822 matches
-
prea mare și avionul a pornit să ruleze peste mine trîntindu-mă pe pămînt cu aripa lui; ușile s-au închis cu mare zgomot (noroc că geamurile culisante erau deschise); m-am sculat lăsînd jos un pantof, am ocolit aripa și șchiopătînd, am ajuns la geam. Din fericire ofițerul care îmi propusese să mă ajute, nu plecase și fiind voinic se proptise în aripa avionului care se învîrtea pe loc în jurul lui, iar eu alergam în cerc ca o pisică lovită la
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
până sus cu tot cu horn, în urma unui crivăț care timp de nouă zile fusese stăpânul incontestabil al câmpiei Bărăganului. Ridicolul situației și stupizenia milițienilor erau evidente pentru orice om cu bun-simț. Unul din cei patru copii din această coloană a rușinii șchiopăta de piciorul drept atât de grav, încât stătea mai mult atârnat de proba incriminatoare ținută pe umeri de frații lui. Mergeam prin sat rușinați, cu frunțile plecate, privind în jos, pierduți cu totul ca niște condamnați la moarte. Ajunseserăm în dreptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
sau de interogatorii. Mobilierul era foarte redus: un dulap metalic sau fișet, o masă mare, dreptunghiulară, acoperită cu pânză roșie, înconjurată de scaune, iar lângă unul din pereți, câteva taburete. Mă mișcam destul de greu. Glezna mă durea tot mai tare. Șchiopătam și aproape că nu mai suportam să ating pământul cu piciorul bolnav. Încă un efort și am căzut pe zăpadă în genunchi. Da. Cred că în felul acesta aș putea înainta. Până la ușa de la intrare mai erau vreo zece metri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
locuiam lângă mama și tata, dar eram măritată și o aveam pe Oana. Deși continuam să plătim ratele și datoriile la o Dacie, nu ne-am prea folosit de ea, pentru că nu se găsea benzină. Băbuța avea un șold rupt, șchiopăta și oricum era deja foarte bătrână, pe bărbații de casă nu ne prea puteam bizui, așa că atelajul se compunea din mine, din mama și din sacoșele noastre de pânză sau din fâș, la care se adăugau cele câteva pungi de
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
și mai îngust, de unde trăseserăm concluzia că suferise de poliomelită în cine știe ce cătun moldovenesc unde-i fusese dat să se nască și că avusese mare noroc (și noi pe lângă ea) că scăpase cu viață. Se înțelege că, din această cauză, șchiopăta. La noi în bloc era cunoscută după porecla „Veronica Șchioapa“ sau pur și simplu „Șchioapa“. Mi-era dragă Flutur Veronica, nu știam prea clar de ce. Cred că o admiram în secret pentru felul în care își apăra apartenența la „sexul
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
-său îi aruncă peste umăr, pășind țanțoș : „Acum lucrez pentru Barbu !“. Dănuț stătea pironit în continuare în mijlo cul curții, fără să mai vadă nimic în jurul lui. În timpul acesta, Serghei Luminița se ridicase și, cu fața înroșită de plîns, plecase șchiopătînd înspre clasă. Bascul ei alb de pionier zăcea uitat pe caldarîm lîngă zidul alb al școlii, iar soarele scălda, ca totdeauna, lumea cu lumina lui aurie, precum spicele patriei. /Serghei Luminița a fost prima dintr-o serie de colege de
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
cu o ora mai devreme de vernisaj, când a alunecat intr-un loc mai noroios si si-a luxat piciorul destul de rău, astfel că a trebuit să meargă la spital urgent. Până la urma s-a făcut bine, dar a cam șchiopătat vreo săptămână bună după aceea. Deschiderea vernisajului a făcut-o D-l Aurel Chiriac, care a și spus că nu dorește să-i ia locul lui Marius Aron, dar cineva trebuie să-și asume și rolul de gazdă. Până la urmă
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
ce se întâmpla. I s-a trecut cu vederea acest lucru dar s-au luat măsuri ca Puiu să părăsească mai devreme urbea noastră față de data programată inițial. După plecarea lui Puiu am mers și eu până la locul cu pricina. Șchiopătând cu greu am ajuns acolo, dar eu nu puteam să fac baie din cauza piciorului, priveam doar la joaca celorlalți. Când scăldatul s-a terminat apa din lac era murdară. Acest fapt care se repeta cât ținea vara și în fiecare
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
ce juca rolul de bară laterală. Vă puteți imagina, jucam desculț. Degetul mare s-a spart, unghia abia se ținea în piele. L-am pansat cu o batistă și am jucat mai departe. Acasă am ajuns cu greu și pe deasupra șchiopătând dar, ca orice rană și aceasta a început să se vindece, însă, iarăși m-a lovit ghinionul. N-a fost suficient că aveam degetul mare de la piciorul drept rănit că a început să se repete aceeași infecție în călcâi, care
