KorAP: Find »[drukola/base=șopârlă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...59 >

1,462 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932

de uriași... Moctezuma venea în pelerinaj în fiecare an pentru a omagia zeii ce s-au întrunit pe acest platou ca să creeze soarele și luna. "Al cincilea soare" ar fi strălucit prima oară aici... Soarele care încălzește acum piatra și șopârlele, ca într-o idilă arheologică... Săpăturile sunt departe de a fi terminate. Pe măsură ce avansează, sunt descoperite alte edificii, fundații de temple, palate sacerdotale, coloane sculptate, fragmente de fresce, obiecte de ceramică, de os, măști funerare din piatră. Unii cred că

Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
ceremonial? Seceta sugerată de obsesia zeului Ploii în basoreliefuri și fresce? Dacă au plecat, au plecat oare în grabă sau treptat? În timp ce pe Calea Morților, care este în realitate o succesiune de piețe rectangulare despărțite de scări, urletele casetofoanelor fac șopârlele să tresară prin somn, urc, numărând treptele Piramidei Soarelui. Soarele arde chiar deasupra noastră, în crucea amiezii, pe un cer limpede, fără nici un nor. Jos, printre ruine, înfloresc arbori de piper. În jur, vulcani stinși. Închid ochii și mi se

Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
Mă surprinde să aflu că la Palenque cad cele mai mari precipitații din Mexic. E un fel de pol al ploilor aici. Tocmai căldura și ploile au ațâțat, însă, vegetația să crească agresiv. Palmieri înalți, cedri, liane prin care alunecă șopârle, orhidee sălbatece se încîlcesc și, chiar mai mult decât vestigiile civilizației maya, jungla pare să fie adevărata enigmă aici. Cu excepția cărărilor, incinta e plină de iarbă. Pe un dâmb, lângă un templu, un om taie cu o machete bălăriile ce

Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
ocoluri imperiale în văzduh, dezmorțindu-și aripile. Între ruine, cresc spini și trandafiri sălbateci. Pe aleea ce duce la piramidă au răsărit urzici. Vorba unui poet mexican, moartea are gust de pământ. La picioarele mele lunecă din când în când șopârle. În apropiere, descopăr un puț secat. Prezența lui într-un loc unde sunt atâtea măști ale zeului ploii mi se pare firească. Între fântâni și piramide există, neîndoielnic, aici, o strânsă legătură. Apa pe care o visau cei strânși în jurul

Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
departe. Singurătate stearpă care ar trebui să fie dezolantă și care, dimpotrivă, îmi dă o stare ciudată, de parcă aș fi drogat. "Adevărul? ar murmura aici, un sceptic ironic. Uitați-vă cum în orbitele zeilor de piatră și-au făcut cuibare șopîrlele!" Mă suspectez că am transformat speranța într-un mod de a combate ceea ce îmi lipsește pentru a fi un om de acțiune. Mi-am cultivat o lașitate cu pretenții de filozofie, mi s-ar putea reproșa. Dar eu n-am

Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
sacrificate, vase prețioase și bijuterii. Convins că Diego de Landa n-a mințit, Thompson a luat lecții de plonjare și a scormonit metodic în noroiul și mâlul din fântână, îmbrăcat în costum de scafandru, căutând printre copaci putreziți, printre șerpi, șopârle și oseminte, figurine de jad sau de obsidian, pumnale, vase și bijuterii de aur, ofrande votive, până ce plonjările i-au spart în cele din urmă timpanele. Ne îmbarcăm și plecăm. În autobuz, senzația că am văzut toate piramidele posibile revine

Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
nu poți să treci indiferent pe lângă sutele de cranii din el. Unul, cel al lui Yorick, e destul pentru întrebarea lui Hamlet. Mai multe, iată pus în discuție chiar răspunsul firesc. Florile galbene care se leagănă ușor în interstiții și șopârlele care dorm pe pietre îmi stârnesc un regret. Am vorbit prea puțin sau aproape deloc despre Mexicul viu, despre Mexicul de azi. Cine îmi va citi jurnalul va spune, probabil, că n-am fost în Mexicul real, ci într-un

Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263

aparțineau unor triburi umane diferite. Brian, spre deosebire de tatăl și de bunicul său, ale căror relații cu quakerii fuseseră de natură pur sentimentală, lua religia în serios. Poate că fusese influențat de nașul său, William Eastcote (cunoscut sub porecla de „Bill Șopârla“), un om foarte cucernic, stâlp al reuniunilor de la Casa Prietenilor și văr cu binecunoscutul filantrop Milton Eastcote. Familia Eastcote era foarte înstărită (inițial se ocupaseră și ei de „comerț“), iar William se retrăsese curând din profesia de avocat pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
la întrebare, dar îi spuse: — Tu îți petreci timpul pălăvrăgind la Băi și auzi ce spun oamenii. La cine vine? — Cum adică? — Cine sunt prietenii lui de aici? — Parcă N. — S-a certat cu N. — William Eastcote? (Acesta era Bill Șopârla, nașul lui Brian și omul care văzuse farfuria zburătoare.) — Sunt cam de aceeași vârstă și ăsta-i genul de om pe care Rozanov l-ar putea tolera. — Așa de bătrân e Rozanov? Asta nu înseamnă bătrân. George îi dădu drumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
și aproape irespirabilă din pricina aburilor. Ruby se uita peste marginea „oalei“, dar nu-și putea vedea eroul. În timp ce fierbeau la o temperatură de 45° Celsius, John Robert îi vorbea pe vocea lui aspră și fermă prietenului său William Eastcote (Bill Șopârla): — Slavă Domnului că nu mai aveți muzică de flaut aici. — Da, unii poate și-ar mai fi dorit-o, dar ar fi creat o atmosferă cu totul ireală, or ce-i caracteristic pentru Băi e că sunt atât de reale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
râul Enn pe Podul Roman și trecând pe lângă fabrica de mănuși, fie traversând Podul Nou pe lângă Hotelul Royal, care-și întindea terenurile până la râu. Drumul pe lângă hotel era ceva mai scurt, dar George voia să evite vecinătatea străzii Travancore. Bill Șopârla, de la care aflase unde domicilia Rozanov, îl înștiințase și de sosirea lui Tom. Eastcote ținea la George și-l prețuia. La Băi, toată lumea aflase că Tom McCaffrey se afla în oraș și că se instalase în locuința lui Greg și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
John Robert, cu vederea și mai orbită de brusca trecere de la lumină la întuneric, se îndrepta spre silueta în picioare, vag profilată în lumina din sanctuar și, în ciuda veșmintelor acum total diferite, recunoscu omul pe care i-l arătase Bill Șopârla la Băi. Se apropie de preot și rosti: — Rozanov. Acest cuvânt, bolborosit cu vocea bizară a lui John Robert, s-ar fi putut să nu-i spună preotului nimic dacă, cu același prilej, câteva persoane nu i l-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
nu dorea să piardă prea multă vreme cu această operație. Sosise și se instalase la Ennistone Royal Hotel, (casa din Hare Lane fiind pe atunci închiriată). Îi scrisese în prealabil lui William Eastcote (Rose Eastcote murise de curând), dar Bill Șopârla tocmai plecase la o conferință a „Prietenilor“ la Geneva. Singura persoană în care Rozanov mai putea avea încredere, în legătură cu chestiunea care-l frământa, era Ruby Doyle. John Robert nutrea nu chiar o afecțiune, dar un fel de respect pentru Ruby

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
orice chip să o pornească de-a curmezișul islazului și, de acolo, s-o ia pe câmp. Părintele Bernard se bucură să constate că Rozanov dădea semne de oboseală. Cărarea pe care urcaseră era povârnită și amândoi respirau gâfâit. — Bill Șopârla a văzut aici o farfurie zburătoare, spuse Rozanov. — Dar dumneavoastră nu credeți în asemenea lucruri. — De ce nu? Gândește-te la ce putem realiza noi, și mai adaugă un milion de ani. — Dar ei... nu apar... nu intervin. — De ce-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
nobile.) Dar în timp ce pieptul îi palpita de emoție și ea se înclinase în față, gata să se scoale, William Eastcote se ridică în picioare. Nesta se relaxă, satisfăcută. După William Eastcote, nimeni nu mai lua vreodată cuvântul la reuniune. Bill Șopârla se gândise la soția sa, Rose, și la faptul că Rozanov și-o amintise prezidând ospețele oferite de ei. Se mai gândise și la ceva ce-i spusese recent doctorul Roach. Își luase îngăduința să-l mintă pe John Robert

