2,273 matches
-
cuvinte, ci și sensuri unice, întrebuințări fără analog. Multe stau mărturie, și ele, marii puteri de expresie a lui Ahile, care nu este altceva decât puterea naturii lui și a facultăților sale, translația în verb a Forței cosmice care îl însuflețește și îl face unic. Într-adevăr, iutele Ahile știe să zăbovească îndelung asupra câte unei realități sau închipuiri, descriind, povestind, fie că vorbește de un sceptru (lemn retezat din trunchiul viu de secure și acuma uscat, menit să nu mai
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
făcut. Portretul interior: Ahile ca erou homeric atipic Am vrea să știm cum arăta. Dar Homer, mai mult decât alți poeți, nu ne spune, așa cum nu spune despre nici una dintre închipuirile lui. N-o să știm niciodată cum anume li se însuflețea sau li se umbrea chipul, care a putut fi linia umerilor Andromacăi sau surâsul Elenei, nici cum pășeau, fiecare în felul lui, Hector, Ahile sau Aias. Simțim doar, din 114 tot nespusul, că nu erau la fel, că îi diferențiază
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Fie și într-un univers atât de rigid și de ierarhizat ca cel dantesc, bucuria (letizia) are o prezență esențială. Stelele care ocupă al optulea cer și care dau o 165 soartă la tot ce se află sub ele, sunt însuflețite de inteligențele angelice, care le fac să strălucească mai tare sau mai stins după câtă bucurie le infuzează din marea bucurie divină. Când Beatrice, sí lieta, ajunge, însoțindu-l pe Dante, în al doilea cer, al lui Mercur, planeta însăși
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Beatrice, sí lieta, ajunge, însoțindu-l pe Dante, în al doilea cer, al lui Mercur, planeta însăși, parcă râzând de bucurie, strălucește mai intens (Paradisul, 5, 94-97). Iar toate spiritele fericite ce sălășluiesc în Paradis devin mai luminoase când se însuflețesc de bucurie și de caritate, și le cresc bucuria și lumina pe măsură ce urcă spre Soarele divin. Numai că toate aceste jubilații depind de iradierea supremă și sunt închise în ea, pe când a lui Ariel nu. Ea este inerentă unui univers
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
au avut de lucru, nu glumă ! Momentul culminant al campionatului s-a jucat la Vaslui. A fost o altă adunare populară de pe timpul lui Ceaușescu (ce bine a înțeles rolul acestora !) cu zeci de mii de oameni care să fie însuflețiți de o idee, de aburii alcoolului sau de... vântul libertății. Culmea: în sine omul e tot mai însingurat, la grămadă e luat de val... Fotbalul vasluian a avut o zi de mare glorie, miercuri, 7 iunie 2006 ! (MERIDIANUL, An VIII
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
Dacă tații nu participă la experiențele infantile fundamentale, ei ajung niște străini pentru copil. Prin absența lor nu fac decât să lase un gol și o absență în zonele personalității copilului pe care tocmai ei aveau datoria de a le însufleți. Hanselman, un specialist în domeniu, a apreciat că absența tatălui în timpul copilăriei are ca efect suprimarea dorinței de realizare a copilului, a dorinței de ”a deveni cineva”, și împiedică elaborarea unui eu personal. Și tot el consideră că un copil
Bunicii ca părinţi de substituţie by Mariana Carcea, Ana Haraga, Didita Luchian () [Corola-publishinghouse/Science/393_a_761]
-
sub apăsarea a trei dictaturi (regală, militară și proletară), plus o Revoluție neterminată, aș putea începe, cum a încheiat autorul Amintirilor, partea a treia: Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din satul „de peste Răstoaca-Sabar”, mânat în lume de ambiția mamei de a-și vedea feciorul „domn cu multă carte”, care, însă, n-a ajuns dascăl decât la 30 de ani, când „și-a găsit Bacăul”, unde s-a apucat să
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
părți unde limba română este marginalizată, că reușesc să mențină interesul copiilor de „a face carte... fără carte, să învețe limba mamei numai din dragostea ce i-o poartă“ (Septentrion literar, 2002, nr. 1-2, p. 25). Că această flacără poate însufleți lumea o probează una din creațiile Victoriei Lâsenco pe cînd era elevă clasa a X-a de la Liceul din Noua Suliță, Eu vin din neamul românilor, publicată în Septentrion literar: Eu vin de-acolo, de unde piatra a fost lovită, crăpată
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
vocea a II-a de la Primo. Ex. În final, când motivul revine pentru ultima dată transpus la o cvartă superioară (măs. 44-46) la prima voce (Primo), putem interpreta cele două voci de la Primo cu aceeași intensitate. Astfel, desfășurarea muzicală se însuflețește, devine variată și cu un final strălucitor. O problemă inedită de interpretare apare atunci când una dintre partide este scrisă în terțe paralele la două mâini. În acest caz, posibilitățile de reliefare sunt multiple. Regăsim această ipostază în Reigen - Schumann, măs
