3,864 matches
-
Nici nu mai știm de-i viață sau de-i moarte, Noi, două simple stele de noroc. Sîntem eroi într-o minune pură, De care-am fost făcuți răspunzători, Și-nțelegînd de noi cine se-ndură Printre săruturi plîngem uneori. Ne învelim ca de sfîrșit de lume Unul cu altul spre a ne salva, Cu brațe-ntinse ne strigăm pe nume, De parc-un vînt ciudat ne-ar separa. Și te străbat cu facla mea aprinsă, Ca pe o beznă-a unui
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
foc,Nici nu mai știm de-i viață sau de-i moarte,Noi, două simple stele de noroc.Sîntem eroi într-o minune pură,De care-am fost făcuți răspunzători,Și-nțelegînd de noi cine se-ndurăPrintre săruturi plîngem uneori.Ne învelim ca de sfîrșit de lumeUnul cu altul spre a ne salva,Cu brațe-ntinse ne strigăm pe nume,De parc-un vînt ciudat ne-ar separa.Și te străbat cu facla mea aprinsă,Ca pe o beznă-a unui vechi
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
încă mamă! Bucură-te de încrederea și sfatul pe care ți-l pot da și nu uita: o mamă știe întotdeauna să asculte, să dojenească și să ierte; ochii mamei privesc numai cu dragoste. Copilul meu, ascultă povești adevărate: ...cum înveleam cu grijă, în timpul somnului, trupul mic, descoperit, cum vegheam, uneori, nopți întregi asupră-ți, cum trezeam îngerii din somn și-i rugam să-ntindă aripile lor ocrotitoare... Copilul meu, bucură-te că mă ai, că-ți sunt încă mamă! Și
DRAGOSTE DE MAMĂ de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2343 din 31 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/383309_a_384638]
-
Simți că se poticnește Într-o piedică neașteptată, care fu cât pe ce să Îl răstoarne cu picioarele În sus. Întins pe jos, era un bărbat ghemuit, care Încerca să Îl rețină cu un glas plângăreț. Avea capul În parte Învelit În zdrențe, ca pentru a-și acoperi cine știe ce desfigurare imundă. Un bănuț, și o să-ți dezvălui soarta dumitale! — Ce? Iarăși? Dante Îl Îndepărtă cu piciorul, aruncându-i câteva vorbe grele. Îi cunoștea mutra, Întrucât Îl zărise În nenumărate rânduri printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
masiv, iar alături, pe un tronuleț, stătea Doamna sa, Ruxăndrița. Voievodul era cam tras la față, iar sub urechea dreaptă cine-ar fi-ndrăznit să observe, ar fi putut gândi că zărește niște urme de dinți. Lângă ușă, pe un stativ învelit în catifea vișinie, stătea papagalul Alfred și anunța invitații. — Bi-vel-vornicul Drăguțescu și giupâneasa lui, Paulina! - chirăi el exact la cinci fără un sfert. Ușa se deschise și pe ea intră un om falnic, cu pași mari, apăsați, cu plete castanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
În stare să facă, Doamne ferește. Perdeaua a prins să se umfle zgîlțîită de o rafală de vînt. Din depărtare apar și dispar În răstimpuri fulgere scurte, tăioase, urmate de tunete Înfundate. Doamna E. pune cu grijă cartea pe noptieră, se Învelește, cuprinsă deodată de un frison, cu cearșaful pînă la gît și strigă să o audă domnul D. din camera de alături: — Ce faci, nu vii să te culci? O după-amiază obișnuită. Ajung acasă. Pe ușa liftului o plăcuță pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În brațe domnișoara de onoare Îmbrăcată În ținută de gală și cu vreo zece halbe de bere alături simte că nunta s-a mutat În cer. CÎte unul mai cu foc și mai În voce dă tonul cîntării: Te-am Învelit cu tunica, nașă, nașă Și nu ți-am făcut nimica, nașă draga mea Te-am Învelit cu mantaua, nașă, nașă Și mi-am căpătat beleaua, nașă draga mea și femeile Îi răspund cu glasuri gîdilate, gîfÎite Nașule, nu ie păcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
bere alături simte că nunta s-a mutat În cer. CÎte unul mai cu foc și mai În voce dă tonul cîntării: Te-am Învelit cu tunica, nașă, nașă Și nu ți-am făcut nimica, nașă draga mea Te-am Învelit cu mantaua, nașă, nașă Și mi-am căpătat beleaua, nașă draga mea și femeile Îi răspund cu glasuri gîdilate, gîfÎite Nașule, nu ie păcat I-auzi, i-auzi, i-auzi, i-auzi ia Să te culci cu fina-n pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-l scotea întotdeauna, ca un trosnet greu, iar în urma lui era un alt sunet, un trosnet ceva mai slab. L-am văzut cum căra niște saci pe umăr. În spatele lui era un băiat de culoare care ducea niște chestii mari, învelite în