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
neavând spațiu în altă parte, ținând bucata de lemn între genunchi, fiind atras de forma ce doream să o realizez, fără să vreau, grăbindu-mă, mi-am vârât dalta în picior deasupra genunchiului; mai mult de două săptămâni am mers șchiopătând, fiind totodată și subiectul unor glume ale colegilor de serviciu pe seama încercării mele de a ciopli. Foarte greu rana din picior s-a cicatrizat fiind și foarte adâncă, lăsându-mi un semn de toată frumusețea pe picior, pe care de
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
abatorului, de pajiștile prin care zburda alături de mama lui, cu botul cald încă de laptele supt. Îmi place imaginea ta cu nasul în vânt, alergând pe străzile Parisului. Ce păcat că-ți trimit în schimb această imagine de motan încălțat, șchiopătând, cu bastonul în mână, încruntat. Contrast total în privința asta! Dar suntem atât de aproape sufletește, atât de tandru legate, încât restul nu mai are nici o importanță. Nu-i așa, draga mea? M. 32/1950 I 10 martie [1950], vineri [...] La
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe evreu. „Jidanu face zinichi, zinichi, zinichi, adică sună a steclă ca să Înșele tâlharii” <endnote id="(427, p. 74)"/>. Și În folclorul de iarnă al polonezilor, lupul Îl agresează pe evreu. În timpul ritualurilor mascate de Crăciun, cel mascat În evreu șchioapătă, plângându-se că a fost fugărit de un lup, care l-a „scurtat de un picior” <endnote id="(70, p. 158)"/>. Interesant este faptul că În legendele populare românești lupul nu Îl hăituiește pe evreu, ci pe Diavol, mușcându-l
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
trimisese pe apa sâmbetei „...poezii mistice, și În formă și În conținut” precum: „Anxietate”, „Grotescă”, „Teologie”, „Îngeri”, „Mesaj”, „Heruvim”, „Spleen” și altele. Iată ce nu-i plăcuse din poemașul „Îngeri”: „Îl duceau prin oraș/ căzut din cer/ străin pe pămînt/șchiopăta galeș cu piciorul sfînt;/ nu știa să vorbească/ În limba omenească.// Dar așa toți Îl priveau/ cum Îl duce/ să-l urce pe cruce”. Crunta dezamăgire a sărmanului cenzor școlit la aspre cursuri de partid mai lungi sau mai scurte
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
acestea, facem plimbări lungi de la San Antoni la San Pere, pe jos pentru a ne întâlni cu comunitatea - adică Giuseppe - sculptor și director al Centrului de arte, care umblă mereu cu o șapca pe cap, cu o cizmă ruptă și șchiopătând de un picior. Aici, la „crâșma” (Can Pau) în termeni românești, ne adunam noi cinci, căci finlandezii, ceilalți „pensionari” ai centrului cultural, nu vorbesc decât engleza, și catalanii nu vor să comunice decât în catalană, franceză, română și esperando. Aici
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
un oștean; nu prea mare de stat, cu tunica udă, cu capul gol, peste frunte, peste pletele blonde e legat cu o fașă murdară, pătrunsă de sânge, bărbos, cu ochi sticloși, arși, mijiți de nesomn și oboseală... Străinul pășește încet, șchiopătând, târșind ușor laba piciorului stâng înfășurată în cârpe legate cu sfoară; la cingătoare atârnă o spadă mare cu garda în cruce. Se oprește la mijloc, cu picioarele depărtate... Îi... îi fi oștean... îngână bătrânul. Străinul tace. Își șterge cu palmele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Soarele a apus! Daniil se zbârlește: Ce vorbe-s-aistea Doamne?! Apoi, deodată, înfiorat la un gând, îngână cu teamă: Turcii?... Ha!! Ha!! Ha!! izbucnește Ștefan într-un hohot de râs sarcastic. Turcii?!?! Praful și pulberea! zice și se agită de colo-colo șchiopătând, gesticulând, strigând: A fost fantastic! Puțin a lipsit ca Vodă aista Ștefan! "Nebiruitul! Sabia lui Hristos!" să elibereze Constantinopolul! Să salveze Creștinătatea! Elanul i se frânge brusc, se îneacă, tușește... Tace... Daniil, cu tunica ghemotocită la piept, oftează, bolborosește: Doamne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
își află odihna cufundându-se în mare"... Daniil stăruie, cu blândețe: Te chinui... Te zbați ca marea de maluri... Nu vezi? Ești frânt... Ești bolnav ... Ai trebuință de hodină... De pace... De... Ștefan izbucnește cu patimă agitându-se de colo-colo, șchiopătând, târșindu-și piciorul, dă ocol chiliei, răstoarnă un scăunel, calcă peste sfărmături de piatră. Și... și ce gândești Sihastre?! Crezi că într-o ulcică o să-mi găsesc pacea?!... Aleanul durerilor mele?!... Am strâns în mine amărăciune cât cuprinde! De m-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
