4,243 matches
-
în întregime, dar putea să jure că se ridica deasupra vârfurilor molizilor din spatele lor. Acum se subțiase pe margini și părea că se apleacă peste ei, încercând să-i cuprindă. Deși nu bătea nici o pală de vânt, simțea un suflu înghețat venind dinspre ea. Moș Calistrat îl ținea strâns de braț ridicând toia gul în fața lor. Valuri mai închise la culoare se agitau pe suprafața ei, ca un lichid care fierbe. Toiagul lui Calistrat era ca o barieră de care negura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dar păstrează-le pentru mai târziu. Desigur că avea o mulțime de nedumeriri. Pentru prima dată de când venise în Baia de Sus, începea să aibă îndoieli. Văzuse cu ochii lui arătarea cețoasă scurgându-se din măruntaiele muntelui, îi simțise răsuflarea înghețată și răutatea nemărginită. Mai era și felul în care se ținuseră pe urmele ei. Alunecarea aceea pe deasupra pământului îl umplea de uimire. Însă, cel mai mult, îl contraria toiagul lui Calistrat. Deși bătrânul nu vorbise de loc despre el până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
date istorice și geografice, fiindcă acolo se Înregistrează tot. Absolut tot. Ținutul natal fusese descris cu atîta Însuflețire Încît, urmărind cu privirea rîndurile și paragrafele, mă simțeam acolo, În inima acelor ținuturi: zăpezile de pe piscurile munților Îndepărtați, arborii golași, apele Înghețate pe care, ca În peisajele breugheliene, copiii se dădeau cu săniuța, printre ei l-am zărit cît se poate de clar și pe el, pe tata, deși pe atunci n-avea cum să fie tatăl meu, ci acela care urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
va asculta delirările. Cum de altfel va sta și la mormîntul lui, cu capul plecat, cu căciula În mînă, gîndind la vremelnicia existenței umane. Uite, toate astea mi-au rămas din lectură, din tot ce conspectasem la repezeală, cu degetele Înghețate, În noaptea aceea, de fapt În dimineața aceea. Fuseseră doi ani plini, oarecum monotoni, În care G.M., din mai pînă În noiembrie, precum haiducii, Își căra teodolitul și trepiedul pe cărări de munte și șes, anotimpurile se schimbau, rîurile se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care, În rotirea lor congestionată, teribilă, Îl căutau și-l aflau, căci numai ochii aceia Îl priveau, Își Întorceau privirea după el, se milostiveau să-l țintuiască, pentru că ologii care tîrau cu cioturile membrelor și Îi sărutau picioarele cu buze Înghețate, nu Îl Învredniceau cu o privire, Îl Îmbrățișau și-l implorau bezmetic, nătîng, ridicînd spre el doar brațele schiloade Într-o scălîmbă Îmbrățișare, Împreunîndu-și sinistru cioturile mîinilor a rugă, care se terminau la coate Într-o piele smochinită, cîrpitura jumătății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Oare și ăsta era vis, clipa În care În fața lor se deschiseseră stîncile greoaie ale grotei, așadar, ale mormintelor lor de după care răzbătea lumina cerului? 13. Acum, iarăși În negura grotei, Își putea aminti totul, dureros de clar, pentru că trupul Înghețat Își putea Închipui căldura, pentru că sîngele Își putea Închipui lumina, pentru că ochiul Își putea Închipui albastrul cerului, pentru că auzul Își putea Închipui cîntările și sunetele muzicii. Numai că acum era iarăși liniște, iarăși beznă, iarăși Încremenire, contenise orice mișcare, dispăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fie mormîntul trupului și temnița sufletului, Împărăția negurii, cetatea mucezelii verzulii, care i se vîrau iarăși În inimă și sub piele, În măduvă, deși zadarnic căuta el să se Încredințeze, zadarnic pipăia cu degetele uscate și vlăguite piatra jilavă și Înghețată a grotei, zadarnic Își dilata pupilele, zadarnic se atingea cu degetele, ca sa se Încredințeze dacă era vis sau nălucire liniștea străpunsă de picătura din bolta nevăzută a grotei, negura mistuită de un susur firav, zadarnic Își Încorda auzul să deslușească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
domnească, decât în cazuri de excepție. ranii dependenți de pe moșiile mănăstirești și boierești erau judecați de stăpânăii lor, egumenii mănăstirilor și boierii, prin slugile boierești. În mod frecvent se aplica bătaia, punerea în butuci și ținerea în fum, în apă înghețată. Preoții și diaconii erau judecați și pedepsiți de mai marii lor: egumenii mănăstirilor, episcopii și mitropoliții. Robii țigani și tătari se conduceau după „dreptul robilor”, deosebit de „dreptul românesc”, puteau fi vânduți, de regulă cu întreaga familie, puteau fi bătuți și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
