1,838 matches
-
exclamă pierdut. Nu te-am recunoscut. Te-am văzut cum... cum îl ucideai... Cum îl chema pe adversarul tău... Rubrus? Marcus strânse din dinți. — Da, așa îl chema. Era cel mai bun prieten al meu. Valerius se sprijini de perete, îngrozit. Tăcu o vreme, apoi spuse: — Și Salix... și Salix era prietenul meu. — Salix a făcut o greșeală. N-a prevăzut consecințele rănii aceleia... Ar fi trebuit să-și schimbe tactica, să-și dea seama că, mai devreme sau mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
profund. Sosise clipa. Inima îi bătea cu putere. O rază de soare reflectată de plăcuța metalică de pe umărul lui Flamma îl orbi, trecând prin micile orificii ale coifului. Nu mai văzu nimic. Nu-și zărea adversarul și înghiți în sec, îngrozit, căci simțea deja tridentul lovindu-i spatele... Instinctiv, își trase pieptul înapoi, încercând să-l vadă pe Flamma prin găurile coifului de bronz, care apărau ochii de loviturile tridentului, dar îngreunau vizibilitatea. Sări în lături și își dădu seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
clipă că-l vede pe zeul războiului, mânios că sacrificiul nu fusese înfăptuit. La sfârșit, când Valerius își scosese coiful și strigase numele acela, își amintise deodată cuvintele preotesei - „Orpheus...“ Bău, încercând să-și liniștească bătăile inimii. „Orpheus“, se gândi îngrozit. Listarius se aplecă și-i șopti la ureche: — Orpheus... Ai văzut cum l-a învins pe Flamma? De astăzi, el va fi cel mai bun gladiator, după Skorpius al tău. Adu-ți aminte ce a spus preoteasa... Ce știi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cap. — Uită-te la mine, îl imploră, ridicând mâinile pline de grăsime. Totul e pierdut... Plec. Auzi un foșnet în stânga lui. Îl văzu pe Ausper ivindu-se din întuneric și întinzându-i o cupă de lut. Vitellius se dădu înapoi, îngrozit. Se împiedică de cadavrul decapitat al lui Galba, apoi de cel al lui Otho. I se păru că sângele lor i se scurge la picioare și-i murdărește încălțările. Își acoperi fața cu mantia și se îndepărtă repede, șchiopătând. Ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acestor poze și uneori peste ele. Desenă un heleșteu întunecat, dar plin de pește colorat. Un câmp de ananași strălucitori și dovlecei-șarpe atârnând. Jackfruit mari în copac și câteva găini care scurmau. Dat fiind că soacra și soțul se retrăgeau îngroziți, neîndrăznind să o tulbure pe ea sau pe copilul aflat încă înăuntru, desenă o pleiadă de bucătari decapitând capre. Desenă alții fugind spre o piață înțesată de lucruri pentru care merita să te târguiești. Unii postați deasupra oalelor aburinde cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
să ne-ntâlnim sub platan“, scoase un tril, „și nu vom mai avea nici un fel de dureri de inimă.“ Și, încet, cu încântare, simțind că făcea ceea ce trebuia, Sampath începu să-și scoată hainele. Din public se ridicară câteva țipete îngrozite. Totuși, în momentul acela de apogeu, le confundă cu strigătele de admirație. Într-un stil propriu, lăsă pe rând să alunece de pe el sariurile și dupatta cu care se înfășurase. Desfăcu și ultima fâșie lucioasă de material, dar simțea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
alb ca strălucirea din interiorul nucii de cocos. O șuviță alunecase de pe creștetul femeii cu nuca de cocos și urma curbura flaconului. Sampath privea în jos, la femeia acoperită cu văluri care stătea sub copac și se simți încins și îngrozit. — Te rog să cobori ca să fii prezentat. Ai stat destul în copac, spuse domnul Chawla. Sampath crezu că o să leșine. — Urcă-te tu, fato, o îndemnă tatăl fetei. Urcă-te. Hai, un pas. Doar un pas. Adepții ridicară trupul rigid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
