10,200 matches
-
familiei. Nu sunt periculoși, nu mai periculoși decât noi doi, mi-a răspuns zâmbind cu complicitate și a continuat: Ia pastilele astea două, o să dormi liniștit. Și mi-a întins două pastile mici, una roșie și una albastră. Le-am înghițit fără să mă opun. M-a condus în salon, mi-a făcut cunoștință pe scurt cu fiecare pacient în parte și mi-a urat noapte bună. Am adormit instantaneu, fără vise. De dimineață m-a prezentat domnului doctor, acesta mi-
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
nostru, se rotesc neîncetat. De alături se aude un puști strigând fără rost: Ia tiribomba, neamule, tiribomba cu norocul, ca să-ți potolească focul. Fum și acordeoane. O, viața mea. Maneaua se re varsă de peste tot, lunecând peste tăcerile noastre îmbrățișate, înghițindu-ne. O, viața mea. Privirea mi se agață de ceasul din hol, acum atât de departe: 12.02. Nu mai văd limbile mișcând, o fi ceață, o fi fum, cald, lacrimi. O, Doamne, raiul tău e bomba asta, iar la
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
mai ajunge boala, spuneți voi. Dar roata de asta e făcută, ca să se Învârtă, așa că fiți atenți să n-ajungeți, și Încă foarte repede, sub roată. Casa de asigurări, una dintre gogorițele aducătoare de venituri grase numai pentru ai voștri, Înghite mult, și de la noi și din fondurile venite din afară tot pentru noi. Dar s-a ajuns la concluzia că noi trebuie să Înțelegem că este mai frumos ca totul să fie cheltuit prin reprezentanții noștri, care știu ce trebuie
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
și În special cei care au depus jurământul lui Hipocrat, se va gândi puțin, câteva minute zilnic, și la omul de lângă el, atunci va fi mult mai bine În România zilelor noastre. Justiția și legile În statul nostru "Legile au Înghițit justiția" spunea Într-un film un justițiar și avea mare dreptate. Foarte mare. Unde a dispărut justiția În România?! Cine ne apără pe noi "simpli cetățeni"? Știe cineva să-mi răspundă la aceste Întrebări?! Nu știe nimeni, pentru că justiție, adică
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
ei și pentru familiile lor! Ghinionul lor că au vrut să imite pe unii din cei de sus! Ce este valabil pentru dulăi, nu este la fel și pentru căței, dimpotrivă. Asta este legea, domnilor, dacă vă place; dacă nu Înghițiți, n-avem ce vă face. Ce a vrut românul când a scuturat Îngrădirile?! N-a vrut mult, pentru că românul este modest din fire: a vrut libertatea să muncească și să creeze fiecare după cum Îi este firea și talentul și pentru
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
tuturor televiziunilor, cu o excepție, și ar fi fost chiar două, care s-ar fi completat foarte bine Împreună, dacă i-ați fi dat voie celei de-a doua să trăiască. Dar, după cum spuneam În alt capitol "justiția a fost Înghițită și aici de lege". Stați strâmb și judecați drept, ați suprimat o instituție concurentă ilegal dar pe baza unei legi care poate fi interpretată cum "vrea mușchii unora sau altora" În funcție de simpatii, antipatii, și de indicațiile primite de sus (și
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
ar fi explodat de mult. Dar ei nu și nu. Îți vine chiar și să râzi când Îl vezi pe Vanghele (știți, Caragiale are și comic de nume?!) cum face spume la gură Împotriva primarului general și În final le Înghite tot el, fără măcar să bage de seamă. Vezi să nu te Îneci, Vanghele mamă, cu propria salivă. Ar fi păcat de asemenea primar PSD-ist și de alții ca tine. Și pentru că tot vorbeam de rezistența la presiuni PSD-iste
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
măsuțele pătrate, așezate la intervale, cu fețe de mese albe, deasupra, și sticle burduhănoase, cu gâturile înfășurate în ștergare, răsturnate în căldările cu gheață. Senzația aromată, înțepătoare și rece din cerul gurii îl făcu să-și lingă buzele și să-nghită în sec. Mirosea a rouă și rădăcini crude. Mestecă în gând gustul de pâine bună și buchetul vinului. Suava dulceață îi înțepa limba și-l amețea. Hotărî să coboare și coborî scările. Civilii nu erau prea mulți; totuși erau destui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
