai rabd, om fără rușine și cinste! — Marfa Borisovna, Marfa Borisovna! Dumnealui e... prințul Mâșkin. Generalul Ivolghin și prințul Mâșkin, îngăimă generalul, tremurând și pierzându-se cu firea. — Nu știu dacă mă credeți, i se adresă deodată căpităneasa prințului, nu știu dacă mă credeți că acest om fără rușine nu i-a cruțat pe copiii mei orfani! A prădat, a cărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
simțit că mi-e sincer devotat. El a avut încredere în mine din prima clipă, am și eu încredere în el. Nu-mi mai rămâne decât să-i mulțumesc Nastasiei Filippovna pentru extrema delicatețe cu care a... procedat față de mine, îngăimă, în sfârșit, cu vocea tremurătoare și cu gura strâmbă, Ganea, care era palid la față. Firește, așa trebuia să se întâmple... Dar... prințul... Prințul în această afacere... — Vrei să spui că are intenția să pună mâna pe cele șaptezeci și cinci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
deja. — Ați devenit foarte indiferent, he-he! îndrăzni el să observe cu slugărnicie. — Zău, nu mă simt prea bine, capul mi s-a făcut greu din pricina drumului, îi răspunse prințul încruntându-se. — Nu v-ar strica vreo câteva zile de vilegiatură, îngăimă sfios Lebedev. Prințul stătea în picioare, îngândurat. — Și eu, după ce mai rămân aici trei zile, plec cu toate odraslele la casa de vară, ca să nu-l pierd cumva pe puiul nou-născut, iar între timp aici niște meșteri o să facă reparații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Rămânând nemișcat în picioare, îl privi câtva timp pe Rogojin drept în ochi; aceștia luciră parcă și mai tare în prima clipă. În sfârșit, Rogojin râse, dar întrucâtva fâstâcit și parcă pierdut cu firea. — De ce te uiți așa de încordat? îngăimă el. Stai jos! Prințul se așeză. — Parfion, spuse el, spune-mi sincer, știai sau nu că sosesc astăzi la Petersburg? — Că o să sosești, mă gândeam eu, și vezi că n-am greșit, adăugă acesta, zâmbind sarcastic. Dar de unde să știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mulțime; tot încep să mi se năzară anumite lucruri. Eu, frățioare Parfion, mă simt aproape ca acum cinci ani în urmă, când încă îmi mai veneau crizele. Asta-i, poate că ți s-o fi năzărit; eu unul nu știu... îngăimă Parfion. Zâmbetul blând de pe față nu-i stătea bine în acest moment, de parcă s-ar fi spart ceva în acest zâmbet și Parfion, oricât se străduia, nu era în stare să lipească la loc cioburile. — Ce-ai de gând, pleci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
voiam de mult să te întreb: crezi sau nu în Dumnezeu? deschise iarăși brusc discuția Rogojin, după ce făcură câțiva pași. Ce ciudat mă întrebi și... mă privești! observă prințul fără să vrea. Îmi place să mă uit la tabloul ăsta, îngăimă Rogojin, după câteva clipe de tăcere, de parcă ar fi uitat din nou întrebarea pusă. — Tabloul ăsta! strigă subit prințul, sub impresia unui gând neașteptat. Tabloul ăsta! Păi din pricina acestui tablou unii ar putea să-și piardă credința! — Se-ntâmplă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ridică mâinile și le coborî imediat la loc. Nu se putea hotărî ; își ferea ochii ca să nu-l privească pe prinț. Nu voia să-l îmbrățișeze. — Cred și eu! Deși ți-am luat crucea, n-o să te înjunghii pentru ceasornic! îngăimă el ininteligibil și deodată râse cumva ciudat. Însă subit, toată fața lui își schimbă expresia: se făcu grozav de palid, buzele începură să-i tremure, ochii i se aprinseră. Își ridică mâinile, îl îmbrățișă cu putere pe prinț și, sufocându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
totul altcineva. — Păi spune mai repede, îl interogă prințul cu nerăbdare, văzând grimasele misterioase ale lui Lebedev. Tocmai aici e secretul. Și Lebedev zâmbi ironic. — Secretul cui? — Secretul dumneavoastră. Singur mi-ați interzis, luminate prinț, să vorbesc în prezența dumneavoastră... îngăimă Lebedev și, încântat de faptul că a împins curiozitatea interlocutorului până la o stare de nerăbdare bolnăvicioasă, încheie brusc: de Aglaia Ivanovna se teme. Prințul se încruntă și tăcu cam un minut. — Lebedev, zău că renunț la casa dumitale, spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
extraordinar de inteligentă, însă eu... Mi se pare că mă priviți mirată, nu-i așa? Generalul Ivolghin, am onoarea să mă recomand. V-am purtat în brațe, Aglaia Ivanovna. — Îmi pare bine. Le cunosc pe Varvara Ardalionovna și Nina Alexandrovna, îngăimă Aglaia, abținându-se cu greu să nu pufnească în râs. Lizaveta Prokofievna explodă. Ceva de mult acumulat în suflet pretinse brusc un deznodământ. Nu-l putea suferi pe generalul Ivolghin, cu care fusese cândva în relații mai bune, numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