creierul, folosind echivalentul reclamelor sonore și al publicității agreabile. Stătuse mult prea mult timp în livadă. De fapt, ca să spunem adevărul, descoperise că se bucura de timpul petrecut acolo. Imediat ce îi trecu asta prin minte, fu de două ori mai îngrozit. Ar fi fost cel mai bine să rezolve imediat cazul și să plece din livadă cât se putea de repede. Păstrând ceea ce spera să fie o distanță care nu dădea de bănuit, spionul încerca să nu o piardă din ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Maimuțele astea sunt o problemă teribilă, domnule, spuse domnul Gupta, încercând din greu să pară nefericit, dar arâtând, în ciuda eforturilor, foarte fericit. 21 Prima ședință ținută cu brigadierul imediat după sosirea Colectorului Districtual fu perturbată de Societatea pentru Protejarea Maimuțelor. Îngrozit, perceptorul districtual privi pe fereastră la mulțimea de proporții gargantuelice, care părea să crească de fiecare dată când întorcea din nou capul să o privească. În seara de dinainte fusese să îl vadă pe Sampath în livada de guave. Bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
om după o pasăre și zbură doar câțiva metri până să cadă pe pământ cu o bufnitură surdă, un morman diform de sfoară de nailon. Stârnind un curent ușor în dreptul urechile sale, porumbelul verde se înălță și, sub privirile sale îngrozite, zbură, pe deasupra capului său, cine știe unde. La naiba! brigadierul izbi cu pumnul în palmă. La naiba, la naiba, la naiba. Era un semn rău. Dar, în definitiv, cine era el să creadă în semne? Înainte marș, proștilor, le strigă furios oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
alături de mine în clipele mele cele mai negre, când sunt slab și mi-e frică. Selina știe ceva ce toată lumea ar fi trebuit să cunoască până acum. Știe că oamenii pot fi ușor speriați și chinuiți. Oamenii pot fi ușor îngroziți. Mie mi se întâmpla la fel, deși eu fac parte din categoria celor mai curajoși. Sau a celor mai bețivi. Noaptea trecută m-am luat la bătaie. Cum să vă spun eu: când dorm, sunt un băiat de toată isprava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
fel de chicinetă, din care, însă, am reușit să-mi croiesc drum afară. Am sărit pe scări și am căzut rău pe spate. Deși pare ciudat; nu m-am lovit prea rău, și i-am făcut semn să plece valetului îngrozit care venise să mă ajute să mă ridic. Apoi am avut un schimb de cuvinte bine măsurate cu sula bătrână de la recepție. Și-a luat toate măsurile ca, de data asta, să ajung acolo unde trebuia și m-a escortat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și capul vârât în piept -gând, din cauza zgomotului făcut de o palmă care mi-a căzut cu tărie pe spate, posterul central, pe care îl țineam ușor înclinat, mi-a țâșnit violent din mână. Mi-am ridicat ochii alarmat, surprins, îngrozit. O fată plinuță, drăguță, cu un șal mare, cu două insigne pe reverul pardesiului de catifea, cu fața și întreaga ei ținută vibrând de energie, hotărâtă, exaltată... Cititorii s-au oprit din frunzărit. Cineva de lângă mine a făcut un pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
refuzat să recunoască orice implicare - nici chiar ea n-ar fi putut să mă ierte), și Martina, înțepenită în cadrul ușii, într-un costum gri deschis din lână fină, pantofi negri (și ce a văzut? O erecție animalică, o burtă, fața îngrozită) - și eu, glumă răsuflată, buimac, nimicit, dând din mâini. Am mai avut eu secvențe în care apăream gol, dar niciodată chiar atât de gol, nici chiar în Boomerang, în apropiere de Sunset Boulevard, răscrăcărându-mă sub bâta peștelui. O excelentă scenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ce trebuia să aud. M-am îndreptat către cealaltă parte a ringului de dans, spre James, care era înghețat de frică. — James! l-am întâmpinat. Cred că ne ești dator cu două sticle cu șampanie. James păru întâi zăpăcit, apoi îngrozit. — Poftim, le vrei acum? Un pariu rămâne un pariu. Haide, plătește. Sebastian abia acum își intra în rol, vizibil ușurat de atitudinea mea. A durat ceva până când l-am convins pe îndărătnicul de James. După cum am calculat, a cumpăra o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
toată vina, a exclamat ea. Nu mi-a spus Bells asta, dar se putea ghici ușor. Sunt sigură că nu făcea așa ceva înainte să-l întâlnească. Știi... Nu vreau să o spun. A mimat injectarea. M-am arătat suficient de îngrozită. —Vreau să vorbesc cu Felix - doctorul familiei - despre asta, poate o băgăm într-o clinică sau undeva. Există tot felul de tratamente în ziua de azi. Felix va ști exact unde să o ducem. Acum, că Charles a murit, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Am adăugat cu părere de rău: — Dar altfel voi fi nevoită să implic Poliția. Șervețelul s-a desprins de degetele ei și a căzut încet, legănându-se într-o briză de