Repere structurale în activitatea duo-ului pianistic by Pânzariu Marin () [Corola-publishinghouse/Science/91608_a_93176]
-
în cuvinte zguduirea sufletească ce resimt la ivirea triumfătoare a soarelui, a în veci tânărului Helios"27. Din păcate nu cuvintele poartă vina în cazul de față, ci tocmai "realitatea" din spatele lor, ceea ce ar fi trebuit de fapt să le însuflețească. Zadarnic: oricât s-ar strădui să dea impresia vieții, discursul rămâne un flatus voci care funcționează în gol, hrănindu-se cu țărâna vorbelor moarte. Însă credința apriorică în ideea inconsistenței lumii concrete (certată cu orice prilej ca vinovată iluzie) îi
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
viață o energie debordantă, care face din el un adevărat fenomen. În sfârșit, ne-a lăsat scrieri de valoare - dar, până la urmă, atât de puțin numeroase - În legătură cu experiențele unice pe care le-a trăit și pasiunile multiple ce l-au Însuflețit. Cititorul care a binevoit să mă urmeze până aici se va convinge de marea plăcere pe care o va avea citindu-i memoriile, sau mai bine studiind portretul extrem de instructiv pe care Eugen Ciurtin i l-a schițat lui J.M.
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
celui exterior, muritor. Jung, citându-l pe Ruska arată că acest balsam este firmamentul sau astrul din om. Ca și soarele pe cer, și balsamul din inimă este un centru de foc semnificând germenul din gălbenuș al oului, inspirat și însuflețit de căldura clocirii. Oul este un sinonim al balaurului serpens Mercurii microcosmos, monadă și deci și al apei. Vasul de ritual este de asemeni sinonim oului "rotundo vitreo vasulo, philolae vel ovo simili infunde", fiind asemenea oglindirii oului lumii. Jung
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
tu vei ajunge unde ți-e dat să ajungi, o, catârgiu, ce-n urma smeritului catâr te duci... te duci... Ferice de tine-n zăpușeala în care se cabrează neliniștile toate și cauzele lor; când duhul ce abia de mai însuflețește trupul merge fără narcotic, și nu-și poate călăuzi dobitocul spre Anzii occidentali ai Veșniciei 1173. Construcțiile metafizice ale lui Aristotel diferă de numeroasele doctrine existente azi. În general, însă, metafizica nu postulează o zeitate externă cu atribute umane. Dumnezeu
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
artei regale. Este o transformare a limbajului primar în credință, o revoltă a Cuvântului adoptat de poet în fața lui Dumnezeu 1207. Astfel, poetul reușește să trăiască bucuria împlinirii în dumnezeire, D.H. Lawerence și Walt Withman exprimând aceleași idei resimt sacralitatea însuflețindu-i și determinând sacralitatea versurilor izvorâte din marea creație. Experiența spațială a poesiei include valori de referință ale poetului, locul său de naștere, (Fiind băiet, păduri cutreieram 1208), locul în care a întâlnit marea dragoste, scene din primul oraș străin
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
și libertate, înseamnă aspirație spre absolut, spre sacru, spre lumină. Poate de aceea în creațiile sale e o firească întâlnire, doar aparent paradoxală, între arhaitate și universalitate. Pentru a sugera zborul s-a folosit de funcția activă a luminii care însuflețește materia, îi dă strălucire. Lustruind migălos bronzul și marmura, artistul îi eliberează energiile. Forma alungită, linia curbă, ovalul conferă sculpturilor sale aripi. Ansamblul de la Târgu-Jiu e opera-sinteză : „Nici nu vă puteți încă da seama de ceea ce vă las eu.” - se
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
egiptene: „Sfincși pe socluri de-albastru așezați pe două rânduri De la scara care duce pe platforma de pofir Roși de vânturi, arși de soare, dar senini de orice gânduri S-odihnesc cu moliciune printre flori de trandafir.” Prin travaliul artistic însuflețește materia: statuia semnifică mai mult decât trupul viu. Poetul își însoțește versurile cu note și comentarii, citând nume de egiptologi. „De sidef și de-aur roșu sub al cerului azur, Zveltă insulă apare și sporește, minunată, Sărutată când de valuri
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
aceste eforturi. Dacă există o parte întunecată a folosinței banului, aceasta se datorează faptului că există o parte întunecată a inimii și sufletului nostru. Lumea o creăm noi, oamenii, și nu banii. Banii, în sine, nu reprezintă nimic, noi îi însuflețim, legându-i de valoarea și de munca noastră. În același timp, această lucrare pleacă de la premisa că noi, oamenii, suntem ființe pozitive în esența noastră și că fericirea este starea normală, iar nefericirea excepția, tendința spre bine, adevăr și frumos