atât de îndârjit că păreau că niciodată nu vor avea de gând să se ridice de la mesele acelea, din sala aceea și din orașul acela. Cumplit pentru foamea și simțurile lui întărâtate, căpcăunii îmbucau, sfârtecau și, ce nu puteau să înghită, ce nu le încăpea în grohotișurile gurilor, striveau și aruncau pe jos, călcând în picioare, într-o plăcere barbară, să se desfete ca porcii, excitați de parfumuri, mirodenii și vin și de privirile-nfierbântate ale femeilor bete stăpânite de chiotul cărnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mai departe, făcând să lunece cearșaful de pe ea și să rămână goală în răcoarea jilavă a dimineții. Mai bine să-l poarte el, decât să-l roadă moliile. Bătrâna rămase cu ochii larg deschiși, parcă ar fi vrut s-o înghită, apoi se întoarse și se repezi spre culcușul lui Miluță. Bine, măi băiete, și tu cu hainele astea ți-ai găsit... Vocea i se curmă printr-un țipăt, ca și cum i-ar fi dat cineva o lovitură pe la spate. Pierzându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
întâi pe doctor. Cu mașina ajungem repede. Aveam atâtea lucruri să-ți spun! Crezi că sunt în stare să te ascult! Îi atinse brațul cu mâna: Rămâi în mașină? Floarea cărnoasă a gurii ei se deschise într-un zâmbet suav înghițit de-ntuneric. Glasul îi sună dulce și grăbit: Rămân, să te-ntorci mai repede! Clar, râse el, și genele ei se zbătură într-un început de alarmă când îi văzu silueta înaltă ștergându-se prin dreptul geamurilor și dispărând. Știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
o prudență neghioabă și rușinoasă pe care nu și-o recunoștea, sau și-o recunoștea a fi rezultatul anilor de constrângere petrecuți mai mult alături de bătrână decât lângă pseudosoțul ei, cu ambițiile, ideile și pasiunile lui bizare, pe care-l înghițise războiul. Se sărutaseră scurt, jenați amândoi de lumina zilei, apăsați de conștiința că sunt pe stradă și încă pe strada ei și pot fi văzuți, mai mult ca o promisiune a întâlnirii viitoare, când se vor regăsi din nou singuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
o să fie! Ce-o să fie? Ce foame-o să se trezească-n calicime! Tot o burtă o să aibă fiecare... Tot o burtă, dar au să se apuce să se mănânce unul pe altul. Degeaba. Tot n-au să se poată-nghiți. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, scandă larg, cu voce gravă, Miluță, solemnizând momentul. Ai uitat unde trăim? Cap de zevzec! Suntem tari ca pietrele. Cu rădăcini adânci și prea vechi să ne dezbată careva... Cerboaica își făcu loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Mi-am mușcat buzele să nu-mi scape nimic. Deși în mine... totul era un țipăt.” Spațiul (orașul) e definit perifrastic: „orașul celor șapte coline” și, pentru a se evita confuziile, „Sala pașilor pierduți a Universității”. Proza devine haplologică, proteică, înghițind chiar un text poetic: „Iubesc orașul acesta străin / cu parcurile lui, în care nu ne-am ținut / niciodată de mână. / Iubesc orașul acesta străin / cu străzile lui furnicar, pe care pașii noștri/nu s-au intersectat nicicând. / Iubesc orașul acesta
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
i-am văzut, simțeam nevoia să mă întorc acasă. Sper că nu te deranjează că nu te-am consultat înainte. Va fi bine, vei vedea. - Sunt convinsă. Mă bucur de invitație. S-a așternut liniștea. Kilometrii dispăreau unul după altul, înghițiți sub roți. Câte un popas scurt, o țigară fumată în grabă. Drumul șerpuia printre dealurile pline de vii care încă mai păstrau parfumul aromat al strugurilor. - Cum l-ai cunoscut pe Mihu? - Întâmplător. Știi ce se spune, cele mai frumoase
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
fel și chip, și pentru fiecare imagine trebuie să găsească o replică, să întrebe, să răspundă, să gesticuleze, să pareze lovituri. Astfel jocul se perpetuează la nesfârșire, în modul cel mai absurd cu putință, în timp ce el, "producătorul", "regizorul" se simte înghițit de propriile imagini, de nemiloasele creații, în totală confuzie. La ce bun atâta risipă de energie și strălucire, când nimeni nu se alege cu nimic? Primejdia oglindirii este totodată și cea a unei false mărturisiri, prin intermediul imaginilor reiterate dramatic, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de după căderea cortinei, singurătatea absolută a unui actor fără public. "Cel mai înalt om din lume" intuiește nevoia de a trăi, dar nu oricum, ci în spectacol, tocmai atunci când spectacolul i se refuză, când lumea întreagă pare să fi fost înghițită de o ciudată amnezie. Cel mai înalt om din lume este Poetul. El are nevoie de un spațiu sacru pentru a-și desfășura jocul, dar acest spațiu, după cum spuneam, se închide brusc, împotriva voinței celui care l-a creat: Singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