hârtie groasă. Tata le-a luat și băiatul s-a întors prin cenușă înapoi în oraș. — Mamă! Mi-am pus jos stiloul, pe caiet. A venit tata. A deschis ușa spre camera principală și am auzit cum se prăjeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Am privit în sus spre bec și am văzut pătrate albastre și roșii și negre în fața ochilor. Turtele îmi atârnau greu în stomac. Îmi doream să nu fi mâncat nimic. Sus, când am intrat eu în cameră, tanti Mae o învelea pe mama. O să se facă bine, David, mi-a zis tatnti Mae când m-a văzut în prag. M-am uitat la mama, care părea să doarmă. — Și cu tata ce-o să se întâmple, tanti Mae? Mă sprijineam de ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
roșu invizibil din centrul încăperii. Erau un grup izbitor; femeile elegante, bărbații chipeși, o aură de bani și putere plutea deasupra lor. Catherine Hammond și-a ridicat gulerul de blană bleumarin ca să-și acopere gâtul, ținându-l cu o mână învelită în mănușa de piele întoarsă. Judith Frank mi-a afișat un zâmbet de la revedere. Familia Hammond nu m-a favorizat cu nimic. Plecarea lor părea să marcheze sfârșitul serii; restul invitaților se înghesuiau în a doua cameră, căutându-și hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pe Nat, nu l-am crezut în stare de așa ceva. A pășit nervos, ca și cum el era proprietarul, iar eu o simplă femeie de serviciu, îndreptându-se direct spre bucătărie, în cealaltă parte a camerei. A pus pe masă două pachete învelite în ziar și un bax de bere și s-a întors cu fața la mine. —Cine e Tom? m-a întrebat. Am ridicat din umeri. —Un prieten. De ce ai crezut că e el, și nu eu? — Te rog, nu face acum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
orbite ca două bile într-un joc de pinball. M-a condus în living și m-am așezat în unicul fotoliu. Walter s-a așezat afectat pe canapea cu genunchii apropiați și cu mâinile pe ei. Canapeaua și fotoliul erau învelite în Dralon bleumarin, biblioteca și masa de cafea făcute din tec maron, masive. Rafturile erau pline până la refuz de cărți, majoritatea, din câte am reușit să citesc, teorie economică; pe măsuța de cafea erau ultimele numere din Spectator și The
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pereți. Erau tranșant de moderne. Catherine Hammond s-a așezat în mijlocul unei canapele de brocart. Materialul abundent fusese prins într-un model regulat, cu nasturi îmbrăcați. Se uita înainte, cu picioarele într-o parte, cu pantalonii bleumarin de mătase evazați învelindu-i gambele. Poza într-un fel; mi-a amintit de o reclamă la Jean Muir din Vogue. Dar îi lipsea privirea goală a modelului. Ea se gândea prea adânc. M-am așezat pe canapeaua de vizavi. Era tare și inconfortabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Mă întrebam dacă a făcut-o ea. Tot ce se poate. în loc să aibă tiv, era tăiată prost cu o foarfecă de plastic. Am început să despachetez pachetul. Era lung și plat, ca și cum ar fi fost mai multe bucăți de carton învelite în hârtie maro. —Chiar are forma asta sau ne jucăm de-a pasează pachetul? am întrebat obraznic. Judy s-a încruntat. Nu-mi oferise o ceașcă de ceai. Probabil era ceva serios. Am rupt hârtia. înăuntru era o foaie mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
serios. Am rupt hârtia. înăuntru era o foaie mare de carton, îndoită, ca să formeze un suport tare. Apoi am rămas fără cuvinte. înăuntru cartonului erau ceea ce mie îmi păreau a fi tablourile furate de la Shelley Frank Fine Art. Erau toate, învelite în hârtie glasată. Cineva, cel mai probabil Paul, pusese câte o bucată de folie protectoare între picturi închizând rama la sfârșit ca să le țină împreună. Am verificat câteva, aducându-mi aminte lista de la galerie. Fără îndoială, astea erau. Am închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
avut ocazia. Ceva mai târziu, la câteva zeci de minute după ce penibilul eveniment din fața liceului se consumase, Mircea Cârpenișteanu înainta în goana unei ambulanțe spre spital. Desigur, nu el era cel care conducea, ci el era cel întins pe targă, învelit în nenumărate straturi de bandaje și pregătit pentru a fi operat. Deosebit de supărat din pricina incidentului de mai devreme, scriitorul, sau mai degrabă deja fostul scriitor, căuta din priviri diverse modalități de a-și lua viața. Văzu un cablu agățat undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
