1,512 matches
-
norme, valori ale conviețuirii, interpretarea a ceea ce se petrece, "construirea sinelui drept colectivitate în marș", cu apel la imagini fondatoare, povestiri unificatoare, simboluri federative; în fine, pe cel de-al treilea nivel conferă coerență reprezentărilor și acțiunilor politice, într-o înlănțuire logică ce urcă (ori "coboară"?) până la strămoși și o voință colectivă a prezentului cu un scop de atins în viitor.397 Dacă istoria este întotdeauna un discurs despre Celălalt, ori despre sine doar în măsura în care este oglindit în alteritate, cum susține
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
de întâlniri opoziționale ale discursurilor națiunii și genului, ale publicului și privatului, ale dominației și puterii, "sit istoric" în care intră în coliziune toate aceste sfere, puse în acord în cele din urmă prin "afirmarea superiorității masculinului asupra femininului prin înlănțuire erotică [bondage]" (Marston mărturisea că brățările metalice purtate de către Wonder Woman reprezentau supunerea în fața Afroditei, iar lasoul său care forța pe oricine să-i îndeplinească vrerea simboliza farmecul iubirii și al atracției feminine care îi subjugă pe bărbați, dar ocazional
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
caracatiță pe ale cărei tentacule scrie KGB, CIA, MOSSAD, Servicii Secrete Occidentale, DST, AVO, toate aceste tentacule înlănțuind o tânără fată blondă, îmbrăcată în costum popular românesc și cu banderolă tricoloră peste piept. Fata are o figură placidă și salută înlănțuirea ei de către tentaculele caracatiței. Lucrarea Angelei Băcescu nu este de sine stătătoare, ci depinde exclusiv de dialogurile autoarei cu diferiți ofițeri (din Armată și Securitate) implicați în decembrie 1989. În mod previzibil, având în vedere coperta pe care am descris
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
această direcție, este necesar, așa cum preconizau M. A. K. Halliday și R. Hassan încă din 1976, să nu se gramaticalizeze transfrasticul considerînd textul ca o frază mare sau ca o simplă suită de fraze: Un text [...] nu este o simplă înlănțuire de fraze [string of sentences]. Altfel spus, nu este vorba de o unitate gramaticală mare, de ceva de aceeași natură cu fraza, dar care s-ar deosebi de ea prin mărime un fel de suprafrază [supersentence]. Un text nu trebuie
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
lui Saussure: "Căci rostirea nu indică, nici aici, nici acolo, vreo acțiune ori vreo lipsă de acțiune [...] mai înainte de a se îmbina verbele cu numele. În schimb atunci s-a armonizat și deopotrivă s-a născut vorbirea producîndu-se o primă înlănțuire, într-un sens vorbirea elementară și cea mai scurtă." (id.). Propoziții ca: "Omul învață" sau "Apuleius povestește" sînt enunțuri asertive minimale. Depășind prima numire prin "ordonare-întrețesere" a două componente, s-a înfăptuit un act de referință, s-a încheiat ceva
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
care ține de logos-discurs. Platon pune în gura Străinului următoarele: "[...] nu se denumește doar, ci se și determină ceva, înlănțuindu-se verbele cu numele. De aceea și spuneam că a vorbi nu înseamnă doar a denumi, drept care am și dat înlănțuirii acesteia numele de vorbire [logos]" (p. 376). Înainte de Saussure, această idee a fost radicalizată de teoria limbajului elaborată de W. von Humboldt: "Limba constă numai în discursul legat, gramatica și dicționarul pot fi asemuite cu scheletul ei mort" (trad. Meschonnic
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
discursul legat, gramatica și dicționarul pot fi asemuite cu scheletul ei mort" (trad. Meschonnic 1985, p. 142). Humboldt definește limba ca pe o activitate discursivă, ca pe "actul ei de emisie reală" (id., p. 143), și subliniază că numai în "înlănțuirile discursului" pot fi percepute elementele cele mai semnificative ale limbii. Cît despre Saussure, el își definește obiectul și programul drept revenirea elementului discursiv la limbă ca la "o comoară mentală", adică la ceea ce pentru Humboldt nu era decît "proiecția totalizantă
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
creează diferite grupuri, serii, familii, în sînul cărora stăpînesc raporturi foarte diferite, dar care intră într-o singură categorie; acestea sînt raporturile asociative. 2. în vorbire, cuvintele sînt supuse unui gen de raporturi independente de primul și care depind de înlănțuirea lor; acestea sînt raporturile sintagmatice. (Saussure, în Bouquet, 1977: 335) În Cursul de lingvistică generală, Saussure definește fraza ca pe unitatea maximală a sintagmaticii. El își pune întreabarea pînă la ce punct fraza, supusă variațiilor individuale, aparține limbii (pp. 136-137
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
