1,055 matches
-
hotar. Cântecul, nesațiu etern, izvor nesecat de îndârjiri, zidiri de veacuri viitoare, amic în bucurii și balsam în rostiri funebre. Cântecul trezește în suflet orice amorțire, împodobește lumini și împrăștie speranțe, înfruntă cotropiri și răpune șovăiri. Cântecul potolește jarul oricărui însetat. Cântecul înfruntă moartea pe câmpul de luptă. Cântecul înalță fruntea noastră, fărâmă cătușele oricărei dureri și urcă la cer simfonii feerice. Cântecul te însoțește oriunde, în adâncimi de ocnă, în singurătate, înflăcărează inimi. Cântecul doboară pe mișei, cântecul te însoțește
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Clipa trecerii mă doare. Vise arse, vise arse, Strânsu-s-au cuțit în oase, Sfredelesc la geam trecutul, De mă doare ca și cnutul Căci nu pot le-afla cuvântul Câte-au fost, au! câte-au fost, Câte și fără de rost! Numai însetatul poate Scormonind prin vremi și fapte Prin hățiș tăind poteci Ca și cei trecuți în veci, Va găsi un strop de apă Pentru suflet, pentru sapă, În lugubra noastră groapă! Nu-mi da plânsul neputinții Ci dă-mi Doamne noi
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
fost noaptea de lungă. A doua zi, în zori, s-a urcat pe dâmbul din colțul poienii, de unde, la adăpostul copacilor, putea urmări orice mișcare din curtea hanului. Aștepta s o zărească pe hangiță măcar pentru o clipă, așa cum un însetat nu-și poate lua gândul de la o înghițitură de apă... Abia când soarele era de două sulițe pe cer a străfulgerat pentru scurtă vreme iia albă a hangiței, în drum spre fântână și înapoi. „De ce nu-mi trimite nici o veste
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
jefuit pe drum, iar convoaiele de aprovizionare rămăseră mult În urmă, Înțepenite În zăpezile Țării de Jos. Singura șansă a trupelor beglerbegului Soliman fusese marșul forțat până la ciocnirea decisivă cu oastea Moldovei. Dar marșul forțat istovise pedestrimea. Ienicerii, flămânzi și Însetați, se târau cu greu prin zăpezi și prin noroaiele Înghețate. Caii erau și ei flămânzi, iar unii căzuseră, slăbiți, neputând să se mai ridice. Călăreții trebuiseră să se alăture pedestrimii, mergând pe jos și trăgându-și caii de dârlogi. Micile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
făceau schimburi de soiuri cu suratele lor pentru a da acestei oaze de frumusețe o înfățișare cât mai plăcută și mai atractivă. Când seara târziu se întorceau de la muncile câmpului, gospodinele și tinerele fete mai găseau puterea să ude florile însetate, ofilite de arșița soarelui, să smulgă buruienele ce le sufocau, să le dezmierde cu vorbe duioase, bucurându-se de coloritul și parfumul lor. ...Dar jocurile întâmplării și ale sorții mi-au hărăzit să-mi petrec viața într-un apartament de
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
pentru ea, Ca mâine chiar voi fi doar amintire ... Femeie, trupul tău Femeie, trupul tău, fior De dincolo de vreme, Sculptat de îngeri pe-al meu dor, La tine să mă cheme, Femeie, trupul tău, mister Descoperit prin stele De visul însetat de cer Al gândurilor mele, Femeie, trupul tău, cuvânt în clipa de tăcere, îmi este-n brațe darul sfânt Și-n suflet mângâiere. Femeie, trupul tău curat în noapte-ades mă cheamă; Și lipsa ta e un păcat Ce doare ca
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
diverse reviste din Tg-Jiu. Cărți publicate: Teatrul românesc și francez la începutul secolului al XIXlea. Argument pentru a fi, volum de poezii Eminescu - filozofie a singurătății și a plenitudinii Principii de viață: Pentru mine poezia e o curgere, un fluviu. însetații însuflețesc fiecare picătură.” Reverie Adorm tremurând genele pe rama fotografiei prăfuite abandonată-n visele șoptite. Mă așez pe banca din scânduri zăcute, îmi pun condurii amintirilor să pot păși poteca depărtată și aruncată în calea anotimpului pustiu. Și gol, captiv
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
călcâie și dispare repede în spatele tufelor de bambus. Cât aș mai putea să stau așa? Privesc în jur și aud cum celorlaltor fete le chiorăie stomacul. Susurul apei de la un pârâu din apropiere mă face să mă simt și mai însetată. Fetele încremenesc încet ca într-un tablou străvechi. Imaginea e alcătuită din copaci eleganți, joarde de viță-de-vie legănate de adierea vântului, frunze fremătânde de bambus și tinere fecioare. Mă tot uit la acest tablou, până când o siluetă mișcându-se ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Bătură palma și un al treilea tăie. Când ajunse la malul apei, bărbatul se lăsă să cadă pe nisipul mărunt ca o făină. Se târî În patru labe, Își cufundă fața În apa ce părea amestecată cu cenușă și bău, Însetat ca un bivol. Simți În gură același gust pe care Îl știa de copil și Între tâmple i se Învârteji aceeași amețeală care Îl apuca de câte ori adulmeca albia fluviului. În mintea ce porni să lucreze din nou năvăliră amintiri, chipuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
