814 matches
-
vis - romanul ar trebui să fie unul. Dar nu acesta era scopul povestirii. Scopul povestirii era să mă las transportat în trecut, să avansez regresiv și să modific câte ceva. Povestirea ca negare. Curând vocea lui Patrick Bateman începu să vibreze, șoptită și pierdută, până când pâlpâi stins și se vidă. (Însă era teribil de curios, poftea pătimaș, argumentă scriitorul. Să fi fost vina lui că își abandonase sufletul?) Chiar și atunci când e mistuit de flăcări, el declară: „Sunt pretutindeni.“ Exact în momentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care ne-a consacrat. Nu înainte de a ne lua rămas-bun de la fetele din stafful francez, conduse de Katrin Oebel (o blondă ochelaristă, c-un aer de profesoară emancipată), fete care ne-au însoțit, discret, în toate drumurile noastre. Emoții, jurăminte șoptite, mici cadouri la despărțire. Franța! Franța! Deocamdată, țara în care traseul Expresului Literar a avut cea mai lungă porțiune de traseu. Àu revoir și à bientôt, sper!... Facem cam o oră și jumătate până la Bruxelles. Din nou, nu realizez când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
trebui să accepți să ți se spună «monsenior», zice Corinne, e o particulă de noblețe și un nume prin care te-ai individualiza pe fundalul celorlalți.” Bate la o poartă deschisă. Minunate clipe. Corinne vorbește cumva afectat, își modelează vocea șoptită, de parcă ar pune la cale o conspirație. Tot ce spune ea îi provoacă lui Vasile hohote de râs în cascadă, un râs contagios. Se pare că între ei doi, Corinne și Vasile, se creează un fel de legătură psihologică, pentru că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
să nu se transforme a doua zi în supărare. Povestea contemporană a poporului evreu ar putea și ea fi scrisă după această schemă valabilă oricând și întrucâtva pesimistă: catastrofa preschimbată în izbândă, victoria în înfrângere. Iată o vorbă care trebuie șoptită și la urechea generalului triumfător și la cea a unui biet paria persecutat. Există vreo traiectorie națională sau individuală care să nu poată fi ilustrată, la scara unei vieți sau a mai multor veacuri, prin această zicere ironică a unui
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
tânărului, cu fruntea pe pieptul lui întâiu, piept la piept apoi, înlănțuiți căzuți ca într-o veșnicie de fericire, ca într-un întunerec al păcatului, al înfiorării. Și după ce moșul Silvan călugărul, după vorbele care cutreerau de la o vreme chiliile, șoptite repede, tăie lângă stâncă drumul lui Aron, cu cârja noduroasă, tânărul se pierdu, fugi prin întuneric, și nu mai dete prin aceste locuri decât când ajunse stăpânitorul țării după cum legenda spune. Totuși o dată, numai o dată a mai venit, chiar în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
dacă nu vi-i cu supărare... Tușește încet și se uită în juru-i. Sătenii din încăperea în care ne aflam, a școlii, știu debunăseamă cu toții despre ce-i vorba, căci îl îndeamnă, cu semne din cap, din ochi, cu glasuri șoptite. Apoi uite cumu-i, domnule, urmează săteanul, la noi s-a întâmplat că un om a fost împroprietărit când s-au dat pământuri. La vr-un an după ce s-au dat pământurile, omul ista a plecat în lume, pribeag, că era așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
i se părea că descoperise la el vocația aceea rară de tiran adevărat, pentru unul ca el scena orășelului nostru era în chip evident prea strâmtă, nu-i dădea prilejul să-și manifeste toate disponibilitățile, mai adăuga tata, tot pe șoptite. La trei zile după ce se înscăunaseră stăpâni ai orașului, Gârmoci și Fanache i-au luat domnului Toma cizmăria și el a ajuns să fie angajat al statului în propriul său atelier, plătit cu salariu ca orice lucrător, i-au pus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și reușește cu bani puțini să împace totul, să țină în echilibru balanța casei, să fim decenți la toate capitolele, și hrană, și îmbrăcăminte, și cărți. Dar cu ce eforturi din partea ei și a tatei! Câteodată îi aud vorbind pe șoptite că nu se mai poate, atunci mama propune să-i găsească tata și ei un serviciu, funcționară pe undeva, dar tata nu este de acord și spune că o să încerce el să suplinească dând meditații. Este cel mai bun profesor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
