KorAP: Find »[drukola/base=ședea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...267 >

6,670 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795

Carminei nu înseamnă un moft, ci o fugă, fata asta trece printr-o criză sufletească și nimic nu apare din senin, nici chiar cele mai simple reacții, în toate există o fază pregătitoare, o stare de incubație și el, blegul, șade atâta vreme cu ea bot în bot și nu observă nimic, nu-i vede figura ca de om hăituit. Câtă superficialitate sufletească, câtă goliciune mai zace în băiatul acesta al meu, de ce o fi oare așa, nu-și dă seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
găsească salvarea la coafor. Știa că iar începe calvarul cu vopsitul părului în nuanțe dintre cele mai subtile, știa că numai dacă realiza un contrast izbitor și de bun gust se putea salva cât de cât ca aspect, putea să șadă alături de Trofin fără să aibă sentimentul că-i este și lui mamă. Și apoi tortura pe scaunul de cazne, întinderea tenului, aburirea, masarea, atâtea operații neplăcute ce trebuiau suportate... Își aminti de un fost client de-al ei: într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
leagănă în balansoarul acelorași iluzii, că el încă își investește în ea ambițiile lui de părinte, renăscute odată cu vizita Sidoniei, "acea femeie de-a dreptul fascinantă", după cum considera el. Mama spăla vasele și povestea despre copilul Elenei. Afară pe sârmă ședeau întinse la uscat cearceafurile de pat și de plapumă și două fețe de pernă, desigur iar zăbovise până târziu în noapte, aplecată asupra modelului broderiei, ca să termine, pe urmă se trezise cu noaptea în cap, le spălase și le apretase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
spus că e bună de pus pe răni, el a încuviințat, da, e antiseptică, a rotit pețiolul între degete, a studiat cu atenție nervurile, s-a așezat pe scaun, s-a ridicat din nou, bătrânii nici nu îndrăzneau să clipească, ședeau stingheriți, parcă uitați de musafirul lor impacientat fără nici un motiv. Când a văzut-o pe Carmina, și-a îmbrăcat în grabă trenciul, fata i-a observat starea de nervozitate subită ce-i transfigurase chipul, și-a căutat din priviri pantofii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
și nu știa ce înseamnă condică de prezență sau raporturi de serviciu, o mulțime de reguli ce trebuiau respectate, o altă serie de clișee verbale ce trebuiau folosite în diferite momente, zgomotul orașului, stresul permanent, ea care își permitea să șadă ore în șir cu atenția pulverizată în cine știe ce locuri, să fie ingenioasă, să-și compună toalete romantice, conștient desuete, să creeze în permanență un contrast izbitor, plăcut între ea și mobilierul casei, să fie capricioasă, să producă efecte. Poate soțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
ar mai fi fost căsătorită, dacă ar fi fost fată bătrână, da, în lipsă de altceva te duci, te arunci în necunoscut, dar ea, fata mea, de ce s-a dus, ca și cum avea de răscumpărat o greșeală, cum de poate să șadă lângă copila aia a lui, fără s-o vadă, clipă de clipă pe cealaltă femeie, pentru că fetița îi seamănă mamei ca două picături de apă. Cum de nu se gândește că ușa șifonierului a închis-o și a deschis-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
mijloace atât de terne. Și totuși era posibil. Soarele arămea totul în jur. Să nu te lupți cu morile de vânt Știa că avea să plece, chiar dacă somnul lui părea adânc, semăna cu o eternitate. Una mică de tot. Bărbatul ședea cu fața în sus, poziție de om mulțumit. Lipită de el, Carmina îi simțea vena gâtului caldă, pulsând, plăpândă și vulnerabilă. Femeia nu închidea ochii, se temea să nu adoarmă și somnul să-i scurteze această imensă clipă de voluptuoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
povestea asta a voastră mă indispune. Trebuie să încercați să fiți din nou împreună. Cum este acum modern să se spună? Mai acordați-vă o șansă. Știi maman că așa ceva nu se mai poate, se auzi vocea lui Ovidiu, fermă. Ședea cu spatele la ele, privea pe fereastră nerăbdător, îl irita plăcerea Sidoniei de a scălda situația când așa, când așa, după bunul ei plac, voind să lase o portiță deschisă și Carminei față de care se simțea ca naiba! Toate astea le-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