tot ce poate exista pe lume, cu excepția propriilor lor interese. — Antip Burdovski, declară „fiul lui Pavlișcev“, grăbindu-se și bâlbâindu-se. — Vladimir Doktorenko, se recomandă nepotul lui Lebedev clar, răspicat și chiar parcă lăudându-se că el este Doktorenko. — Keller! îngăimă locotenentul în retragere. — Ippolit Terentiev! zise ultimul, cu o voce neașteptat de stridentă. În sfârșit, toți se așezară unul lângă altul, pe șirul de scaune din fața prințului; după ce se recomandară, se încruntară imediat și, ca să-și facă puțin curaj, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
faceți vânt pe scări, dacă aveți curajul. Puteți s-o faceți, puterea e de partea dumneavoastră. Dar nu uitați că noi totuși pretindem, nu rugăm. Pretindem, nu rugăm!... Nepotul lui Lebedev, foarte înfierbântat, se opri. Pretindem, pretindem, pretindem, nu rugăm!... îngăimă Burdovski și roși ca racul. După cuvintele nepotului lui Lebedev urmă o agitație generală și chiar se iscă o rumoare, deși toți cei prezenți evitau să se amestece pe față în această chestiune, cu excepția lui Lebedev, care părea apucat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mi-am dat seama că acest Cebarov a inițiat toată tărășenia, că el v-a sfătuit, domnule Burdovski, profitând de naivitatea dumneavoastră, să începeți toată această tevatură, dacă e să fim sinceri. Nu aveți dreptul... eu... nu-s naiv... asta... îngăimă încurcat Burdovski. — Nu aveți nici un drept să emiteți asemenea ipoteze, se amestecă nepotul lui Lebedev, făcând-o pe consilierul. — E jignitor în cel mai înalt grad! strigă Ippolit. Ipoteza e jignitoare, falsă și fără legătură cu realitatea! — Sunt vinovat, domnilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ta... i-a corectat domnului de colo articolul care mai adineaori a fost citit aici și în care era vorba de tine. Prințul îl privi uimit pe Lebedev. — De ce taci? întrebă Lizaveta Prokofievna și chiar bătu din picior. — Așa-i, îngăimă prințul, continuând să-l privească lung pe Lebedev, văd și eu că i l-a corectat. — E adevărat? se răsuci iute Lizaveta Prokofievna spre Lebedev. — Ăsta-i purul adevăr, excelență! îi răspunse Lebedev ferm, fără să șovăie deloc, punându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
răsuci iute Lizaveta Prokofievna spre Lebedev. — Ăsta-i purul adevăr, excelență! îi răspunse Lebedev ferm, fără să șovăie deloc, punându-și mâna la inimă. Parcă s-ar lăuda! mai că nu sări ea de pe scaun. — Sunt ticălos, ticălos! începu să îngaime Lebedev, bătându-se cu pumnii în piept și aplecându-și capul din ce în ce mai jos. Nu mai pot eu că ești ticălos! Crede că, dacă zice: sunt ticălos, scapă basma curată. Și nu ți-e rușine, prințe, să te înhăitezi cu asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
răspunse prințul Ș. destul de sec. Prințul Lev Nikolaevici se fâstâci, totuși continuă să-l privească atent și întrebător pe celălalt prinț; însă acesta tăcu. — Dar dacă, pur și simplu, polițele există? Dacă totul e întocmai cum a spus ea aseară? îngăimă, în sfârșit, prințul cu un fel de nerăbdare. — Vă spun doar, judecați și singur, ce-ar putea avea în comun Evgheni Pavlovici cu... ea, ba încă și cu Rogojin? Vă repet, averea lui este imensă, lucru pe care îl știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
un om ridicol ca dumneata? Uită-te acum în oglindă ca să vezi cum arăți!... Atunci de ce, de ce mă tachinează că o să mă mărit cu dumneata? Trebuie să știi asta! Ești în complot cu ei! — Niciodată nu te-a tachinat nimeni! îngăimă speriată Adelaida. — Nimănui nu i-a trecut prin minte, vorba asta n-a fost spusă! strigă Alexandra Ivanovna. — Cine a tachinat-o? Unul sau mai mulți? Cine putea să-i spună? Aiurează sau nu? li se adresă tuturor Lizaveta Prokofievna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
calmă, deși era puțin palidă. Văzându-l pe prinț, pe care „evident, nu se aștepta“ să-l găsească aici pe scaun, în colț, Aglaia îi zâmbi parcă nedumerită. — Ce faci dumneata aici? întrebă ea, apropiindu-se de el. Încurcat, prințul îngăimă ceva și sări de pe scaun, dar Aglaia se așeză imediat pe scaunul de alături, așa că și el își reluă locul. Îi aruncă o privire rapidă, dar atentă, apoi se uită pe fereastră, parcă fără nici un gând, după aceea îl privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a privit plin de uimire, iar soția lui cu spaimă, ca și cum ar fi existat ceva grozav de ciudat în faptul că am putut intra la ei; deodată el s-a repezit la mine aproape turbat de furie; nu apucasem să îngaim nici două vorbe, iar el, mai ales văzând că sunt îmbrăcat decent, s-a considerat, probabil, teribil de jignit că am avut curajul să pătrund cu atâta necuviință în ungherul lui și să văd urâta dezordine, de care și lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]