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
el nu este nimic fără ele, el este ceea ce este numai prin ele- ele există ca elemente de la temelia ființei sale, ființă pe care el nici nu o are, nici nu o creează. Ele sunt puteri divine, absolute care-l însuflețesc, îl determină și-l domină. El nu le poate opune nici o rezistență". op. cit., p. 33. 153 René Taton-co., Istoria generală a științei. Știința antică și medievală, Editura Științifică, București, 1970, p. 9. 154 Imanuel Geiss, Istoria lumii, Editura All, București
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
nevoie, pe mai multe etaje ale acțiunii literare, de organizarea geloziei. În aceste condiții a devenit posibil primul raport afectiv cu literatura, prima "aplecare" spre opere și spre scris. Heliade Rădulescu vorbește despre "dorința de a scrie". Asachi - despre "tinerii însuflețiți de dorință" și despre "patima" lor. Iar Barițiu echivalează cunoașterea literaturii cu poftirea ei, citând un proverb: "Ce nu cunoști nu poftești"36. "Să nu le defăimăm acestor pofte", avea să spună în aceiași ani un harnic antreprenor literar 37
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
capătă semnificație prin consecințele lor postume, în măsura în care lasă urme după moartea celui care le-a comis. Destinul nu poate fi gândit decât prin proiectarea unei vieți ale cărei acțiuni continuă să exercite o influență și după dispariția individului: Ce om însuflețit de gânduri nobile nu vrea să arunce - cu fapta sau cu gândul - sămânța din care să răsară desăvârșire infinită și necontenită pentru neamul său? Să samene în timp ceva nou și inexistent până la dânsul care să rămână și să devină
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
așa încât el, ca ins, deși fără a i se pomeni numele în istorie (căci e vanitate respingătoare setea după glorie), să lase totuși în propria sa conștiință și în credința sa urme vădite că și el a existat? Ce om însuflețit de gânduri nobile nu vrea aceasta, ziceam 42. Or, perpetuarea acțiunilor, prelungirea lor în eternitate, dincolo de timpul scurt alocat fiecărei existențe individuale, nu poate fi asigurată decât în cadrul națiunii. Credința omului nobil că munca lui va dura veșnic pe acest
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
decât un "vehicul" al eternității, un "releu" care face posibil transferul permanenței spre existența individuală: "Făgăduința unei vieți care, chiar și aici pe pământ, trece dincolo de durata vieții ce-o trăim în lumea aceasta - iată singurul lucru ce ne poate însufleți până să vrem moartea pentru patrie"47. Ceea ce condiționează destinul unei națiuni e energia de dedicare a vieții, un anume optimism, credința într-o existență cu sens. Fichte îl evocă pe Mahomet, personajul din tragedia lui Voltaire, ca exemplu al
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
din urmă, totul se reduce la calitatea inspirației care îi împinge pe indivizi la acțiune, la orientarea gesturilor și a gândurilor: Aceștia, ca toți ceilalți din istoria universală care avură simțirile la fel ca dânșii, au biruit fiindcă i-a însuflețit veșnicul; au biruit pentru că, în chip fatal și întotdeauna, biruiește însuflețirea pe cel ce n-o are. Nu puterea brațelor, nu perfecțiunea armelor, ci puterea sufletului câștigă izbânda 49. A proiecta o "chemare națională" nu înseamnă atât a orienta naționalist
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
căreia "principiul lucrurilor și al lui Dumnezeu însuși este nimicul"6? Asemenea unei umbre imposibil de înlăturat, nimicul a însoțit și preocupat dintotdeauna reflecția filosofică așa cum Mefisto a făcut cu Faust. "Spiritul care mereu neagă" se insinuează în gândurile ce însuflețesc mintea umană, nutrindu-se cu rațiunile negativității care i-au aparținut deja lui Anaximandru: [...] căci toate câte sunt Născute, vor pieri, pe drept cuvânt. Să nu fi fost nimic, era mai bine7. Nici filozofia nu se poate sustrage gândirii nimicului
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
în comparație cu infinitele distanțe cosmice care ne înspăimântă, noi nu suntem decât o scurtă respirație a naturii. Dacă este adevărat, după cum susține Vico, că istoria este un factum, un produs a omenirii, umanitatea este la rândul său numai o viermuială care însuflețește suprafața globului. În anul publicării operei, Jünger dă viață unui proiect care pune în lumină efortul său speculativ pentru a ieși din vâltoarea nihilismului. Împreună cu Mircea Eliade a fondat și condus, până în 1971, revista "Antaios", care dorea să furnizeze o
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]