În suflet. Am dus cu mine atingerea buzelor și a suflării ei peste piele pe străzi Înțesate de oameni fără chip, care ieșeau din birouri și din magazine. CÎnd am luat-o pe strada Canuda, m-a izbit o briză Înghețată ce reteza forfota. I-am fost recunoscător aerului rece care mă lovea În față și m-am Îndreptat spre universitate. Trecînd peste Ramblas, mi-am deschis drum pînă la strada Tallers și m-am pierdut În Îngustul său canion de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
este un fel de amenințare plutind în aer, acea amenințare pe care temperamentele sensibile o percep când masa de nori care acoperă cerul se crispează în așteptarea deflagrației tunetului, când o ușă scârțâie în întuneric și un curent de aer înghețat vine să ne atingă chipul, când o prevestire malignă ne deschide ușile disperării, când un râs diabolic ne sfâșie vălul delicat al sufletului. Nimic concret, nimic în legătură cu care s-ar putea conversa în cunoștință de cauză și cu obiectivitate, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
zăpăcindu-i și Îngrozindu-i. Și, În timp ce aceștia bâjbâiau prin bezna lor, puținii care au izbutit să fugă s-au salvat, ducând-o cu ei pe pământurile luminate de harul lui Dumnezeu. Fecioara străbătea În continuare mulțimea cu privirea ei Înghețată. Albastrul pupilelor era atât de deschis Încât părea aproape alb. Când ochii i se Încrucișară cu ai lui Dante, poetul Încercă pentru o clipă senzația că, dintre toți, tocmai pe el Îl căuta. - Ea ne va călăuzi În cucerirea Răsăritului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
peste apostoli În zorii faptelor lor. Încrede-te În Fecioară, popor al Florenței, fiu mult iubit al Bisericii biruitoare! Lângă el, fata părea să Încuviințeze printr-o lentă oscilație a capului, În timp ce ochii nu Încetau a parcurge cu privirea lor Înghețată mulțimea extatică. Dar ceva din ea părea să accentueze chinul rănii sale extraordinare, ca o umbră care Începuse să i se lase Încetul cu Încetul peste trăsături, Însemnându-le cu riduri imperceptibile. O expresie neliniștită Înlocuia treptat Împăcarea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi știut ce atitudine să adopte. - Nimic... Căutam... bâigui el Încurcat. Își ținea ochii În pământ. Apoi Îi ridică spre mută. - Așadar, ai descoperit totul, murmură el, trăgându-și capul Îndărăt cu un aer sfidător. Pentru o clipă, o tăcere Înghețată se coborî Între ei. - Așadar? zise din nou Cecco. Doar nu vrei să faci cârdășie cu gloata din orașul ăsta infam ca să Îți capeți un jilț mizerabil și să reprezinți clica negustorilor și a hoților de buzunare! Și apoi, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Florența? În acel moment, un zgomot de pași tupilați Îi atrase atenți priorului. Se răsuci, zărindu-l pe Cecco În prag. Recunoscându-l, Amara se ridicase În grabă, retrăgându-se spre interior, parcă deranjată de sosirea lui. - Cecco, zise Dante Înghețat, am venit să-ți spun ceva. Celălalt, curios, se opri. - Astăzi l-am văzut pe Brandan, pe malul Arnului. Mort. Sienezul Își duse o mână la gură, pălind. Privirea Îi alergă pentru o clipă În direcția În care dispăruse femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
meșteri, urcând treptele unui drum către nimic. Acela care te-a adus la nimicul care ești acum. De ce, messer Alighieri? - Poate pentru că, În omul drept, e Înnăscută necesitatea de a face bine, așa cum ne-au Învățat Înaintașii noștri, răspunse Dante Înghețat. - Verum. Dar care ar fi, așadar, aceste mari spirite care ți-au oferit mereu exemplul și Îndemnul lor? Lăsându-l, firește, la o parte pe maestrul dumitale de angajament civil, acel Brunetto Latini, sodomit notoriu, mort taman la vreme ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
spate, pentru ca nimic să nu le scape din vedere. Dante asculta atent, În timp ce o neliniște tot mai mare i se strecura În suflet. - V-ați trădat misiunea, care era aceea de a mântui Țara Sfântă, zise el pe un ton Înghețat. - Nu, messer Durante. Am trădat numai deșartele ambiții ale unor oameni mărunți, pentru ceva cu mult mai Înalt. Un imperiu cu adevărat universal. Certitudinile poetului Începeau să se clatine. Poate că Templul și Republica Venețiană, care apărea Îndărătul urzelii, aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