care plutesc nicicum și carcasele astea zburătoare care-au fost poate cândva gazde sufletelor noastre nebune și sfinte! Nu poate fi spirit și nici geniu și nici măcar liniște într-o lume precum aceea din care am plecat, în care gândurile învelite în mantaua dezgustătoare a mațelorsilesc bieții oameni să uite carnea care suntpentru a putea trăi... Cum naibii poate fi totul atât de înfricoșător? Și cum de poate arăta totul atât de cumplit aici și dincolo nu, pentru numele lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
îmbrăcați, care călătoresc cu clasa a doua, și al căror țel în viață este să găsească mijloacele de a călători cu vagonul de dormit, tot așa, pe atunci trăiau oameni care se deplasau în echipaje mai puțin scumpe și se înveleau cu blănuri de vulpe, visând să dobândească o caretă și mai luxoasă și să înlocuiască vulpea cu sobolul; că, precum astăzi sunt oameni care merg cu clasa a treia pentru că nu au cu ce plăti suplimentul de viteză, fiind condamnați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
întâlnim chiar în seara aceea. 4 Spre seară, ploaia a stat. Felinarele aprinse se oglindeau ca în niște lacuri negre în trotuarele și în asfaltul umed. Candelabrele gigantice zumzăiau molcom lângă statuia de granit a lui Gogol. Dar globurile lăptoase, învelite în plase de sârmă, care se ridicau în capul acestor catarge de fontă nu-și prea trimiteau lumina în jos ci clipeau, ici și colo în masa întunecată a frunzișului umed, ca niște monede de aur. Când am trecut pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
schimbă pijamaua de spital. De acum va trebui să încercați să vă ridicați singur. îi spuse ea. Mai întâi la marginea patului și apoi chiar să faceți câțiva pași prin salon. Îi schimbă perfuzia, aranjă puțin cuvertura cu care era învelit și ieși grăbită din cameră. După câteva minute, apăru și medicul. Avea o figură obosită, cu cearcăne adânci în jurul ochilor, iar Cristi se întrebă cum de nu avea stetoscopul atârnat în jurul gâtului. Ce ne-ați făcut, domnule inspector? îl întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pornea lin mai departe. Panta terenului scădea brusc iar râul curgea între malurile puțin adânci ce se deschideau larg, acoperite de nisip ca o plajă. Ceva mai la vale, într-un luminiș printre copaci se ridicau câteva corturi din doc, învelite cu folie ca să le protejeze de ploaie. Adăpostit de bolovani așezați în cerc, un foc de vreascuri ardea vesel, păzit de două femei îmbrăcate cu fuste înflorate. Cu mânecile suflecate până mai sus de coate, una din ele mesteca într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ai vrut să o lași acasă. Acum o să ne tolocănească la cap până ce ne vom termina treaba. Ce spui tu acolo? întrebă femeia. Nimic, interveni Cristian, vorbim de ale noastre. Se apropie de lada de lemn și o deschise. Înăuntru, înveliți în hârtie parafinată, se aflau cei zece cilindri de dinamită. Erau încărcături de jumătate de kilogram și își dădu seama că avea sufi cient exploziv pentru a rezolva treaba pe care și-o puseseră în gând. Se apucă să desfacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vorba de ceva grav, legat de explozivul adus de Calistrat. Contează și încă foarte mult, rosti inspectorul Toma, ridicându-se în picioare. Își privea palmele pe care rămăsese o substanță uleioasă cu care se murdărise de pe hârtia în care fusese învelit batonul de exploziv. Dinamita asta a înghețat spuse el în continuare, a înghețat și încă de mai multe ori la rând. Aiurea, dinamita nu îngheață, declară sigur pe el Calistrat. Ba da! îl contrazise Toma cu glas calm. N-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fi prea vechi? se întrebă el. Din câte își amintea, fitilul nu se degrada prea ușor, nu îngheța și nici nu era afectat de trecerea timpului. Era format din pulbere neagră, străbătută de un fir de bumbac. Totul era apoi învelit în mai multe straturi de țesătură. Numai apa îl putea afecta. Desigur că asta se întâmplase, dacă și fitilul fusese ținut în aceleași condiții improprii ca și dinamita, avea toate șansele ca pulberea să se fi umezit. Dacă lucrurile stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]