stai", nimic forțat, nimic, VIAȚĂ, MĂI, FATO, VIAȚĂ! Nimic artificial. Ce mutră ar mai fi făcut șeful meu dacă m-ar fi văzut cocoțat pe masa aia de piatră, mușcând cu dinții direct din felia de pepene. O contemplă cum ședea goală, pasivă în fața lui, cu ceafa rezemată de speteaza fotoliului, așa, fără apărare. Fizionomia toată i se schimba subit, o observă pe îndelete, cu nările dilatate, cu porii aprinși, deschiși și ei pe urmă o apucă în brațe și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
moment Fana se gândi dacă albumul conținea piese valoroase, probabil că da, altfel n-ar fi stârnit comentariile sarcastice ale Sidoniei. Nu îndrăzni să întindă mâna către coperțile din mătase roz, presărate cu motive florale bogat nuanțate, probabil că albumul ședea mai bine aici la Carmina, îl aproba pe Trofin fără să-l înțeleagă, acum, de când nu mai ședea la părinți, nutrea față de tatăl ei o simpatie ciudată, poate tocmai fiindcă îl știa atât de lipsit de afecțiune, ignorat de toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
sarcastice ale Sidoniei. Nu îndrăzni să întindă mâna către coperțile din mătase roz, presărate cu motive florale bogat nuanțate, probabil că albumul ședea mai bine aici la Carmina, îl aproba pe Trofin fără să-l înțeleagă, acum, de când nu mai ședea la părinți, nutrea față de tatăl ei o simpatie ciudată, poate tocmai fiindcă îl știa atât de lipsit de afecțiune, ignorat de toți cei apropiați, complăcându-se în situația de cantitate neglijabilă. Îi plăcea să creadă că Trofin este o rezervă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
nimic? o întrebă uimită când în farfuria ei zăceau deja trei schelete de pește, și la negarea ei mută, continuă: o să se întoarcă el nu avea grijă, tu vezi-ți de viața ta, ascultă-mă pe mine, știu ce spun. Ședeau de o parte și alta a mesei, între ele erau farfuriile, paharele de vin, unul plin, altul gol, mămăliga dar în afară de toate acele obiecte concrete, între ele existau acum distanțe uriașe, de netrecut. La început Sidonia o intuia la perfecție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
bronzat, placid, încurcat. Pielea îi era aurie, lucioasă. Lăsă în hol, lângă frigider, micul geamantan de voiaj, și, în timp ce se apleca să-și deznoade șnururile de la pantofi, lăsă să-i scape un oftat slobozit cu zgârcenie. Împietrită lângă ușă, Carmina ședea cu respirația tăiată, avea o ușoară senzație de ireal. Rosti mecanic cinci vorbe, uimite, de a căror stupiditate se miră singură, și mult timp după aceea aveau s-o roadă, s-o obsedeze, să vrea să-și închipuie că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
dominată de siguranța lui... Acum nu mai lucra la financiar. După multe tergiversări, conducerea unității hotărâse s-o transfere pe Carmina la biblioteca uzinei. Avusese și Ovidiu contribuția lui. Câteva telefoane și totul se aranjase, cu atâtea nenumărate relații. Femeia ședea în fața ferestrei și privea în curtea uzinei, aleile de ciment, panourile cu diverse citate, straturile de pansele intens colorate. La mesele de lectură două tinere răsfoiau presa literară și sporovoiau încetișor despre semnatarii articolelor, spunându-le pe nume ca și cum le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
ținut din scurt, să fac slalom printre interdicții. Undeva în adâncul pădurii se auzi un strigăt de animal. Cine știe câte drame se petreceau la un pas de ei, acolo, în pădure. Să vă servesc aici pe terasă? Se auzi vocea cabanierului. Ședea în pragul ușii cu tava în mână, cu ochii pe jumătate plecați. Da, da, vă rog. Omul așeză tava în mijlocul mesei de răchită, fără nici o ceremonie, se îndreptă de șale. Nu-i prea plăcea să fie trezit din somn noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
sensibilitatea. Se gândi că poate mulți vor veni în ultima clipă așa că porni să-și caute locul. Se afla într-o lojă în apropierea celei centrale Înăuntru totul era tapisat cu pluș de culoarea vișinei putrede. Pe unul dintre scaune ședea un bărbat. O privi curios și suspicios o vreme. Curând începu spectacolul și amândoi își dirijară atenția către scenă. În pauză o întrebă foarte sobru dacă Emilia îi dăduse biletul pentru spectacol și Carmina îi răspunse foarte mirată că da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
de problemele ei multiple, studii, lecturi, corespondențe. Dar când pătrunse în hol știu că o așteaptă aceeași lâncezeală ca ieri, alaltăieri, ca în toate zilele din urmă. Din cauza ploii, a vântului, bătrâna curioasă și limbută de la etajul întâi nu mai ședea la postul ei de observație din fața ferestrei. Probabil că își bea ceaiul cu pișcoturi făcute în casă, înfofolită în pături, privind la fotografiile de pe pereți, mici instantanee de familie făcute de-a lungul anilor, o mulțime de persoane, bărbați, femei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