omenirii. De unde a aflat? Avea de unde să afle. Cine stătea cu urechea pâlnie, cine știa să culeagă firimituri afla, se alegea cu toată pâinea. În Moscova începuseră să se dezlege limbile și, mai pe ocolite sau mai direct, mai pe șoptite sau mai tare, în anumite cercuri, se cam spunea adevărul despre Stalin. În fond, se pregătea terenul pentru următorul mahăr al Sovietelor, pentru Hrușciov: cum pusese Stalin la zid pe atâția, normal că și el trebuia să aibă aceeași soartă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cam atât pentru azi. La revedere! Nu te întreb cum o duce Aneta și Eugenia, că tot una, nu o să poți scri. Ilie” Măicuța Natalia termină de citit scrisoarea cu ochii plini de lacrimi și cu o voce slăbită, abia șoptită, zice: “Cum poți să te mai ții pe picioare? Cum poți să te mai ții pe picioare?” A urmat o tăcere apăsătoare. Tot măicuța Natalia are puterea să-și pună singură întrebarea: “De ce nu au venit Nina, și cu Valentin
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
SCHIMB DE CUVINTE La 25 septembrie 1999, plec către Chișinău. Duminică, 26 septembrie, am mers la Stăuceni. Cum ajung, primesc vestea că măicuța se află în comă de câteva zile. Părea că doarme, și sărutându-i mâna, rostesc cu glas șoptit: „Sunt eu, Chirilă de la Iași, măicuță, mă cunoașteți? „Da te cunosc!” încearcă să întoarcă capul. Se luminează puțin la chip, face forțări să deschidă, frumoșii și marii săi ochi, dar nu reușește decât foarte, foarte puțin, ochiul stâng. Cu respirație
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
măicuță, mă cunoașteți? „Da te cunosc!” încearcă să întoarcă capul. Se luminează puțin la chip, face forțări să deschidă, frumoșii și marii săi ochi, dar nu reușește decât foarte, foarte puțin, ochiul stâng. Cu respirație greoaie și cu o voce șoptită a spus de câteva ori: „Tare mă doare! Tare mă doare! Tare mă doare!” „Fiți tare măicuță, dumneavoastră ați spus că vreți să mergeți, așa cu picioarele goale până la guvernanții de la București și să le bateți cu pumnul în ușile
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
nici o rezistență verbală sau vreun refuz la invitația lui. Înainte de a trece pragul ușii o apucă de după gât și o sărută cum nimeni nu o mai sărutase până atunci, mai mult și mai frumos ca el. Se auzi vocea lui șoptită: - Hai intră, prințeso! Apoi, închizând ușa în urma lor adăugă: - Nimeni nu mai are voie să intre aici atât timp cât suntem noi doi. Își găsiseră locul ca două păsărele într-un cuib numai al lor. O privi cu surâsul său caracteristic, uimit
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
la Mangalia. După 20 de minute am reluat lecția cu Maria, care a plecat la 7½; la 8 fără un sfert masa, și apoi așteptarea pachetului plin cu... decepții. Și acum, noi două, numai noi două. Când vor termina cu șoptitul alături în sufragerie, cu boncănitul în bucătărie, cu intrările în bae și [...], când vor amorți toate zgomotele casei, eu voi privi nostalgic, cu lacrimi, odaia ta, în care intru pios; după ce-ți voi scrie mă voi prăbuși în somn
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
enormității situației. Chris nu are somn, merge la o plimbare scurtă și îl rog să mă trezească înainte de ora patru în caz că adorm. Închid ochii încercând să mă relaxez și să uit ce s-a întâmplat. Deschid ochii și aud vocea șoptită a lui Chris: „Ingrid, este patru fără zece”. Mă ridic, îmi culeg geanta, mă uit la corpurile întinse în jurul camerei și ies tiptil în lumina timidă a dimineții. Dăm peste Uros care nu are somn. Chris îl îmbrățișează în semn
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
adunare și mă relaxez ascultând muzica stranie în negura nopții. Udita scoate câteva sunete armonioase ușoare din când în când și Eric îl invită să cânte și el un icaros dacă dorește. Udita dă curs invitației cântând cu voce înceată, șoptită, și simt cum atmosfera capătă altă consistență. Unul dintre localnici iese și vomită violent, apoi celălalt și, în final Sebastian, îi urmează. După un timp Eric întreabă dacă suntem cu toții cu mintea clară, aprobăm și declară ceremonia închisă. Nu-mi
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
razele pe dealurile din jurul Măgurei, vântul căldicel de primăvară adia ușurel, purtând mireasma florilor dinspre salcâmii înfloriți ce împrejmuiau livada. Se gândi să-i trezească ușurel pe cei doi copii mai mărișori. Merse spre paturile lor și vorbindu-le pe șoptite îi trezi, îndemnândui să se scoale de-a binelea. Emilia s-a trezit prima și frecându-și ochii cu amândouă mâinile, trase adânc în piept aerul rece care intra pe ușa dinadins lăsată deschisă de mamă-sa. Sări iute din