nu din neamul lui. Maria a plecat la Petroșani și este căsătorită acolo. Costache, poreclit Șaroi, este și el la Petroșani. A venit după revoluție să-și ia casa părinților, dar cum Belitu avea acte notariale pe casă, Șaroi a înghițit hapul, fiind nevoit să-și facă casă nouă, dar cum blestemul își face efectul, după ce a terminat casa s-a certat cu soția și a vândut casa întorcându-se la Petroșani. Chimircan După moartea lui Ciolac, nevastă-sa a rămas
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
după trei zile, undeva În aval. Grea durere pentru cei rămași. O mamă Încă tânără ce-și striga cu disperare pierderea suferită, un bărbat Înnebunit de durere că nu și-a putut salva fetele de la Înec, văzându le cum erau Înghițite de ape. În urma carului funerar o femeie gârbovită de ani și de neajunsuri, bunica fetelor, vărsa lacrimi amare pentru nenorocirea lor. Nimeni nu va ști vreodată dacă pe cei doi soți i-a ajuns un greu blestem, rostit de mama
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
fiu prietenul tău, să nu te temi de mine, eu nu-ți fac nici cel mai mic rău, să știi...apoi luase capul puilului, Îi desfăcuse ciocul și-i turnase puțină apă pe gât. Spre surprinderea copiluilui, puiul chiar a Înghițit apa iar el i-a mai dat de câteva ori să-l Întremeze puțin, măcar până va ajunge acasă unde va găsi o coajă de pâine pentru el și bobocul de gâscă. A ajuns acasă pe Înserat cu bobocul Înfășurat
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
rămânem pe drumuri, Doamne ferește! Așa a trecut Întreaga vară. Tatăl lui Ionuț s-a dus și el la treierat grâul, la un fermier din satul vecin. Era om muncitor și cinstit bietul de el dar, de atâta amărăciune și praf Înghițit pe arșiță toată ziua pe câmp, mai trecea și pe la cârciuma dintre cele două sate, să ia o halbă de bere, să se mai răcorească. Tot acolo afla și pe unde se mai căută mână de lucru, oameni cu ziua
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
întunericul vremurilor înmormântate. Zborul ei de pasăre pare a fi oprit de oul lipit dezgustător de aripile ce-ar trebui să-i folosească drept înaltare. Să fie ea în căutarea timpului pierdut, căci trecutul i se părea “un monstru care înghite timpul, timpul care și el ne înghite”. De ce Manuela nu simțea timpul? Ea nu trăia, doar exista! Este excepțional prezentată drama individului care are conștiința existenței, dar mai ales a existenței sinelui lipsit de trai, de viață. Femeia prin natura
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
pare a fi oprit de oul lipit dezgustător de aripile ce-ar trebui să-i folosească drept înaltare. Să fie ea în căutarea timpului pierdut, căci trecutul i se părea “un monstru care înghite timpul, timpul care și el ne înghite”. De ce Manuela nu simțea timpul? Ea nu trăia, doar exista! Este excepțional prezentată drama individului care are conștiința existenței, dar mai ales a existenței sinelui lipsit de trai, de viață. Femeia prin natura sa umană are instinctul vegetării, este un
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
bolovani, ca să am cu ce-mi ascuți cuțitul. Cuum? ! sări ca ars cel cu ochelari fumurii. Le-ai pus sub bolovani?! Și voiai să-ți ascuți cuțitul cu ele?? Și ochelaristul rămase o clipă cu gura căscată, de parcă ar fi înghițit un ac. Apoi începu să-i turuie gura ca o pocnitoare: Păi tu știi, puștiule, că tăblițele astea poartă inscripții pe ele de la zidirea cetății, de aproape o mie de ani, și că-s mai de preț decît dacă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
o mie de ani, și că-s mai de preț decît dacă ar fi de aur? Eeei!... făcu Bărzăunul grozav de mirat. Chiar așa? Păi! continuă străinul umflîndu-și gușa și uitîndu-se la tăbliță de parcă atunci ar fi trebuit s-o înghită cu apă rece. Extraordinar! se miră din nou Bărzăunul nevenindu-i să creadă. Eu le-am găsit pe toate trei, într-o crăpătură a zidului. Și voiai să-ți ascuți cuțitul pe ele, mototolule, așa-i? se zburli la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]