și lăsă jetul de apă fierbinte să-i dezmorțească țesuturile. O clipă realiză că duce cu ea însăși o luptă inutilă și fu gata să renunțe. I se părea atât de zadarnic totul! Nici vocea interioară nu mai spunea nimic, ședea și ea resemnată, pitulată într-un colț, ca o găinușă plouată. Ieși din cadă înfășurată în două prosoape mari de baie, se duse ca un automat la șifonier, își alese sutienul, chilotul, dresurile, din seturile ei noi, păstrate pentru înmormântare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
voie prin geamurile uriașe. Rubiniul, auriul erau culorile ce dominau tablourile expuse. Noi mai rămânem, au spus soții Alexe. Prinși de discuție am trecut prea rapid prin fața acestor pânze. Ajunsă afară, Carminei i se păru neverosimil albastrul intens al cerului. Ședea la fereastră obosită de lectură. Citea o carte care-i crea o mare pace interioară, o povestire lentă, netensionată. Multe idei expuse profesoral, se petreceau lucruri grave, altele mărunte, se năștea, se murea, din lectură se degaja o mare înțelepciune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
asemenea impas. Intelectul său parcă se pitise sub pălărioară, nu dădea nici un semn de vitalitate. Și fără intelect nu avea nici o șansă, era o bătălie ca și pierdută. Auzi, să spună o asemenea nerozie, ea care n-ar voi să șadă la țară mai mult de o oră, două, pe durata unei escapade. Da, e frumos. M-am născut acolo și trăiesc acolo, mi-am dorit asta, altfel m-aș fi orientat către o altă meserie, aiurea. Nu mai rezista. Deschise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
dracu, își spuse Sidonia și-și presă cu degetele rădăcina nasului. Era chiar obosită. Avea un început de nevroză astenică, ce se petrecea cu ea? Ar fi vrut să fie la mare într-un șezlong, alături, pe salteaua pneumatică să șadă întins cineva. Ce era oare cu imaginea asta? Când i se întipărise pe retină, acum câți ani oare? Da, avea și o fotografie, ea prinsă în fața unei forme de piatră, bătea vântul, ea avea părul desfăcut, în fundal se vedea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
amândoi pe chip o frumusețe statuară. De la Trofin luaseră siguranța trăsăturilor Ce zici, spuse printre dinți Ovidiu. Doamna de la masa aceea nu pare a fi chiar maman? Ba da, rosti moale Fana și atenția ei se dirijă către bărbatul care ședea pe scaun. Cine o fi individul, că nu arată rău deloc. Habar n-am, îi răspunse fratele, dar ne putem interesa dacă vrei. Se opriră lângă masa Sidoniei zâmbitori. Păreau doi semizei coborâți dintr-o altă lume. Figurile lor aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
curat și soarele, contactul zilnic cu atmosfera verii îl favoriza, avea o culoare sănătoasă în obraji, cu mult diferită de pământiul știut de ea pe vremea când omul se afla încă între zidurile tribunalului. Regretă că nu avea timp să șadă prea mult timp în natură, expunerea la soare i-ar fi schimbat cu siguranță figura. Îi spuse pensionarului să-i telefoneze când avea chef de bârfe, acum nu mai putea sta de vorbă, se grăbea foarte tare. El bătu, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
mă fac? Am descoperit asta când deja era mult prea târziu. Dimitrie era foarte atent la vorbele ei. Nu se grăbi s-o contrazică, nu voia să pară formal. Era însă foarte curios să-i înțeleagă psihologia. O privi cum șade așa, cu fruntea puțin plecată, cu trunchiul sprijinit de masă într-o poziție meditativă și dintr-odată simți că o înțelege pe deplin și-i aprecie momentul de sinceritate. Nu e prea simplu să faci în fața unui om pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
resemnase deja în fața eșecului, abia acum, se recunoștea pe sine, lucidă și plină de afecțiune... Se gândi că, desigur, spre seară bărbatul va avea deja bărbia aspră, o asaltau toate aceste amănunte, picături de neliniște, de senzualitate, ce minunat, să șadă în fața lui și să-l studieze cu atenție, ce minunat! Cât de bine cunoștea toate amănuntele vieții acestui om, cât de bine vedea singurătatea serilor sale, deruta stârnită de fiica lui, Ela, diminețile când își petrecea cureaua ceasului în jurul mâinii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]