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
pat și privi spre Mihăiță care, pe jumătate încă adormit, bolborosea cuvinte ce nu le înțelegea nimeni, apoi încercă să se rostogolească spre marginea patului. − Haideți, dragii mamei, săriți repede din paturi că avem multă treabă, grăi Maria tot pe șoptite. Tata a plecat dis-de-dimineață la chirie, trebuie să fi ajuns pe la Hârsoveni, mai adăugă ea, parcă pentru a-i molcomi că îi scoală de dimineață. Lasă, că o să mai dormiți la amiază, îi încurajă ea. − Lasă, că știu eu cum
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
aveau locurile lor obișnuite. Fiind vară, la țară oamenii mai dorm și pe prispa caselor, având parte de răcoarea nopții. în grădina din fața casei, sub un păr ce promitea rod bogat în toamnă, Maria, Zoița și Costache se sfătuiau pe șoptite cum ar trebui „doftorit” Tică și cum să-i ferească pe cei mici de contacte prea dese cu bolnavul, ca nu cumva să se molipsească de necruțătoarea boală. Cu toate îngrijirile date, deși hrănit bine și trăind în aer curat
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
bine chiar și aici în acest loc. Deci toată ziua I de Paști ne-am aflat pe locurile noastre. Seara ne organizăm pentru a nu avea surprize și ce-o vrea Dumnezeu cu noi! Pe la ora 11 noaptea, aud vocea șoptită a unui agent venit special pentru mine. „Unde e locotenentul tău?”, întreabă agentul. Cu data de 1 aprilie, în timp ce străbăteam Odessa, fusesem avansat locotenent cu întreaga mea promoție de la Bacău. Nici o bucurie, doar griji și răspunderi în plus! Agentul mă
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
din războiul abia încheiat! De partea celor din Nord alături de Rusia, China a contribuit substanțial la această confruntare, sacrificând un milion de ostași. Fie! că avea și de unde! Ce conta pentru China un milion de oameni? Unii colegi, cam pe șoptite, spuneau că ne putem aștepta și la o implicare directă în conflict. Indirect am fost implicați. Multe manifestații în susținerea părții Nord Coreene, multe neliniști și mai ales accentuarea terorii ce se manifesta asupra fiecăruia dintre noi!... Se întărea dictatura
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
a fiecărui decret guvernamental; căci arta prosternării se dezvolta acolo direct proporțional cu eficiența crescândă a poliției politice a lui Lenin și apoi a lui Stalin și auzul fin al scriitorului sovietic de succes prindea din zbor sugestia oficială abia șoptită, cu mult Înainte de a fi trâmbițată. Din cauza tirajului limitat al operelor ei În străinătate, nici măcar generația mai veche de scriitori ai emigrației, cu o celebritate solidă În Rusia prerevoluționară, nu putea spera să trăiască din cărțile publicate. O rubrică săptămânală
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
față; arunc o țoală ponosită-n spinare, trag pe ochi o căciulă "împușcată" și cobor printre oameni. Iscodesc... După prima ulcică de poșircă, aflu cum merge ocârmuirea târgului, dacă dregătorii se țin de pravilă... La a doua ulcică, mai pe șoptite, îl iau în pleaznă pe Vodă cât îl au ei la inimă ba-l pișcă, ba-l înțeapă... Îmi zbârlesc musteața, fac fețe-fețe, o-nghit și bag nasul în ulcică să nu mă dau de gol. Afurisiți moldovenii iștea, de unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
chinuit ca pe hoții de cai să spun cine a intervenit pentru mine. Nu l-am dat de gol pe unchiul și am plecat, firește, fără nici un rezultat, audiența propriu-zisă neavând, de fapt, loc, totul rezumându-se la acel interogatoriu șoptit, civilizat, dar nespus de tenace. Mai târziu, unchiul m-a dat pe mâna unui subaltern al lui, de la minister, un bărbat de vreo 45-50 de ani, pe care îl considera inteligent și cult, să stea de vorbă cu mine, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fost strânse și depozitate în sala de ședințe. Biroul părea acum pustiu și 111 neprimitor pentru ochiul meu obișnuit cu tabloul și cărțile voluminoase, cu coperțile roșii care ocupau toate rafturile micii biblioteci. Ce facem cu ea?, am auzit vocea șoptită a secretarului pe holul primăriei. Despre mine era vorba. Nu i a răspuns nimeni. Pe hol se auzeau pași. Priveam pe geam din spatele perdelei. Coborau tăcuți scările. S-au oprit câteva minute în drum și au purtat o discuție scurtă
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]