totuși la Saussure sub influența restricției clasice pe care un Fontanier o formulează în următorii termeni: Mai întîi, ce înțelegem aici prin discurs? În nici un caz o lucrare întreagă, oricît ar fi ea de scurtă; nici chiar o suită, o înlănțuire de fraze sau de perioade asupra unui anume subiect; înțelegem prin discurs o frază sau o perioadă exprimînd o gîndire aproximativ încheiată și completă în sine chiar dacă se raportează la alte gîndiri care o preced sau o urmează. (Pierre Fontanier
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
producerii) și a accesibilității (axa receptării-interpretării) textului, adică o evaluare a pertinenței contextuale. 3.2. O pragmatică textuală? Propoziția și combinațiile de propoziții în fraza complexă constituie unitatea maximală a analizei lingvistice clasice. Pragmatica transfrastică reduce de asemenea textualitatea la "înlănțuiri de două enunțuri și de două replici dialogice" (Stati 1990: 12). Este limita pragmaticii lui O. Ducrot și a "pragmaticii discursului" de J. Mœschler și A. Reboul (1998). Aceștia din urmă afirmă că "Discursul (sau tipurile de discurs) nu sînt
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
văzut, împreună cu Benveniste, că domeniul analizei translingvistice a textelor cerea "un aparat nou de concepte și definiții" ([1975] 2000: 65) Ne vom ocupa de aceasta progresiv, revenind asupra problemei spinoase a frazei (§ 1). Vom vedea ce trebuie reținut din descrierea înlănțuirilor frastice propuse de Școala de la Praga (§ 2). Vom dezvolta apoi pe larg punctuația definită ca o operație complexă de segmentare a unităților (§ 3), și vom încheia cu problemele ridicate de stabilirea textelor, adică a obiectului însuși al acestui studiu (§ 4
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
moarte calul care trăgea trăsura [e1'] v. 12: Gardienii se pot apropia [e2'] v. 13: Ei îi găsesc pe deținuți morți cu trupurile ciuruite de gloanțe [e3'] Construcția gerunzială din P8 [e1] permite exprimarea anteriorității unui enunț și deci o înlănțuire de predicate succesive. Astfel este introdusă o succesiune temporală de acțiuni și de legături de la cauză la efect (cum nu este totuși cazul circumstanțialului din P5). Cu acest tip de construcție intrăm într-un domeniu care va fi abordat ceva
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
pentru a insista asupra alegerii punctului de plecare (T) a fiecărui nou enunț. Așa cum spune Daneš, orice enunțător se confruntă de fiecare dată cu problema alegerii temei ca bază a enunțului următor. Blinkenberg descrie și el acest fapt, rămînînd în cadrul înlănțuirilor frastice: Majoritatea frazelor nu sînt izolate, ci înlănțuite de altele; o frază aduce o alta, o declanșează; și punctul în care se sfîrșeste o frază este adesea noțiunea inițială a frazei următoare; predicatul celei dintîi devine subiectul celei de a
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
texte". • Fraza nu poate fi considerată ca unitate textuală de analiză. Trebuie înlocuită cu o unitate mai suplă, a cărei segmentare în discurs este extrem de variată și profund semnificatoare. • Progresia temă > remă nu este o teoria a frazei, ci o înlănțuire de enunțuri în liniaritatea fluxului vorbirii. Segmentarea continuumului grafic formează sens deplin la nivelele sintactic, enunțiativ, textual. Ea este inseparabilă de tensiunea dintre discontinuitate (segmentarea unităților) și continuitate (legare). • Lingvistica are nu numai ca obiect empiric, dar și ca obiect
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
Conte (1990:222): Este evident că nu genul natural, nici genul gramatical sînt cele care determină lanțul anaforic, ci atitudinea afectivă a protagonistului, așa cum o închipuie distanța ironică a naratorului. 1.3. Anafore definite Anafora definită apare în general în înlănțuiri de tipul: introducerea unui referent sub formă nedefinită (cu articol nehotărît), apoi reluarea lexicală identică: Un bebeluș [1] < Bebelușul [2], sau aproape identică: un băiețel [1] < băiețelul [2]. Putem vorbi de anaforă definită fidelă în acest tip de cazuri și
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
1] < băiețelul [2]. Putem vorbi de anaforă definită fidelă în acest tip de cazuri și de anaforă definită infidelă atunci cînd trecem de la un termen hiponim la un hiperonim: un băiețel [1] reluat de copilul [2]. În modul clasic de înlănțuire a enunțurilor, un obiect al discursului este mai întîi introdus [1], apoi luat ca temă-topic într-un enunț ulterior [2]. Așa se întîmplă în T5 cu mama victimei. Introdusă la începutul textului ca mama lui, putem avea o reluare de
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
ultimele, punctul de vedere al naratorului s-a modificat, cunoașterea sa a progresat. Puterea de reclasificare (pe care anafora definită nu o are) este trăsătura esențială a anaforei demonstrative. Așa se explică de ce putem spune fără probleme în cazul unei înlănțuiri metaforice: Am citit recent Le Sun, maculatura AIA...", însă mai greu: "Am citit recent Le Sun, maculaturA...". Deoarece metafora modifică relația semantică între referent și anafora sa, putem vorbi despre un nou punct de vedere asupra obiectului discursului și atunci