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
plângea că nimeni nu o ajută să-și găsească ceasul. Când Brian ajunse la capătul câmpului, auzi o mașină demarând. Ceilalți îl ajunseră din urmă și o văzură pe Ruby așteptându-i înconjurată de sacoșe. Rover-ul mare al lui Bill Șopârla tocmai se îndepărta; coti pe drumul asfaltat, sforăi puternic când dădu colțul și dispăru cu totul. — Dumnezeule mare! Ni s-a luat Rover-ul. Unde-i George? Ruby arătă cu degetul spre șoseaua acum pustie. — Alex, George a plecat cu Rover-ul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
nu știa nici ce ar trebui să facă. La un moment dat, avu o idee: „Am să mă duc la William Eastcote, am să-i spun totul, și am să-l întreb ce-i de făcut. La urma urmei, Bill Șopârla e prietenul lui John Robert, e singura persoană din Ennistone pe care filozoful o poate suporta. S-ar putea ca el să-i și explice lui John Robert, să intervină în favoarea mea. De ce nu m-oi fi gândit mai devreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
te grăbești. — E o fată inocentă. — Așa crezi tu? Mă rog, poate că e. Eu nu sunt împotriva ei. Numai din cauza... Am primit o scrisoare minunată... de la John Robert... George râse ciudat, un râs ca un suspin. Știați că Bill Șopârla a murit? — Da. Tu cum ai aflat? — Vestea a făcut ocolul cârciumilor. E nostim cum fiecare îl jelește... cum se cutremură toți pentru că omul acela a murit... poate că e un semn... — Eu tocmai mă duceam să stau de vorbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
supă. Ieșise în stradă, în amurgul călduț, calm, învăluitor. Intrase în cea mai apropiată cârciumă, La Șoarecele de Bibliotecă și acolo auzise despre moartea lui William Eastcote. Și i se păruse că și acesta e un semn, anume că Bill Șopârla își oferise viața lui, ca un inocent substitut pentru viața lui George. Iubirea își atinsese paroxismul și murise în pace. George pornise mai departe. Mergea, respira adânc și simțea înălțându-se în el calda lumină radioasă pe care Tom McCaffrey

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
de hemoragie... a țâșnit... înăuntru. — Nu ești bolnav? — Nu, nu, e ceva care seamnănă cu o hemoragie, numai că e în minte. Ceva a fost cu totul spălat... spălat în sânge. Astăzi lumea a fost plină de semne. Și Bill Șopârla a murit. Domnul să-i odihnească sufletul. Arăt ciudat? — Da. Fața ta e altfel... mai frumoasă. — Așa se și simte. Mai toarnă-mi un pahar, fetițo. Bing, bang, bong o săptămână, Debussy e în fântână. O să trăim și o să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
fi fost deplasat, de prisos. Dar mulți au plâns în tăcere. Sicriul a fost apoi purtat la groapă de către Percy, Bowcock, Robin Osmore, doctorul Roach, Nicky Roach, Nathaniel Romage și Milton Eastcote. Iar în Ennistone Gazette s-a scris: „Bill Șopârla a lăsat un gol în sufletul fiecărui ennistonian“. Într-adevăr, respectul și afecțiunea de care se bucura în orașul său s-au manifestat prin participarea la ceremonia îngropăciunii a vreo două mii de oameni care s-au adunat în cimitir și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
să-l mângâie. Zet, în extaz, se întoarse pe spate, cu burtica în sus, oferindu-i-se. „Cât de inocent eram eu pe vremuri, își spuse Tom. O simplă figură ca asta mă făcea fericit“. Alex se gândea la Bill Șopârla. Abia acum își dădea seama cât de mult ținuse la el, cât de mult se bizuise pe prezența lui și cât de puțin îl văzuse. Misiunea lui fusese „să se găsească acolo“, făcând prin aceasta ca viața să fie mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
de la Tom. — Cred că Gabriel e cea mai tâmpită și mai lăcrimoasă ființă omenească pe care am cunoscut-o vreodată. Și e îndrăgostită de tine. — Da. Nici asta n-are nici o importanță. — De ce-ai venit aici? — Din cauza lui Bill Șopârla. — Mi-am spus eu. Alex se așeză lângă George și îl examină în tăcere. De multă vreme nu se mai uitase la el. George arăta îmbătrânit și aproape străin, într-un fel pe care ea nu-l putea înțelege. Poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397

mari! Gogoși! Palavre! parează Iepurele. Am început să ne obișnuim cu ele, pe cuvântul meu de cavaler, sare Bursucul. Asta-i bântuire reziduală, zău. Mai schimbă placa. Măgulește-ne! Renunță la banalități. Surprinde-ne și tu, cu ceva nou. Îndrăzniți...?!? Șopârlelor! Șobolanilor! Gândacilor! Broaștelor! Câinilor! Măi, măi, măi! Acu' am trecut, de la gărgăuni, la atacuri sub-urbane, sub centură, carevasăzică, face Bursucul. Trist, domnule, trist, trist, trist! Ș-apoi ce, ai probleme de vedere, cumva? insistă Iepurele. Ai glaucom? Noi suntem două

Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
de la gărgăuni, la atacuri sub-urbane, sub centură, carevasăzică, face Bursucul. Trist, domnule, trist, trist, trist! Ș-apoi ce, ai probleme de vedere, cumva? insistă Iepurele. Ai glaucom? Noi suntem două capete: un Iepure și un Bursuc. Ce câini și ce șopârle tot îndrugi dumneata? Iar eu, ăsta, aici, de față... Brusc, solul clisos de sub ei, începe să se cutremure. O nouă găleată de țărână, amestecată cu viermuși, cu melcișori și cu bulbi de buruieni uscate, năpădește de sus. Intensitatea seismului neașteptat

Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]