durere veche putea să fi inițiat o tragedie ce ucisese o stirpe și devastase imperiul. Până la ultimul ei act, care se desfășurase sub ochii săi, când la Florența sosiseră oameni din cele patru zări ale Pământului, numai ca să găsească masca Înghețată a morții. Iar orașul acela, orașul său, pe care Îl simțea palpitând dincolo de zidurile mânăstirii, era teatrul tuturor acestor fapte. Prin pereții care parcă se prăvăleau peste el, Închizându-i, pe Arrigo mort și pe el viu, Într-o aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai cumplit decât vina. Cât despre ce ați văzut, să uitați totul. Bonatti rămăsese deoparte. De cum fură singuri, cu mâna tremurând de emoție, Înlătură țesătura grea de fetru care acoperea una din plăci, iar apoi Își trecu degetele peste suprafața Înghețată, ca un orb care Își căuta prin pipăit confirmarea propriei Închipuiri. În lumina slabă a lunii care pătrundea prin ferestre, Dante aduse un candelabru și, cu câteva lovituri de amnar, aprinse mucurile de lumânare. Apoi se Întoarse spre Guido Bonatti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a petrecut Cazul, după cum a fost numită la noi întreaga poveste, subliniind majuscula cu suspine și gesturi, era trecut de șaizeci de ani și se pensionase cu un an înainte. Era un bărbat înalt și uscățiv, semăna cu o pasăre înghețată, maiestuoasă și îndepărtată. Avea doi ochi spălăciți ce păreau imobili și buze subțiri, fără mustață, o frunte înaltă și păr grizonat. V. se afla la douăzeci de kilometri de noi. Douăzeci de kilometri în 1917 era o distanță cât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
călcâie cu o expresie studiată și gesturi largi, cu mustața plină de gălbenuș, spune: — Și cu poarta asta ce-i? Iar atunci toată lumea privește poarta în cauză ca și cum tocmai apăruse ca o Fecioară Maria, o portiță întredeschisă către niște ierburi înghețate și strivite, o poartă care zăvorește o incintă largă cu ziduri înalte și, dincolo de această incintă, un parc, un parc adevărat, cu pomi adevărați și, în spatele acestor pomi care își încrucișează crengile goale, silueta unei clădiri înalte, o casă boierească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
trebuie să fi fost al lui Împotrivă, scrisul acela care era aici și care ne reamintea de ochii lui și de mișcările de gimnastică, în vreme ce el zăcea probabil - dar unde? -pe o saltea păduchioasă sau tremura de frig sub dușurile înghețate și sub șocurile electrice violacee. Primarul vorbise după ce deschisese ușa și arătase spre drapel, apoi își vârâse degetele lui ca niște cârnați în buzunarele pentru ceas ale vestei de mătase și făcuse pe importantul în tăcerea lui, aruncându-ne din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lucruri bune din care nu te poți înfrupta decât dacă te naști cu ele nu aveam acces. După aceea, Destinat se cufundă în tăcere. XII Trebuie să mă întorc acum la dimineața aceea din 1917 când am lăsat pe malul înghețat trupul lui Belle de jour și pe judecătorul Mierck cu suita lui rebegită. Amintirea aceasta este destul de încețoșată, ca o bâiguială neclară, dar e, în fond, după chipul și asemănarea vieții mele, care n-a fost niciodată compusă decât din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să mai spun nimănui nimic. Dar a trebuit să mă întorc acolo, pe malul râului. Să-mi fac meseria, pe lângă meseria de om, care nu e cea mai ușoară. Am așteptat primele ore ale după-amiezii. Nu se mai simțea mușcătura înghețată a dimineții, ci era o vreme aproape blândă. Ai fi crezut că era altă zi. Grosspeil și Berfuche fuseseră înlocuiți de alți doi jandarmi care păzeau perimetrul și alungau curioșii. M-au salutat. Peștii alunecau printre alge. Din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
adormise. Iar în pântecul ei adormise și micuțul. Josăphine își terminase povestea și mă privea. Eu vedeam scena pe care tocmai mi-o descrisese. Belle de jour părăsise camera, în liniște, cu hăinuțele ude lipite de trupușorul ei micuț și înghețat. Îmi zâmbise și apoi dispăruse. — Și apoi? o întreb pe Josăphine. Apoi ce? — Te-ai dus spre ei? N-oi fi nebună... Pe procuror prefer să-l văd de departe. — Și atunci? Atunci m-am întors înapoi. — I-ai lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ore și două sticle de tărie. Patru ore și vreo trei cuvinte rostite. Măcar atât puteam face. În timpul acesta, Clămence începea să geamă și să se sucească, singură. Fără mine. Fără ca eu să știu. XVI Când ieșeam de la RĂbillon, ploaia înghețată ce cădea m-a făcut să mă încovoi. Cerul părea că-i mustră pe oameni. Turna cu găleata, în valuri care loveau fațadele caselor. Nu mai era prea multă lume pe străzi. M-am strecurat pe lângă ziduri cât de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]