apoi, își drege glasul și grăiește cu gravitate: Nevrednic sunt de cinste, dar, de crezi că aiasta îți aduce un strop de alinare... Facă-se voia ta! Mărturisește-te! Avem o noapte lungă înainte. Te ascult fiule. Vorbește! Ștefan pășește șchiopătând, cocoșat, copleșit, cufundat în el, căutându-și gândurile răvășite, mormăie înăbușit: Osmanlâii hălăduie prin țară! Mi-o ard! Mi-o siluiesc! Mi-o robesc! Și... și n-are cine le sta împotrivă cu sabia! Cu pușcile bat să cuprindă cetățile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Moldovei! Vitejii mei! Iertați-mă! Ați crezut în mine! Și eu... eu?!... Ce am făcut cu voi?! Nu vezi?! Ți s-au aprins și crierii! Aiurezi, Măria ta! Aiurezi!... Ștefan nu-l ascultă, nu-l aude. Se agită de colo-colo șchiopătând, pradă focului ce arde în el, și, în bătaia lumânărilor ce abia pâlpâie, umbra lui, uriașă, fantastică, linge pereții, urcă pe boltă, se întinde pe pardoseală. Ironic, sarcastic, se ploconește umbrei: "Ai făcut-o de oaie", maiestate!! Sunt "maestru" renumit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
La Dunăre!! La Dunăre!!" Atunci, am auzit buciumele buciumând vesel: "Izbânda!" Și,răcnete din mii de piepturi, și mii de căciuli aruncate în cer! Izbândă!! Izbândă!! ... Sssst! Vine Domnul! dă alarma Duma. Toți sar, își ridică armele. Ștefan se apropie șchiopătând, ducând calul de dârlogi, însoțit de boier Vlaicu. E cu capul gol, cu pletele năclăite de sudoare, înzăoat, cu platoșa turtită... Se sprijină de țeava tunului... Respiră adânc... Rămâne tăcut, cu privirile ațintite peste câmpul de bătălie: Și războiul aista
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
moldovenească. Cu o condiție, spune el, după ce face o pauză, cu vocea mai fermă, mai răspicată: să fie credincioși țării ce le-a deschis brațele și a cărei pâine o mănâncă! Să fie ajutați! încheie el și face câțiva pași șchiopătând. Șendreo, îi poruncește hatmanului, trei zile benchetuim! Nu! Două! Ajunge! Deci, vineri în zori, purcedem în Țara de Jos să cătăm pe unde au stricat-o, să-i oblojim rănile, ce-om putea obloji cârpeală! Prinșii puși la popreală; cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
armonie, cu glasurile vesele, de zurgălăi ale copiilor... "Deci, e Ajunul... Se spune că pruncii ce se duc la zi-sfântă se fac îngerași." Umbla de colo-colo fără nici un rost și, în lumina lumânărilor, umbra se ținea după el lingând pereții, șchiopătând o dată cu el. O mână se lasă ușor pe umărul lui, ca o aripă obosită din zbor. Țamblac îl îmbrățișează. Ștefan își culcă fruntea pe umărul lui... Fără cuvinte... Oblonul se zbătea zgâlțâit de viscol. Un clopot bătea undeva departe. E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Săraca Țara Moldovei, murmură Vlaicu. Mi-o sfârtecă păgânii! L-am întrebat: Acu, ce facem? rostește Luca Arbure. A tăcut, n-a ridicat ochii din pământ. Ștt!... Vine!... Boierii, cu capetele plecate, așteaptă într-o tăcere apăsătoare... Ștefan se apropie șchiopătând, gârbovit, urmat de câțiva boieri. Îi privește lung, crispat, stacojiu... Se răstește: Ce-mi stați ca niște curci plouate?! Ați aflat și... și v-a căzut nasul în gură! Mă întreb și eu, ca prostu' fie-mi iertată obrăznicia -, replică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
scări, pe culoare, zăngănit de arme, zornăit ritmic de pinteni... Alaiul îl deschid copiii de casă cu făclii. După ei, intră vitejii boieri, înzăuați, legați pe ici, pe colo cu feși însângerate, osteniți-osteniți, somnoroși, dar veseli, gălăgioși... Vodă Ștefan, intră șchiopătând, înghesuit, sufocat de cei dragi, în cămeșoaie cum au sărit din pat: Doamna Maria lipită de el; Olena înghiontindu-se cu Petru pentru a cuceri o bucată cât mai mare din tăicuță; Sora, suflându-și nasul într-o pestelcă; și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
un vrăjmaș nevăzut, pe care, harcea-parcea, îl taie cu latul palmei: Mamăăăă!! Ce-am mai spârcuit la tătărâme, harști-harști, din goana calului! "Și ei lepădau armele, șeile, veșmintele și goi, goi, fugeau înspăimântați, doar, doar, și-or scăpa viața!" Ștefan șchioapătă. Carâmbul cizmei e spintecat și lasă să se vadă, alb, bandajul de la gleznă. Mihail îl ajută să-și scoată cămașa de zale; a rămas într-o cămașă albă, nădușită-lac. Ștefan se întoarce spre boieri, cu îngrijorare: Ați auzit! Turcii forțează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]