aer condiționat, pe carpetă. S-a uitat la mine, îngrozită. La un moment dat, i-am văzut privirea. —Nu ai face asta, mi-a spus, dar fără convingere. Am continuat să mă uit la ea. După puțin timp, mi-a răspuns cu o voce posomorâtă: —Bine. Dar să nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mai afla altcineva despre asta și... și... — Și i-a sugerat lui James că ar trebui să-i plătească o sumă de bani în fiecare lună prin debit direct ca să nu spună nimic, i-am terminat eu fraza. Jordan părea îngrozită. —În fiecare lună? a întrebat. Nu știam că o făcea... o făcea atât de des. Oh, probabil că James mă urăște. Arăta de parcă era pe punctul de a începe să plângă din nou. —El - Charles - strânsese majoritatea articolelor de la „Agendă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Sebastian. S-a așezat în genunchi lângă mine și l-a ținut pe James. —James, bătrâne. Bea asta. Îți va face bine. Haide. Se pricepea la asta mai bine decât mine. James s-a așezat în fund, ridicându-și fața îngrozită, roșie și în agonie, transpirată, cu ochii încremeniți. A reușit să bea laptele și i-a înapoiat paharul lui Sebastian. —Cum te simți? a întrebat repede Sebastian. Mai bine... mai răcorit... James a inspirat adânc și toată lumea din jur a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
petrecerea de logodnă. I-o pasai, nu-i așa, în fața tuturor, fără ca nimeni să știe asta... —Bells nu a știut! a sărit Suki din scaun, aproape dărâmând masa. Nu a știut că asta îl va omorî, jur! A fost total îngrozită când l-a găsit pe Charles, nu avea idee ce era ceea ce îi dăduse! — Taci naibii din gură! Belinda a sărit la sora ei. Nu vezi că încearcă să ne facă să vorbim? Dar Suki era de neoprit, apărându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
numai că mi-am amintit la timp, și apoi când urcam pe scări l-am văzut pe Simon în spatele nostru și eram sigure că și el ne văzuse, dar nu se poate să ne fi văzut. Doamne, eram atât de îngrozită, dar atunci nu știam că totul fusese intenționat, că altfel nu aș mai fi ajutat-o - am crezut că a fost un accident, că doza fusese prea mare. Păi, se mai întâmplă, nu? a spus Suki patetic, cu o voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
în zadar. Am privit-o dintr-odată cu un aer prefăcut speriat. Mi-am aplecat capul spre ea, făcându-i semn complice cu ochiul. — Să nu mă torni. Sunt vreo câțiva morți acolo. De la niște virgule puse aiurea. S-a arătat îngrozită. — Mulți? — Nu prea, dar care puteau să fie oameni buni. S-a aplecat și ea spre mine, șoptindu-mi cu buzele aproape lipite de ureche. — Și la mine. De la semne ale citării! Ce ne facem? Mergem și ne predăm, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
musai conspirațiile și prin viețile noastre. Conspirația mondială, după cum urlă unii, ne-a prins definitiv în ițele ei. Un fel valah de a-ți țipa neputințele și încăpățânarea, îndârjită în nebuloasa tradiției, de a nu-ți râni ograda, chiar dacă vezi, îngrozit, că vine vecinul sau drumețul și-ți spune, deschis: „De ce n-o cureți, nu vezi că pute?“. Dar pute românește, patriotic și la vedere... O priveam pe Lia și-mi venea să plec, chiar în același moment, de lângă ea. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
buteliile de aragaz. Aceeași cheie era folosită la trei-patru alte astfel de aparate, răspândite prin celelalte saloane. Într-o noapte, cheia rămăsese în rezerva noastră. La un moment dat a intrat o asistentă speriată, țipând: „Cheița, cheița“. A înșfăcat-o îngrozită, zbughind-o pe ușă. Agitație, larmă apoi pe culoar. Se întâmplase ceva. Dimineața am aflat că murise o bătrână „de la șase“. Se sufocase și, până să vină cheița, nu a mai rezistat. Bătrânul din rezerva mea era speriat. Se temea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fost? De ce m-ați lăsat singur? De ce m-ați părăsit și voi?“. Am dat să întindem masa de Paște, dar el ne zorea să ne strângem lucrurile și să plecăm. Curând aveau să vină să ne aresteze, tot șoptea el îngrozit. Îl căutaseră acasă după-amiaza trecută. Fusese plecat, dar îi spuseseră vecinii că l-au căutat și urmau să se întoarcă. Era speriat, bâiguia întruna: „Știam că așa am s-o sfârșesc. N-aveam cum s-o termin altfel“. Cu chiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]