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
el, lui) și anafora definită prin hiperonim (bărbatul) sînt în schimb reluări absolut clasice. Relația de la un termen hiperonim sau supraordonat (bărbatul) la un termen hiponim (francezul/acest francez) funcționează într-un sens absolut canonic. Am accepta mult mai greu înlănțuiri precum: "Un copil >> băiatul/acest băiat" (T5) sau Un bărba >> francezul/acest francez (T29). Urmarea [UN N1 (hiponim) + UL/ACEST N2 (hiperonim)] corespunde unei înlănțuiri cît se poate de admise. Același lucru se întîmplă și în această depeșă de Fénéon
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
hiponim (francezul/acest francez) funcționează într-un sens absolut canonic. Am accepta mult mai greu înlănțuiri precum: "Un copil >> băiatul/acest băiat" (T5) sau Un bărba >> francezul/acest francez (T29). Urmarea [UN N1 (hiponim) + UL/ACEST N2 (hiperonim)] corespunde unei înlănțuiri cît se poate de admise. Același lucru se întîmplă și în această depeșă de Fénéon: T30 Potrivit mamei micuțului Moureau din Maubeauge, o bonă de 16 ani, Marthe Delvaux, a încercat să-l otrăvească pe ACEST copil idiot. (Fénéon) Totuși
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
T12 prezintă o relație suficientă de semne anaforice care să-i garanteze coeziunea semantică: un zugrav > maxilarele. Din punctul de vedere al cunoașterii despre lume, reacțiile fizice ale zugravului la electrocutare (maxilare care clănțăne și cădere) sînt conforme cu o înlănțuire previzibilă. Cadrul spațial al evenimentului este de asemenea coerent, asocierea anaforică a lexemelor marchiză și gară nu pune probleme de interpretare. Totuși, așa cum spune Greimas, în Du sens II: Orice discurs, din moment ce vine cu propria sa izotopie semantică, nu este
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
asupra acestui rol textual: Elipsa, ca și multe alte concepte gramaticale (parafrază, concesie etc.) aparține domeniului retoric, unde este inventariată printre figurile de construcție. În această calitate, elipsa are drept cadru de analiză macroenunțul frazei sau, mai precis, al unei înlănțuiri de fraze. Elipsa corespunde mai curînd enunțului, remarcabil prin incompletitudinea lui, decît unei operații de omisiune-suprimare care produce un astfel de enunț, fapt atestat de însăși denumirea de elipsă, care se aplică la un fenomen static și nu are în
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
comunicare din Vernier, Sébastien Bourquin, Éric Escoffier și Dominique Perret își evocă provocările și prețul plătit pentru senzațiile tari pe care le-au trăit. Subtitlul are o componentă informativă evidentă și se întretaie cu titlul care adoptă o formă de înlănțuire explicativă: [DACĂ enunț p <EXPLICAȚIE> E PENTRU enunț q]. Enunțurile de acest tip au proprietatea de a susține transformarea [p [PENTRU] q]: "Sportivii de extrem se vînd PENTRU a-și cîștiga libertatea". Această ordine regresivă: [DACĂ p << e pentru ca să q
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
un argument pentru o concluzie subiacentă la negația din propoziția precedentă: s-ar putea crede (deci) că "noi [..] sîntem [...] niște kamikaze" ( C). Interpretantul este invitat să tragă această concluzie din [e3] (p). DESIGUR subliniază o primă mișcare de adeziune la înlănțuirea [e3 DESIGUR p >> deci >> concluzie C]. Conectorul DAR răstoarnă această primă logică introducînd un nou argument [e4], care duce la aserțiunea-concluzie (non-C) dată de la-nceput [e2] și care respinge astfel punctul de vedere al opiniei comune adverse (PdV1). Ansamblul acestei
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
din moment ce este vorba de a porni de la niște premise (date, Fapte) pe care nu le-am putea admite fără a admite și cutare sau cutare concluzie-aserțiune (C). Între cele două, trecerea este asigurată de "demersuri argumentative" care iau forma unor înlănțuiri de argumente-dovezi corespunzătoare fie suporturilor unei legi de tranziție, fie unor micro-lanțuri de argumente sau unor mișcări argumentative încastrate. Pornind de la modelul lui S. E. Toulmin (1958) pe care T. A. Van Dijk (1980: 119) a fost primul care l-a
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
realiza totuși prin raționamentul următor: a-ți asuma riscuri înseamnă a-ți risca viața [B1], iar a-ți risca viața voluntar este un comportament sinucigaș comparabil cu cel al japonezilor din cel de al doilea război mondial [Pp1]. În schimb, înlănțuirea se referă, prin mijlocirea unui DAR argumentativ, la restricție. Dacă a-ți asuma riscuri (F1) este un comportament sinucigaș (C), a-ți asuma riscuri calculate, ca un profesionist, corespunde unui "cu condiția să... / numai dacă..." exemplar. Faptul F2 de a
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]