scoți o carafă de vin. Și uite că mi s-a Întâmplat și gândul cel bun! Mi-am amintit cum, tot pe vremurile economiei socialiste, berea se arăta la noi În sat - ca peste tot, de altfel - neîndestulătoare pentru gâtlejurile Însetate ale bețivanilor. La Bufet era mereu Înghesuială când venea camionul cu butoaiele de bere. Vinul din pivnițe se termina pe la Paști, iar sfânta sete se cerea ostoită În vreun fel. Oamenii alergau ca bezmeticii, cu găleți goale În mâini, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
au crezut că ne-a cuprins leșinul pe toți. „Sunteți bine, mă?” ne Întreba Directorul din când În când, mai ales când auzea așa, un fel de horcăit. Nici nu-i trecea prin cap că era bolborositul damigenei și gâlgâitul Însetatelor noastre gâtleje. După un timp, Însă, vinul băut nu ne-a mai Îngăduit tăcerea. Eu am Început cu vorba că, fiind suferind, băutura mă ataca cel mai repede. „Tovarășu’ Director și băi Oaie, trebuie spus, la modul cel mai poetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ei albastru și-n loc de mângâioase și tăcute vorbe, În aerul odăii prinseră a se-nvârti spurcate creaturi din afunduri și Împuțiciuni scăpate: dihănii și monștri cu gheare-ascuțite, noroi și strigoi, pricolici, vârcolaci, năluci, arătări, un zgripțor de sânge-nsetat; negre stoluri de-naripate reptile și rău, printre ele, un Încruntat vasilisc ce năzuia ca ucigașa-i privire s-o-nfigă În a mea căutătură. Dar tot de pân-aci nimica fuse: răul abia urma să mă strivească-n cale. Balaurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În poartă desculț, Îmbrăcat Într-o flanelă roșie, zdrențuită prin spini, și Într-o pereche de chiloți prea largi, care scoteau din când În când la iveală câte un testicul păros și nerușinat ce parcă Își bătea joc de publicul Însetat de victorie. Și a Început calvarul. La fiecare șut pe poartă al adversarilor, ai noștri primeau gol, căci Baronu se arunca exact În direcția În care nu trebuia, se rostogolea amarnic, expunându-și, cu acele prilejuri, bijuteriile de familie vederii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
apăruse și cui i se datora, ajunsese formulă glumeață de salut și de urare. „Ura, cetățeni!” zicea câte unul care Înălța halba ori borcanul În care fuseseră morcovi În saramură din comerțul de stat ori frunze de spanac spre ceilalți Însetați gălăgioși și afumați de tutun ieftin. Când era Încă În putere, Tatapopii deschisese o cârciumă În chiar mijlocul satului, Într-o casă cu ziduri groase, de cărămidă, ce aparținuse cândva unui chiabur poreclit Ovreiu și care fusese confiscată de reprezentanții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
harababură dăunătoare pe plan internațional. După orele 16 am scris d-lui Oprea patru pagini ca răspuns la scrisoarea primită și cronica publicată în revista „Elanul”. Între timp vremea s-a posomorât. Se chinuie să plouă, burnițează subțire... când pământul însetat are nevoie de atâta ploaie, de atâta apă... vegetația stagnează datorită lipsei apei din sol. Peste noapte, totuși... a plouat chiar bine, observ băltoacele din fața casei. Semn bun. Narcisele galbene înviorate alcătuiesc patru covoare frumos colorate cu tulpinițe firave. Rândurile
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
drum în orice clipă, fie ploaie, fie ger, fie căldură...Mereu am fost la datorie, boierule!” În timp ce eu nu-mi pot lua ochii de la el, îi aud glasul: Da’ poftiți în casă, să vă hodiniți oleacă . Îți fi osteniți și însetați. Călugărul mă privește în fugă, dar în clipa următoare se află deja cu un pas dincolo de portița larg deschisă. Intrăm în casă...Totul este așezat la locul lui. Până să ne așezăm, gospodina a și așezat pe masă dulceața și
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
adapă, în miez de noapte, iele mlădioase cu trupuri mercuriene și picioare de foc. Luna își ascunde fața de femeie perfidă îndărătul unui nor cernit ca o jale. -Aș bea apă cristalină de izvor, din care s-au adăpat ielele însetate. Aș bea apă curată din pumnii lumii. O avalanșă de gânduri îmi curmă dorințele, învăluindu-mă până în străfundul sufletului străin, ca o catedrală părăsită.Universul se metamorfozează într-un uriaș hermafrodit, îndemnându-mă să beau apa vie din căușul palmelor
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
cu mâneci scurte. Renunțasem de câțiva ani la asortatul culorilor - unul dintre primele indicii că devenisem, în mod oficial, o newyorkeză - țintind, în loc, la o garderobă care să se traducă prin funcționar într-un birou, chiar și pentru un orb. Însetată, înainte să cobor în stația de metrou, am luat o gură zdravănă din cafeaua care mi se scursese aproape toată pe mână. Găsește-ți zona ta de fericire, m-am sfătuit singură, după ce m-am înghesuit într-un tren local
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
să alunece fără grabă pe povârnișul dunei, străbătu tabăra și ajunse lângă targuí-ul ce-și adăpa cămila, în stare să bea o sută de litri dintr-o sorbitură. — Aselam, aleikum! — Metulem, metulem, răspunse Gacel. — Ai un animal bun. Și foarte însetat. — Venim de departe. — De unde? — Din nord. Sergentul Malik-el-Haideri ura vălul targuí, pentru că se fălea că se pricepe la oameni și știe, după expresia feței lor, când spun adevărul și când mint. Dar cu tuaregii această posibilitate nu exista, căci abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
dar pe care îl copleșeau singurătatea și liniștea acelei naturi tăcute și blând agresive, unde totul era ondulări ușoare și culori șterse, unde nu te pândeau animalele de pradă și nu se ascundeau scorpionii sau șerpii, unde nici măcar un țânțar însetat nu venea să te amenințe în amurg, dar care puțea a moarte deși nu mirosea a nimic, căci în aseptica mare de dune până și mirosurile dispăruseră cu o mie de ani în urmă. începuse să dea primele semne de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în viața lui, ceva îl îngrozea cu adevărat. Luminile erau altele, dar nu și umbrele, căci nu exista nici un obiect în stare să proiecteze cea mai mică umbră pe nesfârșita întindere albă. Ultimele dune se stingeau domol, ca niște limbi însetate sau ca valurile lungi ale unei mări fără putere pe o plajă nețărmurită, capricioasă graniță pe care Natura și-o impusese fără o rațiune aparentă; fără să-i explice nimănui de ce acolo se sfârșea nisipul și începea pustiul. Și tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nu vreau? M-ar bate Dumnezeu. Dar binele ăla... Orice rău e de fapt un bine de care nu-ți dai seama când îl ai, dar cu timpul s-ar putea să-l descoperi. Aprinse căpătâiul de țigară și trase însetat. Dădu drumul fumului cu un șuier prelung. Chiștoacele astea mizerabile, de exemplu, poate că mi-ar face un bine, scârbindu-mă până într-atât că o să mă las de fumat. — N-aș crede, mai degrabă îți deschid pofta. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
zi în plăcile de beton ale cuibușorului lor, care noaptea emana damfuri încinse de pucioasă. Iadul pe care-l cutreierăm mână-n mână, dragostea mea, suntem niște umbre. Suntem tot mai străini în orașul ăsta în care ne-am pomenit însetați și potolindu-ne setea cu apă de canalizare, iar stomacurile noastre au devenit apte să recicleze gunoaie, în timp ce sângele a căpătat fluiditatea și consistența nedezmințită a fecalelor. Respirăm gerul și arșița morții, tot mai vii și mai străini aici, în locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nevoie să îmi fac griji pentru nimeni, așa că înaintez repede înainte să mă răzgândesc, în mintea mea se conturează imaginea cerului strălucind deasupra mea filtrat prin fire de iarbă, când stăteam culcată pe câmpie cu toate membrele relaxate, înfometate și însetate, ofensate și în așteptare. Pe măsură ce mă îndepărtez, străzile devin din ce în ce mai înguste, iar ochii mei se limpezesc, chiar și în mijlocul verii sclipesc aici livezi ca niște oaze limpezi, privindu-mă cu ochii lor curioși, de când murise tatăl meu, nu mai fusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
dezerta de pe corabia vieții, să o lași pradă cruzimii hazardului, sperasem că nu se va întoarce la mine, nu o pot ajuta, dar iată că acum o aștept, traversez din nou strada pustie, râul fierbe, pe malurile sale îngenunchează mașinile însetate, cum va proceda ea, nu are pe cine se baza, iar eu o dezamăgisem. În cele din urmă, n-am de ales, trebuie să intru, apăs fără să vreau clanța spre poveștile acelea pline de secrete, fetele strâng deja tacâmurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]